De Laura Câlțea mă leagă multe experiențe culturale și, îndrăznesc să spun, o prietenie care s-a consolidat în timp. Pe Adrian Șonka nu-l știam decât din cele citite despre el sau din interviurile date de acesta. Întâlnirea cu cei doi, la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, a fost mai mult decât o delectare. Adrian Șonka e genul de cercetător trăsnit, mereu pus pe șotii și cred că de aici rezidă și charisma lui personală. E unul din acei oameni care vorbesc despre lucruri serioase fără a deveni gravi, ceea ce e o mare calitate. De aceea sunt convinsă că această carte va cuceri și pe cel mai mofturos cititor, pentru că felul cum a pus informația în pagină cucerește pe negândite.
Ghidul micului astronom prin univers este prima carte dintr-un proiect necesar și util, nu doar copiilor – principalul public căruia i se adresează, ci și adulților. Meritul este în întregime al Laurei Câlțea și de aceea o felicit pentru această idee și pentru tenacitatea cu care-și duce la bun sfârșit proiectele.
Să fii astăzi astronom este o provocare, o necesitate sau un fapt obișnuit?
Adrian Șonka: Să fiu eu astronom sau să fie oricine altcineva? Cert e nevoie de astronomi în lume, pentru că suntem foarte puțini astronomi, dacă ne uităm aici în țara noastră suntem doar vreo 30 de astronomi. În toată țara! E foarte greu să dai cu mașina peste un astronom și la întâmplare, pentru că nu-i găsești pe stradă. Nu sunt! Mai repede găsești miliardari pe stradă sau milionari. Astrononomi sunt foarte puțini.
E un efect al sistemului educațional.
Adrian Șonka: Al sistemului educațional, normal. Astronomii sunt utili și vor fi foarte utili și oamenii își vor da seama că lipsesc atunci când o să vină un asteroid înspre Pământ și o să se întrebe cu toții: „Da’ astronomii ce-au făcut? De ce nu l-au observat? De ce n-au știut înainte cu o sută de ani?” Pentru că nu avem telescoape, nu avem astronomi, nu interesează pe nimeni acum. E ca atunci când faci o boală, dar nu o previi și doar tratezi și te întrebi de ce ți-a apărut, cam așa e cu astronomia.
Deci, până la urmă, astronomia e o necesitate.
Adrian Șonka: Da, e o necesitate pentru că noi trăim pe o bilă care se mișcă într-un spațiu cosmic și mai sunt și alte biluțe în spațiul cosmic, miliarde care practic ne pot ciocni la un moment dat, în timp; nu azi, mâine, poimâine, poate în următorii mii de ani și e nevoie de cineva să stea să le observe. E foarte util. Uite, Soarele trebuie observat non-stop. Dacă Soarele se supără și are o activitate altfel de cum știm că o are, s-ar putea ca noi să suferim aici. Și e bine să știm dinainte, nu c-am putea să facem noi ceva Soarelui, dar măcar să ne protejăm într-un fel sau altul. Deci, e utilă astronomia.
În sistemul educațional românesc astronomia nu se studiază decât opțional și, oricum, mult prea rar. Cum este în alte state?
Adrian Șonka: Până acum eu nu am studiat toate sistemele de educație, nici măcar unul. Eu știu că a fost eclipsa din 1999, cea de Soare, pe care am văzut-o toți, nu știu dacă tu trăiai pe vremea aceea… Și la un an după, drept premiu pentru că am supraviețuit acesteia, s-a scos astronomia din liceu, care se studia în clasa a douăsprezecea.
Premiu de consolare că n-o să mai apucăm o altă eclipsă.
Adrian Șonka: Da, să zici că nu mai apuci să vezi o altă eclipsă e ca și cum stai în casă și spui că n-o să mai apuci nicio pizza. Dacă nu ieși din casă să te duci la pizzerie, normal că n-o să mai mănânci niciodată.
Sau comete, ai văzut tu comete?
Adrian Șonka: Și atunci s-a scos, se făcea în clasa a douăsprezecea, dar se făcea prost. Numai la real, dar se făcea prost, pentru că se făcea în anul când elevii dădeau Bacalaureatul și atunci toți făceau matematică, nu făcea nimeni astronomie, plus că manualul era din 1966, retipărit.
Deci, (clar) depășit din toate punctele de vedere.
Adrian Șonka: Da. Am și eu manualul pe aici prin bibliotecă și scrie că Jupiter avea 12 sateliți, dar erau 64, ceva de genul ăsta. Deci, era cu totul depășit, iar de când s-a scos… într-un manual de clasa a patra am văzut o lecție, prima lecție în care enumeră planetele, dar doar atât, iar ca opțional nu știu unde se face astronomia. S-ar putea să se facă la liceele particulare, dar acelea nu se pun. La facultate nu există facultate de astronomie, diferența față de alte state cel puțin în domeniul accesta este că în alte locuri există facultatea de astronomie. Eu am pe cineva care s-a dus în anul I la facultatea de astronomie din Suanzi, adică Ploiești din Marea Britanie, ceva de genul ăsta. Și acolo e o facultate de astronomie, ieși specialist în astronomie. La noi se face la master la fizică, se făcea la matematică, nu știu dacă mai au secția la matematică, s-ar putea să fie, la matematică se face o astronomie și la licență și totuși e împărțită cu altă specializare, nu se face astro-fizică simplă la fizică, se face astro-fizică și fizica atomului. Deci nu se face separat. Dar poți să faci. Acum, ca să fii astronom nu trebuie să faci facultate de astronomie. Trebuie să faci facultatea de matematică-fizică, cel mai bine, și poți ca fizician să lucrezi în astronomie, ba chiar și inginerii lucrează în astronomie.
Ce poate să facă și ce nu poate să facă un astronom?
Adrian Șonka: Ce nu poate să facă un astronom? Nu poate să facă contabilitate, n-are voie! Un astronom ce poate să facă? În primul rând, depinde de astronom. Pentru că acum astronomii nu fac orice, sunt specializați, sunt unii care observă numai exoplanete, alții doar asteroizi, nu le pot face pe toate. Și practic un astronom trebuie să analizeze date.
Multe domenii de specializare. Ca la orice alte științe.
Adrian Șonka: Superspecializare. În domeniul solar, de exemplu, al studierii Soarelui, există astronomi pentru fiecare parte a Soarelui, ei studiază doar o anumită parte și nu se bagă peste celelalte părți, pentru că sunt foarte multe fenomene pe care n-ai cum, nu le poți studia sau ști, nu-i mare lucru să le înveți, dar nu e nevoie. Un astronom în primul rând analizează date, asta e, dar sunt mai multe feluri de astronom: cei care vor să participe la observație, să stea la telescop și să ia date; dar mai sunt și ceilalți, mai bogați, care preferă să folosească telescoape automate, să le ducă pe vârful muntelui, în Hawaii sau în Chile, să angajeze câțiva tehnicieni care stau efectiv la telescop, îi plătesc, iar ei stau și primesc datele. Deci sunt două feluri. Toți sunt astronomi.
Trecând la carte acum, cât de bine v-a fost ca echipă? Cum ați „construit” echipa (de trei) și cine a decis forma finală?
Adrian Șonka: Am scris un capitol despre galaxii, de acolo am început, dar acest capitol ulterior l-am rescris.
Deci Laura a stabilit forma finală? Ea a avut ultimul cuvânt?
Adrian Șonka: Cartea a fost ușor de scris pentru că mi-a plăcut, doar era de astronomie; eu am pus tot acolo și ea (Laura) s-a ocupat să apară forma finală, eu am dat textul.
Și cu ilustratorul cum a fost? N-ai avut nimic de zis la partea de ilustrație? Eu nu pot să cred asta.
Adrian Șonka: Au fost doar 2-3 mailuri scurte. Însă ce mi-a plăcut mie la ilustrator este faptul că s-a văzut că a citit ce-am scris eu și a făcut niște ilustrații care ilustrează glumele mele.
Laura Câlțea: Asta i-a plăcut cel mai mult, cu glumele, știi? Că nu i-a scos ilustratorul glumele.
Adrian Șonka: Cum să-mi scoată ilustratorul glumele?
Laura, te întreb direct: cât de ușor ți-a fost să lucrezi cu oamenii ăștia? Mai vrei o asemenea echipă?
