Pe Youtube există o înregistrare veche de mai bine de zece ani a melodiei Suffering, cu Lars Danielsson (violoncel), Leszek Możdżer (pian) și Zohar Fresco (percuție). Pentru cunoscători melodia e un standard, cu alte cuvinte o partitură ce se poatre recunoaște de la primele note, indiferent în ce adaptare ajunge să fie auzită la scenă deschisă. Am simțit nevoia să o ascult pe repeat înainte să încep să scriu despre concertul susținut de pianist la Ateneul Român, pe 3 martie 2024. Așa mi-am dat seama de ce n-am putut să scriu imediat după concert, cum fac de obicei, și nici în zilele imediat următoare. Możdżer e un muzician desăvârșit, care pune perfecțiunea în slujba muzicii și atmosfera creată aproape instantaneu devine mediu prielnic pentru o comunicare fără precedent între el și auditoriu. Realizezi asta după ce-l asculți live și chiar dacă nu ești la prima întâlnire directă cu el, tot magie se cheamă ceea ce face din și cu pian(ul). Suffering s-a auzit într-un mare fel sub cupola Ateneului Român, iar aplauzele și ovațiile de final au fost parte din omagiul adus de spectatori muzicianului polonez.
Leszek Możdżer – credit foto Sabina Costinel
Sezonul Cultural Polonia-România 2024-2025 a avut ca preambul expoziția de la Muzeul Național al Țăranului Român (Au fost trei surori și doar două cămăși – Fotografii de Justyna Mielnikiewicz. Călatorie prin multiculturalitatea Bucovinei) și concertul pianistului Leszek Możdżer. Dacă despre expoziție am ales să nu povestesc foarte multe (un fiasco, dacă mă întrebați), despre concert n-o să mă rețin de la a spune câteva lucruri. Știam la ce să mă aștept, ascult jazz în multe combinații și forme, au fost ani întregi când numai jazzul îmi era pe plac, în special cel de o anumită factură și n-am încetat niciodată să pledez pentru o ascultare a acestei muzici, indiferent în ce formulă sau formă ajunge ea la ascultător. Jazz-ul este expresia perfectă a libertății (cum bine a spus-o AG Weinberger în deschiderea serii), dar nu orice muzician poate să cânte jazz de calitate sau să facă o carieră de top cântând așa ceva. Pe de altă parte, în ultimele decade, sub umbrela jazz-ului se ascund o mulțime de încercări – multe puse sub semnul fusion-ului –, sunt explorate diverse filoane muzicale, de la cel etnic până la cel clasic, astfel încât de multe ori ceea ce ascultăm seamănă cu niște instalații sonore, mai mult sau mai puțin sofisticate. Improvizația face parte din structura unui muzician de jazz, îl definește și îl ajută să se remarce, dar ca să ajungi să improvizezi trebuie să ai o cultură muzicală solidă. De cele mai multe ori aceasta este de natură clasică, foarte mulți cântăreți de jazz vin au formare clasică, așa au început, cu studiul muzicii clasice, fie că sunt instrumentiști, fie că aleg să cânte vocal. Leszek Możdżer nu doar că știe multă, foarte multă muzică clasică, dar are și multe înregistrări și concerte cântate pe multe scene din lume cu adaptări ale muzicii unor compozitori precum Chopin (una dintre aceste adaptări a făcut parte și din playlistul concertului de la Ateneul Român).
credit foto Sabina Costinel
Întâmplarea face că înainte de concertul lui Leszek Możdżer am ascultat la Iași un concert bazat tot pe improvizație, dar clasică, iar muzicianul a fost un pianist francez, Jean-Baptiste Doulcet. E foarte interesantă experiența pentru mine, ca spectator care nu se poate decide uneori ce să asculte, clasică sau jazz. Norocul este că în timpul audiției nu fac comparații, mă scufund în baia de sunete și încerc să mă încarc cu toate energiile venite dinspre scenă, fără pic de cenzură de ordin intelectual. Dacă simt nevoia să trec prin filtrul unei minime judecăți ceea ce aud, e semn că ceva nu e în regulă, fie muzicianul nu e în cea mai bună formă, fie sonorizarea lasă de dorit, fie nu e ce trebuie să se audă. Cu picioarele goale, dar pedant, cu fața acoperită voit de pletele care nu lăsau să se vadă nici măcar ramele groase ale ochelarilor, Leszek Możdżer a reușit să mă facă să ascult, doar să ascult, să simt cu tot corpul o muzică cântată când în forță (m-am întrebat cum s-ar fi auzit dacă pianul ar fi fost un Steinway), când cu o delicatețe și un simț a detaliului demne de un orfevru. Timp de o oră și ceva, cât a durat concertul, nu m-am uitat la ceas, nu m-au interesat vecinii de lojă, n-am văzut ce culoare are poșeta vecinei, n-am simțit parfumul nu știu cărei doamne venită la Ateneu doar dintr-o obligație profesională. Asta pentru că Leszek Możdżer a știut să facă ce știe el mai bine: jazz de cea mai bună calitate.
Leszek Możdżer – credit foto Sabina Costinel
Din tot playlist-ul serii m-au scos definitiv din zona cenzurii și judecății de valoare Incognitor, studiile lui Chopin, Oxygen al lui J.M. Jarre, fiecare din motive diferite. Clasicele – mă refer la Piazzolla și Danielssson – le-am luat ca pe niște bonusuri, deloc întâmplător așezate la final de concert, pentru că în felul acesta revenirea la realitate n-a fost abruptă. Bisările ne-au readus pe scenă un artist în formă, care ar fi putut să cânte încă două ore, fără să-și epuizeze energia. Rareori aleg să stau în primele rânduri într-o sală de spectacol și de data asta chiar m-am bucurat că am stat într-una din loje, ar fi fost prea multă energie venită dinspre scenă, plus că aș fi pierdut imaginea de ansamblu. Scena Ateneului Român a semănat adesea cu cea a unui club de jazz, mică, intimă, asta și pentru că artistul a ales un joc de lumini destul de simplu, fără multe filtre de culoare, semn că accentul trebuia să cadă pe ce se aude, nu pe ce se vede.
Pentru cei care l-au ascultat prima oară pe Leszek Możdżer, a fost un concert inițiatic – se puteau duce acasă să caute și altceva ce ar putea suna la fel de bine. Pentru cunoscători, o bucurie reîntâlnirea, pentru că Leszek Możdżer e un profesionist desăvârșit, care-și tratează spectatorii cu maximum de respect. Să sperăm că în agenda Sezonului Cultural Polonia-România se vor mai regăsi și alte concerte de jazz, pentru că știu sigur că de muzică clasică vor fi.
credit foto Sabina Costinel
*
Leszek Możdżer Solo Piano – Ateneul Român (3 martie 2024)
It’s Easy With You – L. Możdżer
Studiu în do diez minor, op. 10, nr. 4 – F. Chopin
Incognitor – L. Możdżer
Norgon – L. Możdżer
Studiu în do minor, op.10, nr. 12- F. Chopin
Liberetto – L. Danielsson
Svantetic – K. Komeda
Very Sad Bossa – Z. Namysłowski
Oxygen – J. M. Jarre
Suffering- L. Danielsson
Libertango – A. Piazzolla
Concertul a fost organizat de Institutul Adam Mickiewicz și Institutul Polonez din București cu ocazia Zilei Solidarității Polono-Române și în avanpremiera Sezonului Cultural Polonia-România 2024/2025.
Credit foto Sabina Costinel
