În august am văzut Let’s Dance! (2011), în regia lui Gabriel Bibliowicz, un film despre fenomenul dansului contemporan israelian. Mr. Gaga (2015), filmul la care Tomer Heymann a lucrat 8 ani, completează povestea, căci nu se poate vorbi despre acest fenomen fără să-l pomenești pe Ohad Naharin. Un documentar cu foarte, foarte multe nuanțe, un portret alcătuit din tot ceea ce-l reprezintă pe marele coregraf și dansator israelian: personalitate foarte puternică (una dintre membrele companiei înființată de el la New York spune răspicat că regimul de lucru era foarte, foarte dur, iar o altă dansatoare de la Batsheva Dance Company povestește că nu exista zi de repetiții în care să nu plece cineva acasă plângând și urlând, doar ca să revină de bunăvoie a doua zi și să reia de la capăt); inteligență kinestezică extrem de dezvoltată; abilități de comunicare, coordonare și management foarte dezvoltate; asertivitate cât să-l facă plăcut; talent pedagogic unic. Evident că portretul poate suferi multe adăugiri/completări, dar cred că nimeni nu va fi capabil vreodată să cuprindă în cuvinte complexitatea personalității lui Naharin. Dincolo de cuvintele mari – da, recunosc că de data aceasta folosesc superlativele fără nicio reținere – găsești omul, cel care a rămas în lumina reflectoarelor datorită sincerității. M-am tot întrebat când am văzut Let’s Dance!, dar mai ales când urmăream Mr Gaga ce-l definește cu adevărat pe Ohad Naharin, dincolo de pasiunea pentru dans. Cred că sinceritatea este trăsătura definitorie (psihologii ar spune trăsătura cardinală).
Un dansator înnăscut, nativ, cu un frate geamăn opus totalmente lui din toate punctele de vedere, cu care reușește să comunice doar prin dans. Un copil care este nevoit să plece din kibbutz împreună cu familia lui la 5 ani, iar plecarea este similară ieșirii din Rai. Un copil care-și pierde bunica într-un accident de mașină, eveniment care-l va schimba pe interior definitiv. Așa se face că nici când moare iubirea vieții lui, prima lui soție, Mari Kajiwara, nu știe să-și ia la revedere. Prin moartea lor ne dau viață – proverb ivrit – capătă sens, substanță și culoare într-un fel cu totul aparte pentru Ohad Naharin. Toate coregrafiile lui spun povești mai mult decât personale, sunt bucăți din viața lui. Și, cu toate acestea, nimic personal în ele, nici urmă de răfuială, aroganță, trivialitate sau supraexpunere. Doar conectare la celălalt prin intermediul propriului eu. Aceasta este și esența metodei Gaga inventată de el. Legătura dintre rostire/replică și dans este menită să construiască relația cu celălalt prin expunerea propriei identității așa cum este ea. Nuditatea propriei personalități convertită în coregrafii unice, care hipnotizează de la prima suită de pași. Coordonări fără cusur între dansatori – care ajung să facă corp comun la propriu – și convertiri de emoții în mișcări special inventate de el.
Esența tututor lucrurilor întrupate în nimic, așa-și definește Naharin tehnica de dans. Și cât de greu a ajuns la această esență! Soldat în armata Israelului, pe când statul era în plin război de Yom Kkipur, anul petrecut ca partener de dans al Marthei Graham, urmează cel mai groaznic an din viața lui de dansator (când a învățat ce să nu facă!) ca dansator în compania lui Maurice Béjart, pentru ca abia după aceea să-și înființeze propria companie de dans la New York. Un drum lung, dificil, în care era cât pe ce să-și piardă autenticitatea și să se piardă în hățișul încercărilor. Ajunge la conducerea Batsheva Dance Company (înființată în 1964) în 1990, ani grei și pentru companie, dar și pentru dansul contemporan în general. Reface compania din temelii, cu multă tenacitate, dar mai ales cu viziune. A propulsat compania de dans pe marile scene ale lumii și a avut o contribuție decisivă la dezvoltarea dansului contemporan evreiesc.
Tomer Heymann l-a urmărit de-a lungul celor opt ani ca să facă un documentar pe măsura complexității personalității lui Ohad Naharin. Cu distanțarea impusă de o obiectivare necesară când faci un portret de calibru, dar și cu multă, multă emoție, Heymann se ferește să edulcoreze inutil portretul, astfel încât nu veți găsi foarte multe amănunte cu privire la iubirea dintre Mari și Ohad, sau dintre Eri și acesta (actuala parteneră de viață, cea care i-a dăruit și un copil), după cum nu veți găsi prea multe mărturii ale celor din familie. Pentru Naharin mi se pare că e vitală separarea spațiilor, cel puțin asta a fost impresia creată de documentar. Spațiul personal, cel intim nu se intersectează cu cel profesional, deși aparent ai tendința să spui că lucrurile stau invers. Dar… dacă puneți cap la cap cadrele vă dați seama că totul e doar despre muncă, viziune, management și construcție spectaculară, aproape nimic despre ce-i place omului Naharin, nimic despre ce dietă are sau despre câți kilometri aleargă zilnic. E o lecție de profesionalism aici, de respect pentru spectactori și pentru ceea ce face. Scandalul provocat cu prilejul celebrării jubileului statului israelian este prezentat obiectiv, cât trebuie ca spectactorul să înțeleagă că decizia de a nu se ține reprezentanția în seara respectivă nu i-a aparținut lui, ci a fost luată de comun acord cu dansatorii companiei.
Un film spectacular, din care nu lipsesc emoția, tensiunea, ritmul, mișcările definitorii pentru stilul/stilurile de dans făcute celebre de la Ohad Naharin (cariera lui a cunoscut cel puțin trei perioade distincte, una dintre ele marcată de operația la spate care l-a forțat să regândească de la zero relația cu propriul corp) și muzica. Un film care cucerește spectactorul indiferent de vârstă, pregătire profesională, ani de studii sau preocupări sociale. Un biopic mai mult decât revelatoriu pentru ce înseamnă profesionalism în lumea dansului. Dincolo de atingerea de geniu se află, nicio surpriză pentru cunoscători, mult studiu, încercare-și-eroare, mult curaj și multă creativitate pusă în valoare într-un mod absolut unic. Am văzut filmul și din perspectiva pedagogului, m-a interesat foarte mult ce stă la baza metodei Gaga și mă bucur că am putut să-mi dau seama care sunt coordonatele de bază. Dar despre asta vorbim altădată și într-un alt loc. Până atunci, căutați filmul și revedeți-l! E o gură de oxigen la ce vremuri trăim acum!
Mr Gaga (2015) – Grădina cu Filme – Cinema & More
Regia: Tomer Heymann
