“Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé

Motto: „Man Yaya m-a învăţat că tot ce ne înconjoară e viu, totul are suflet şi suflu. Că trebuie să preţuim tot ce există în lumea asta. Că omul nu-i un stăpân ce-şi străbate domeniul călare.” Marysa Condé

Tituba este o bună povestitoare, iar mâinile ei, ca nişte flori negre, se pricep să vindece răni. Africa şi spiritele strămoşilor îi dau puteri, pe care ea le foloseşte pentru a-şi păstra, dincolo de sclavie, libertatea. Tituba deprinde cunoașterea diferitelor plante de leac și, adeseori, ajutată chiar de cel bolnav, reușește să lupte cu boala şi moartea. Îi salvează chiar şi pe aceia care o vor trăda, fiindcă aşa a învăţat, pe malul râului Ormonde, de la Man Yaya, şi apoi, în alte ţinuturi, de la bătrâna Judah. Bunătatea se moşteneşte, dar se şi învaţă şi este, în sine, vindecătoare:

„Bătrâna Judah mi-a spus numele tuturor plantelor și la ce e bună fiecare. Am încercat să țin minte câteva din rețetele pe care mi le-a împărtășit:

Ca să scapi de negi, trebuie să freci locul cu o broască râioasă vie până ce pielea animalului îi absoarbe.

Pe timp de iarnă, să nu te supere frigul, trebuie să bei ceaiuri de cucută. (Dar ai grijă, zeama e otrăvitoare și poate fi folosită pentru altele.)

Ca să nu faci artrită, poartă pe degetul inelar de la mâna stângă un inel făcut din cartof crud.

Toate rănile pot fi tămăduite cu oblojeli din foi de varză, ia bășicile cu pastă de nap crud.

În caz de răceală gravă la plămâni, trebuie să pui pe pieptul bolnavului pielea unei pisici negre.

Durere îngrozitoare de dinți: dacă poți, mestecă frunze de tutun. La fel și dacă te dor urechile.

Pentru toate pântecăriile, ceai de mure de trei ori pe zi.

M-am întors în Boston un pic mai liniștită, deprinzându-mă să văd niște prieteni în sălbăticiunile cărora până atunci nu le dădusem deloc atenție: pisica neagră, bufnița, buburuza și sturzul zeflemitor.

Îmi tot aminteam vorbele lui Judah: Dacă n-am fi noi, ce s-ar face lumea? Hă? Ce s-ar face? Oamenii ne urăsc, și totuși le punem la îndemână lucrurile fără de care viața lor ar fi searbădă și mărginită. Mulțumită nouă pot să-și schimbe prezentul și, câteodată, să-și ghicească viitorul. Mulțumită nouă își pot păstra speranța. Tituba, noi suntem sarea pământului.” (pp. 86-87)

Tituba este un personaj creat în mare măsură de Marysa Condé, o scriitoare născută în Guadelupa (1937) deja recompensată cu premii importante pentru literatură. Numele Tituba, fără să fie însoţit de o biografie oficială, apare consemnat în arhiva istoriei coloniale a satului Salem. În roman, Tituba are o „voce” caldă, care face ca întreaga naraţiune să capete ton de confesiune. Tânăra dovedește o bună înțelegere a lumii de aici și, mai ales, a lumii de dincolo.

„Trebuia și să mă pun la adăpost, lucru cu care pregetasem prea mult! Să mă răzbun cu aceleași arme. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Vechile povețe ale lui Man Yaya nu mai erau de folos. Cei din jur erau la fel de feroce ca lupii ce urlau la lună în pădurile din Boston, iar eu trebuia să le fiu pe potrivă.

Era totuși ceva ce nu știam; răutatea e un lucru la naștere căpătat. Nu se dobândește. Cei care nu s-au născut cu copite și colți ies învinși din toate bătăliile.” (p. 120)

Vrăjitoarea neagră din Salem, un supranume, este o imagine în care Tituba nu se recunoaşte şi împotriva căreia luptă – vrăjitoarele sunt arse pe rug, fiind considerate fiinţe diabolice. Istoria consemnează un asemenea episod şi, din acest punct de vedere, cartea Marysei Condé este un roman istoric. În Salem, statul Massachusetts, între 1692 şi 1693, au loc „procesele vrăjitoarelor”, încheiate cu pedepse capitale – au existat 156 de acuzaţii oficiale, 47 de mărturii administrate, 19 oameni au fost spânzuraţi, mai ales femei, iar un bărbat, Giles Corey, a fost lapidat.

Martoră a unor scene de o violenţă extremă, Tituba se teme de moarte, deși știe, potrivit credințelor străvechi ale neamului ei, că nu există plecare definitivă. Moartea este privită în lumea ei ca o deschidere spre alt nivel de existență. Vândută şi cumpărată ca sclavă de mai multe ori, Tituba știe că viaţa ei are un rost, acela de a-i ajuta pe cei aflați în suferință. Asistând neputincioasă la execuții, Tituba își strigă neputința. Ruptă de rădăcinile neamului ei, tânăra simte ostilitatea oamenilor şi a locului străin, şi se întoarce, în vis şi în aspiraţii, către Africa cea miraculoasă:

„Am urlat și, cu cât urlam mai mult, cu atât tot îmi venea să urlu. Să-mi urlu suferința, revolta și furia de neputință. Ce lume era asta care făcuse din mine o sclavă, o orfană, o paria? Ce lume era asta care mă despărțea de ai mei? Care mă obliga să trăiesc printre oameni care nu-mi vorbeau limba, care nu-mi împărtășeau credința, într-o țară posacă, neprimitoare?” (p. 83)

Din momentul în care rămâne fără părinţi, tânăra este vegheată încontinuu de spirite protectoare. Nu e niciodată singură. Cunoașterea pe care o dobândește, mai presus de cunoașterea obișnuită, își are sursa într-un întreg ritual de invocare a spiritelor. Nu poate schimba destinul, dar i se îngăduie să știe câte ceva despre viitor, de exemplu că, indiferent de grozăviile prin care trece, va supraviețui.

Tituba își face iluzii, vrea să fie iubită, dar nu prea reușește sau nu reuşeşte mereu. Oamenii, indiferent de culoarea pielii (e drept că mai mult albii), se tem de ea, fiindcă a căpătat faimă de vrăjitoare. Laşitatea, ipocrizia, lipsa demnităţii nu au culoare, şi se dovedeşte că nici sclavii, cei pe care suferinţa ar fi trebuit să-i unească, nu sunt mai omenoşi.

Fiind, aşa cum se anunţă din titlu, o carte despre rasism, discriminare, prejudecăţi sociale şi absenţa libertăţii, ca drept fundamental, Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem se aşază într-o tradiţie culturală marcată deja de alte cărţi-reper: Ruta subterană, Colson Whitehead, Să ucizi o pasăre cântătoare, Harper Lee, Viaţa secretă a albinelor, Sue Monk Kidd. Aş spune totuşi că Maryse Condé scrie, mai curând, o proză poematică despre libertatea interioară, puterea imaginaţiei şi nevoia de a nu-ţi pierde identitatea, şi abia în al doilea rând un roman despre istoria colonială.

Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem de Maryse Condé