Stând strâmb și judecând drept: „Gândire rapidă, gândire lentă” de Daniel Kahneman

Unele întrebări și decizii cu care ne confruntăm sunt simple și au răspunsuri evidente. Cu toții știm care este rezultatul unei operații aritmetice precum 2+3. Cu toții am putea explica de ce într-o comunitate rurală izolată, rata celor care se îmbolnăvesc prin consumul unor alimente netestate din punct de vedere igienic este mai mare decât în mediul urban sau de ce un paraplegic este mai tot timpul nefericit. Dacă ne-am putea alege cadoul de ziua noastră, cei mai mulți nu am avea nici o ezitare între o mașină sport și un curs de olărit. Nimeni nu ar alege să fie supus unei intervenții chirurgicale care durează de două ori mai mult decât alta și este la fel de dureroasă. În astfel de cazuri, decizia vine simplu și natural. Mai mult, este remarcabil cât de repede putem rezolva probleme aritmetice simple precum cea în care ni se cere să determinăm prețurile a două articole care costă împreună 1,10 lei, iar unul dintre ele este mai scump cu un leu decât celălalt.

Alte probleme sunt însă mult mai complicate. Nu putem spune imediat care este rezultatul lui 17×24, nici dacă ar trebui să ne căsătorim cu cel sau cu cea cu care ne întâlnim acum (dacă nu suntem căsătoriți), nici dacă ar trebui să divorțăm (dacă suntem căsătoriți), dacă ar trebui să investim într-un anumit pachet de acțiuni, dacă fiul nostru va avea probleme cu drogurile în adolescență și dacă am putea face ceva ca să le prevenim și nici dacă ar trebui să acordăm sau nu votul unui anumit politician. Însă toate acestea sunt decizii cruciale de care ar putea depinde într-o măsură mai mică sau mai mare fericirea noastră. Ați putea obiecta că nu este nevoie să răspundem repede și că un efort intelectual mai susținut și puțină atenție suplimentară ne-ar putea da răspunsuri mulțumitoare la toate aceste întrebări. Nu neapărat, spune Kahneman. Pentru că, ne arată laureatul premiului Nobel pentru economie, eroarea este structurală, profund încrustată în miezul aparatului nostru cognitiv și uneori nici cele mai ample eforturi de a o demasca nu sunt soldate cu succes.

Cel puțin începând cu secolul al XVII-lea, filosofia europeană a devenit obsedată de problema erorii. După ce Galilei infirmase cu o singură privire prin telescop câteva milenii de fantazare cosmologică, oamenii au devenit brusc conștienți nu doar de faptul că puteau greși (în fond, asta era o banalitate și o știau cel puțin de la Thales încoace), ci mai ales de faptul că eroarea era adânc implantată în sistemul lor cognitiv, că iluminarea epistemică ținea mai degrabă de calibrare și de șlefuirea unor instrumente tot mai bune, care să prelungească simțurile șchioape, și în același timp de o introspecție activă care să discearnă ceea ce era de încredere și ce nu în mintea noastră. Daniel Kahneman este un descendent direct al acestei tradiții critice, iar bătaia cărții lui este lungă, mult dincolo de interesul pe care l-ar putea suscita o teorie economică sau una psihologică. Cartea lui este profundă și generoasă în abordare, o veritabilă dare de seamă asupra omului. Kahnneman este un cercetător cu alonjă de filosof, cu instrumentar de psiholog și gândire de matematician.

