Despre Sălbăticia Albastră – terenul autocunoașterii

Astăzi se scrie, mai mult ca niciodată, literatură pentru copii; diversificată și adaptată nevoilor de cunoaștere ale copiilor de astăzi. Poveștile cuceresc cu ajutorul personajelor bine construite, iar părinții n-au altceva de făcut decât să-i ajute să aleagă cărțile potrivite vârstei și intereselor personale. Poveștile clasice – cu o doză considerabilă de fantastic – au fanii lor, după cum și romanele SF sau cele de aventuri au parte de recunoaștere și faimă. De asemenea, un loc special în listele cu lecturi preferate ocupă cărțile de popularizare a științei și cele de împrietenire a celui mic cu regnul vegetal, dar și cu cel animal. Copiii sunt fascinați de cum se deplasează râmele, de cum se dezvoltă un melc și se întreabă mereu de ce câinele nu se înțelege bine cu pisica. De aceea, cărțile care au ca personaje principale animalele sunt cele mai căutate, indiferent de generația din care face parte copilul. Paradoxul face ca astăzi, când există canale dedicate documentarelor cu și despre animale și păsări, cărțile cu acest subiect să fie și mai cerute decât pe vremea când eram noi copii. Îndepărtarea celui mic de natură, claustrarea acestuia aproape în totalitate într-un habitat urban îl îndepărtează/îl rupe total de natură, astfel încât nu mai are cum să ia pulsul acesteia, să înțeleagă un ecosistem în ansamblu sau de ce în natură unii sunt prădători și ceilalți victime. De aceea, cărțile cu și despre subiecte care privesc natura vor fi în topul preferințelor, cu condiția să fie bine scrise.

O balenă în Sălbăticia Albastră de Rosanne Parry are toate ingredientele ca să nu fie uitată imediat ce s-a citit. Nici de copii, nici de părinții acestora! E o carte bazată pe o realitate cât se poate de concretă – existența unor familii de orci în Marea Salish, aflate în pericol de dispariție, din cauza poluării, dar și a intervenției agresive a omului – pescuitul la scară industrială a somonilor și construirea de poduri și alte construcții care împiedică natura să-și urmeze cursul. Faptul că la sfârșitul cărții există câteva pagini cu detalii despre geografia locului, despre speciile de pești cu care orcile împart habitatul etc., ajută copilul să se orienteze mai bine în alegerea unor lecturi care să completeze informațiile de care a aflat citind cartea lui Rosanne Parry. Pe de altă parte, tehnoredactarea este un factor esențial în cucerirea tânărului cititor. Într-o epocă în care imaginea câștigă (pe nedrept adeseori) teren în fața cuvântului sau sunetului, ilustrațiile pentru o carte destinată copiilor fac diferența! Romanele grafice au din ce în ce mai mulți adepți, iar poveștile și romanele de aventuri nu mai pot deloc concepute fără ilustrații pe măsura subiectelor propuse. Aventura Vegăi, spusă atât de frumos în cuvinte, își găsește cea mai bună vizualizare în ilustrațiile lui Lindsay Moore. Pagini întregi sunt doar desene, alb-negru, fascinante prin puterea detaliului; nu există pagină fără desen, iar îmbinarea dintre text și imagine este benefică pentru menținerea suspansului, dar și pentru a-l determina pe cel mic să nu abandoneze lectura. Sunt convinsă că O balenă în Sălbăticia Albastră a fost citită de mulți copii dintr-o suflare, fără să se uite la ceas și/sau telefon și fără să ceară de mâncare!