Laura Câlțea: Ce să zic? Adrian chiar a fost un tip foarte serios. Nu pare el așa, dar chiar e serios; a scris la termen, el a făcut mai repede decât i-am cerut eu tot ce trebuia să facă și într-adevăr, i-am editat destul de mult; de exemplu, capitolul despre galaxii, i-am zis că mi se pare foarte stufos pentru un copil și cred c-a fost singurul capitol pe care l-a rescris aproape integral. În rest nu a mai rescris, doar i-am mai scos din glume, într-adevăr multe dintre acestea le-am scos.
Să înțeleg că cartea s-a scris foarte ușor, pentru că tu ai o experiență de lucru cu copiii în spate.
Laura Câlțea: S-a scris ușor, eu am simțit de la bun început că are ceva de zis. L-am cunoscut pe Adrian la Atelierul de Astronomie – Constelaţii, nebuloase, galaxii de la Fundația Calea Victoriei. Am mers la cursul acela fără niciun fel de așteptări, mă gândeam că găsesc un moș care-o să-mi împuie capul cu tot felul de legi ale fizicii și nu știu ce, și m-am dus așa, îndoindu-mă. Dar mi-a plăcut de el, chiar mi s-a părut foarte bun. Eu tot căutam pentru Nemi o carte de astronomie și toate mi se păreau foarte învechite ca mesaj, ca ilustrație.
Adrian Șonka: Ca formă de prezentare.
Laura Câlțea: Sau erau foarte noi. Adică puteau să fie foarte moderne, dar noi nu avem un back-ground în spate astfel încât copiii să înțeleagă tot ce găseau în acele cărți; noi nu aveam ilustrații moderne și texte care să le vorbească așa despre planete, galaxii și nebuloase. Erau cărți care presupuneau că ai mai citit ceva înainte de asta, pe teme de astronomie. Atunci i-am spus Anei Nicolau [directorul Editurii Nemira]să facem noi o carte, i-am vorbit de băiatul ăsta, l-am dus să-l cunoască, i-a plăcut și ei de el și nu știu, cred că în foarte scurt timp, n-a durat o lună, ne-a trimis primul draft.
După ce am venit de la cursul de la Fundația Calea Victoriei noi am scos la Nemi un roman cu un puști pasionat de astronomie, Viața pe marte și l-am chemat la lansare să le vorbească puștilor despre astronomie. Viața pe Marte e printre primele cărți pe tema astronomiei apărute la noi. Atunci a fost prima oară când a interacționat el cu noi, cu Nemi.
Revenind la carte, după întâlnirea cu Ana Nicolau el ne-a trimis prezentarea cu capitolele pe care ar vrea să le scrie și un fel de intro și era foarte bine, Anei i-a plăcut la nebunie când a văzut-o. I-am dat un deadline să scrie până în vara anului următor, dar am întârziat pentru că nu aveam un ilustrator, a durat câteva luni până am găsit pe cineva potrivit. Adrian a lucrat bine, deși el zice că i-ar fi plăcut să facă ceva mai frumos decât ceea ce a ieșit, că a lucrat ușor sub presiune, dar i-a ieșit oricum destul de bine.
Din ce văd eu, chiar a ieșit super.
Laura Câlțea: Într-adevăr, a fost foarte important faptul că i-a plăcut și lui cartea, a citit-o, are și el doi copii și astfel s-a raportat foarte bine la publicul cititor. Adică chiar a ieșit ceva foarte frumos.
Pentru că ai adus vorba de vârstă, la ce target vă gândiți?
Laura Câlțea: Cam la 7 +. Dar spre deosebire de celelalte cărți Nemi, pe aceasta n-am pus nicio vârstă recomandată, pentru că ce am văzut din evenimentele pe care le-am făcut cu copiii că e păcat să limităm accesul la carte din acest punct e vedere. De exemplu, când am lansat Bun venit în Univers am avut în public un puști de vreo 3-4 ani și care răspundea la întrebările pe care le punea Adrian. Era cu mâna pe sus întruna! De aceea, am zis că e foarte dificil să facem asta și e și unul din motivele pentru care am ales și subtitlul Astronomie pentru copii și restul lumii, pentru că sunt și o mulțime de adulți care ar vrea să li se explice într-un mod așa, mai prietenos, să aibă un punct de început.
Faptul că n-ați pus limita de vârstă, e foarte bine – am văzut și când mergeam în școli cu Bursa de cititor Nemira – pentru că sunt foarte mulți adulți care, când văd pe copertă 7 ani, gata, n-o mai citesc, pentru că asta nu e pentru mine, o să mă plicitisească.
Laura Câlțea: E și păcat, pentru că sunt din ce în ce mai frumoase cărțile pentru copii de acum.
Și presupun o cu totul altă abordare față de cea pe care o aveam noi.
Laura Câlțea: Exact! Poți să înveți o grămadă de lucruri din cărțile pentru copii. Iar referitor la ce a avut Adrian de spus vis-a-vis de ilustrație, singura chestie pe care i-am cerut-o a fost să vadă dacă desenele lui Vasile Adnan sunt corecte din punct de vedere științific.
Adrian Șonka: Și n-a greșit!
Laura Câlțea: Au fost câteva chestii, pusese invers V-E într-un loc și câteva imagini care nu erau cum trebuie.
Adrian Șonka: Pe lângă ilustrațiile lui Adnan, sunt și de-ale mele, fotografii și o mulțime de hărți pe care le-am făcut pentru carte.
Laura Câlțea: Cele vectoriale sunt făcute de Adrian, de altfel au pe spate creditul.
În general, oamenii când aud de știință, de astronomie se gândesc că totul trebuie să fie serios, scolastic, riguros….
Adrian Șonka: La finalul cărții sunt 4 hărți. Pe acelea le-am pus așa, pentru că hărțile de la început sunt niște hărți serioase, în care sunt constelații. După aceea am făcut niște hărți neserioase, în care constelațiile sunt traduse mai dubios, unele stele sunt indicate ciudat. De pe acele hărți copiii pot învăța, sau cititorii; poți să înveți despre cer de pe o hartă haioasă și de pe o hartă serioasă și le poți compara în aceeași perioadă.
Trebuie să fii serios, dar poți să fii și altfel. Poți să fii serios și nefiind serios.
Poți să fii serios și cu șosete galben cu albastru, am înțeles.
Un ghid al micului astronom, dar în care poate intra și restul lumii. Laura, tu unde te încadrezi: la cei mici sau la „restul lumii”? Cât de greu ți-a fost să intri în mintea copilului?
Laura Câlțea: După 3 ani de Nemi, îmi e din ce în ce mai ușor.
Dar cred că e prima carte cu subiect științific la care ai lucrat integral, nu?
Laura Câlțea: În afară de ce am mai scos la Exploratorul, asta da, e cam printre primele cărți cu subiect științific. N-a fost foarte greu. Mi s-a părut că a avut o abordare destul de bună, adică n-a sărit calul cu informații care nu pot fi înțelese de copii. Bine, nici eu nu sunt genul de persoană care vrea să dea copiilor totul mură-n gură, mi se pare că mai trebuie să facă un efort pentru a intra în posesia cunoașterii, să mai întrebe un părinte, mai ales că astăzi copiii știu să intre singuri pe internet să caute. De aceea n-am vrut să fie o carte care să le dea totul, să fie prea ușor, vreau ca ei să se formeze într-un fel și cred că e cu atât mai stimulator pentru ei acest ghid.
Trebuie să fie încurajat și dialogul între generații. Pe de altă parte, orice tip de informație pe care o dai copilului trebuie să forțeze un pic zona proximei dezvoltări.
Laura Câlțea: În carte sunt unele informații care depășesc nivelul de înțelegere al unui copil de 7 ani, dar pe de altă parte, atâta timp cât acesta rămâne într-o zonă de confort, niciodată n-ajungi mai departe. Cumva, nu numai această carte, dar toate cărțile pe care le aleg sunt făcute să le pună probleme copiilor mai degrabă decât să le ofere răspunsuri, pentru că, dacă le dai răspunsuri pe bandă, după aceea ei nu mai sunt curioși. Și Adrian s-a raportat foarte bine la subiect din acest punct de vedere, pentru că a mai avut și cursuri cu copii, adică știe să schimbe nivelurile.
Răsfoind ghidul, îți dai seama că explicațiile, textele care însoțesc imaginile fac apel la două tipuri de inteligență pe care le-aș dori mai des puse la treabă: cea kinestezică și cea naturistă. Cât de greu v-a fost să mențineți constantă această trăsătură a textelor? Câte corecturi a suportat textul (mai țineți minte)?
