Cum gândim la foc automat – Biasuri și euristici la Daniel Kahneman

Un text de Andrei Velea

Am făcut un mic „experiment” și am căutat pe celebrul motor de căutare „Google” următoarele cuvinte: „top 10 cărți psihologie”. Invariabil, fiecare top începea cu „Gândire rapidă, gândire lentă” de Daniel Kahneman. Titlul, chiar dacă prinde ideea cărții, poate părea banal. Iar faptul că Daniel Kahneman a primit premiul Nobel pentru economie în 2008 este, iarăși, un pic înșelător.

„Gândire rapidă, gândire lentă” este o carte groasă, aproape 800 de pagini, dar care se citește ușor. E un fel de saga despre cum au pornit Daniel Kahneman și Amos Tversky de la studiul erorilor de gândire (biasuri și euristici) și cum au ajuns la răsturnarea teoriei agentului economic rațional. Iar cartea se încheie cu o mică viziune a bătrânului psiholog asupra vieții, fără mari pretenții de filosofie. Acolo veți afla, spre exemplu, de ce e mai bine să te bucuri de peisaje în concediu și să faci mai puține fotografii. Și veți mai afla că evocarea amintirilor este incorectă, nu ține cont de durata în timp, ci se referă mai degrabă la punctul culminant și la sfârșit. Iar deciziile viitoare le luăm pe baza acestor amintiri înșelătoare…

Poate că aici e și cheia relației dintre Taleb și Kahneman, care sunt buni prieteni. Primul cu filosofia, al doilea cu cercetarea erorilor cognitive. Cei doi gânditori se completează și se elogiază în cărțile lor.

Am tot reflectat despre cum aș încerca să-mi conving prietenii mei să citească această carte și care ar fi câteva idei fundamentale pe care le-am desprins din lectura ei. E o carte densă, destul de greu să te concentrezi doar pe ceva anume. Așa că voi continua în aceeași direcție din articolul despre Taleb și voi prezenta câteva erori sistematice de gândire. Kahneman ne spune că gândirea noastră e compusă din două sisteme mari: Sistemul 1, cel rapid, care ia decizii fără efort, care face tot felul de „scamatorii” care ne scapă conștient, venind cu răspunsurile „ca din mânecă”. El e mai degrabă interesat să conserve energia și să ne prezinte o imagine coerentă asupra lumii, nu una adevărată! El distinge, rapid, pericolul care ne paște în mediul ambiant, caută tigri care ne privesc cu ochi sticloși. Dar avem și Sistemul 2, care este gândirea conștientă, lentă, care intervine rar și e mare consumator de energie cognitivă. Abia Sistemul 2 se ocupă cu „adevărul”. E ca atunci când decidem să ne concentrăm pe un subiect, inspirăm adânc, abandonăm alte activități și ne spunem „Hai să lămurim problema!” Ca să înțelegeți cât de greoi e Sistemul 2, adunați mental 3 la fiecare cifră din următorul șir: „5243”. Vi se vor dilata pupilele și glicemia va scădea pentru cele câteva secunde sau zeci de secunde necesare pentru o banală adunare.

Cartea lui Kahneman se ocupă aproape integral de Sistemul 1. El ne ajută să ne orientăm fără efort într-o lume complexă și mișcătoare, dar sacrifică adevărul de dragul poveștii coerente despre mediul ambiant. Funcționează automat și va evita cât mai mult să îi spună Sistemului 2 că e cazul să intre în acțiune. Așa că suntem și noi uneori surprinși de povestea pe care am susținut la o bere și care nu mai stă în picioare dacă o gândim lent. Este ceea ce Taleb clasifica drept „eroare ludică” sau „eroare narativă”. Dar poveștile sunt extraordinare prin faptul că oferă un tablou coerent al lumii, noi avem mai degrabă nevoie de coerență decât de adevăr. Psihicul nostru proiectează asupra lumii o coerență înșelătoare, care ne aparține nouă, nu e proprie lumii!

Pentru a vă face poftă să citiți această carte despre care Taleb spunea că „este o carte de referință în gândirea socială, de același calibru cu Avuția Națiunilor de Adam Smith și cu Interpretarea viselor de Sigmund Freud”, haideți să aruncăm o scurtă privire asupra câtorva dintre cele mai importante erori pe care le face Sistemul 1 în goana lui după răspunsuri rapide.

Sistemul 1 are foarte mari dificultăți în a gândi statistic. Face mai degrabă paralele, asocieri și nu vrea neam să țină cont de statistici. Ignoră, spre exemplu, de legea numerelor mici. Atunci când eșantionul este mic, abaterile sunt mari. Și asta e înșelător. Tragem concluzii generalizatoare privind un eșantion mic. Cunoaște trei francezi care se întâmplă să semene dintr-un anumit punct de vedere și spunem că „toți francezii sunt așa”. Iar ceea ce ajungem să numim cunoaștere pare mai degrabă o prejudecată. Dar la o bere dă foarte bine ca argument. Așa că, grijă la legea numerelor mici, ne spune Kahneman. Priviți mărimea eșantionului înainte de a lua de bune observațiile.

Ancorarea e un instrument deja folosit în marketing. În absența informațiilor, suntem avizi să ni se ofere o ancoră și gândim, sedați, prin raportare la ea. Imaginați-vă că cineva încearcă să vă vândă un tablou și habar nu aveți cum să estimați adevărata lui valoare. Apoi vă „aruncă” o sumă. Veți încerca mental să judecați în raport cu ea. Dar acea sumă poate să nu aibă nimic de-a face cu valoarea tabloului. Sau poate fi orice număr, referitor la cu totul altceva. În studiile lui Kahneman se folosea o roată și se cerea notarea numărului care a ieșit pe roată. Așa că, întrebați câte țări africane sunt în ONU, cei care au notat un număr mic dădeau o estimare mai mică decât cei care au notat un număr mai mare. În absența unei cunoașteri precise, ne agățăm fără să vrem de orice ancoră dimprejur.

