Primăvara a debutat mai devreme decât eram obișnuiți, din mai multe perspective: ghioceii și zambilele ne înveselesc deja de câteva săptămâni, în unele părți ale țării deja te poți bucura de copacii înfloriți, iar în plan cultural teatrele, filarmonicile, casele editoriale și complexele muzeale lansează proiecte prin care încearcă să demonstreze că secolul XXI nu este doar un secol al vitezei și al comunicării condensate, concentrate la maxim, ci și un secol al introspecției și al redescoperirii factorilor definitorii ai umanității. Matei Ioachimescu, un muzician consacrat deja, cu o bogată activitate concertistică, dar și un foarte bun pedagog, continuă să ne surprindă cu proiecte ambițioase și inedite. Îndeobște, flautul este asociat cu orchestrele simfonice și, cel mult, cu concertele de cameră, deci cu muzica clasică.

Prin proiectul Flute Lab  și seria de concerte inSuflu, Matei Ioachimescu dorește să le arate iubitorilor de armonii că flautul nu este nici pe departe doar un simplu instrument din corpul de suflători al unei orchestre. Sâmbătă seara, pe 11 martie, la Timișoara a debutat seria celor opt concerte prin care Matei Ioachimescu, alături de cei șase tineri membri în The Romanian Flute Ensemble își propune să arate că flautul este un creator de armonii cu totul surprinzătoare, fascinante. Dincolo de ineditul unor piese executate doar de șapte flaute, proiectul marchează și alte premiere: patru compozitori români tineri (surprinzător de tineri) au avut șansa să își asculte propriile creații pentru prima oară la Timișoara. Este vorba de Gabriel Mălăncioiu, Ciprian Pop, George Păiș și Alin Chelărescu. Iată că tinerii creează armonii, iată că tinerii sunt în continuare iubitori de muzică clasică și de instrumente de suflat oarecum nedreptățite de „invazia” armoniilor generate de tot felul de programe computerizate. Cele șapte flaute s-au completat perfect, au „funcționat” ca o orchestră de cameră, auditoriul având posibilitatea să remarce complexitatea fascinantă a sunetelor generate de flautul alto, dar și de flautul bas. Melodiile s-au succedat într-un ritm antrenant, grație și lui Matei Ioachimescu (care confirmă calitățile sale de real maestru de ceremonii), iar cei șapte flautiști și-au schimbat rolurile demonstrând că sutele de ore de studiu și repetiții nu au fost în zadar.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sper ca cei șase tineri flautiști să continue acest demers și să își completeze repertoriul cu noi și noi melodii. Proiectul inSuflu este unul deosebit de complex nu numai pentru că în mai puțin de o lună cei șapte flautiști îi vor încânta pe melomanii privilegiați din opt orașe ale țării, dar și prin faptul că Matei Ioachimescu va susține masterclassuri cu tinerii muzicieni din licee și colegii din cele opt orașe. Cu toții vor simți că timpul trece prea repede și vor pleca cu dorința de a reauzi flautul, acest minunat instrument, spumos, vesel și totodată melancolic și profund.

Share.

About Author

Avatar photo

Am citit dintotdeauna aproape orice îmi cădea în mână, de la SF-uri la romane de dragoste, ce să mai spun despre cărțile de aventuri și romanele polițiste din copilărie. Astăzi citesc cu predilecție memorii, jurnale, cărți dedicate istoriei orale și, în general, tot ceea ce este despre destine umane.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura