Memoriile și jurnalele au un raft special în librăriile serioase, semn că sunt căutate de cititori. De asemenea, sunt edituri…
Browsing: Editura Publica
Cronică de Elena Florea Că ajungi să îl descoperi prin intermediul uneia dintre cărțile sale, a unui interviu, articol sau…
Ce au în comun un fost medic, actualmente scriitor, scenarist și comedian, o jurnalistă aflată la debutul său ca scriitoare…
Teza minții extinse (EMT) susține că procesele cognitive care alcătuiesc mintea umană pot depăși granițele individului pentru a include ca…
Două moduri de relaționare cu propriul eu și același rezultat: acceptarea propriei identități Debutul ex-abrupto al unei pandemii pune la…
Acest text este scris cu intenția de a face cunoscuți niște oameni cu voința de a fi utili lumii, care…
Gândiți-vă la specia noastră. Homo Sapiens. Ba chiar Homo Sapiens Sapiens, de două ori rațional, inteligent. Gândiți-vă la ea fără…
Întrebarea „Cum trebuie să ne educăm copiii?” are răspunsuri complexe, dar nu complete. Dacă e, prin educație, să-i pregătim pentru…
În 2016, constat acum, când scriu datele tehnice ale ediţiilor, se publică la noi două cărţi interesante despre interviu. Vorbesc…
Cu siguranță că una dintre capacitățile ce ne deosebesc de celelalte ființe este, pe lângă atributul limbajului articulat și al…
În anul 1869, Dmitri Mendeleev a publicat primul tabel periodic recunoscut la nivel mondial. Pentru a marca înființarea acestui instrument…
Scânteia creativă este una dintre cele mai captivante cărți despre istoria speciei umane, din câte am citit până azi, poate…
Editura Publica și-a asumat riscurile unui demers mai mult decât curajos acum câțiva ani, odată cu lansarea Co-lecției de Știință.…
„ Dacă aveți nevoie să vă motivez, probabil nu vreau să vă angajez.” Este natural să fim condiționați. Acest proces…
Am un prieten care iubeşte şi ocroteşte tot ce este viu. Am mers, vara asta, în urma acestui prieten care,…
La începutul lunii mai am avut o plecare de câteva zile, în care am cheltuit tot ce planificasem să cheltui,…
Editura Publica ne-a obișnuit în ultimii ani cu titluri incitante, care se subscriu mai multor categorii, dintre care se remarcă…
M-am declarat de mai mult timp admiratorul colecţiilor de popularizare a ştiinţei ale Editurilor Humanitas şi Publica. Diverse, de calitate,…
Susan Cain pornește de la propria experiență în business pentru a descrie într-un mod empatic și extrem de persuasiv felul…
În ultimii ani, unul din rafturile librăriilor serioase atrage atenția în mod deosebit prin coperțile negre ale unor volume cu…
Marele Ernest Becker spunea în prefața „Birth and Death of Meaning” că nu are rost să scrii, dacă nu ai…
Probabil că nu nu există relaţie mai complicată şi mai problematică pentru om decât aceea pe care o are cu…
Cartea lui Adam Rutherford este un lung taifas despre gene, genetică şi, din când în când despre unicitatea şi frumuseţea…
Până la mijlocul anilor ’50 ai secolului XX, prezumția conform căreia creierul uman adult este o entitate fixă, rigid conectată,…
Încântare. Arta de a influența sentimentele gândurile și acțiunile celorlalți e o încântare, și ar fi fost straniu să nu…
Cine s-ar fi gândit că o tânără, frumoasă, dar ambițioasă și independentă, contesă din secolul al XIX-lea, va da startul…
A mânca nu mai este demult doar un banal act biologic de ingerare a alimentelor, ci a devenit un act…
Probabil orice scriitor, purist sau profesor de literatură va găsi suficiente motive pentru a critica ghidul de scriere al lui…
Cartea despre care voi vorbi în rândurile de mai jos, „Nugde” („Ghiont”, ar fi traducerea, dar editorul a păstrat titlul…
Cu volumul lui Ed Yong nu poţi avea decât o întâlnire memorabilă. Rareori am întâlnit o carte care să facă…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.