Watership Down, de Richard Adams

Oare cui se adresează recenzia unei cărți pentru copii? În cazul de faţă, destinatarii cărţii fiind cetăţeni cam în jurul vârstei de 10 ani, am decis că se adresează părinților. Dragi părinți, iată la ce se pot aştepta copiii dumneavoastră.

Născut dintr-o poveste spusă de Richard Adams fiicelor lui în timpul unei lungi călătorii cu mașina, acest roman iepuresc este o încântare. Încântarea provine de la tonul calm și relaxat al povestirii deşi suspansul nu lipseşte, de la viziunea iepurească asupra peisajului rural englezesc, de la personajele simpatice angrenate în aventuri pe măsura lor.

Un grup de iepuri tineri, masculi mărginași ai sălașului Sandleford, se hotărăsc să își caute norocul în lume. Părăsesc siguranța aparentă a vizuinii de baștină și pornesc în căutarea locului ideal în care să se stabilească. Drumul este obositor, duşmanii sunt mulţi, dar primejdia cea mai mare, cea pe care trebuie să o înfrunte tot timpul, este frica ce riscă să-i paralizeze. Peregrinările lor sunt ghidate de viziunile iepurașului Cinci și conduse de fratele acestuia, iepurele cu bastonul de mareșal în raniță, neașteptat de viteazul Alună. Sunt pe cale să se stabilească în sălașul lui Ciuboțică ai cărui confrați sunt bine hrăniți, au înclinații artistice, dar suferă de o incurabilă melancolie. Când își dau seama de groaznicul pact încheiat de gazdele lor, sursa excelentei condiții fizice dar și a apatiei neobișnuite, grupul pleacă mai departe și, în fine, găsesc locul ideal la Watership Down. După construirea vizuinii, pornesc în căutare de iepuroaice, sarcină deloc simplă pentru că mai-marele sălașului suprapopulat Efrafa, de unde încearcă să curteze câteva domnițe, îi refuză. Singura soluție rămâne să le răpească, desigur cu voia lor, ceea ce duce la un război aprig între cele două sălașe. Dar grupul nostru, sudat de încercările prin care a trecut, fiecare iepuraş, găsindu-şi rostul şi rolul în mica lor societate, învinge în teribila înfruntare, iar până la urmă sălașele se împrietenesc.

Acesta este doar scheletul cărții, pigmentat de o paletă de năzdrăvănii născocite de neobosita ingeniozitate iepurească, de prietenii improbabile, de strategii măiestre și povești la gura vizuinii. Pentru că iepurii au mitologia lor care îl are în centru pe arhetipul șmecherului, iepurele El-ahrairah, iar când sunt greu încercați sau doar cu chef de povești, le face plăcere să asculte aventurile stră-iepurelui.

” – El-ahrairah, neamul tău nu poate cârmui lumea, căci nu îngădui eu așa ceva. Lumea întreagă o să-ți fie vrăjmașă, Prințule cu o Mie de Vrăjmași, iar când vei fi prins, vei fi omorât. Dar mai întâi trebuie să fii prins, scârmătorule, urechi-ciulite, alergătorule, prinț care iute simte primejdia. Să fii viclean și cu tolba plină de șmecherii, și neamul tău n-o să fie niciodată șters de pe fața pământului.

Și atunci El-ahrairah pricepu că, deși nu rabdă bătaia de hoc, Frith (soarele) îi este prieten. Și în fiece seară, când Frith și-a încheiat treburile zilei și șade în tihnă pe cerul înroșit, El-ahrairah și odraslele sale și odraslele odraslelor sale ies din vizuini și mănâncă și se joacă sub ochii lui, căci le este prieten și le-a jurat că niciodată nu vor fi șterși de pe fața pământului.”

Romanul nu este o alegorie în genul „Fermei animalelor”, iar eroii săi nu sunt antropomorfizați până la a fi oameni în piele de animale precum Șobolanul-de-apă, Sobolul, domnul Bursuc și, mai ales, Broscoiul din „Vântul prin sălcii”. Richard Adams a luat ca model „Cărțile Junglei”, de Rudyard Kipling, și ca sursă de informații una dintre puținele cărți dedicate vieții iepurilor de vizuină, „The Private Life of the Rabbit”, cu autorul căreia, R.M. Lockley, a și legat o frumoasă prietenie. Prin urmare, iepurii lui fac, în mare, cam ceea ce fac în realitate rudele lor de pe colinele englezești, doar că autorul i-a înzestrat cu darul vorbirii. Desigur, ei vorbesc iepureana, din care ne sunt împărtășite câteva cuvinte (preferatul meu este ”hrududu” – pentru orice vehicul motorizat), cu totul diferită de şoricească sau limba oricărei alte specii campestre. Dar, ce noroc, există o lingua franca în care iepurii se pot înțelege cu șoarecii, pescărușii și alte vietăți, în caz de nevoie. La sfârșitul cărții este un glosar de termeni din iepureană, util pentru cei care mai uită semnificaţiile cuvintelor pe parcurs.

Un alt instrument util este harta acelui colţ din nordul comitatului Hampshire în care se desfăşoară aventurile. Este o zonă pe care Adams o cunoaște bine, în buna tradiție a englezului naturalist amator. Și ajungem să o cunoaștem și noi, privind-o de la înălțimea de vreo 30 de centimetri, cam cât au eroii noștri dacă se ridică. Iar de la această înălțime, un câmp verde nu este acoperit doar cu iarbă. Este un covor de păpădie, ciuboțica-cucului, iarbă-neagră, crețușcă, izma-broaștei, măghiran , floarea-broaștei, bobornic… Iar păsările nu sunt doar păsări. Sunt ciori, corbi, șoimi, bufnițe, pitulice, pițigoi-cu-cap-negru, cinteze… Prin urmare, pregătiți-vă să dați câteva explicații.

”În clipa aceea vocea s-a auzit foarte limpede, strigând: ”Thlayli! O Thlayli!”

Auzind asta, cei patru iepuri au fost cuprinși de-a dreptul de panică. Au încremenit. Apoi Barosanu, privind în gol, a început să-și croiască drum printre ei către ieșirea din șanț. ”Trebuie să mergi, a mormăit, atât de încet încât Alună abia îl auzea. Trebuie să mergi când te cheamă.”

Alună s-a speriat așa de tare, că nu-și mai putea aduna gândurile. La fel ca pe malul râului, toate din jur au devenit ireale, ca într-un vis. Cine – sau ce – îl chema pe nume pe Barosanu?”

Tema dominantă, după cum era de așteptat într-o carte cu iepuri, este frica. Frica și fuga. Frica, un paznic bun, poate să devină paroxistică, să îl încremenească pe bietul urecheat, astfel că principalul său atu, iuțeala de picior, nu mai poate să îl salveze. Dar Alună și ceata lui găsesc mereu resurse să o învingă, ba chiar să o sfideze, reuşind nu doar să supraviețuiască ci să trăiască la întregul lor potențial iepuresc. Numai atât de-ar fi și ar recomanda povestea pentru orice puști chinuit de teama extemporalului sau a vaccinului. Dar, pe lângă anxietate, autorul mai reușește să vorbească despre responsabilitate și sacrificiu, boală și moarte, prietenie și ierarhie, libertate și era să zic sex, dar e mai degrabă reproducere, cu farmec și naturalețe, așa cum natural fac parte din viața iepurilor, oamenilor, păsărelelor și albinelor.

Povestea poate fi un îndemn pentru a ieşi la plimbare în afara oraşului, în primăvara care se apropie, la o întâlnire cu ciuboţica-cucului, izma-broaştei, cinteze şi scatii, poate chiar o vulpe sau un bursuc. Dar dacă vedeţi un iepure, să nu îi căutaţi vizuina. Iepurii noştri sunt altă specie faţă de iepurii de vizuină de la Watership Down, trăiesc la suprafaţa pământului şi aşteaptă încă să se scrie un roman despre ei.
Până atunci, aş recomanda cartea ca un excelent cadou, cumpărat de un grup de puşti care merg la ziua unui coleg de clasă, sau, de ce nu, un cadou de la iepuraş. E o carte frumoasă, cu coperțile lucioase, paginile gălbui, legată solid și minunat ilustrată de Aldo Galli, o carte pe care să o păstrezi cu drag în biblioteca copilăriei și să-i găseşti loc cu nostalgie în biblioteca de adult.

Sursa foto reprezentativă: www.comicvine.com