Șoferul din Oz. Primarul, magiunul de prune și oamenii de paie

Motto1: „Acum mașinile sunt mai multe decât vacile.” Dan Lungu

*

Motto2: „Ţara lui Oz n-a fost niciodată civilizată, căci noi suntem rupţi de tot restul lumii. De aceea mai avem vrăjitoare şi vrăjitori.” L. Frank Baum

Proza lui Dan Lungu are umor și de aceea cred, este irezistibilă. Evident, dincolo de râs e plânsul, hazul e de necaz, fiindcă în lumea analizată fin, cu echilibru și reflecție morală, aproape nimic nu este constituțional, dimpotrivă, lucrurile stau, la fel ca în societatea caragialescă perpetuată până astăzi, „curat constituțional”. Perioada alegerilor este frământată, bun prilej de anecdotică.

În sat se efectuau lucrări de drenare a apei, se găsiseră fonduri, și nu puține, prin relațiile primarului cu un ministru, fost polițai cu facultatea făcută la fără frecvență. Bani pentru lucrări temeinice sunt destui. Este momentul ideal pentru ca primarul să verifice sprijinul sătenilor, încrederea de care se bucură în ochii lor, așa că le cere un fel vot anticipat, o adeziune. Nu toți înțeleg imediat strategia primarului și cad în capcană: nu toți îl „votează”, nu toți semnează adeziunea cerută. Ca să-i pedepsească pe opozanți, primarul îi lasă fără podeț în fața curții, oamenii fiind nevoiți să ocolească pe la vecini pentru a ajunge în stradă.

În alt episod electoral, un aspirant la primăria sătească le oferă oamenilor șlapi gratis: un șlap înainte de vot, urmând ca omul să primească perechea lui după victoria în alegeri. Inițiatorul ineditei campanii nu este totuși ales primar. Pierde alegerile, așa că nu le dă oamenilor perechea promisă a șlapului primit. Jumătatea de bancnotă (de aici trebuie să-i fi venit ideea) se irosește. De atunci, mult timp în sat s-au văzut copii încălțați cu doi șlapi, ambii pentru piciorul drept.

Tot ce este de aflat aflăm de la Sergiu, „Șoferul din Oz”, un fost boxer, dar și un bun povestitor: seara, și-ar fi putut adormi copiii cu poveștile sale de tinerețe. Se vede făcând asta, în scurt timp. S-ar putea spune că e un Vrăjitor. Are imaginație și fler. Și inimă bună. De fapt, Sergiu este un personaj-reflector, în jurul căruia se creează intriga de tip social, cu rădăcini, în proza noastră realistă, până în epoca fanariotă descrisă de Nicolae Filimon în Ciocoii vechi și noi– „Ce dai să te fac ispravnic?” Pentru diplomele false de absolvire a unor facultăți imaginare, Boss dă bani, mulți bani. Șoferul este trimis să ridice actele, pe semnătură, de la sediul aflat într-un bloc din cartier.

Sergiu duce o viață de interlop, fiindcă este omul de încredere al unui interlop. Dar, spre deosebire de Boss, care nu are limite când este vorba despre afaceri oneroase, e lacom și atrofiat afectiv, Sergiu are simțurile perfect acordate la mediile promiscue traversate zilnic. E atent. Nu profită de pe urma informațiilor la care acces, nu face înregistrări, nu strânge probe, în caz că ar fi nevoie. Este un om care are integritate morală, în ciuda experiențelor acumulate în viața de bodyguard al unui infractor incorigibil.

Cumsecade, Sergiu nu este și naiv. El știe foarte bine că trebuie să plece repede din lumea aceasta a rețelelor infracționale, din „armata oamenilor de paie”, dacă vrea să rămână în viață, dacă vrea să-și păstreze integritatea, așa cum o înțelege el:

