Când spun muzică persană gândul îmi fuge imediat la Omar Khayyam. Ahmad Shamlou îl are ca sursă de inspirație și pe el, dar și pe Hafez, cel considerat ca fiind întemeietorul poeziei persane. Mirsaeed Hosseiny Panah a compus în 2022 I wish I were Water, un concert gândit în șapte părți, o pledoarie pentru imersiunea într-un univers cultural aparte, o declarație de dragoste profundă care nu te lasă indiferent. Deloc întâmplător, echipa festivalului Classix a programat concertul pentru seara zilei de 24 februarie, una din zilele anului pusă sub semnul iubirii. Pe de altă parte, nu cred că exista un loc mai potrivit decât holul de onoare al Palatului Culturii Iași, un loc care are multe în comun cu palatele grandioase ale Iranului, Mirsaeed Hosseiny Panah fiind absolvent al Universității din Teheran și al unui master la Academia de Muzică din Norvegia. Includerea santoor-ului, instrument tradițional persan, în rândul instrumentelor care au acompaniat cele trei voci, nu este doar o pledoarie pentru muzica tradițională persană, ci și o formă de sincretism cultural. Interculturalitatea a căpătat prin intermdiul concertului I wish I were Water forme concrete de dialog, sonorități deosebite, care ne-au trimis cu gândul la jazzul atât de iubit în Norvergia, dar și la filonul operestic specific Europei, combinația fiind o fericită simbioză de emoții.
I wish I were Water s-a auzit în Holul de onoare al Palatului Culturii așa cum trebuia, ca și cum ar fi fost ultima declarație de dragoste făcută de pământeni. Instrumentiștii Classix Collective, o formație de muzicieni special alcătuită pentru festival, din muzicieni susținuți și promovați de echipa festivalului, nu doar că dialogat perfect cu muzicianul de origine iraniană și cu dirijoarea norvegiană Bjørk-Guinevere Kinsella Eide, ci au pus în evidență vocile Operei Naționale din Iași. Voci distincte, de profesioniști obișnuiți cu scena și cu așteptările unor melomani înrăiți, pentru că în public s-au aflat mulți, foarte mulți iubitori de muzică clasică și de operă, veniți special să ascult genul preferat de muzică. Concertul a satisfăcut așteptările tuturor, pentru că vocile s-au auzit foarte bine, Nicoleta Maier, Cristina Grigoraș-Radu și Ștefan Linu au fost în formă și au intrat într-un dialog de o sensibilitate aparte.
Apa este unul din elementele naturale folosit adesea în procesul uitării, al metamorfozei sufletului după o pierdere extrem de dureroasă; în același timp, fluiditatea apei ajută la stabilirea unui dialog unic, profund, de o intensitate dureroasă pe alocuri. O relație de iubire povestită ca și cum ar fi purtată de ape, povestea celor doi îndrăgostiți fiind scrisă de undele apei și curgând la vale în ritmuri pe alocuri năucitoare, când năvalnic, când prea lent. Așa s-ar putea traduce I wish I were Water, poemul lui Ahmad Shamlou găsindu-și în muzica lui Mirsaeed Hosseiny Panah reflexia perfectă. Apa devine simbolul puterii împărtășite, al convertirii durerii, al reinventării sineului, iar muzica n-a făcut altceva decât să cantoneze definitiv spectatorul în zona emoției necenzurată.
Orchestrația în stil clasic, inovativă prin introducerea santoorului cromatic, s-am constituit într-o pledoarie pentru clasic, pentru rădăcini și origini de care n-ar trebui să ne dezicem prea repede. Nevoia de a conserva acest filon în forme subtile și fluide, menite să pună în valoare tragedia omului – dragostea te poate și doborî – a fost pusă în pagină într-o formă lipsită de orice agresivitate, cu o delicatețe pe care mi-aș dori-o mai des întâlnită la muzicienii contemporani. Discreția cu care Mirsaeed Hosseiny Panah pledează pentru conservarea tradiției și a unui specific cultural unic este de apreciat, de receptat și de convertit în experiențe viitoare.
Grifonii și vulturii bicefali, scăldați în valuri de lumină, când difuză, când fluidă și colorată în tonuri calde au contribuit la crearea unei rame pentru povestea care se spunea pe scena improvizată în holul palatului. Și unde altundeva decât la palat se putea spune o poveste de dragoste? Mărtusirile capătă astfel profunzime, iar soliștii serii au dat glasul potrivit. Mi-aș fi dorit mai multe sonorități de jazz, după cum mă așteptam ca santoor-ul să fie pus în evidență mai bine, dar asta nu mă împiedică să nu apreciez discreția compozitorului și formele delicate pe care le capătă iubirea în viziunea lui.
The Fish, Romanticly – The one who says I love you, Romanticly – The world is like a temporary residence, Song of Wonderers, I wish I were Water, Funeral Speech și Bright Horizon au fost cele opt tablouri ale concertului, unul care m-a trimis în zona muzicii lui Wagner, pentru că numai acolo am mai găsit intensitatea unei povești de dragoste pe cât de bine scrisă, pe atât de tragică. Arhetipul iubirii și-a găsit forme concrete în acest dialog al artelor, mijlocit cum nu se poate mai bine de instrumente și vocile celor trei soliști ai serii. O declarație de iubire inedită, dar extrem de sensibilă propusă de Classix Festival și asimilată perfect de cei din sală. Da, despre iubire se poate povesti și altfel decât zgomotos, în absența oricărei urme de kitsch.
„I Wish I Were Water” – Classix Festival 2024
Palatul Culturii Iași
Programul concertului:
Mirsaeed Hosseiny Panah: I Wish I Were Water (2022):
- The Fish
- Romantically – The One Who Says I Love You…
- Romantically – The World Is Like A Residence…
- Song of Wanderers
- I wish I were Water
- Funeral Speech
- Bright Horizon
Artiștii concertului:
Mirsaeed Hosseiny Panah – santoor cromatic (IR)
Bjørk-Guinevere Kinsella Eide – dirijor (NO)
Classix Collective: Sabin Penea – vioară (RO), Bogdan Onofrei – vioară (RO), Cătălina Toma – violă (RO), Sebastian Vîrtosu – violoncel (RO), Carla Stoleru – flaut (RO), Daniel Paicu – clarinet (RO), Zaharia Hojbotă – clarinet bas (RO), Adrian Moisuc – fagot (RO), Ștefan Linu – bas (RO), Nicoleta Maier – soprană (RO), Cristina Grigoraș-Radu – soprană (RO)
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
