Din păcate, am ratat piesa O relaţie deschisă, după scenariul lui Dario Fo şi al Francăi Rame, din deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru Independent de Comedie de la Buzău. Am ajuns însă la Ela, soţul şi hoţul, „un spectacol în care se râde în fiecare secundă” şi am rezonat, cam pe tot parcursul piesei, cu altă replică rostită pe scenă: „Fă-mă să plâng!”
Ar fi trebuit să fie o piesă despre curaj şi laşitate, despre reîntoarcerea la punctul (există acest punct?!) de la care o relaţie poate fi salvată. Ca intenţie, vorbim despre o piesă despre maladiile cuplului modern, victimă a propriei superficialităţi. Ar fi trebuit să vedem în hoţul care se ascunde în teatru un pretext pentru ca cei doi soţi să aibă momentul lor de iluminare: se iubesc încă, iar copilul pe care îl au împreună nu este singurul motiv pentru ca viaţa lor împreună să continue. Dar se poate salva o relaţie, după 7 ani, după o convieţuire cu soacra, după rutina reproşurilor pe care şi le împart, egal, cei doi soţi?! Au apartament şi maşină din munca lui, nu din a ei: „Ia trăieşte tu din actorie! FĂRĂ MINE n-am fi avut de toate-n casă!”. Ea este actriţă, are o fire sensibilă şi aspiră la o viaţă perpetuu romantică, din care l-a exclus, de ceva vreme, pe partenerul ei: „Tu nu ai cum să-nţelegi, tu eşti inginer!”. Îl plăcuse, la început: „Mă făcea să râd… acum mă face de râs!”
Piesa are un subtext psihologic, pe care-l verifici, cu ceva doză de cinism, chiar pe spectatorii care, recunoscându-se în personaje (când în soţul exasperat de nevastă, când în nevasta exasperată de soţ!), reacţionează apăsat. Scena se mută, ca de fiecare dată la teatru, şi puţin în sală. Se râde mult, de multe ori nejustificat, se râde ca să arăţi celorlalţi din sală (şi chiar actorilor, atenţi şi ei la feedback) că îţi place piesa şi că ai „prins” poanta. Scenariul face concesii spectatorului mediocru, însă, e drept, nu coboară foarte mult limbajul în vulgaritate.
Aş spune că vulgaritatea vine din altceva, din presupunerea că trebuie să dai publicului ocazia să se manifeste, să-şi arate frivolitatea. Apoi, după ce l-ai făcut să râdă grosier, îi dai şi o „smetie”. „De ce vine omul la teatru?” se întreabă hoţul. „Ca să arate că este intelectual”, vine prompt primul răspuns. Apoi, vin şi alte răspunsuri la această întrebare, în fond legitimă. În funcţie de context, publicul e sensibil la emoţii şi plăteşte pentru asta – la un spectacol de dramă, oamenii ar veni ca să vadă, pe scenă, unii mai nefericiţi decât ei, la un spectacol de comedie ar veni aceia care îşi doresc să râdă de ceilalţi, dintr-un fel de superioritate, pe care şi-o descoperi la timp, ca să-şi hrănească stima de sine. „Fă-mă să plâng!” îi spune hoţul actriţei, care, contra cost, începe să recite o partitură despre părinţi, subiect cu potenţial garantat de emoţie.
Hoţul e bâlbâit şi din jocul gratuit al bâlbelor ies tot felul de referiri la viaţa reală, jenant de transparente în intenţia lor de a căpăta validarea sălii – hoţul e căutat de „p…” partid, de papă, de fapt, e căutat de poliţie. La un moment dat, soţul şi hoţul descoperă că sunt din acelaşi oraş, au fost colegi de şcolaă: „Erai cam tâmpiţel”, „M-am schimbat…”, „Ţi-ai lăsat barbă…”.
Bunele intenţii ale spectacolului pot fi totuşi sesizate, chiar dacă scenariul este mai mult decât mediocru. Actorii tineri salvează, într-o oarecare măsură, o piesă pândită de cabotinism. Ea (Iulia Neacşu) are o voce interesantă, pe care şi-o exersează în diferite registre, trecând uşor şi acceptabil de la imaginea femeii isterice, obosite de căsătoria cu un bărbat pe care-l desconsideră, la tonul de conversaţie dezinhibată. În fond, să vorbeşti astăzi fără reţineri despre eşecul căsniciei tale este astăzi, ironic, chiar o dovadă de bună comunicare! El (Oleg Apostol) intră perfect în rolul soţului ţinut din frâu de nevastă, care, dacă are ocazia, spune, printre glume şi ironii, şi adevăruri, altfel greu de rostit. Ameninţaţi de hoţ, cei doi tineri îşi fac rapid un plan, unul dintre ei ar trebui să supravieţuiască, fiindcă au un copil: „Dacă din nefericiere scap eu, da, mă recăsătoresc…”. Poate că o asemenea piesă, ratată ca regie, are măcar meritul de a da actorilor tineri şansa să joace, să fie văzuţi de public şi de alţi producători.
Festivalul Internaţional de Teatru Independent de Comedie, ediţia a III-a, se desfăşoară la Buzău, în perioada 21-27 septembrie.
ELA, SOŢUL ŞI HOŢUL
Dan: Oleg Apostol
Ela: Iulia Neacşu
Hoţul: Radu Pietreanu
Regia: Radu Pietreanu
Un comentariu
Sunteti sigura ca opinia dvs., transpusa, pretentios, sub forma cronicii de spectacole, nu este guvernata de vreun dinte socio-ideologic pe care il aveti impotriva regizorului piesei? Va rog sa va raspundeti! 😉