Laura Câlțea: Multe, chiar voiam să fac un articol, prin câte modificări a trecut cartea asta; mi-am păstrat pe birou întâmplător, de obicei nu fac asta, mi-am păstrat toate drafturile de la cartea asta. A fost primul draft de Word pe care l-am editat eu o dată, Adrian a introdus corecturile, a răspuns la întrebările mele, după care a urmat al doilea draft în word pe care l-am corectat și de acolo am făcut o paginare inițială fără niciun fel de ilustrații, iar acela a rămas în așteptare până am găsit ilustrator. După care, a venit primul draft făcut cu ilustrații, după aceea – spre deosebire de alte cărți, pentru că asta a fost practic primul meu proiect pe care l-am făcut de la zero, și a avut și ilustrații, nu numai text – am simțit nevoia să fac o carte demo, să scoatem un exemplar pe care să-l văd fizic și să-l mai citesc încă o dată. Și atunci, deși trecuse prin corectura mea, prin corectura unei colege și prin corectura lui Adrian, am mai făcut încă o corectură și evident că am mai găsit lucruri, nu neapărat greșeli; am găsit mai degrabă întrebări la care mi se părea că nu se răspunde suficient de clar, întrebări care nu i-ar stimula, ci mai degrabă i-ar inhiba. Și atunci am mai avut încă o corectură.
Am pomenit de inteligența kinestezică pentru că am văzut că foarte multe din explicațiile din text fac apel la acest tip de inteligență, în sensul că îi forțează pe copii să vadă mișcarea. Și să gândească mișcarea. Asta e o chestie care trebuie încurajată la copii. Inteligență kinestezică au de obicei actorii, dansatorii, sportivii, la ei totul se traduce prin verbe de mișcare. Inteligența naturistă: îi faci să audă, să simtă ritmul naturii, și din acest punct de vedere mai toate explicațiile din carte fac apel la tipurile acestea de inteligență.
Laura Câlțea: Adrian nu-și dă seama, dar într-adevăr, el are un stil pedagogic foarte aplicat și care te face să iei informația fără să faci un efort intelectual foarte mare. Acesta a fost unul dintre atuurile cărții.
Un mare atu, pentru că într-adevăr poate fi citită foarte ușor și pe nerăsuflate. Eu sunt foarte atentă la cărțile care stimulează aceste tipuri de inteligență pentru că sistemul educațional din România stimulează cele două „clasice” tipuri de inteligență, logico-matematică și cea lingvistică, foarte rar se lucrează cu restul; în ciuda faptului că de 15-20 de ani se vorbește despre asta în România, nu s-a schimbat nimic, pentru că este vorba de un efort continuu, constant, care trebuie făcut, și care trebuie să-i stimuleze în continuare pe copii. Dar se schimbă foarte greu mentalitatea. De aceea eu apreciez foarte mult și caut cărți de genul acesta , pentru că generațiile de copii care vin din urmă merg pe tipurile de inteligență pomenite mai sus. Ei merg foarte mult pe vizual, pe impact.
Laura Câlțea: Și pe interacțiune.
Undeva, pe la începuturile cărții, sunt liste întregi cu numele constelațiilor. V-ați gândit să-i provocați pe copii – știți că ei mai fac concursuri de genul „Cine știe numele capitalelor statelor Europei?” – sau v-ați gândit că e bine să le aibă acolo ca punct de referință?
Adrian Șonka: Nu, eu m-am gândit c-o să apară hărți, dar hărți cu cerul, pe care-s trecute constelațiile, și de obicei când sunt trecute pe hartă sunt așa, îndoite, într-o parte a acestora să dau și-o listă normală cu toate constelațiile. Dar ele sunt împărțite pe istorie, pe zone de acest tip, care arată când au fost inventate. Nu vorbim neapărat de o evoluție, pentru că sunt doar niște denumiri, n-au decât un singur lucru de văzut. Înainte se dădeau nume de zei și de eroi și de animale stelelor și planetelor, abia când s-au inventat ultimele constelații, au primit nume de-astea moderne…
Uite, apropo de asta, astronomia cu câte, cu câți pași înaintea celorlalte științe e? Sau ar trebui să fie, nu e o știință progresistă? Nu zici că e?
