Vacanțele sunt cel mai bun prilej pentru a citi cărțile pe care le-am cumpărat în ultimele luni; stau în teancuri frumos colorate, așteptându-și cuminți rândul. Dacă noi, adulții, ne plângem mereu că teancurile devin din ce în ce mai mari, stând să cadă în orice moment, la copii situația este de altă natură: ei sunt tentați de noile apariții și deseori uită să termine de citit cărțile începute deja, iar promisiunea că vor citi toată seria e de mult abandonată. De aceea, vacanța este un bun prilej pentru părinți să facă ordine în biblioteca copiilor, împreună cu aceștia: cărțile citite deja pot fi donate, seriile începute deja așezate la priorități, iar pe locurile rămase libere aduse noutățile. O bibliotecă pentru copii este în continuă schimbare, în funcție de vârsta acestora, dar și de preferințele de lectură cărțile rămân pe rafturi (cărțile preferate trebuie păstrate, nu cu titlu obligatoriu, ci și pentru că trebuie să le dezvoltăm celor mici atașamentul și sentimentul de siguranță – ei se vor simți întotdeauna acasă într-un spațiu personalizat, din care nu lipsesc cărțile cu personajele multiubite sau jucăriile de pluș tocite de cât de multe îmbrățișări au primit.

Chiar dacă multe dintre volume vor fi schimbate de la an la an, sunt câteva cărți care n-ar trebui să plece repede-repede de e rafturi: enciclopediile, atlasele (geografice), seriile de apariții editoriale (e bine să le dezvoltați copiilor dorința de a urmări firul logic al poveștii de la un volum la altul și de a discuta cu ei despre cum se schimbă personajul principal de la o aventură la cealaltă) și cărțile fără vârstă, adică cele câteva volume care ne-au încântat nouă copilăria și o pot face foarte bine și pe a lor frumoasă. Editurile românești se întrec în oferte atunci când este vorba despre cărțile pentru copii. Clasate pe vârste și domenii de interes, ele au toate șansele să cucerească și pe cel mai mofturos dintre copii sau pe cei mai puțin inițiați sau obișnuiți cu lecturile serioase (a se citi cele de mai mult de 50 de pagini).

În spiritul acestor principii, vă recomandăm astăzi câteva titluri apărute la Editura Paralela 45, cărți pentru copii de diferite vârste, care vă pot asigura câteva zile de liniște, căci cei mici vor fi absorbiți de citit.

Seria Vulcanii de Franziska Gehm și Franziska Harvey s-a îmbogățit cu două noi volume: Vulcanii se dezlănțuie!, respectiv Vulcanii pun ceva la cale!

Ați auzit de creaturile pârțâitoare care locuiesc în vulcani? Nu? Atunci haideți în Țara Vulcanilor! Acolo locuiesc Crato și Flambia, cei mai buni prieteni din lume! Când află că dincolo de valea lor există o comoară căutată de viclenii clinguini, cei doi pornesc să-și încerce norocul. Oare ce conține comoara?

Vulcanii sunt strâns legați, ca fumul de foc!

O, nu se poate! Podul dintre vulcanii Flambiei și lui Crato a dispărut! Și‑atunci cum ar putea să se mai întâlnească cei doi prieteni? Ar fi însă imposibil să nu le vină o idee salvatoare. Până la urmă, sunt Vulcani și au mult foc la popou!

Seria Vulcanilor are ilustrații color pe fiecare pagină în parte, astfel încât copiii de vârstă școlară pot citi singuri, fără să se plictisească. Însoțirea textului cu imagini sugestive îi ajută să-și dezvolte imaginația, dar îi și provoacă să deseneze (după model), proiectându-și propriul univers livresc.

Minuni tehnologice de speriat. Experimente pentru micii oameni de știință

Testează energia solară cu baloane și bidoane de lapte

Înțelege tehnologia genomului cu ajutorul coloranților alimentari

Lansează pe orbită propriii microsateliți

Și multe alte experimente cu obiecte obișnuite din casă, care te vor ajuta să înțelegi lumea fascinantă a tehnologiei viitorului

ATENŢIE, PĂRINŢI: E timpul să punem accentul pe T din STEM! Probabil aţi auzit de acest acronim, care vine de la Science, Technology, Engineering și Mathematics. În română ar veni ȘTIM: Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică. Și deși tehnologia poate căpăta dimensiuni înfricoșătoare în imaginația noastră, aceste experimente le oferă copiilor o înțelegere interactivă a principiilor din spatele inovațiilor – deci nu, nu vor efectua pe frații lor operații chirurgicale cu laser şi nici nu vor reprograma GPS-ul mașinii. (Dar tot se vor distra!)

Copiii au astăzi la îndemână canale tv dedicate, unde pot urmări nu doar desene animate în serii nesfârșite de aventuri, ci și documentare despre animale, păsări sau univers. De asemenea, pe aceste canale se găsesc și emisiuni de popularizare a științei, cu prezentatori care se întrec în a prezenta experimente trăznite sau haioase, cu scopul de a-i provoca pe cei mici să exploreze, să cunoască cât mai multe. În spiritul acestor emisiuni este alcătuit și volumul de față. Cu o prezentare foarte dinamică, cu ilustrații care incită curiozitatea, dar și cu casete de genul „știați că…”. Să nu vă mirați că veți primi cereri din partea copiilor de a căuta cluburi de știință și robotică! Minuni tehnologice de speriat. Experimente pentru micii oameni de știință este vinovata!

Ce ar fi dacă… nu ar exista meseriile?

Descoperă lumea celor care muncesc și multele sale meserii: ce anume fac grădinarii? Dar electricienii? Cum poți deveni veterinar sau astronaut? Și oare de ce se scufundă scafandrii în mare?

Împreună cu învățătorii lor, Alberto și Diana, fetițe și băieți povestesc despre meseriile lor preferate, cele pe care le cunosc deja sau cele pe care ar dori să le aibă atunci când vor fi mari. Descoperă împreună cu ei ce instrumente folosesc grădinarul și frizerul, cum reușește un tâmplar să construiască un dulap, cu ce se ocupă funcționarii, ce se întâmplă într-o mină și cine sunt ghizii alpini…

Până intră la liceu, copiii sunt tot timpul întrebați „ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Adeseori răspund fantezist, neștiind concret ce înseamnă să fii pompier, doctor sau cercetător. În cele mai multe cazuri, ei indică meseriile părinților, dar și așa ei nu știu prea multe despre ce fac concret ai lor la locul de muncă. Pe de altă parte, astăzi multe dintre meseriile vechi sunt pe cale de dispariție. De aceea, această carte este binevenită să răspundă curiozităților și, cel mai important, să le dea informații corecte cu privire la diverse meserii și ocupații.

Atlasul ființelor preistorice de Simon Stålenhag și Anna Davour

De-a lungul milioanelor de ani, viața a luat forme numeroase și absolut incredibile. În acest atlas întâlnim caracatițe, dinozauri, reptile zburătoare, balene și alte făpturi, într-o serie de ilustrații ce le arată în mediul în care au trăit la vremea lor. Fiecare ilustrație devine o fereastră prin care putem surprinde un moment din îndelungata istorie a Pământului.

Simon Stålenhag a avut succes în toată lumea cu ilustrațiile sale absolut incredibile cu roboți și alte tehnologii științifico fantastice care își fac apariția în viața de zi cu zi. Interesul său pentru reprezentarea naturii s-a concentrat asupra animalelor preistorice. Au rezultat o serie de imagini create mai întâi pentru expozițiile Muzeului de Istorie Naturală din Stockholm.

Anna Davour e specializată în jurnalism științific și a oferit câte un text pentru fiecare animal, așa încât să îl poziționeze cât mai bine în contextul evoluției vieții pe Pământ.

Nu cred că există copil care să nu fie curios despre lumea dinozaurilor, despre animalele care astăzi nu mai sunt de găsit nici măcar în grădini zoologice sau parcuri naturale. Atlasul ființelor preistorice are informații adecvate vârstei, cu ilustrații foarte frumoase și care incită la  o cunoaștere aprofundată. Ce este cu adevărat important – informațiile sunt corecte! 🙂

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura