Notă: articolul este scris la patru mâini; prima parte îmi aparține, cea de-a doua este scrisă de Vasile Ernu.
Săptămâna aceasta am avut „Săptămâna Altfel”. Și a cam fost „altfel” pentru elevii mei. Deși sunt obișnuiți deja cu tot felul de experimente/experiențe culturale, pentru că am eu grijă să-i provoc tot timpul, iată că am putut avea parte de noi descoperiri și în aceste câteva zile avute la dispoziție special pentru o educație nonformală.
Am început de … sâmbătă, când câțiva dintre elevi mi-au fost alături la „Campionatul Poveștilor – Gregor Pământeanul”, eveniment organizat de Editura Nemi la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Luni, au fost la o reprezentație a Teatrului Masca, iar astăzi a fost rândul lui Vasile Ernu. Am centrat dialogul pe cel de-al doilea volum din Trilogia Marginalilor – Bandiții (despre carte am scris aici, iar interviul cu autorul îl găsiți aici). Și autorul a pledat pentru cauza acestor marginali coerent, explicit, detașat, argumentat. Asta îmi place cel mai mult la Vasile Ernu – luciditatea. E o calitate pe care și-a cultivat-o în timp, a muncit din greu să o ia în stăpânire și adaugă zi de zi experiențe peste experiențe ca să nu o piardă. A pornit de la ce înseamnă bandit, ce se ascunde în spatele acestui cuvânt, care e diferența dintre bandiți și mafioți, de exemplu. După care le-a spus cum a gândit cartea, cum a organizat informația în jurul celor două personaje principale, Profesorul și copilul, cum a adunat informația și cum a stat el în mijlocul bandiților (din punct de vedere sociologic e una dintre cele mai bune/eficiente metode de a obține informații de la sursă și fără a fi trecute prin diverse filtre). A primit întrebări din partea elevilor, întrebări care au dovedit că erau interesați de fenomen și, mai ales, că au fost atenți la expunere (iar Vasile Ernu vorbește foarte repede!!).
A doua parte a întâlnirii a fost foarte interesantă și animată, deopotrivă. Asta pentru că i-am provocat pe adolescenți cu diverse întrebări, plecând de la „Balena”, jocul intens mediatizat în ultimele zile. Ne-a interesat și pe mine, dar și Vasile, deopotrivă, cum se raportează ei concret la aceste fenomene sociale, dacă sunt afectați și în ce mod. Eu știam ce potențial au elevii mei, știam cât de lucizi sunt, dar, sincer, nu mă așteptam la un asemenea nivel de conștientizare, ceea ce înseamnă că munca de aproape doi ani începe să rodească (frumos). Nu, nu au de gând să se sinucidă, nu le-a trecut niciodată prin cap să recurgă la asemenea gesturi, deși au prieteni în anturajele lor care se încadrează în categoria celor vulnerabili sau predispuși la acte suicidale. Dar mi-a plăcut să aud că știau și cauza: lipsa comunicării cu familiile. Cu alte cuvinte, au pus punctul pe i. Evident, a urmat un adevărat asalt din partea noastră: am pus întrebări scurte și la obiect, nu le-am dat foarte mult timp la dispoziție, special pentru a obține răspunsuri pertinente. Și ni s-a conturat un profil de adolescent frumos, echilibrat și dornic să-și găsească singur răspunsurile.
Vasile Ernu a scris pe facebook concluziile lui și le redau mai jos. Nu cred că mai pot adăuga eu ceva.
Trebuie multă energie pentru aceşti copii (clasa X) faini. Cîteva notiţe fugare şi subiective.
– „Balena albastră” nu are mari şanse pe aici. Îi rîd româneşte-n faţă: „hai sictir”. E un sentiment de sănătate socială şi stabilitate pe care mi l-au transmis.
– Din spusele lor cred că stau mult mai mult la poveşti cu părinţii decît „se spune”. Mi-au lăsat un aer plăcut de „normalitate”.
– Petrec mai mult timp în grupuri mici decît credeam.
– Par a avea mai multă autonomie decît lasă să se înţeleagă „interpretarea dominantă”. Au libertate de acţiune destul de mare.
– Nu acelaşi sentiment mi l-au lăsat şcolile private pe care le-am vizitat: dar nu privatul e aici problema, ci un alt fel de resetare a relaţiilor, timpului, spaţiului şi controlului.
– Mi-au confirmat cîteva bănuieli: nu prea fac sport (3-4 dintr-o clasă făceau ceva concret) şi au probleme cu infrastructura (specifică vîrstei) care ar trebui să le stea la dispoziţie (nu prea există).
– Joacă jocuri online multe, se uită la seriale etc. Jocurile lor sînt străine pentru noi cei de 40 +.
– Ceea ce ştiam deja s-a confirmat: total apolitici şi dezinteresaţi de politică şi social. Şi nu e vina lor. Pentru mine politica şi socialul însemna enorm de mult la acea vîrstă (generaţia perestroika). Asta îmi este greu să înţeleg.
– Din politică ştiu primele 3 nume aşa: Firea, Olguţa, Iliescu/Băsescu. Atît. Nici un nume „alternativ” nu au reţinut. Repet: nu se uită la TV, sînt doar pe online. Unul era antiPSD. Dar e clar că de aici vine un mare risc: se pare că nu înţeleg noţiuni elementare de politică. O să revin la temă.
Nu trag concluzie, nu am voie. Dar mi-au lăsat un sentiment de siguranţă plăcut. E clar însă că facem prea puţin pentru ei. Se pare că Puterii îi convine tot mai mult depolitizarea societăţii.
Se poate începe simplu: Cine-i Tudor Vladimirescu şi ce a făcut el? Şi de ce a făcut ce a făcut? Mitul spune că Liceul este construit pe locul în care-şi făcuse Vladimirescu tabăra…
PS. O întrebare tare: cum foloseați voi acel telefon cu roată? 🙂 Mă simţeam ca de pe vremea lui Tudor Vladimirescu.
În loc de orice altă concluzie: după întâlnire am fost cu ei la Muzeul Național Cotroceni; doamna de la control (știți, nu se intră în muzeu decât după un control asemănător celui de la aeroport) mi-a spus surprinsă total: „Doamnă, este primul grup în care nu există nici măcar un pachet de țigări!”. Eu am luat-o ca pe un semn al educației (știu că fumează câțiva dintre ei). Și le-am mulțumit în gând părinților lor.