Adrian Șonka: Doar dacă ne referim la faptul că astronomii trebuie să inventeze anumite metode de a observa și aparate ca să-i ajute și informațiile acestea așa pot ajunge în lumea normală. Sunt multe exemple, nu le știu eu pe toate, dar foarte multe aparate pe care le folosim în prezent au fost inventate numai pentru că astronomii voiau să vadă mai bine. Și sunt chiar exemple bune. Nu neapărat lentilele, pentru că sunt și altele mai moderne, care se aplică în medicină, îți fac imagini, îți pozează oasele și care s-au folosit înainte în astronomie, doar pentru ca să vadă astronomii mai bine. Listele alea de constelații, să revenim acolo, citești istoria lor și trebuie trecut puțin prin ele, pentru că se întreabă copiii de ce se numesc stelele alea Orion. Și am dat acolo o explicație simplă.
Dar eu rămân la ideea că această listă ar putea fi folosită și în acest scop, de a stimula competiția între ei. Dar aici depinde și de părinți, de felul cum vor ei să folosească această informație.
Laura Câlțea: Într-adevăr este cel mai stufos și cel mai teoretic capitol din toată cartea. Eu am vrut să-l scot dar Adrian a insistat să-l păstrăm, dar, până la urmă, dacă treci de el, celelalte sunt mult mai ușoare. Dacă nu știi cum sunt următoarele nu ți se pare că acesta este prea dificil. Dar da, este o diferență de narațiune între ele.
Mă bucur că l-ați păstrat, pentru că ați demonstrat că pentru a ajunge să te joci îți trebuie un fundament.
Laura Câlțea: Da. Adică se simte puțin; eu am simțit la ultima lectură cel mai bine, când am văzut cartea, că acest capitol e mai stufos, pur și simplu. În celelalte tu, Adrian, ești mai lejer, în acest capitol ești puțin mai serios, nu cum ești tu de obicei.
Adrian Șonka: Constelațiile sunt ceva serios, nu poți să te joci când vorbești despre ele.
Musca astronomică, portocala ș.a. sunt tot felul felul de sintagme care atrag copilul și-i mențin vie atenția. E o trăsătură cultivată sau spontană? Tu așa gândești tot timpul Universul, așa îl vizualizezi?
Adrian Șonka: Dar nu eu am inventat constelația Musca, ea a fost inventată de astronomi și eu doar am menționat-o acolo.
Laura Câlțea: E greu să fii musca astronomică.
Adrian Șonka: Da, e adevărat și că și-a schimbat numele constelația, și asta e valabil pentru multe constelații, unele dintre ele nu mai există acum, dar nu am cum să le trec pe toate pe listă.
Pomenești la un moment dat de o portocală pe acolo, faci o comparație cu o portocală.
Adrian Șonka: Nu știu trebuia să spun ceva…
Aici ai stimulat inteligența naturistă a copilului.
Laura Câlțea: O să răspund eu la întrebarea asta. Îi vine natural, să știi, nu face mari eforturi, pur și simplu îi vine natural să facă chestia asta. Așa face la cursuri, așa face și în scris.
Adrian, tu cum vizualizezi Universul?
Adrian Șonka: Cum vizualizez? Tot Universul? E greu, nu pot să vizualizez tot Universul. Pot să văd așa…
Dar prima oară când ai auzit cuvântul „univers” mai ții minte ce ți-a venit în cap?
Adrian Șonka: Nu mai țin minte, m-am gândit probabil la galaxii, la toate cele descoperite; atunci când te gândești la Univers nu te gândești la Pământ sau la Soare pentru că astea nici nu se văd.
Pe vremea copilăriei mele era Calea Lactee invocată foarte des, acum nu știu ce galaxie…
Adrian Șonka: Dacă ar fi să reprezinți Universul cu toate constelațiile descoperite, nu ți-ai da seama nici măcar că există galaxia noastră, d-apoi de Pământ și de Soare. Eu când mă gândesc la Univers, mă gândesc la galaxii și la spațiul mare dintre ele.
Universul e compus din spațiul gol, de fapt. Există mai mult spațiu gol decât materie în Univers, mult mai mult. Și practic Universul e compus din nimic. Faptul că avem o stea, o planetă sau miliarde, ele reprezintă mult prea puțin față de cât spațiu există între ele.
Și când te gândești că noi pe Pământ ne plângem că n-avem loc, ia să pornim în spațiu.
Adrian Șonka: Dacă se calculează volumul atmosferei, care e aer, o să vezi că este de miliarde de ori mai mare decât volumul stratului ocupat de oameni. Și în cameră acasă, câtă materie e acolo și cât aer? Mai mult aer întotdeauna, sau mai mult spațiu cosmic. Universul e compus din nimic, de fapt. Am vorbit despre nimic.
„Cine se mișcă pe cer” – mișcarea la o anumită vârstă este greu de înțeles (ca bază a acțiunii). Ea în sine este un concept abstract. Tu cum des-compui mișcarea, a.î. să înțeleagă toți copiii că mișcarea în Univers este diferită de cea de pe Pământ?
Adrian Șonka: Nu știu ce înseamnă să fie diferită de cea de pe Pământ. Tot mișcare este. Se mișcă ceva în raport cu ceva. Ceva își schimbă poziția, atâta tot. Numai că în astronomie e mai complicat un pic. Se mișcă cerul. Se mișcă tot ce e pe cer, tot cerul se mișcă cu tot ce e pe el, cu toate stelele, toate planetele. În același timp ai și mișcarea planetelor și a Soarelui, sateliți, comete, printre stele. În timp ce cerul se mișcă, se mai mișcă și acelea. Și de asta am ținut să fie un capitol separat în care am explicat ce se mișcă printre stele sau ce se mișcă prin tot cerul ăsta care se mișcă și el. Dar cerul nu se mișcă, se rotește Pământul. De fapt, e același lucru faptul că vezi cum o planetă se mișcă pe cer sau se mișcă cerul, tot o altă planetă se mișcă, dar Pământul. Dar e prea complicat pentru copii să înțeleagă și de aceea a trebuit să împart în două: pe de o parte, se mișcă cerul, iar pe de altă parte, se mișcă celelalte de pe cer. Am vrut, nu știu dacă am scris, acum dacă mă gândesc, poate că n-am scris, să se înțeleagă că unele se mișcă mai repede, altele mai încet. Meteorii se văd o fracțiune de secundă, planetele se văd că se mișcă la câteva ore, sateliții în câteva minute.
Acum am descompus mișcarea mai pretențios, nu știu de ce vrei să fie așa pretențios. Mi-am adus aminte: eu am scris la mare, eram cu copiii la mare și le tot spuneam: „Duceți-vă, am de terminat capitolul ăsta, că am deadline peste o lună” și a mai durat un an după aceea.
În Univers există forță de frecare? Nu există.
Adrian Șonka: Ba da, Există un fel de forță de frecare. Vântul solar sau vântul stelelor și anume materia care pleacă de pe stele. Că stelele fierb. Dacă te-ai apropia de o stea foarte foarte mult, ai vedea că fierbe, are bulbuci, cum fierbe mămăliga, numai că un bulbuc de-al Soarelui, de exemplu, are vreo 600 de km diametru. Și când ies bulbucii aceștia mari mai scapă materie în spațiul cosmic și totul pleacă de la Soare. S-au construit deja niște folii din astea așa care sunt întinse în spațiu și ele se mișcă numai pentru că le împinge vântul Soarelui. Deci, există frecare, dar la un nivel insignifiant, de fapt. Ca să poți să miști ceva în spațiul cosmic vântul solar trebuie să fie foarte mare ca să se poată mișca pânza aceea.
Laura, care capitol ți-a plăcut cel mai mult?
Laura Câlțea: Mi-au plăcut toate cred. Mi-a plăcut foarte mult ce a făcut, apropo de sfârșit, începutul și sfârșitul și scenariile pe care le face. Mi se pare că e foarte ușor de înțeles. Pleacă dintr-un univers familiar și-i duce într-un univers care este complet de neimaginat pentru copii. Și-i duce nu numai în astronomie, îi duce și în geologie și în paleontologie. Adică îi provoacă să cunoască. După care face și un fel de scenariu SF, adică deschide și alte posibilități și mi s-a părut că e o încheiere care, de fapt, este o deschidere. Pentru că noi n-am gândit cartea asta ca să fie doar de sine stătătoare. A gândit-o ca să fie începutul unui proiect mai mare.
