Parcă toate se îmblânzesc în jurul sărbătorilor de iarnă. Toate muchiile, toate ezitările, luptele, conflictele de orice fel. Timpul face cumva o buclă generoasă, în care locuim toți, ca într-o mare familie. Bradul împodobit, cadourile, surprizele, cei dragi laolaltă, bucatele tradiționale…
Privesc în jur: oamenii zâmbesc, nu se mai gândesc atât de intens la bani, cheltuiesc pe te miri ce. Cumpără tot felul de cadouri, zăbovesc printre rafturile magazinelor, se sfătuiesc. Cumpără, am văzut, și cărți. Pentru ei sau pentru prieteni, cumpără cărți care vor poposi sub bradul cuiva. Speri să fi ales cartea potrivită pentru omul drag, să-i fie cu bucurie și cu rost întâlnirea cu ea. Am ales și eu câteva cărți pentru voi, după ce m-am întâlnit cu ele și am zăbovit împreună întru bucurie și rost spre acest sfârșit de an.
Nădăjduiesc că vă fie de folos călătoria mea livrescă, deși vin cam târzior cu lista de cărți care să vă însoțească în serile și nopțile lungi de iarnă.
…De mâine suntem pământ fierbinte (antologie 2001-2021) cu ilustrații de Flavia Lupu, e cartea de poezie bună-bună, căci Andrei Novac a confirmat deja așteptările publicului și ale criticii literare; antologia de față, lansată în mai multe orașe din țară, cred, reunește texte lirice scrise pe parcursul a douăzeci de ani, prezente inițial în cele opt volume de versuri publicate de-a lungul timpului. Citind-o, grație unei selecții de calitate, am avut imaginea unui parcurs liric asumat, cu vârstele lui, cu imaginarul poetic definitoriu, cu liniile de forță și deopotrivă cu inerentele eschive și inegalități valorice. Pe Andrei Novac, gorjean la origine, mi-l amintesc dintr-o vizită la Colegiul Pedagogic din Severin, cu mulți ani în urmă. Coordonam, eu și o colegă, un cenaclu literar-artistic, iar el fusese invitat să citească poezie. Era extrem de tânăr, cu o față serioasă, parcă prea serioasă pentru vârsta lui. Și tăcut, rezervat. A citit câteva texte scrise de el, dintr-un volum pe care-l adusese cu sine. Versuri delicate și robuste în același timp, pe care toți le-am ascultat în liniște. Versuri despre libertate și despre dragoste. Despre o lume din suprafețe și muchii nepolizate încă…
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Oameni în trening, Robert Șerban, proză scurtă și foarte scurtă sau când poeții scriu proză foarte faină, mai cu seamă dacă vorbim despre scriitorii maturi, care stăpânesc bine tehnicile literare indiferent de genul abordat; schițele severineanului nostru aclimatizat la Timișoara surprind, cu finețe și umor tandru-ironic, lumea de lângă noi, oamenii obișnuiți, cu ticurile și fricile lor, cu obiceiuri banale sau neobișnuite, cu ocupații/meserii sau fără, băștinași sau emigranți reîntorși în țară, un soi de cehovianism contemporan, pe spații minimaliste, care însă se rețin cu ușurință, se fixează pe retină și își decupează tipare emblematice. Dacă stau bine și mă gândesc, și Robert Șerban a venit, ca invitat, de vreo două ori la cenaclul nostru, cucerind tinerii liceeni cu zâmbetul lui, cu volubilitatea și, implicit, cu textele lui poetice…
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Bureți de fag, Mihai Duțescu, ar putea intra ușor în categoria – „încă o carte despre viața sub comunism” – și chiar e de acolo, dar are câteva atu-uri care o recomandă atât celor care (se) vor recunoaște în atmosfera, în călătoriile, în restricțiile și bancurile specifice perioadei, cât și celor născuți în postcomunism. E, cum spune Adrian Schiop, „cartea aia ALTFEL despre comunism, cu o perspectivă de bun-simț, fără volute pioase sau chestionări tragice”, sau cum ajungi inginer în București, cum faci rost de apartament, devenind, de nevoie, oportunist. Un arivism necesar, explicabil, pe care omul, intelectualul obișnuit, mediu, îl asumă pentru a reuși, pentru a-i fi confortabil, „visul american” al românului sub comunism: serviciu bun, apartament, mașină, o „ieșire” în străinătate, un bisnis cu produse de larg consum. O carte onestă, fără rezerve, fără (dez)iluzii livrate comercial, despre care promit că voi mai scrie aici…
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Tot înainte, Ioana Nicolaie, cu ultimul deceniu sub comunism prin vocea fetiței Arsenia Bulța, copilul care asumă treptat monstruozitatea unui sistem a cărui propagandă feroce strivește destine și contorsionează idealuri; căci, dacă azi copiii noștri visează să devină actori, polițiști, medici, avocați, cosmonauți, designeri etc. (și visul lor are toate șansele să se materializeze), Arsenia visează, pe rând, să ajungă femeie de serviciu, gestionară de magazin, fotograf, în funcție de beneficiile materiale imediate, de necesitățile care asigură supraviețuirea. Bună de pus sub brad nu atât pentru gustul amărui, cât pentru istoria colectivă versus istoriile personale ale multora dintre noi…
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Simfonia animalieră, Veronica D. Niculescu, pentru că realmente e o bijuterie de carte, zămislită în singurătate și în tăcere, cu dragoste, carte în care prin animale se înțeleg, firește, și alții, și altele, carte în care genurile se amestecă ingenios și delicios, un prozopoem îndelung filigranat, pentru mari și pentru mici, pentru fiecare, vorbind pre limba secretă a fiecăruia…
Cartea poate fi cumpărată de aici.