Într-adevăr, mintea umană nu a evoluat pentru a cunoaște, ea este partea cea mai complexă și eficace a unui organism care își propune în primul rând să supraviețuiască. Putem presupune că acele organisme care au putut cunoaște și și-au putut reprezenta mai bine mediul de viață au fost favorizate de selecția naturală. Dar, pentru a supraviețui, nu este nevoie de o reprezentare absolut fidelă a realității. Dimpotrivă, uneori este mai profitabil pentru organismul care vrea să supraviețuiască să-și reprezinte fenomenele sub forma unor generalizări sau ambiguizări utile. De asemenea, mințile umane au evoluat într-un mediu periculos și doar parțial previzibil. Reacțiile rapide au fost favorizate de evoluție, chiar dacă viteza de reacție s-a ameliorat uneori doar printr-o diminuare a acurateții cognitive. Cu toții am luat uneori decizii rapide care au avut urmări substanțiale în ceea ce ne privește, la limită anumite decizii rapide pot salva sau pot curma viețile unor oameni. Data viitoare când reușiți să evitați un accident cu o rotire instinctivă și salutară de volan sau când părăsiți o adunare fremătătoare chiar înainte să izbucnească conflictul, mulțumiți-i minții dumneavoastră pentru remarcabila performanță de a fi procesat atât de rapid situația problematică și de a vă fi dat prompt soluția corectă. Ansamblul acesta decizional rapid este numit de Kahneman Sistemul 1. Sistemul 2 este rațional, capabil de gândire simbolică, de decizii strategice și argumentate. Sistemul 1 acționează automat și rapid, cu efort redus sau nul și fără senzația de control voluntar. Sistemul 2 „acordă atenția necesară activităților mintale solicitante, printre care se numără calculele complicate.” De asemenea, „operațiile Sistemului 2 se asociază frecvent cu experiența subiectivă de activism, alegere sau concentrare”. Chiar dacă împărțirea este strict operațională (avem de fapt o singură minte, care funcționează ca un întreg), ea este utilă pentru înțelegerea celor două forme majore, intricate, dar decelabile, ale gândirii umane. Un sistem rapid, care aproximează și un sistem încet care corectează. Gândire rapidă, gândire lentă. Vestea cu adevărat tulburătoare este însă că Sistemul 1 „stă fără efort la originea impresiilor și senzațiilor care sunt principalele surse ale opiniilor explicite și ale alegerilor deliberate ale Sistemului 2”. Consecințele acestei situații sunt incalculabile. Relația dintre Sistemele 1 și 2 spune enorm despre specificul cogniției umane. Aflăm astfel despre noi că suntem predispuși erorii într-un fel destinal și amplu, că, prinsă între iluziile perceptive și cele cognitive, mintea umană cunoaște realitatea doar cu prețul deformării ei între cutele unui văl al iluziei, că în spatele mândrului liber arbitru uman stau uneori influențe infintezimale și inconcevabile, că aceste erori pot fi corectate uneori doar prin reflecție sistematică, prin angajarea serioasă a Sistemului 2 și că, nici atunci succesul efortului critic nu este garantat. După cum recunoaște cu umor Kahneman, cunoașterea tuturor acestor mecanisme de producere a iluziilor l-au făcut mult mai bun în a le vedea la alții. Lucrurile nu trebuie însă dramatizate. Autorul nu cade nici un moment într-un pesimism facil sau în vreun soi de agnosticism. Lumea poate fi cunoscută, iar oamenii pot fi fericiți până la a trăi o viață cu sens, iar cunoașterea cât mai amănunțită a mecanismelor care produc erori cognitive este o condiție sine qua non pentru a duce o viață cât mai bună.

Nu stă în intenția unei recenzii să inspecteze exhaustiv conținutul unei astfel de cărți. Ceea ce intenționez este mai degrabă să vă transmit ceva din amestecul de fascinație, intrigare, curiozitate și emoție cu care am citit-o. Este o carte care vă va surprinde și vă va trece prin emoții complexe la fiecare pagină. Este o carte care vă poate răsturna lumea, care vă poate face să vă schimbați radical înțelegerea cu privire la realitate. Este o carte în care fascinația se acumulează aluvionar. Este o carte despre natura umană. Este o carte care sintetizează două milenii de gândire umanistă și socială. Este o carte pentru cei interesați de om, de cultură, de cunoaștere, de minte sau de utopie. Este o carte care poate ajuta la construirea unei lumi efectiv mai bune. Este o carte la care trebuie să reveniți, pe care trebuie s-o duceți cu dumneavoastră în minte (și în servietă) mult timp după ce o veți fi citit. Cu greu s-ar putea subestima importanța unei astfel de cărți. După cum spunea Daniel Gilbet, este o capodoperă.