Cum o să procedați, astfel încât cartea să ajungă la cât mai mulți copii?
Laura Câlțea: Aici intră în acțiune tot departamentul nostru de marketing și PR, care deja și-a întins canalele peste tot pe unde a putut. De exemplu, una dintre schimbările pe care le-am făcut a fost să nu luăm ca public pentru cartea asta doar publicul Nemi obișnuit. Am mers și către, apropo de astronomie pentru copii și restul lumii, și către oameni care n-au copii, dar care ar putea să fie interesați. Bunici sau oameni tineri care ar putea fi interesați de un astfel de subiect și de realizarea întreagă a cărții, cum a fost ea pusă în pagină, ca text și ca ilustrație. Și-am zis să mergem și către publicul pe care nu l-am atins până acum și de aici, în fine, tot circuitul, cu școli, bloggeri, tot felul de formatori.
Înțeleg că e vorba de un proiect de viitor, Ghidul micului astronom prin Univers fiind prima carte dintr-o întreagă serie. Următoarea carte e tot a lui sau altcineva?
Laura Câlțea: A lui, da. Ar trebui să fie gata până pentru Bookfest-ul de anul viitor, dar să vedem, dacă nu, la Gaudeamusul viiitor; aceea va fi pentru oameni mari, ca să zic așa, dar sunt absolut convinsă c-o să citească și copiii, pentru că stilul lui de a scrie/povesti Adrian cucerește și adulții, dar și pe copii. O să fie ușor prin subiectele abordate, prin hărțile pe care o să le facă, dar o să se îndepărteze puțin de zona asta cea mai ușor accesibilă.
Ghidul micului astronom prin Univers tratează Universul ca întreg, să zicem așa. Te gândești la următoarele cărți să mergi pe un anumit domeniu?
Adrian Șonka: Nu m-am gândit la nimic.
Laura Câlțea: Ba s-a gândit, chiar a zis și-n cartea asta că următoarea o să fie despre găurile negre.
Adrian Șonka: A, pentru copii. Bine că mi-ai amintit la ce m-am gândit. Următoarea carte pentru copii trebuie să conțină ce nu găsim în aceasta. Nu neapărat doar despre găuri negre, ci și despre alte feluri de stele.
Deci Ghidul micului astronom prin Univers e un fel de ancoră din care voi dezvoltați.
Adrian Șonka: Nu, eu presupun că și în următoarea carte o să explic de la zero toate lucrurie.
Dar aici el aici, în acest ghid ai viziunea de ansamblu, întâi și-ntâi i-ai făcut panorama și după aceea vei începe să mergi pe detaliu.
Adrian Șonka: Să zicem că da, ceva de genul.
Felicitări amândurora! Deja iubesc foarte mult acest proiect! O să vă urmăresc în continuare!
Laura Câlțea: El a fost așa foarte reticent pentru că nu-i venea să creadă că poate să facă cartea asta, a trebuit să duc un pic de muncă de lămurire. Tot spunea: eu o scriu, dar ce faceți cu ea, că nu se vinde; m-a întrebat întruna că dacă nu se vinde, ce facem. Eu m-am gândit din multe puncte de vedere și m-am gândit mult și la cum o să facem să ajungă la cât mai mulți cititori. Colegii de la marketing mi-au pregătit încă de acum un an planul pentru cartea asta, așa că n-am niciun fel de emoție din acest punct de vedere.
Cartea are locul ei, colecția are locul ei, clar, pe piața editorială românescă este un spațiu liber, viran, din acest punct de vedere.
Laura Câlțea: M-am gândit că ar fi foarte bine s-avem autori români care să vorbească direct copiilor; știi, orice traducere poate să fie spectaculoasă, dare altceva când vine cineva din cultura ta și când vine autorul în fața celui mic să-i explice direct.
Și-l vezi în carne și oase, e cu totul și cu totul alceva, asta o spun din experiență.
Laura Câlțea: Mai ales pentru vârsta asta. La adulți mai e cum mai e, dar la copii, interacționează foarte repede, iau personal chestiile astea și atunci e mai ușor să ajungi la ei.
Succes și ne vedem la evenimente!
