Cartea deciziilor înțelepte. Paternalismul libertarian.

Cartea despre care voi vorbi în rândurile de mai jos, „Nugde” („Ghiont”, ar fi traducerea, dar editorul a păstrat titlul original) de Richard H. Thaler și Cass R. Sunstein (ed. Publica, 2016), e în biblioteca mea de aproape un an. Știam, cred că de prin Kahneman sau Taleb, că e o carte foarte bună. Dar, faptul că în această toamnă Richard Thaler a primit Premiul Nobel pentru Economie, a acționat, ca să vorbesc în proprii lui termeni, ca un ghiont să o citesc. Motivația juriului a fost următoarea: „Descoperirile lui Richard Thaler au inspirat mulți alți cercetători care i-au urmat și a pavat drumul spre un nou capitol al economiei pe care îl numim Economie comportamentală”.

Poate că, pentru cine e familiar cu opera lui Daniel Kahneman, premiat, la rândul lui, în 2002 cu Nobel pentru Economie, aportul lui Richard Thaler nu e chiar atât de important la nivel teoretic. Am scris o cronică despre „Gândire rapidă, gândire lentă”, câteva idei le puteți citi aici. Thaler e mai practic. Preia rezultatele cercetărilor lui Kahneman, chiar le face un rezumat în primele 50 de pagini din „Nudge”. Însă aportul cel mai important al cărții e mai degrabă felul în care combină drumul teoretic deschis de Kahneman, despre greșelile pe care le facem gândind pe sistem automat, cu nevoile de ghidaj paternalist ale administrației publice. Thaler povestește cât de important este cadrul în care cineva face o alegere și ce responsabilitate imensă are un arhitect al alegerii. Acesta poate fi statul, atunci când, spre exemplu, vrea să optăm pentru un fond de pensii sau pentru altul, ori un agent economic privat, atunci când vrem sau nu să încheiem o asigurare pentru mașină, să zicem. Dar Thaler insistă pe stat, pe politicile publice. Noi nu suntem entitățile perfect raționale, care gândesc în funcție de utilități, așa cum îi descrie teoria economică clasică. Suntem oameni, nu econi! Alegerile noastre sunt puternic influențate de cadrul în care se ia decizia. Drept urmare, folosind o formă de manipulare discretă, arhitectul contextului poate influența într-o direcție sau alta deciziile noastre. Într-un fel, ideile lui Thaler sunt o combinație între Kahneman și Cialdini, între teoria erorilor de gândire și cea a tehnicilor de manipulare. Despre psihologia manipulării la Robert Cialdini puteți citi aici.

Am ajuns la punctul ideologic tare: paternalismul libertarian. Cartea de față descrie această abordare ca fiind cea mai potrivită pentru arhitecții politicilor publice și ca un compromis aproape ideal între cele două tendințe extreme: libertatea de alegere fără nicio sugestie sau intervenție, bazată pe cât mai multe oferte (poziția republicană, cea a libertății totale, a mâinii invizibile) și ghidajul atent reglementat, dar asupra căruia planează mereu suspiciunea că poate ajunge la un control autoritar din partea statului (poziția democrată). Situată între ele, paternalismul libertarian crede în libertatea de alegere, dar spune că prea multe oferte nu ajută, ci paralizează. Consecința e lipsa de alegere sau o alegere la nimereală, deci nu una înțeleaptă. Paternalismul libertarian nu vrea decizii impuse de stat sau de un privat anume, ci vrea doar ghionturi, adică, spre exemplu, niște alegeri implicite și păstrarea libertății individului de a alege altceva decât opțiunea default. Voi da un exemplu despre care vorbește Thaler în carte: fondurile suedeze private de pensii. Țara nordică a trecut de vreo 20 de ani la un sistem privat obligatoriu de pensii, similar celebrului Pilon II de la noi. Suedezii au mers pe ideea alegerii din cât mai multe oferte, era cel mai popular mod de gândire atunci. De altfel, la fel au procedat și Statele Unite un pic mai târziu. Au început să informee populația despre sutele de fonduri, cu reclame, publicitate televizată, pliante etc. Înțelepciunea Suediei se reflectă în faptul că a ales ca implicit un fond de pensii bine gândit, care mai târziu s-a dovedit și cel mai performant. Un ghiont bun! Dar a făcut tot posibilul ca populația să aleagă altceva decât fondul implicit. Rezultatul e că cel implicit a mers cel mai bine, mulți au evitat să opteze și au căzut pe opțiunea implicită, iar mulți au trecut, mai târziu, la opțiunea implicită. Însă nu toți au fost atenți la performanțele propriului fond. Aici, spune Thaler, Suedia ar fi făcut mult mai bine să nu militeze atât de activ ca populația să ia altă decizie decât cea implicită. Mai mulți oameni ar fi avut pensii mai mari. Dacă alegerile s-ar face din doar câteva clik-uri, mai mulți oameni ar face o alegere activă. Sutele de pliante nu încurajează alegerea liberă, ci o paralizează.