Euristica disponibilității ne spune că multe dintre deciziile și evaluările pe care le facem depind foarte mult viteza recuperării informațiilor disponibile din amintiri și de încărcătura emoțională asociată. Dacă recuperăm repede o amintire sau facem repede o conexiune, atunci suntem mai siguri pe afirmație decât atunci când recuperăm mai greu amintirile sau ele nu sunt deloc disponibile. Altfel spus, uneori, pentru Sistemul 1, lejeritatea reamintirii ține loc de adevăr… Iar mass-media știe foarte bine acest lucru, de asta ne bombardează cu reclame și informații. Repet, vorbim aici de evaluări rapide. Dacă Sistemul 2 s-ar pune la treabă, ar putea contrazice deciziile Sistemului 1. Dar prea puțini fac efortul de gândi lent, necesită prea mult efort și trebuie să se oprească din alergat. Avem o încredere excesivă de sine atunci când ne reamintim clar un exemplu. Dar și încărcătura emoțională contează. Suntem orbiți de încărcătura emoțională a reamintirii sau a subiectului pe care îl evaluăm. Mai au rost statisticile, calculele sau adevărul atunci când un ursuleț panda e în pericol?!? Atunci e perfect adevărat că toată rasa umană e decrepită!

Una dintre cele mai subtile și mai importante erori pe care le facem în mod curent este aceea că încurcăm probabilitatea cu reprezentativitatea. Pare că Sistemul 1 nu poate gândi statistic și ignoră cu mare lejeritate ratele de bază. Întrebați cu ce se ocupă un tip cu ochelari groși, părul răsfirat în toate direcțiile și haine neglijente, am fi mai înclinați să spunem că e mai degrabă librar decât lucrător în combinat, chit că sunt doar câțiva librari în oraș și foarte mulți angajați în combinatul siderurgic. Adică gândim că e mai probabil să fie librar decât siderurgist pentru simplul fapt că se potrivește prototipului nostru mental. Cu alte cuvinte, e mai reprezentativ pentru acea categorie. Dar, statistic vorbind, e mai probabil să lucreze în combinat! Acolo unde nu aveți mai multe informații, ne spunem Kahneman, țineți aproape de ratele de bază. Mai degrabă vă înșelați dacă vă agățați de reprezentativitate decât dacă vă duceți la ratele de bază, acolo unde librarii sunt 0,1% dintre locuitori și lucrătorii din combinat 10%. Datele mele statistice sunt doar un exemplu. Eu cunosc mai mulți librari decât angajați în combinatul siderurgic.

Voi încheia cu alte câteva efecte din același capitol, „Euristici și biasuri”. Dar să încerc să explic și cei doi termeni. De multe ori Sistemul 1 răspunde la o altă întrebare în locul celei inițiale. Mai precis, caută cea mai apropiată întrebare la care ar putea răspunde. De multe ori răspundem la întrebarea „Îmi place Becali?” atunci când suntem întrebați „Îți place Steaua?” Aceasta ar fi o euristică. Un bias este o eroare sistematică a Sistemului 1, spre exemplu aversiunea față de pierdere. E mult mai dureros să pierdem 100 de lei decât este plăcut să câștigăm 200!

Iată câteva efecte interesante discutate în finalul capitolului: mai mult înseamnă mai puțin și regresiunea spre medie. Kahneman are un exemplu care arată că am plăti mai mult pe un set format din cinci cești intacte decât pe un set format din aceleași cinci cești la care mai adăugăm două ciobite. E anti-economic, să spunem așa, dar e o înclinație firească… La fel cum tindem să respingem ideea că, la un moment dat, lucrurile se nivelează și tind către medie, iar foarte mulți manageri străluciți în primul an produc rezultate mediocre în al doilea. Pentru că figurează într-un citat mai jos, eroarea sofistică a planificării e tendința să minimizăm durata de timp și costurile necesare implementării unui proiect.

Am intenționat doar să vă atrag atenția și să vă invit să citiți această carte extraordinară. Dar veți afla foarte multe, atât despre modul în care evaluăm situațiile, în care luăm deciziile și în care evaluăm rezultatele. Veți afla că agentul rațional din economia clasică nu este atât de consecvent cu alegerile sale și că e dominat de multe biasuri atunci când face alegerile. Veți afla că e important să încadrăm mai larg, să fim mai puțin concentrați și să comparăm situațiile între ele cât mai des. Voi încheia cu un citat magistral din Kahneman.

Ce se poate face în privința biasurilor? Cum putem să ne îmbunătățim judecățile și deciziile, atât pe ale noastre, cât și pe cele ce aparțin instituțiilor pe care le servim sau care ne servesc? Răspunsul scurt este că puține se pot realiza fără o investiție considerabilă de efort. După cum o știu din experiență, Sistemul 1 nu este lesne educabil. Cu excepția câtorva efecte pe care le pun pe seama vârstei, gândirea mea intuitivă este tot atât de predispusă la încrederea excesivă de sine, la predicții extreme și eroarea sofistică a planificării pe cât era înainte de a fi studiat aceste probleme. Mi-am îmbunătățit numai capacitatea de a recunoaște situațiile în care erorile sunt probabile: „Acest număr va fi o ancoră…”, „Decizia s-ar putea modifica dacă reîncadrăm problema…” Și am făcut progrese mult mai mari în a recunoaște erorile altora comparativ cu propriile mele erori.