Traducere din engleză de Luana Schidu

Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

© Humanitas Fiction 2020

CONTINUAREA BESTSELLERULUI TATUATORUL DE LA AUSCHWITZ

ROMAN BAZAT PE O POVESTE ADEVĂRATĂ DESPRE SUPRAVIEȚUIRE ȘI IUBIRE

Pornind de la întâmplări reale petrecute la Auschwitz-Birkenau și de la mărturii ale prizonierelor din Gulagul sovietic, romanul de față, apărut în Australia, Marea Britanie și S.U.A. în octombrie 2019 și aflat în curs de traducere în peste 40 de țări, continuă povestea Cilkăi Klein din bestsellerul internațional Tatuatorul de la Auschwitz, vândut în aproape  6 000 000 de exemplare.

Cilka are 18 ani când Auschwitzul este eliberat de soldații ruși. Își îngăduie pentru o clipă să creadă că există un viitor și pentru ea, dar în scurt timpi a din nou calea lagărului – de astădată, dincolo de Cercul Polar, în Gulagul Vorkuta, unde urmează să ispășească o pedeapsă de 15 ani pentru colaborare cu naziștii. Trecutul este apăsător, amintirile dragi despre familia sa, în loc să-i dea curaj, ajung să o împovăreze, dar refuză să se lase copleșită. În ciuda condițiilor cumplite din Siberia și a morții care pândește la tot pasul, speranța renaște, hrănită de solidaritate și prietenie, iar Cilka găsește o iubire atât de mare, cum nici n-ar fi îndrăznit să viseze.

În Baraca 29 din lagărul de la Vorkuta, pe care o împarte cu alte câteva zeci de femei, Cilka se gândește deseori, în nopțile albe, la celălalt loc, la cei despre care nu mai știe nimic, la sora sa și la mama lor, pe care a văzut-o îndreptându-se spre camerele de gazare. Acum e 1-B494, iar numărul vechi, care încă îi provoacă suferință, se află bine acoperit de mânecile hainelor. Îl ascunde, așa cum își ascunde trecutul, durerea și vina pe care le simte pentru că totuși trăiește. Are 18 ani și cunoaște deja toată brutalitatea lumii, toată suferința atroce pe care omul o poate provoca seamănului său. Când i se propune să muncească la spitalul lagărului, începe să învețe și lucrează cu entuziasm, căci are ocazia să îndrepte măcar o părticică din răul în fața căruia a fost neputincioasă. Amenințarea morții, frigul, teroarea și foamea fac parte din cotidian, dar prieteniile noi îi insuflă dârzenie și o ajută să reziste, așa cum a făcut întotdeauna. Cilka este o supraviețuitoare, și cel mai bun lucrupe care îl are de oferit este lecția supraviețuirii.

„Un roman bine scris și bine documentat. Este captivant, răscolitor și mai tulburător decât Tatuatorul de la Auschwitz. Vă va încerca disperarea în fața cruzimii omenești, dar și venerația pentru tăria spiritului uman… Vă va stârni un tumult de sentimente, căci istoria Cilkăi este una cum nu se poate mai puternică.“-  Express & Star

„Curajul extraordinar arătat de Cilka înaintea răului și forța ei de a rezista vă vor rămâne în minte mult timp după ce veți termina de citit acest roman zguduitor.“ – Sunday Express

Călătoria Cilkăi vă va emoționa profund, dar veți fi uluiți și totodată stimulați de hotărârea înverșunată a acestei tinere de a rămâne în viață, în ciuda tuturor vicisitudinilor.“ – The Week

„O continuare profund vibrantă a Tatuatorului de la Auschwitz care va mișca și cele mai împietrite inimi.“ – Sunday Post

Călătoria Cilkăi de Heather Morris, una dintre cele mai așteptatecărți ale anului, un roman bazat pe o poveste adevărată despre supraviețuire și iubire, apare în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, traducerea fiind semnată de Luana Schidu.

Pornind de la întâmplări reale petrecute la Auschwitz-Birkenau și de la mărturii ale prizonierelor din Gulagul sovietic, romanul de față, aflat în curs de traducere în peste 40 de țări, urmărește destinul Cilkăi Klein, unul dintre personajele cele mai puternice și mai îndrăgite ale bestsellerului internațional Tatuatorul de la Auschwitz.

„Călătoria Cilkăi“ este disponibil în librăriile redeschise din București și din țară, iar online, poate fi achiziționat de pe Libhumanitas.ro și de pe site-urile distribuitorilor de carte parteneri.

