Articol scris de Doina MOGA
Atunci pentru ce luptăm?
De ziua Europei, Sibiul, prin câţiva dintre artiştii lui valoroşi, a oferit iubitorilor de cultură şi frumos din toată lumea un minunat spectacol de sărbătorire, în care s-au împletit armonios entuziasmul unei tinereţi neaşteptate cu o fermecătoare respectabilitate. Rar vezi aşa ceva! Şi, deşi realizat în condiţii restrictive, potrivite vremurilor pe care le trăim, dar gândit cu sufletul minţii şi în orizontul nelimitat al iubirii pentru oraş, el a reuşit, ceea ce personal nu credeam posibil în online, şi anume să creeze atmosferă şi să transmită emoţii, care au străpuns „sticla” ajungând astfel aproape intacte la fiecare dintre noi. De aici probabil şi numărul foarte mare de vizualizări: 127.000 din 67 de ţări şi 154 de oraşe, vizualizări însoţite de o sumedenie de aprecieri, cărora le adaug îndelungile mele aplauze, destinate în primul rând fact totumului acestui maraton cultural, Ionuţ Vişan – Live Stream Romania, care, prin talent şi deosebită intuiţie, a ştiut cu cine să se alăture, pe cine să solicite, ce să ceară şi pe ce drum să meargă. Decorul a fost unic: Un oraş gol, dar plin de o tulburătoare consistenţă istorico-estetică, cu clădiri renumite pentru particularitatea lor, duios păzite de pe acoperişuri, de celebrele ferestre „ochi de veghe” specifice zonei; un oraş pustiu, dar populat deopotrivă de spiritul numeroaselor personalităţi care şi-au lăsat adânc amprenta în educaţia, civilizaţia, demnitatea şi notorietatea lui, ca şi de 14 dintre înţelepţii lumii (Sofocle, Mozart, Marie Curie, G. Enescu, Einstein, C. Noica etc.) prezenţi prin intermediul unor portrete grafice (realizate de Loredana Bulgaru) şi care, într-o tăcere asurzitoare, emiteau de pe panourile publicitare, prin masca aşezată regulamentar, câte o spusă imprimată pe ea: „Orice prost poate să ştie, scopul este să înţelegi” (Einstein), „Muzica nu se găseşte în note, ci în liniştea dintre ele” (Mozart), „E foarte curios, se moare de milioane de ani şi încă nu ne-am obişnuit” (Constantin Noica) etc.; un oraş ca o vedere de epocă, în care cei câţiva artişti muzicieni şi balerini, aşezaţi în şi pe diverse clădiri emblematice, au tălmăcit cu har partituri potrivite momentului, îmbinând sonorul cu graţia mişcării, clasicul cu modernul, trecutul cu viitorul.
Absolut toţi protagoniştii au fost la înălţimea evenimentului dar în mod deosebit m-au impresionat soliştii-instrumentişti ai Filarmonicii sibiene, al căror program, interpretare şi locaţie au alcătuit un tot plin de simboluri emoţionale. Şi mă refer la: cornistul Mihail Antonio care a cântat de pe cea mai înaltă terasă a sălii Thalia o interesanta piesă de Sigurd Berge – Horn Lokk, asortând parcă sunetu-i cald, limpede, oarecum ancestral, cu zidurile vechii cetăţi; percuţionistul de mare har Andrei Marcovici care, din Chimniţa Filarmonicii – locul unde aceleaşi ziduri se îmbrăţişează cu noua arhitectură – a făcut să sune la marimbafon Musica Ricercata de György Ligeti, scoţând cumva spaţiul din tristeţea solitudinii impuse; Cristian Florea, singur în sala de concert, cu Suita pentru violoncel în Sol Major nr.1 de J. S. Bach, perfect pliată pe consistenţa catifelat-strălucitoare a arcuşului său, făcând muzica să reverbereze printre scaunele goale, ca un duios reproş, lăsându-ne puţin trişti, dar cu speranţă, puţin melancolici dar încrezători şi contrabasistul Adam Chirilă care, de pe esplanada din faţa intrării, a încântat cu fragmente din Oda bucuriei de Beethoven şi din Balada lui C. Porumbescu, îndemnându-ne prin sensibila sa pledoarie la o iubire romantică. Graţia, basmul şi visarea au dăruit-o dansatorii Teatrului de Balet din Sibiu prin pas-de-deux-urile din Cenuşăresa, Lacrimosa şi Spărgătorul de Nuci, interpretate cu eleganţă, nerv şi generoasă expresivitate de Gabriella Delgado şi Răzvan Iacob, Jessica Arechavaleta şi Adonis Corveas şi respectiv Ayaka Nagai şi Kenichi Murata. Iar sarea din bucate, Tradiţia noastră populară cu pitorescul costumelor şi inflexiunile unice ale melosului autohton a fost valorificată de către soliştii vocali ai celebrei formaţii Cindrelul – Junii Sibiului, care au cântat cu foc în mai multe limbi străine piese reprezentative genului: Robert Târnăveanu (română şi maghiară), Alina Bîcu (germană), Nelu Rusu (rusă). Cât îl priveşte pe artistul de notorietate locală căruia i-a revenit deschiderea acestui maraton, naistul Radu Nechifor, pot spune că din centrul centrului, Piaţa Mare, a dat liber, prin măiastră tălmăcire, sunetelor modale să adie, să zburde, să mângâie întregul oraş şi… restul lumii. Desigur că pe parcursul celor peste două ore şi jumătate cât a durat evenimentul s-au auzit şi câteva vorbe inspirate, menite să marcheze în egală măsură sărbătorirea în sine ca şi starea de fapt:
„… abia acum realizăm cât de mare e golul pricinuit de închiderea sălilor de spectacol. Cu toate acestea, actul artistic nu are cum să se sfârşească deoarece doar arta ne poate hrăni acel sentiment vital de echilibru şi certitudine…” (Ovidiu Dragoman, director Casa de Cultură a municipiului Sibiu);
„…Forţa e în fiecare dintre noi şi în moştenirea culturală atât de bogată de care ne bucurăm: muzica, teatrul, baletul, dansul popular, tradiţiile, artele plastice, dansul modern, toate ne sunt adânc imprimate în suflet şi în identitatea naţională, din ele ne luăm speranţa atât de necesară…” (Silvia Macrea, manager Cindrelul-Junii Sibiu);
„… unirea atâtor tipuri de artişti muzicieni într-un colectiv denumit Orchestră Simfonică nu poate fi decât o invenţie europeană. Poate adevărul este invers. Modelul Uniunii Europene copiază modelul de organizare simfonic. Poate de aceea societatea ar trebuie să nu uite că echilibrul şi înţelepciunea sunt apanajele culturale ale umanităţii…” (Cristian Lupeş, directorul Filarmonicii de Stat din Sibiu); „…
De Ziua Europei – un gând bun pentru toţi oamenii, în special pentru cei greu încercaţi” (Liliana Popescu, director Casa de cultură a Studenţilor din Sibiu). În fine, de 9 mai, am văzut un spectacol de excepţie: complex, rafinat, plin de pilde şi respectabilitate. Un spectacol istorico-cultural creionat cu un profesionalism de mare calitate. Felicitări tuturor şi multe aplauze pentru oraşul nepereche, Sibiu. Sunt tentată să amintesc în final replica dată de Churchill guvernului său când i-a propus transferul fondurilor de la Cultură către Armată: Atunci pentru ce luptăm?
Cristian Lupeș – Directorul Filarmonicii de Stat Sibiu
