Părinții Electrei au fost regele Agamemnon și regina Clitemnestra. Surorile ei erau Iphigeneia și Chrysothemis, iar fratele ei era Oreste. În jurul acestora Sofocle (re)creează o lume întreagă. Nu poți înțelege esența tragediei scrisă de Sofocle fără să știi câteva ceva despre Războiul Troian și despre principiile după care se ghidau vechii greci. Perpetuarea și conservarea unei civilizații străvechi depind de existența unui reper moral, care la ei deriva direct din politeism. În viziunea lui Sofocle, Electra se aseamănă foarte mult cu Antigona; este curajoasă, hotărâtă și are multe calități care înclină balanța puternic atunci când se pune problema judecății faptelor sale. Împreună cu Oreste, fratele ei, caută răzbunarea uciderii marelui Agamemnon, tatăl celor doi și unul din eroii războiului troian. Așa se justifică opoziția dintre Electra, Oreste, pe de o parte și Clitemnestra și Egist, de cealaltă parte. Din piesa lui Sofocle Botond Nagy n-a păstrat toate personajele, o alegere justificată dacă este să privim spectacolul prin prisma adaptării pe care a vrut să o aducă la scenă. Pilade, corifeul și corul nu mai sunt prezenți în scenă, în schimb apare învățătorul lui Oreste.
Elektra – credit foto Biró István
O scenă bine delimitată, cu podeaua și pereții acoperiți în totalitate cu… lână albă. Deloc întâmplătoarea opțiunea lui Dragoș Buhagiar pentru acest decor, trimiterea la Lâna de Aur și semnificația acesteia în mitologia greacă este evidentă. Până la urmă, totul se rezumă la lupta pentru putere. Una desacralizată total de Botond Nagy, care scoate din ecuația opoziției celor două tabere orice element de sacralitate. Elektra și Oreste pot fi (și chiar sunt, dacă ne gândim la ilustrația sonoră) contemporanii noștri; costumul de motociclist aduce în prim-plan stereotipul răzvrătitului nonconformist, a celui dispus să riște, fie și dintr-un capriciu de personalitate. Învățătorul este pompier, deci salvator de vieți, până la urmă, dar unde să-i fie ascunsă înțelepciunea? Să fie chiar atât de puternică schimbarea de paradigmă, încât înțelepții să nu-și mai găsească locul în societate decât dacă participă concret, fizic la facilitarea progresului societății? Să nu mai aibă ei parte de liniștea atât de necesară creației și găsirii de soluții la problemele complicate? Intervențiile de tip pompieristic apar și în montarea lui Botond Nagy, trama devine o succesiune de intervenții, care pot fi judecate și separat, în funcție de rata de succes, dar și ca o succesiune de pași care intră în alcătuirea unui plan, acela al răzbunării morții tatălui.
Elektra – credit foto Biró István
Elektra în primele scene seamănă izbitor cu un gladiator. Gesturile și costumul din două piese dau forță replicilor și ancorează definitiv spectacolul într-o ramă a conflictului evident, alimentat de ură. Antagonismul forțelor va fi alimentat de-a lungul reprezentației și de schimbarea de costume, dar și felul cum se construiesc relațiile dintre personaje. Multe din aceste relații sunt puse sub semnul ambiguității, ceea ce ridică unele semne de întrebare, pentru că în niciun moment nu se pune problema sorții – Moira la vechii greci avea o însemnătate centrală. Cât din ceea ce pun la cale cei doi frați ține de fatalitate și cât de faptul că pe cei doi îi leagă o relație cu totul specială? Ar mai fi funcționat planul lor dacă ei n-ar fi fost frați sau răzbunarea ar fi căpătat alte proporții dacă tatăl lor n-ar fi fost un erou?
Elektra – credit foto Biró István
Un spectacol foarte puternic vizual și sonor, dar, cu un foarte mare dar. Mutarea epicentrului conflictului într-o zonă sigură, una în care fatidicul nu mai are nicio legătură cu soarta atrage spectatorii tineri, îi determină să intre în ring (da, da, de multe ori scena seamănă cu un ring) sau să se ascundă în spatele ușilor batante. Ușile care ascund taine sau închid lumi întregi în spatele lor. În ciuda trimiterilor în trecut, acțiunea se menține în orizontul unui prezent continuu, ceea ce nu e tocmai în favoarea spectacolului. Spectatorul nu mai simte nevoia să se întrebe, nu mai are dubii, totul este spectacol, demonstrație de putere și forță. Elektra în viziunea lui Botond Nagy are toate ingredientele succesului la public, dar cu toate acestea am rămas cu senzația că lipsește elementul de legătură, acel element care reunește toate ingredientele într-un singur tot. Bagatelizarea conflictului și transformarea lui într-o opoziție clasică, lipsită de miză (în fond și la urma urmei, unii se pot întreba de ce să răzbune moartea tatălui) riscă să așeze spectacolul într-un lung șir al spectacolelor bune, dar nu memorabile.
Elektra – Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Adaptare scenică de Ágnes Kali și Botond Nagy după tragedia lui Sofocle
Electra – CSILLA ALBERT
Clitemnestra – ENIKŐ GYÖRGYJAKAB
Egist – LÓRÁND VÁTA
Oreste – TAMÁS KISS
Învățătorul lui Oreste – RÓBERT KARDOS M.
Crisotemis – ESZTER ROMÁN
Regia – BOTOND NAGY
Scenografia – DRAGOȘ BUHAGIAR
Dramaturgia – ÁGNES KALI
Muzica originală și sound design – CLAUDIU URSE
Light design – BOTOND NAGY
Asistent de regie – HELGA DÁVID
Regia tehnică – RÉKA ZONGOR