Vega și Deneb, doi pui de orcă, ajung să descopere viața și să-și cunoască mai bine limitele dintr-o întâmplare. Se despart pe neașteptate de familie și învață să exploreze necunoscutul. Se slujesc de tot ceea ce au aflat de la părinți, bunici și unchi, încearcă să pună în practică tot ceea ce au observat la adulți și reușesc să depășească multe obstacole imitând comportamentul maturilor. Cei mari sunt prezenți în gândurile lor tot timpul, iar asta cred că este una din lecțiile de care trebuie să țină cont părinții copiilor care citesc O balenă în Sălbăticia Albastră de Rosanne Parry. De aceea recomand cartea și adulților, nu doar celor mici. Excelent potențat în scris procesul de maturizare al puilor, felul cum ajung aceștia să înțeleagă bunul mers al lucrurilor, să simtă pulsul naturii. Protecția naturii nu se poate realiza în absența cunoașterii acesteia, aici rezidă alt punct forte al romanului scris de Parry. Admirabil cum se împacă compasiunea cu nevoia de protecție, dorința de aventură cu acceptarea nevoilor celuilalt. În aventurile lor, Vega și Deneb ajung să-și cunoască neamurile, să-și înțeleagă trecutul și să-și accepte limitele (episodul cu mâncatul cărnii de focă este esențial).

„Mare parte din pădurea de alge a fost distrusă. Dar câteva tulpini se apleacă înspre ocean la reflux.

– Hei, ia uite! îi strig străinului. Vidre! De-astea mănânci? Sunt destul de mici.

Îmi îndrept clicul către o pereche de vidre care plutesc pe spate pe pâlcurile plutitoare de alge. Amândouă renunță la scoici și se dau cu burta-n jos. Înoată către stânci. Trupul li se unduiește, ca al țiparilor. Se strecoară printr-o crăpătură într-un bazin adăpostit. Se ridică pe labele din spate și sâsâie la mine.

– Le-am încolțit! strig. Sunt chiar aici. Sunt bun la jocul ăsta, vezi?

Străinul suflă un jet scurt de bule… probabil că îmi mulțumește. Mă întorc la pradă, mândru de mine. Verific crăpătura îngustă care duce la bazinul pietros. Nu găsesc niciun loc prin care aș putea trece. De-abia dacă-mi încape înotătoarea.

– Le mănânci când ies de acolo, îl liniștesc. O să li se facă foame.

Mă pun pe urmărit și așteptat. Stomacul meu gol rage ca un leu-de-mare. Vidrele se scufundă.

Una ia o piatră. Are înotătoarele din față ca ale oamenilor, cu apucătoare. Ține piatra și lovește cu ea niște midii, scoțând câteva din cochilii. Cealaltă vidră sparge scoici. Amândouă plutesc cu burta în sus. Crapă cochiliile și sorb miezul suculent. E ceva mâncare în bazinul ăla mititel. Jocul meu parcă nu mai e la fel de amuzant. Străinul se întoarce, tăcut ca întotdeauna, și o ia de-a lungul coastei către următorul grup de stânci.

Vega vine lângă mine.

– Străinul trebuie să vâneze, îmi spune. E flămând, așa cum ești și tu.

– Știu. Voiam doar să-l ajut.” (pp. 167-168)

Admirabilă pledoaria scriitoarei pentru gingășie, delicatețe și frumos. Chiar dacă în apele mării orcile luptă pentru supraviețuire, chiar dacă somonii trebuie mâncați, iar focile cad și ele pradă unor lupte, copilul nu rămâne cu ideea unei cruzimi fără margini! Departe de orice astfel de imagine O balenă în Sălbăticia Albastră de Rosanne Parry! De aceea, recomand cartea pentru orice atelier de lectură destinat copiilor și poate sluji drept avanpremieră pentru o vizită la un complex muzeal, delfinariu sau acvariu. Copiii vor vedea cu alții ochi peștii, caracatițele și toate celelalte specii acvatice și să nu vă mire că vor cere un atlas zoologic sau o enciclopedie bine documentată în care să găsească cât mai multe date despre lumea acvatică. Nu în ultimul rând, s-ar putea ca unii să-și dorească un curs de desen, asta pentru că ilustrațiile cărții chiar impresionează.

Spor la citit și explorat, nu există timp mai prielnic pentru asta decât vacanța de vară! Iar O balenă în Sălbăticia Albastră de Rosanne Parry este un bun început!

O balenă în Sălbăticia Albastră de Rosanne Parry