„Ce s-a întâmplat cu Cilka?“ a fost întrebarea prezentă pe buzele tuturor fanilor, iar Heather Morris le-a răspuns printr-o carte tulburătoare și plină de suspans, care dovedește că speranța, hrănită de solidaritate și prietenie, poate renaște în orice condiții.

Urmărește mesajul video trimis de scriitoare cititorilor români.

„Cilka a fost cel mai curajos om pe care l-am cunoscut. Mi-a salvat viața“, mărturisea Lale Sokolov, tatuatorul de la Auschwitz și protagonistul romanului omonim, devenit un adevărat fenomen editoral, vândut în aproape 6 000 000 de exemplare în întreaga lume.

Cilka are 18 ani când Auschwitzul este eliberat de soldații ruși. Își îngăduie pentru o clipă să creadă că există un viitor și pentru ea, dar în scurt timp ia din nou calea lagărului – de astădată, dincolo de Cercul Polar, în Gulagul Vorkuta, unde urmează să ispășească o pedeapsă de 15 ani pentru colaborare cu naziștii.
În Baraca 29 din lagărul de la Vorkuta, pe care o împarte cu alte câteva zeci de femei, Cilka se gândește deseori, în nopțile albe, la celălalt loc, la cei despre care nu mai știe nimic, la sora sa și la mama lor, pe care a văzut-o îndreptându-se spre camerele de gazare. Acum e 1-B494, iar numărul vechi, care încă îi provoacă suferință, se află bine acoperit de mânecile hainelor. Îl ascunde, așa cum își ascunde trecutul, durerea și vina pe care le simte pentru că totuși trăiește. Are 18 ani și cunoaște deja toată brutalitatea lumii, toată suferința atroce pe care omul o poate provoca seamănului său. Când i se propune să muncească la spitalul lagărului, începe să învețe și lucrează cu entuziasm, căci are ocazia să îndrepte măcar o părticică din răul în fața căruia a fost neputincioasă. Amenințarea morții, frigul, teroarea și foamea fac parte din cotidian, dar prieteniile noi îi insuflă dârzenie și o ajută să reziste, așa cum a făcut întotdeauna. Mai mult, în ciuda condițiilor cumplite din Siberia, Cilka găsește o iubire atât de mare, cum nici n-ar fi îndrăznit să viseze. Cilka este o supraviețuitoare, și cel mai bun lucru pe care îl are de oferit este lecția supraviețuirii.

  ***

Heather Morris s-a născut la Te Awamutu, în Noua Zeelandă. Și-a început studiile universitare la Canterbury University, în 1986, iar după ce s-a mutat în Australia, la Melbourne, le-a finalizat la Monash University, în 1991. Din 1995 pânăîn 2017 a lucrat în cadrul Departamentului de asistență socială al Monash Medical Centre din Melbourne. În 1996 s-a înscris la un curs pentru scenariști profesioniști la Australian College of Journalism. A urmat apoi mai multe workshopuri și seminare de scenaristică, atât în Australia, cât și în Statele Unite. În 2003 l-a cunoscut pe Lale Sokolov și prima formă a poveștii lui s-a constituit într-un scenariu cu care Heather Morris a câștigat International Independent Film Awards în 2016. Impulsionată de succesul avut și de părerile celor care au citit scenariul în cadrul competiției, l-a rescris ca roman. Apărut în ianuarie 2018, Tatuatorul de la Auschwitz (The Tattooist of Auschwitz; Humanitas Fiction, 2018, 2019) cunoaște un mare succes internațional, fiind publicat în peste 50 de țări și vândut în aproape 6 000 000 de exemplare în întreaga lume.

I s-au acordat numeroase premii, printre care: Premiul pentru cel mai bun Roman Istoric din 2018 (Polonia), Prémio Livro do Ano Bertrand 2018 (Portugalia), Wordery Book of the Year 2018, Nielsen Gold Bestseller Award 2019 și Specsavers Book of the Year 2019 (Marea Britanie), Eason’s Book of the Year 2018 (Irlanda), Small Publishers’ Adult Book of the Year 2018 (Australia) și Apple Book of the Year 2018 (Statele Unite). Sincronicity Films a cumpărat drepturile de ecranizare și pregătește un serial TV. Apărut în octombrie 2019, al doilea roman semnat de Heather Morris, Călătoria Cilkăi (Cilka’s Journey; Humanitas Fiction, 2020), urmărește destinul unuia dintre cele mai puternice personaje din Tatuatorul de la Auschwitz. Este în curs de publicare în peste 40 de țăriși a intrat direct pe primele locuri în topurile de vânzări din Olanda, Portugalia, Polonia, Australia, Marea Britanie și Statele Unite.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura