Mi-am dorit foarte mult interviul cu Justina Bandol. Am un respect deosebit pentru traducători, fără ei lumea ar fi mai săracă. Lor le datorăm mare parte din cultura noastră generală, ei contribuie la consolidarea unei erudiții de care nu suntem conștienți întotdeauna. Cu ce eforturi, numai ei știu! Oamenii din umbra marilor succese de casă ale editurilor, traducătorii merită mai multe aprecieri și mai multă recunoaștere, de aceea am încercat să aflu cât mai multe despre ce se află în spatele unei traduceri foarte reușite.
Sunt câteva puncte tari ale acestui interviu, i se datorează toate Justinei Bandol! Dar dincolo de acestea, o să remarcați generozitatea! Un semn de noblețe sufletească! O bucurie pentru mine să întâlnesc astfel de oameni și fie și doar pentru atât și tot vreau să revin la FILIT!
*****
Credit foto: FILIT
FILIT are, spre deosebire de alte festivaluri din țară, o secțiune dedicată traducătorilor și activității lor, ateliere care mie mi se pare că acoperă foarte multe din golurile cu casre se confruntă breasla. Ultima inițiativă în domeniu care mie mi-a atras atenția a fost înființarea rețelei de traducători înființată acum mulți ani de conducerea ICR. De atunci încoace, nu prea au mai existat proiecte coerente dedicate formării traducătorilor, de aceea atelierele FILIT le consider mai mult decât binevenite. Dvs, ca parte din corpul traducătorilor și ca participant la aceste dezbateri, cum vedeți tot ce se întâmplă aici?
Tot ce se întâmplă la FILIT este, fără îndoială, un eveniment cultural și profesional de anvergură maximă în România. Eu sunt a treia oară la FILIT și din punctul meu de vedere este un festival extraordinar, de nivel european, de la prima ediție și până astăzi. Ce spuneați, apropo de formarea traducătorilor (în special a celor care traduc literatură română în alte limbi), cred că este foarte bine că ei pot veni aici și se pot întâlni cu scriitori români și, eventual, cu factorii decidenți, cu cei care publică, cu editorii și managerii culturali din România. Din punctul acesta de vedere, cred că pentru traducătorii de literatură română realmente este o ocazie extraordinară! Chiar am participat la două dezbateri cu traducătorii, la care au fost prezenți și cei de literatură română în alte limbi și înțeleg că, într-adevăr, ICR-ul nu este suficient de consecvent și poate că nici foarte serios în sprijinirea traducerilor românești și atunci ceea ce oferă FILIT-ul cu siguranță este un program mai coerent și mai tenace, ca să zic așa. Am vorbit cu ceilalți participanți și cu moderatoarea atelierelor și am înțeles că au fost foarte interesante și apreciate și atelierele de anul acesta.
Eu traduc în general în limba română și de aceea mi-aș dori ca FILIT să acorde, de acum încolo, la fel de multă atenție și traducătorilor în limba română. Au existat întotdeauna pentru noi ateliere și aș vrea să continue această tradiție, mi se pare foarte important, pentru că este, iarăși, un loc unde se pot strânge foarte mulți oameni care în mod normal nu reușesc să comunice suficient de consecvent și de coerent. Se poate aglutina o adunare care să tragă și niște concluzii și să creeze și o sinteză, asta mi se pare foarte important. Suntem în miezul literaturii, între scriitorii ei și atmosfera contează și ea! Toată lumea se învârtește, mai mult sau mai puțin, în jurul acelorași scriitori.
Ideea aceasta de bulă, dar în sensul ei pozitiv! Se creează o emulație pe care nu o găsim în alte părți; nu e suficientă o lansare de carte sau o conferință de două ore ca să se creeze aceste conexiuni.
Credit foto: FILIT
E interesant cum ați făcut distincția dintre traducători în limba română și traducători de limbă română; într-adevăr, dvs. traduceți cărți din literatura universală, de obicei. Există programe de finanțare care sunt mai darnice cu traducătorii de un anumit gen?
Din câte știu eu, pentru că am avut diferite tentative de a accesa granturi de traduceri, în România se folosesc în primul rând traducătorii care traduc din limbi străine în limba română, care sunt ajutați în primul rând de institutele culturale ale diferitelor ambasade. Din fericire, aceste institute susțin limbi din care altfel poate că nu s-ar traduce atât de mult, dar care oferă, cred eu, și varietate și bogăție lumii traducerilor literare din România. Mi se pare foarte, foarte bun lucrul acesta! Și eu am beneficiat de asemenea granturi. Mai sunt fundații axate pe diferite limbi, mai este programul Traduki (din limba germană), mai este programul Prohorov (din limba rusă)… mai sunt burse pentru care știu că se poate aplica, pentru scriitori scoțieni, belgieni, fracofoni ș.a.m.d. Partea mai puțin bună este că foarte mare parte din traducere la noi încă se face din limba engleză, din literatura britanică și americană. Eu am sentimentul că peste jumătate din traduceri se fac din engleză și pentru aceste traduceri nu există foarte multe variante de susținere și nici pentru traducătorii care lucrează în primul rând cu această limbă; fiindcă asta este piața și acestea sunt comenzile pe care le primesc, sau poate că aceasta este limba pe care o cunosc cel mai bine și din care s-au obișnuit să traducă, ei sunt cumva într-un dezavantaj financiar. Toată lumea știe că tarifele nu sunt nemaipomenite pe piață.
Asta este o altă discuție, cât câștigă un traducător aici prin comparație cu cât ar câștiga în afara țării; nu-și are rostul, pentru că, până la urmă, el este plătit și în funcție de piața editorială, care la noi este foarte limitată.
Eu, lucrând într-o editură [Justina Bandol este redactor la Editura Litera], vă pot spune clar că există o anumită disponibilitate pentru a crește tarifele în funcție de diferite criterii; există o ușoară tendință de creștere, dar dacă o punem în contextul general de creștere a prețurilor din ultimii ani, ea nu ajută traducătorul să iasă din starea financiară precară.
Eu mă mai gândeam la ceva; am întâlnit în ultimul timp traduceri la mâna a doua, adică nu din limba originală, ci din traducerea acestora în limba engleză (să zicem); ori aici este o problemă, din punctul meu de vedere. Vorbim de o traducere a unei traduceri, iar eu, cititor profesionist (să zicem că mă încadrez în această categorie) încep să mă întreb dacă mai are rost să citesc cartea aceia.
Cartea poate fi cumpărată de aici
Sunt perfect de acord cu dvs! Aici am două tipuri de experiențe; eu însămi am tradus o tetralogie scrisă de un scriitor norvegian, Karl Ove Knausgård, care nu știu să vă spun cum și de ce, dar s-a decis să se traducă din limba engleză. Eu am făcut traducerea din engleză, deși cartea la origine este scrisă în norvegiană; avantajul meu a fost – nu știu dacă asta a contat în decizia editurii – că eu redactasem o bună parte din uriașa autobiografie a lui Knausgård, care apăruse tot la noi la editură. Citisem traducerile în engleză ale autorului, îmi place foarte mult autorul și sunt la curent cu ce scrie, l-am ascultat vorbind în engleză, i-am citit articolele, deci eram familiarizată cu stilul lui. Sper că traducerea a fost cât se poate de fidelă. Asta a fost o experiență pe care o pot poziționa de la zero în sus. De la zero în jos: am avut ocazia să lucrez cu o traducere făcută din germană, eu neștiind limba și am fost tentată să redactez prin engleză. Traducerea avea niște probleme și am descoperit că diferențele erau atât de mari! Nu de sens, ci de stil, cele care dau atmosfera! Textul german, dacă era să-l iei mot-a-mot, te ducea în cu totul altă tonalitate și am renunțat, am insistat până am găsit un redactor bun pe germană, care să facă treaba. Aici n-a fost cazul unei traduceri din engleză, dar puteam să lucrez pe baza acesteia. A fost o experiență foarte bună pentru mine, ca să evit pe cât posibil pe viitor o astfel de situație, nu cred că este cel mai bun lucru, nici în condițiile în care ești foarte familiarizat cu stilul sau cu scriitorul.
Nici măcar când vorbim de texte științifice, sau cu atât mai mult când vorbim de astfel de texte!
Mi-am mai dat seama de ceva lucrând cu acest text german, care era de nonficțiune: ele (textele) intră într-un dialog firesc pe care îl are orice carte de bună calitate cu textele mai mult sau mai puțin similare care sunt scrise în limba respectivă, cu un anumit stil de prezentare a lucrurilor, care este specific culturii științifice respective și de aceea mi se pare foarte important! Chiar am întrebat-o pe Simina Răchițeanu, care este traducătoare de Knausgård (ea tradusese unul dintre volumele pe care le-am redactat eu) și mi-a spus că i s-au părut bune traducerile pe care le-am făcut eu, din limba engleză și nu din norvegiană.
E o cheie de control de care aveați nevoie!
Da, da și chiar am vrut să mă asigur de niște lucruri, am întrebat-o despre niște lucruri pe care ea le-a văzut, eu n-aș fi avut cum să le văd, pentru că nu știi ce asociații stârnește în original o expresie sau alta, un cuvânt anume. În traducere categoric ceva se pierde, nici nu mai ai libertatea de a folosi sinonimele pe care ți le sugerează originalul.
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Este cea mai bună pledoarie pentru accesul la original, mai ales că trăim într-o epocă a globalizării, în care avem tendința să aducem la același nivel inclusiv înțelegerea unui text, nici nu mai pomenesc de intertextualitate. Întorcându-mă la cititorul obișnuit, eu merg pe ideea că el are nevoie de această sinceritate, de această trimitere direct la sursă, cu prețul unor costuri pe care nu avem cum să le ignorăm. Sunt limbile nordice pentru care cu greu găsim specialiști, dar cred că este de datoria comunității noastre culturale să-i formăm.
Așa se și întâmplă! Pentru limbile mai puțin frecventate la noi, avem marele avantaj al sprijinului financiar acordat de institutele culturale.
Traduceți din limba engleză și din limba rusă. În care mediu vă simțiți mai bine? Ce vă oferă engleza, ce vă dă rusa?
Mi-a plăcut foarte mult rusa, am făcut din clasa a cincea, mi-a plăcut foarte mult sonoritatea. După aceea, am observat că rusa tinde să antagonizeze oamenii: unora le place sonoritatea ei, altora deloc. Mai sunt și cazurile cum erau tatăl meu și toată familia lui care nu suportau rusa din motive politice, ei au fost refugiați din Basarabia și au avut mult de suferit; dar pentru oamenii care sunt neutri politic față de Rusia, cam acestea sunt atitudinile. Ei bine, mie mi-a plăcut foarte mult și am învățat-o cu foarte multă plăcere. În continuare, o consider limba mea de suflet și traduc cu foarte mare plăcere; nu vreau să spun că e mai ușor de tradus dintr-o limbă sau alta, pentru că fiecare are provocările ei, fiecare carte are provocările ei, oricât ar părea de simplă. Dar la rusă am observat că, întrucât limba lor literară s-a format sub influența limbii franceze, sintagmatica, topica sunt mai apropiate de limba română. Pe lângă faptul că limba rusă este mai aproape de română prin lipsa rigidității topicii, spre deosebire de limba engleză.
Eu mi-am dat seama de acest lucru citind cărți de teatru, nu doar piese de teatru, ci și studii care au legătură cu teatrul (îmi vine în minte Stanislavski). Din traduceri, mi-am dat seama că topica are multe în comun cu franceza și cred că aici rezidă și o posibilă explicație cu privire la de ce-mi place foarte mult Cehov. Ați tradus teatru din limba rusă?
Am tradus un autor ucrainean, care scria în rusă, care s-a și pus în scenă la noi.
Ce n-ați traduce din rusă?
Nu există nimic ce n-aș traduce din rusă. Nu am o foarte mare experiență cu traducerea poeziei și nici din engleză nu am tradus foarte mult. Recunosc că acolo mă simt încă stingherită, am sentimentul că încă nu stăpânesc trucurile de traducere, nu știu toate posibilitățile.
Pentru o traducere de poezie tind să cred că trebuie un poet. Revenind la traducerile din limba rusă, eu încă nu găsesc explicația boom-ului de traduceri din literatura rusă contemporană. S-au tradus foarte mulți scriitori ruși contemporani și toți foarte buni!
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Aici cred că este marele merit al Denisei Comănescu. Cărțile lor au prins datorită eforturilor ei. În Raftul Denisei ea a publicat titluri ale unor scriitori foarte buni și foarte populari și în Rusia. Literatura rusă, de fapt și de drept, a fost publicată relativ constant după 1990; Editura Paralela 45 a avut colecția cu Pădurea rusă, în care relua și autori vechi, dar cred că acolo s-a tradus Sorokin prima oară. Antoaneta Olteanu – care este și ea aici, la FILIT – este un om care a promovat constant tot felul de stiluri din literatura rusă. Nu știu dacă editurile au făcut întotdeauna suficientă promovare, dar dacă se uită cineva și caută numele mari ale literaturii ruse, de la Prilepin, Sorokin, Vodolaskin, Ulitskaia, Tolstoya, toate au fost traduse în românește și au fost traduse nu cu un titlu sau două, ci cu mai multe.
Serii de autor.
S-au publicat la All, la Curtea Veche, relativ constant. Șișkin, nu mai spun!
Da, crede că aveți dreptate, e o problemă derivată din felul cum au promovat aceste edituri cărțile. S-au pierdut cumva, în marea de titluri publicate de acestea.
N-au prins la public decât cei publicați de Denisa Comănescu, poate și din cauza prestigiului pe care-l are colecția ei, poate și din cauza eforturilor și priceperii de promovare.
Cărțile de limbă rusă necesită un anumit tip de abordare, inclusiv în ceea ce privește promovarea lor. O spune cineva care resimte efectele promovării. La noi, de multe ori cartea se promovează ca și cum ar fi o pereche de pantofi, ceea ce este total nepotrivit. Trebuie să ții cont în promovarea unei cărți inclusiv de titlul acesteia, de zona din care provine etc.
Trei titluri pe care le-ați traduce oricând sau pentru care aveți o afinitate predilectă?
Cred că mi-ar plăcea foarte, foarte tare să traduc Gogol!
Un scriitor intrat într-un con de umbră!
Da, și nu vreau să zic că pe nedrept, pentru că, până la urmă este un clasic și cine este interesat de literatură n-are cum să-l ocolească, dar e un scriitor care mie mi-a plăcut foarte mult, pe lângă Cehov. Mi-ar plăcerea să-l retraduc, deși Antoaneta Olteanu a spus că a retradus și ea ceva recent. Mi-ar mai plăcerea să traduc Andrei Bealîi, un scriitor din Veacul de Argint, un impresionist, dar nu foarte, un scriitor realmente genial care a scris Petersburg, un roman experimental, foarte interesant, foarte bogat stilistic și lexical. Majoritatea scriitorilor interesanți au fost traduși; am avut ocazia să citesc recent o scriitoare, care mie mi-a plăcut, mai sensibilă, mai experimentală, poate un pic mai de nișă, nu e o scriitoare de tipul Vodolazkin sau Iahina, mă refer la Xenia Bukșa, o scriitoare relativ tânără, care mi se pare că scrie din ce în ce mai bine. A luat și niște premii în Rusia, există și acolo o efervescență, numai că la noi am sentimentul că există în continuare o reticență față de literatura rusă contemporană. De fapt, ea a existat dintotdeauna și să știți că mă întreb, de multe ori, dacă nu e percepută și de ruși dinspre noi aceiași reținere. Ei înșiși sunt o cultură autarhică, au foarte, foarte multe lucruri interesante în cultura scrisă și pe partea de nonficțiune ei; au domenii de cercetare, au o tradiție a traducerilor din literaturile orientale absolut fabuloasă.
Ei au experiența graniței cu Mongolia și cu toată zona aceea foarte exotică.
Au foarte multe traduceri de literatură veche, plus un domeniu pentru care eu am încercat să fac popularizare: literatura rusă pentru copii. Este absolut superbă! Să nu uităm ilustrațiile, pentru că au ilustratori foarte buni! Școala rusă de ilustrație și de animație!
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Ați tradus recent pentru Editura Frontiera O sută de ani în casa noastră de Aleksandra Litvina, o carte superbă, din toate punctele de vedere! 🙂 O recomand oricui, pentru că este un instrument foarte bun de învățare, la școală sau în afara ei. Te învață cum să te raportezi la istoria familiei, dar și cum să înțelegi istoria unei comunități.
Absolut! O carte-concept!
Există premii pentru cea mai bună traducere în România, dar cred că ar trebui mai multe premii pentru cea mai bună ilustrație sau pentru cea mai bună copertă.
Sunt puține, într-adevăr. Eu mi-aș dori să existe, așa cum există în alte țări, burse pentru traducători, forme de sprijin din partea instituțiilor românești.
Ați simțit vreodată nevoia să faceți o nouă traducere la o carte pe care ați mai tradus-o?
S-a pus problema la un moment dat, dar nu, nu am făcut niciodată așa ceva. S-a întâmplat să mai revizuiesc niște traduceri și am rămas surprinsă să văd că nu traduceam rău nici cu 10 sau cu 15 ani în urmă! De retradus propriu-zis nu.
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Pe partea de engleză, bănuiesc că lucrurile stau un pic altfel. Vă puteți permite, de exemplu, să vă selectați propunerile?
Da, aș putea să fac lucrul ăsta într-o oarecare măsură. Dar trebuie să recunosc că deja am creat niște legături cu editurile – și cu colegii de la Litera și cu cei de la alte edituri – și propunerile pe care le primesc mi se par foarte interesante, de cele mai multe ori. Au fost și situații în care mi-am ales eu ce să traduc (la noi la Litera) și nu mi s-a spus niciodată nu. Aproape orice carte ridică niște provocări. De pildă, eu am tradus multă literatură pentru copii și incredibil, n-o să vă vină să credeți, dar literatura pentru copii este foarte greu de tradus. Printre cele mai grele de tradus sunt cărțile pentru copii. Trebuie să fii sprinten, pentru că pierzi copilul, altfel nu-l mai provoci, nu-l mai interesezi. Nemaivorbind de cărțile care au text foarte puțin! Îmi place foarte mult să traduc literatură pentru copii, plus că de foarte multe ori au marele avantaj și marea provocarea (chiar și pentru noi, adulții) de a face niște sinteze. Una este să traduci o carte de istorie și una este să traduci o carte cum este O sută de ani în casa noastră, unde într-un text foarte mic trebuia să condensezi istoria celui de-al doilea război mondial (să zicem) pe înțelesul copiilor! Ea este scrisă ca atare, dar și în limba română trebuie să sune la fel! La copii ies foarte repede în evidență tarele unei traduceri.
Cele mai mari satisfacții pe care le-ați avut ca traducătoare?
Cele mai mari satisfacții au fost, pe de o parte, cărțile care mi-au plăcut cel mai mult (și n-au fost puține!), pe de altă parte au fost cărțile care m-au provocat cel mai mult! Cred că sunt ferice!
Ce calități trebuie să aibă un traducător?
Un anumit talent trebuie să existe, pentru că trebuie să ai simțul limbii, simțul ritmului, pentru că eu ascult într-o ureche interioară cum sună ceea ce traduc. Trebuie să ai sensibilitate și față de stilul autorului, asta e oarecum de la sine înțeles. Cred că trebuie foarte multă tenacitate, în România, cel puțin, dar nu doar aici. Pentru că este o muncă foarte migăloasă; eu am tradus și multă nonficțiune și aici ai nevoie de o documentare foarte serioasă. Chiar și pentru o ficțiune, documentarea îți ia mai mult timp decât traducerea propriu-zisă.
Asta e o problemă despre care nu știu foarte mulți!
Da, așa este și să știți că am auzit asta și de la traducători cu foarte multă experiență, dar și de la traducători mai tineri, care vor să învețe și să facă lucruri la modul serios. N-am să uit niciodată când am tradus prima carte de Alice Munro; aceea a fost o carte la care 90% din timp l-am consumat încercând să înțeleg și realitățile specifice Canadei, pentru că ea făcea niște referiri, așa, ici-colo. Eu, ca traducător, mă întrebam de unde apare nu știu ce amănunt, care părea să aibă un sens, dar pentru asta trebuia să faci muncă de cercetare.
Eu am stat aproape șapte în SUA, pot să spun că știam engleză de aici, pentru că o învățasem în școală, deși eu n-am făcut engleză în facultate. Am stat și anii aceia în America, dar impresia mea este foarte fermă, eu am învățat cu adevărat limba engleză traducând și iar traducând și având de-a face cu scriitori foarte buni, care m-au provocat să cunosc și să înțeleg toate dedesubturile limbii engleze, toate nuanțele, care altfel nu mi-ar fi fost accesibile, nici din filme, nici din cântece. Nici statul în America n-a fost suficient. Am venit aici (acasă) și am învățat! La Alice Munro cred că din timpul dedicat cercetării cel mai mult am stat foarte mult pe niște forumuri pe internet (și recomand asta oricărui traducător care are niște dubii și nu reușește să se descurce vreodată, în orice limbă). Uneori nu te ajută nici dicționarul, care este insuficient. Mergeam pe acele forumuri și întrebam vorbitori de limbă engleză ce înseamnă asta, cum să interpretez, la ce se referă concret. Am făcut lucrul ăsta de sute de ori ca să o pot traduce pe Alice Munro, care are chestiuni de sintaxă specifice și formulări aparte. Mi s-a spus că unele erau tipice pentru engleza canadiană, niște lucruri peste care eu nu mai dădusem. A fost scriitoarea care pe mine m-a învățat limba engleză. Eu n-am fost niciodată și nici acum nu pot să spun că sunt foarte atașată sufletește de engleză, dar, pe de altă parte, am ajuns să-mi placă să traduc și din engleză, pentru că am ajuns să descopăr toată bogăția limbii, toată expresivitatea, tot ceea ce se poate spune, toate felurile în care se poate spune.
Credit foto: FILIT
Aveți un model de traducător?
Cred că scriitorul care mi-a marcat tinerețea a fost Thomas Mann. Un stilist impecabil, care a fost și foarte bine tradus. Traducerile lui Ianoși din Mann sunt etalon și astăzi!
Cum sunt traducerile lui Șerban Foarță pentru poezie!
Așa este! Am un bun prieten, de exemplu, care este un foarte bun traducător de poezie rimată. Este incredibil ce face, pentru mine este un etalon ceea ce face, mai ales că eu nu sunt suficient de familiarizată cu poezia. În ultima vreme, am văzut că Iulian Bocai traduce foarte frumos, l-am văzut pe facebook. Chiar mi-au plăcut mult traducerile lui.
Pe mine mă bucură să văd că încă se mai nasc traducători buni, pentru că, așa cum spuneați, este o meserie care cere foarte multă tenacitate, foarte multă răbdare, o cultură generală care n-are cum să nu existe. Sunt niște calități care trebuie aduse toate la un loc, ori noi trăim într-o lume a superficialității, a fast-food-ului din toate punctele de vedere.
Mă uitam, de pildă, la ce publică Claudiu Komartin în Poesis, toți poeții tineri care apar acolo. Am sentimentul că traducerile acestea vin în comuniune cu efervescența aceasta care există de ceva vreme în literatura română tânără, iar FILIT este suma a tot ceea ce se întâmplă.
Ca să încheiem interviul rotund, într-adevăr, la FILIT nu doar că se întâmplă lucruri frumoase și bune, dar aici se nasc și proiecte foarte bune.
Așa este! Am văzut cu ochii mei cum unii sunt inspirați de ce spun alții și pleacă mai departe cu ideea primită.
Care va fi următoarea traducere?
Va fi o traducere pe care urmează să o predau Denisei Comănescu pentru Raftul Denisei, va fi engleză. Va mai fi un roman pentru copii, o scriitoare pe care noi o publicăm la Litera, care-mi place foarte mult. Va mai fi și o carte din limba rusă, o carte de psihologie. Și va mai fi o carte de nonficțiune pentru Polirom, foarte interesantă, un fel de sociologie a arhitecturii, o carte mai de nișă.
Ca să încheiem într-o notă mai specială: carte de bucate ați traduce?
Am redactat carte de bucate! Să știți că gătitul îmi place foarte mult, ca idee! Nu am timp să gătesc, dar am avut un foarte bun prieten în America, care acum este profesor de filosofie și care făcea o adevărată filosofie a gătitului și cred că de la el am învățat cât de frumoasă, de nuanțată și de bogată poate să fie această artă a gătitului, așa că dacă ar fi o carte puțin mai artistică, ceva care să-mi dea o bucurie, nu doar rețete pur și simplu, aș traduce-o cu mare drag! 🙂
