100 de spectacole în 100 de ani la Teatrul Național din Chișinău, volum îngrijit de Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a avut parte de atenția cuvenită ieri, de Ziua Națională a României. Un eveniment remarcabil, care a beneficiat de atenția cuvenită din partea oamenilor de teatru, dar nu numai a alor.
Înainte de orice, țin să menționez faptul că volumul se constituie într-o veritabilă apariției editorială, grija echipei de la Editura Cartier se vede în fiecare pagină și se reflectă în condiția grafică. Format tip album, fotografiile reproduse conform standardelor unui album de artă, raportul dintre text și fotografie în beneficiul cititorului etc. Iată că Editura Cartier își respectă cititorii oferindu-le cu fiecare nou volum dovezi de „se poate, fără compromisuri”. În al doilea rând, necesitatea unui astfel de volum se justifică în multe feluri, dar înainte de orice utilitatea acestui demers istoriografic este determinant pentru oricine se angajează să facă un astfel de efort de recuperare. Istoria unui teatru este parte din istoria unui popor, căci teatrul este și instituție culturală (deci reflectă în parte politicile culturale inițiate și promovate de stat – este una din ideile menționate de Aura Corbeanu în conferința de deschidere a Zilelor Teatrului Național Iași), dar și spațiu în care experimentul și inovația artistică sunt la ele acasă. Pe de altă parte, istoria unui teatru reflectă la nivel de act artistic – spectacolul în sine – istoria în sine, îți poți da seama de nivelul de dezvoltare al unei comunități, de așteptările și nevoile ei culturale (în funcție de succesul de casă al unei reprezentații, de elementele de costum și multe alte detalii).
Evenimentul a fost găzduit de Casa Muzeelor din Iași, iar Nicoleta Dabija a fost gazda perfectă, ea moderând cu mult calm și înțelepciune întregul eveniment. Deschiderea i-a aparținut lui Claudiu Groza, criticul de teatru care scrisese o cronică dedicată volumului. Un bun cunoscător al fenomenului teatral specific Basarabiei, Claudiu Groza a scos în evidență punctul tare al volumului și anume dimensiunea sociologică. Pentru un cercetător în domeniul artelor teatrale, un istoric sau un specialist în științe socio-umane volumul se constituie într-o colecție de date care reflectă aproape fidel principalele evenimente istorice care au marcat evoluția spațiului dintre Nistru și Prut în ultima sută de ani. Între cele 100 de spectacole se regăsesc câteva care fie au avut premiere cu bucluc, fie au fost interzise din rațiuni exclusiv politice, fie s-au jucat tocmai pentru că contextul politic le-a fost favorabil. Petru Hadârcă, coordonatorul volumului și directorul Teatrului Național Mihai Eminescu din Chișinău a exemplificat concret, dând detalii despre spectacolul Chirița din provincie și alte montări reprezentative. Sunt câteva momente politice imposibil de ignorat în istoria teatrului din Chișinău – venirea la putere a lui Hrușciov, preluarea puterii de către Gorbaciov și anul 1989, cărora li se adaugă și altele de importanță locală. Toate aceste evenimente au influențat decisiv politica de repertoriu a teatrului, astfel încât unele spectacole au fost interzise, altele s-au jucat în condițiile unei cenzuri de text imposibil de acceptat astăzi. Savuroase exemplele date de Petru Hadârcă și foarte bună intervenția din public în legătură cu semnificația unui anumit eveniment politic care a marcat decisiv evoluția și existența în sine a instituției culturale despre care vorbim aici, respectiv Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău.
Claudiu Groza
Ca să fac o reparație necesară, deschiderea evenimentului i-a aparținut în fapt domnului director al Teatrului Național Vasile Alecsandri Iași, Cristian Hadji-Culea, cel care a trecut în revistă momentele de început ale celor două instituții culturale, cea din Iași și cea din Chișinău, punând în evidență elementele de legătură – oameni, evenimente, turnee, actori și regizori care au construit în egală măsură istoriile celor două teatre. Un mic excurs istoric care a evidențiat și câteva amănunte cu privire la cuvântul „național” conținut de titulatura celor două teatre, care de multe ori nu are legătură cu calitatea și ținuta evenimentelor, ci mai degrabă cu sursele de finanțare și conjunctura istorică în sine.
Petru Hadârcă și Nicoleta Dabija
Nicoleta Dabija a pus întrebările cu sens și miez, astfel încât să fie evidențiat efortul și munca de selecție a unei cantități semnificative de documente și informații din arhivele unui teatru care, iată, are deja o istorie de peste 100 de ani. Un demers de cercetare care se cere completat și integrat în studii de cercetare dedicate fenomenului teatral din Chișinău. Petru Hadârcă a punctat excelent câteva evenimente esențiale pentru menținerea în repertoriul teatrului a spectacolelor în limba română (și nu moldovenească, cum le place unor politicieni să spună) și contribuția lor esențială la dezvoltarea sentimentului de apartenență.
100 de spectacole în 100 de ani la Teatrul Național din Chișinău este un volum necesar istoricilor, documentariștilor, dar în același timp util celor care vor să înțeleagă evoluția unei instituții culturale care a supraviețuit diverselor epoci. Politicile culturale și-au pus amprenta pe evoluția repertoriului și în aceeași măsură au ajutat la formarea unei trupe cu personalitate. Actorii teatrului din Chișinău au făcut istorie, istoria unui teatru românesc, ceea ce nu e puțin lucru.
