„Scurtă istorie a tuturor. Ce povești spun genele noastre” de Adam Rutherford

Cartea lui Adam Rutherford este un lung taifas despre gene, genetică şi, din când în când despre unicitatea şi frumuseţea speciei umane, despre viaţă şi sensul ei, despre viitor, speranţă şi dragoste. Ca să fim sinceri, e o lucrare oarecum dezlânată, cu o structură laxă şi e greu să decelezi un plan de construcţie, dacă a existat vreodată unul cu adevărat limpede în mintea autorului. Dar nu va fi citită fără folos. Seamănă mai degrabă cu un parcurs sinuos, fără o destinaţie precisă, cu mici delicii şi mici poticneli, un adevărat epitom al evoluţiei biologice. Trebuie spus, însă, că erudiţia autorului, stăpânirea impresionantă nu doar a informaţiei despre gene, ci şi a articulaţiilor filosofice ale problemelor pe care le ridică ţara genetică recent descoperită, compensează pentru minusurile structurale. Scrisă cu un umor bine dozat şi savuros, Scurtă istorie a tuturor este, până la urmă o ispravă delectabilă şi instructivă de care vă veţi bucura până la ultima pagină.

Sigur, nu şi dacă sunteţi un creaţionist. Dacă sunteţi un creaţionist care creditează lunga listă de pseudoargumente aruncate repetitiv de decenii, în ciuda faptului că au fost desfiinţate în mod repetat şi convingător, atunci nu vă veţi bucura de foarte multă înţelegere sau amabilitate. În rest, autorul, un gene-genie şarmant şi cu mult fler de pedagog, va consacra destul de mult timp şi spaţiu editorial desfiinţării sau nuanţării multora dintre prejudecăţile şi falsele aşteptări care însoţesc azi, uneori isteric şi semidoct, cercetarea genetică. Vom afla, rând pe rând, de ce suntem speciali în ciuda faptului că nu suntem chiar atât de speciali, de ce nu există diferenţe radicale între noi şi ceilalţi hominizi şi de ce vom purta cu noi câteva procente de ADN neandertalian până la sfârşitul speciei. Vom afla cum să tragem linia dintre interpretare şi fantezie atunci când ne îndreptăm către trecutul înscris pentru totdeauna, iremediabil fragmentar, în ADN-ul fosil şi ne vom amuza imaginându-ne idilele dintre bărbaţi neandertalieni şi femeile sapiens (cercetarea genetică ne spune că mai degrabă aşa au stat lucrurile). Vom afla care sunt limitele determinismului genetic şi de ce nu putem afirma pur şi simplu că genetica este destin, vom afla despre misterul transmisibilităţii genetice sau mai degrabă a lipsei ei, de ce nu putem identifica (mono)cauze simple pentru realităţi complexe, gene unice pentru trăsăturile pe care le-am vrea cel mai mult controlabile şi de ce suntem încă foarte departe de un control genetic satisfăcător al populaţiilor umane. Nu în ultimul rând, vom afla că oamenii evoluează încă, în ciuda faptului că ritmul selecţiei naturale a fost încetinit extrem de mult prin mijloacele tehnologice pe care specia şi le-a pus la îndemână. Într-o lume care devine tot mai complexă, mai adâncă şi mai bogată, este tot mai greu să stăpânim câmpul fenomenelor. Într-o astfel de lume, falsa simplitate devine aproape irezistibilă. Oamenii, tot mai grăbiţi şi mai fatal unidimensional nu mai au timp de nuanţe şi de scepticism. Vrem adevărul acum, vrem să ştim că totul e simplu şi intteligibil şi că unei minţi sumar informate pe Internet, totul îi este accesibil. Am vrea să credem că tehnologia noastră a ajuns la stadiul în care nu se mai diferenţiază de magie şi că, în curând, totul va fi sub controlul nostru. Dar foamea aceasta de sens şi simplitate într-o lume complexă este cea care ne izolează în bule impermeabile, care ne face să ne rupem unii de alţii şi de realitate. Toată lumea vrea prestigiul ştiinţei şi, de aceea, cele mai năstruşnice idei sunt garnisite de obicei cu informaţii sau terminologie ştiinţifică care cumpără ieftin încrederea naivilor. De la „terapiile cuantice” la „neuromanagement” se desfăşoară implacabil o istorie a imposturii, irezistibilă pentru mulţi. Pentru că oamenii simt nevoia unei lumi pe care s-o poată înţelege şi stăpâni. Dar frecventarea neştiinţifică şi dogmatică a ştiinţei nu naşte decât scientism steril şi nu e nimic mai departe de spiritul ştiinţific decât asta. Adevăratul om de ştiinţă şi chiar şi nespecialistul pătruns de spiritul ei nu-i cer ştiinţei ce nu poate da. Acceptă debusolanta incertitudine şi orbire din care se nasc frânturile de adevăr cu care încercăm un puzzle gigantesc ce nu va fi, probabil, complet vreodată. Acceptă, cu aceeaşi pasiune, multiplele neputinţe care însoţesc succesele. Şi, nu în ultimul rând, îmbrăţisează cu umilinţă poate cel mai mare dar pe care ni l-a făcut vreodată ştiinţa: o viziune a fragilităţii şi improbabilităţii vieţii, o cale intelectuală şi afectivă spre secolul care urmează, care va fi înţelept sau nu va fi deloc.

„Viaţa este o reacţie chimică. Viaţa derivă din ceea ce a fost înaintea ei. Viaţa este o copiere imperfectă. Viaţa este acumularea şi filtrarea de informaţii întipărite în ADN. Selecţia naturală explică evoluţia vieţii de la apariţia ei pe pământ. Ne facem de lucru încercând să îmbunătăţim teoria, determinându-i detaliile cu o atenţie şi o precizie dezvoltate pe măsură ce citim noi şi noi genomuri şi procesăm cifrele rezultate până când apar tipare comprehensibile. Noi suntem datele… „Unic” este un cuvânt ciudat, care nu cere şi nu are nevoie de niciun grad de comparaţie, iar eu, pe prima pagină, am desfiinţat nonşalant unicitatea speciei umane. Dar nu mai există nimeni exact ca tine şi nici nu a mai existat vreodată… În încercarea de a înţelege cine suntem şi cum am ajuns aici şi acum, reconstituim trecutul. Suntem infinit mai mult decât ADN, fireşte, şi am făcut cale lungă. Folosind lungimea cărţii de faţă drept scară temporală, istoria scrisă ar echivala cu un singur caracter, doar o literă printre alte mai bine de 680.000. Dar, în picătura aceea minusculă din oceanele de timp ale planetei, se află toată istoria umană, consemnată în piatră, în scris, în artă, în cuvânt, în oase, în clădiri şi oale şi în ADN. Genomul este o carte de istorie şi îl vom explora fără oprire, iar atât timp cât există oameni, expediţia noastră nu va ajunge niciodată la sfârşit.”

O carte despre viaţă plină de viaţă. O carte umană despre om. O carte impregnată de bun simţ şi umor. O scurtă istorie a noastră şi, totodată, o invitaţie onestă la meditaţie şi înţelegere.

Scurtă istorie a tuturor. Ce povești spun genele noastre de Adam Rutherford