„Un singur sfat, dacă îmi permiți, îi șopti vocea ghemuită în ureche: nu intra niciodată în armata oamenilor de paie. Never! Știu, tentația e mare, fiindcă solda e bună și viața e mediocră și dulce în felul ei. Cuibărit în sistem, amorțit, neștiut de nimeni, la călduț, viața trece pe lângă tine, anesteziat de iluzia confortului mic. Ferește-te, man. Soldații armatei de paie sunt complicii voiță primărie de țară și până la cel mai luxos birou din minister, armata oamenilor de paie e infiltrată, tăcută și tenace. Toți își văd de treabă, cu nasul plecat, cu urechea ciulită. Fac ce li se spune și așteaptă ziua de salariu. Aduc prăjiturele la serviciu pentru colegi, fumează la locurile de fumat și așteaptă vacanțele. Dincolo de ghișeu e lumea barbară. E haosul care trebuie ordonat.” (pp. 239-240)

Definitoriu pentru acest personaj este că, trăind în plin peisaj mafiot, nu are apucături de mafiot, dimpotrivă. Este singurul băiat bun rămas între băieții răi. Sergiu nu-și face iluzii în privința acestui serviciu al său, îl putem numi așa, în care face de toate – este șofer, recuperator, gardă de corp, secretar, consilier, funcționar la costum și psiholog de ocazie.

Sergiu îndreaptă lucrurile după metodele lui. Face dreptate. O femeie în vârstă este terorizată de un tânăr, care a lipit pe geamurile vechii ei Dacii niște anunțuri. Sergiu îl găsește și îi bagă frica în oase. Neștiind de intervenția lui Sergiu, bătrâna nu-și explică schimbarea de atitudine a tânărului. E mulțumită și, pentru că i-a curățat mașina, îl și plătește, ca o ironie a sorții, chiar din banii pe care îi primește de la Sergiu.

Șoferul personal reprezintă o tipologie: genul de om supus, devotat, gata în orice moment să răspundă la solicitările șefului. Nu are viață personală sau are (ca Sergiu), doar că o ține ascunsă. Viața nu-i mai aparține, șoferul este la buna dispoziție a șefului:

„Când auzise atunci, seara, Nu bați câinele până nu-i știi stăpânul, crezuse că Boss își justifică propria lipsă de reacție, cauzată de somnolență sau de lașitate. Abia acum înțelesese, câinele era el, Sergiu, nu locotenentul Isopescu.” (p. 53)

Sergiu află de la un coleg de tagmă câte ceva despre zgârcenia unui șef, care trăia într-o casă imensă, înconjurată de statui. Doar că statuile se dovedesc vii, sunt oamenii veniți acolo și rămași la cerșit. Șeful acela avea propriii cerșetori, cărora le dădea bani, când era în dispoziție bahică. Își cerea banii înapoi dimineața, când se trezea din mahmureală.

Influența șefului interlop are bătaie lungă. Pentru exces de viteză, lui Sergiu i se suspendă carnetul. Îl va primi înapoi, a doua zi, cu scuzele de rigoare, adus chiar de locotenentul care i-l luase, absolut justificat din punct de vedere legal. Pentru cei ca Boss, legea nu există. Ca personaj, Boss este un interesant amestec de alcool, lăcomie și curaj nejustificat. Fabrica de zahăr se inundă pe un ger teribil. Odată cu apa, de la toate etajele se revarsă spre canal bancnotele, valuri de bani – justificarea operațiunilor riscante, a conflictelor mai mult sau mai puțin subterane, a negocierilor secrete cu indivizi dubioși, care apar la televizor și dau interviuri, chipuri pe care, din instinct de apărare, Sergiu le șterge instantaneu din memorie.

Șoferul din Oz este romanul unui personaj care are măreția lui morală, în afară de cea fizică. Grăsanul este un om simplu și fundamental cinstit, nevoit să trăiască printre indivizi periculoși, putred de bogați, pescuitori în apele mereu tulburi ale unei tranziții sociale fără sfârșit. În plin scenariu de tip La Piovra, șoferul de taxi își găsește salvarea într-un vis: să aibă casa lui, liniște și un trai fără prea multe griji alături de femeia iubită. Și să mestece într-o curte, la țară, din când în când, într-un ceaun cu magiun de prune, ca să nu se afume „povidla”, în care se adaugă și nucă, totul numai bun de pus în borcane, pentru iarnă.

Despre Dan Lungu preluăm câteva informații din prezentarea făcută de editură:

Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciați scriitori români, cărți ale sale fiind traduse în numeroase limbi. La Editura Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă Băieți de gașcă, Proză cu amănuntul și Părul contează enorm, romanele Raiul găinilor, Sunt o babă comunistă! (ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea), Cum să uiți o femeie, În iad toate becurile sunt arse, Fetița care se juca de-a Dumnezeu și Pâlpâiri, precum și cartea pentru copii Vlogger la 13 ani sau Buncărul cu bunătățuri trăsnite. Tot la Editura Polirom a coordonat volumele colective Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism (2008, în colab.), Str. Revoluției nr. 89 (2009, în colab.), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (2014, în colab.) și Cartea copilăriilor (2016, în colab.). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuții la îmbogățirea patrimoniului cultural francez.

Las mai jos alte fragmente din Șoferul din Oz:

„Nu reușea să găsească niciun sens în faptul că se plimba de unul singur. De fapt, nu era o plimbare, ci deplasare. Mersul lui era mai degrabă o formă de așteptare. Așteptând să sune telefonul în orice clipă, nu reușea să vadă mai nimic. Totuși nu se opri.” (p. 62)

„Oamenii care lucrează la un ghișeu se transformă în rău, chiar dacă nu-și dau seama. Se obișnuiesc ca oamenii să se aplece în fața lor.” (p. 60)

„În anii aceia zahărul era raționalizat, așa că era monedă de schimb petru orice fel de bunuri. Cu zahăr, puteai face rost și de ulei, carne sau un televizor, așa că tentația era mare. Nu era vorba numai de sustragerea zilnică a cantităților mici, în poșete, serviete sau pungi plasate în diferite curburi ale corpului, ci existau adevărate rețele de furat din fabrică. Se furau nu doar zahăr, ci și melasă, excelentă pentru făcut rachiu în casă.” (p. 56)

„De câteva ori pe zi Boss rezolva chestii numai din telefon. Nu-l interesa cu cine ce aranjează, dar n-ar fi trebuit să renunțe atât de ușor la permis. Nicio umbră de îngrijorare nu-i străbătea fața bucălată.” (p. 38)

„Așa a început treaba la Boss și nu putea spune că-i pare rău, deși nu știa în ce se bagă. El nu voia decât câteva chestii simple, o casă pentru el și femeia lui, un azil pentru Mama Sofia, doi-trei copii și pâine pe masă pentru ei, iar pentru asta era dispus să muncească din răsputeri.” (p. 36)

„Sunt zile în care nu-ți dai seama că s-au întâmplat lucruri importante, le descoperi semnificația abia mai târziu. Cu toate că s-au derulat chiar sub ochii tăi. Sau, în cazul lui, mai bine zis sub urechile sale.” (p. 248)

„E armata lucrurilor mici care fac umbră mare. Una cât cerul patriei.” (p. 241)

„Nu pricepea nimic din spusele lui, decât că e undeva în afara orașului, după niște dealuri, la dreapta. Explica cu precizia unui om care e mereu dus și adus cu mașina, iar în timpul acesta mai vorbește și la telefon și ascultă știrile de la radio.” (p. 201)

„Părerea lui e că meseriile se nasc și mor la fel ca oamenii. Când era el mic, existau dogari, rotari, ceaprazari, cojocari și tot felul, de care azi nu mai auzi decât poate în cartea de telefoane, dar nici cărți de telefoane nu mai sunt, că acum ții numerele în memoria telefonului. Într-o zi, cu toată tehnologia asta, or să dispară și poștașii.” (p. 136)

„Totul se desprinde cumva de realitate și capătă aerul unui vis, în care lucrurile scapă de lestul materiei și capătă imponderabilitate. Are sentimentul unui vis pe care l-a mai visat.” (p. 144)

„Fiecare își știa treaba, totul se întâmpla aproape fără cuvinte, iar Sergiu își imagină că pe vremuri întreaga gospodărie era ca un ceas, în care toate activitățile se îmbucau perfect, ca roțile dințate, la fel și clădirile și acareturile, alte roți dințate sau poate niște piese lego originale, nu chinezării, nu era nevoie de altă coordonare, totul era învățat de mic, doar timpul se auzea, tic-tac, tic-tac, și asta numai dacă aveai urechea destul de fină.” (p. 146)

Șoferul din Oz de Dan Lungu