În umbra ei, Simona Antonescu, roman concentric, în care „casa cu marchiză de pa malul Dunării, din Galați”devine un suprapersonaj, o prezență încărcată de mistere și de promisiuni. O cronică de familie altfel decât eram obișnuiți, în care se conservă nu doar timpul, ci și oamenii, obiceiurile, ritualurile, o carte în care evocarea și clipa decupată din prezentul imediat trăiesc o imprevizibilă simultaneitate. E o carte-broderie, aparent complicată, care te poartă ca o apă aluvionară. Căci nu moștenim doar bunuri materiale, se vede treaba, ci și istoria acestora, acele nebănuite trape care se deschid când nu te aștepți (în)spre o lume cu alte legi, cu alte reguli, dar și cu fire puternice spre lumea prezentului…
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Și cum aș putea oare să nu mă reîntorc spre Amos Oz, cu Aceeași mare, cartea-poem pe care scriitorul a simțit-o „cea mai apropiată” de sufletul său, căci în polifonia ei meșteșugit adus din condei suntem toți personaje, plonjăm în propriul sine ca într-o mare când limpede și calmă, când agitată și vâscoasă, în care ne căutăm identitatea, identitățile multiple, rostul, întru recuperare sau recunoaștere sau pur și simplu întru mirabilă întâlnire cu celălalt. Citind-o spre sfârșitul verii, în liniștea de cetină a munților, am avut revelația reconfortantă că marile cărți se zămislesc în rarele, mirabilele clipe de grație din existența pământească a unui scriitor…
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Citesc deja Din cer au căzut trei mere, cartea unei scriitoare din Armenia, Narine Abgarian, pe care mi-am cumpărat-o cu puțin timp înainte de Crăciun, în urma recomandărilor mai multor persoane care o citiseră deja și o lăudaseră. Am socotit că mi se potrivește și pare că nu m-am înșelat: într-un sătuc uitat de oameni, Maran, viața își urmează ritualurile ei străvechi, istorii de familie se țes unele într-altele, cu blesteme și tabu-uri, cu miracole născute din poezia aspră, calcaroasă a muntelui. Lumea, la scara comunității din Maran, își reia cum poate existența ciuntită de războaie, de secetă, de foamete și boli. Destinul Anatoliei, care, la începutul cărții, își pregătește hainele pentru înmormântare, așezându-se pe pat și așteptând să moară, se rostuiește altfel decât socotește aceasta. Iar eu citesc încet, cu pauze, așa cum fac atunci când nimic din jur sau din mine nu mă zorește…
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Sunt, iată, câteva cărți pe care le-am ales, mai mult sau mai puțin subiectiv, pentru voi și pentru cei pe care îi iubiți. Cărți despre care, cu puține excepții, nu am apucat să scriu. Ordinea e pur întâmplătoare, de la cărțile unor oameni pe care i-am cunoscut în carne și oase, până la cei pe care-i cunosc doar prin cărțile lor și de pe rețelele de socializare. Îmi sunt dragi, firește, mai multe. N-am făcut un top. Nu-mi plac listele care ierarhizează. Aș suferi cumplit dacă m-ar obliga cineva să aleg un număr aleatoriu de cărți pe care să le iau cu mine pe o insulă pustie. Mi-ar fi imposibil să aleg fără să mă simt iremediabil scindată. Mă bucur însă pentru un lucru: dacă înainte nu „înstrăinam” cărțile citite deja, acum o fac, le dăruiesc oamenilor dragi, împărtășind cu ei bucuria lecturii. Ceea ce vă sfătuiesc și pe voi să faceți, mai cu seamă acum, sub bradul de sărbători. La mulți ani!