Ghiontul, așa cum îl descrie Thaler, este, într-adevăr, o formă subtilă de persuasiune (unii preferă acest termen, chiar dacă mie îmi pare sinonim cu manipulare, dar sună, chipurile, mai bine). Aici sunt și cele mai multe discuții contra paternalismului libertarian. Nu cumva, o dată ce își permite un simplu ghiont, statul va încerca să ne manipuleze de-a binelea? Nu va folosi și tehnici mult mai rafinate, eventual subliminale? Ar trebui să avem un pic mai multă încredere în arhitecții politicilor publice, ne spune Thaler. Totuși, sunt angajați să lucreze în interesul nostru. Iar limita trebuie să fie gândită așa: să nu deranjeze dacă se află că am fost manipulați. Nouă, oamenilor, nu ne displace tot timpul să fim manipulați, dar trebuie să fie pe față, ca să spun așa. Noi înșine încercăm să ne auto-manipulăm în unele circumstanțe pentru a ne atinge niște scopuri personale. Spre exemplu, cu banii economisiți renunțând la țigări ne promitem un gadget la modă! Sunt descrise mai multe astfel de tehnici în carte, cum ar fi cluburi în care te angajezi să plătești cuiva o anumită sumă de bani dacă până la nu știu ce dată nu dovedești că ai slăbit câteva kilograme. Chiar merge! Suntem de acord cu anumite manipulări, însă ne e frică de excese. Transparența autorităților publice este un cuvânt cheie aici. Încredere și transparență.

Cartea celor doi psihologi, Thaler și Sunstein, primul proaspăt premiat cu Nobel, e plină de exemple diverse, de la alegerea unui fond de pensii, la chestiuni legate de credite imobiliare, protecția mediului, investiții la bursă și până propunerea de privatizare a instituției căsătoriei. Intenția este aceea de a ne face conștienți la faptul că alegerile noastre sunt puternic influențate de cadrul în care se iau deciziile, iar interesul public este să fie cât mai mulți oameni care fac alegeri bune în societate. Orice arhitect al alegerii, fie că e un politician care scrie politici publice, un privat sau chiar o persoană individuală, ar avea mult de câștigat fiind mai atent la importanța ghionturilor atunci când ne pune sau când suntem puși în fața unor alegeri.

„Pe scurt, paternalismul libertarian nu este nici de stânga, nici de dreapta, nici al democraților, nici al republicanilor. În multe direcții de acțiune, cei mai cugetați dintre democrați își depășesc entuziasmul pentru programele care elimină posibilitatea de alegere. În multe direcții de acțiune, cei mai cugetați dintre republicani renunță la opoziția de reflex automat în fața inițiativelor guvernamentale constructive. Oricâte deosebiri i-ar despărți, noi sperăm că ambele tabere se vor arăta dispuse să conveargă în sprijinul câtorva ghionturi delicate.”

Cass R. Sunstein, Richard H. Thaler, Nudge