Kahneman realizează analize minuțioase, subtile și fascinante într-o manieră accesibilă și care nu obosește. Evident, descoperirile lui și ale altor psihologi, puse în siajul teoriei celor două sisteme, aruncă lumină asupra unor idei (de multe ori sacrosancte!) ale teoriei economice. Dar teoria deciziei a lui Kahneman și Tversky este mult mai mult decât o sinteză psihologică cu aplicabilitate economică. Este o teorie totală a cogniției. De aceea, dacă aș fi fost editorul lui Kahneman, nu aș fi amintit pe copertă despre faptul ca autorul este laureat Nobel pentru economie. Sistemul 1 îi va face pe foarte mulți cititori să se îndepărteze de o carte voluminoasă și prezumtiv tehnică. Gândire rapidă, gândire lentă este în ultimul rând asta. Desigur, Kahneman este celebru și foarte citit mai peste tot în lume. Apariția volumului în limba română este una dintre cele mai bune vești editoriale din 2015.

Nu ați putut cu siguranță spune cât fac 17 x 24, dar ați știut intuitiv imediat că rezultatul este de ordinul sutelor și nu de ordinul miilor sau zecilor de mii. Nu știm dacă vom avea o căsnicie fericită lângă omul pe care-l iubim în acest moment, dar putem face previziuni remarcabil de corecte, dacă realmente îl cunoaștem. Desigur, hazardul poate face ca lucrurile să meargă prost, dar asta nu mai e vina noastră. Desigur, nu ne putem feri copilul de orice pericol, dar putem reduce substanțial pericolul dacă îi acordăm atenția necesară.

Pe de altă parte, dacă sunteți convinși că, în zona rurală, rata mai mare a îmbolnăvirilor se datorează unor carențe ale practicilor igienice, vă lăsați înșelați de o categorizare făcută automat de Sistemul 1 care asociază viață rurală cu o mai scăzută atenție față de trup. Rata mai mare de îmbolnăviri este de regulă datorată aberațiilor statistice a numerelor mici (efecte statistice abnorme apar mai ușor în populații mici decât în populații mari). Dacă ați ales drept cadou o mașină sport și nu un curs de olărit, cel mai probabil ați făcut o alegere proastă, întrucât satisfacția agregată a unui hobby ca olăritul va fi, în timp, net superioară celei oferite de un automobil, care, pe de o parte, intră oricum într-un proces de uzură din momentul în care începe să fie folosită, iar pe de altă parte este imposibil să susțină entuziasmul nostru inițial. Dacă ceea ce simțiți când vă gândiți la un paraplegic veșnic îndurerat este compasiune, ar trebui să știți că, în medie, paraplegicii nu sunt mai nefericiți decât cei sănătoși decât în prima lună după accident. Dacă sunteți convinși că majoritatea oamenilor ar alege procedura chirurgicală care durează de două ori mai puțin, iarăși vă înșelați: majoritatea oamenilor ar alege procedura care se termină mai bine și nu pe aceea mai scurtă, provocându-și astfel suferința inutilă. Iar dacă sunteți convinși că cele două produse costă 1 leu, respectiv 0,10 lei, sunteți desigur victimele unei noi iluzii cognitive. Îndrăzniți și recalculați: răspunsurile corecte sunt, de fapt, 1,05, respectiv 0,5 lei.

După cum spunea eminentul psiholog Daniel Gilbert, Daniel Kahneman este „unul dintre cei mai mari și mai profunzi gânditori din vremea noastră”. Iar cartea lui, o intensă și surprinzătoare bucurie intelectuală.

Editura: Publica