Miercuri, 23 mai ora 20, îl am invitat la Lonfophone, în cadrul proiectului, pe Dan Alexe.
În loc de aperitiv o mică discuţie de încălzire.
Vasile Ernu: Am fost convins că eşti moldovean. Nu mă dezamăgi. Eşti or ba?
Dan Alexe: Aș răspunde că nu sunt, doar ca să te dezamăgesc, dar nu pot rata ocazia să arăt că n-ai citit În punctul lui rebbe G., volumul meu anterior, unde principala povestire se petrece în Chișinău, iar acolo e evocată bunica mea de la Orhei si mediul de basarabeni în care am trăit în copilărie.
Vasile Ernu: Cine nu ştie de bunica lui Alexe? Bun, unde ai copilărit, cum a fost “perioada de aur”?
Dan Alexe: Cu basarabenii ăștia, pe Ialomița, la Slobozia, dar mai ales în Bărăgan, pe lângă Buzău, la șes, în mijlocul neantului fără relief. Muntele nu m-a cunoscut până am ajuns în Caucaz, plecat din țara, la vârsta adultă.
Vasile Ernu: Zi-mi când ai început nebunia asta cu limbile. Ţi se trage din şcoală sau de altundeva?
Dan Alexe: Nu din școală, ci din dorința de a mă ascunde cât mai creativ, în toate limbile.
Vasile Ernu: Trei cărţi preferate din copilărie?
Dan Alexe: Două romane sovietice pentru copii, care m-au stimulat enorm: „Șvambrania” de Lev Kassil și „Urfin Jus și soldații săi de lemn” de A. Volkov, dar mai ales acel Bildungsroman perfect pentru un adolescent care e „Martin Eden” al lui Jack London. Am avut privilegiul de a fi, grație bibliotecii părinților mei, un mare consumator de literatură sovietică. Sunt gusturi fezandate care trebuie deprinse de copil.
Vasile Ernu: Liceul? Ai suferit sau ai învăţat? Cu ce ai rămas din perioada aia?
Dan Alexe: Am suferit neomenește, în toate etapele cursului școlar. Am rămas cu o dușmănie de nestins pentru școală.
Vasile Ernu: În perioada liceului ce era în vogă la voi să citiţi și să ascultaţi?
Dan Alexe: Am avut șansa de a intra într-un grup de adolescenți cu gusturi enciclopedice, cum numai in provincie găsești. Citeam Nietzsche și Moravia și Papini și ascultam jazz si rock psihedelic. Și ne împrumutam reciproc cărțile și muzica.
Vasile Ernu: Cum vă distraţi în liceu?
Dan Alexe: Chefuri blânde cu pretenții estetice.
Vasile Ernu: Dacă am înţeles bine de la amicii comuni se pare că ai făcut facultatea la Iaşi. A rămas ceva din perioada aia ieşeană?
Dan Alexe: Acolo m-am format, acolo am devenit ceea ce sunt, am început sa public, am intrat în acel “Grup de la Iași” care a fost reprimat de regim si tot acolo am luat decizia de a pleca din țară. Am trecut și eu printr-un Bildungsroman.
Vasile Ernu: La cât vorbeşti despre sex am impresia că nu te-ai descurcat în facultate cu fetele. A fost ok? Pe Copou, pe Lăpuşnenau?
Dan Alexe: Drăguț. M-ai făcut să chicotesc. Nu, nu o făceam în stradă. Și nici în parc, am știut întotdeauna despre căpușe.
Vasile Ernu: Când şi cum ai ajuns “afară”?
Dan Alexe: Politic. E o poveste lunga. Prefer sa te trimit la filmul ăsta, Dezastrul roșu:
https://www.europalibera.org/a/26744442.html
Vasile Ernu: Te lauzi că ai băut cu Dudaev. Nu te cred, dar ce zici că ţi-a pus în pahar?
Dan Alexe: Vodcă. De multe-multe ori. Uite aici o poză cu noi doi:
Cred că am păstrat-o doar pentru ca știam că în viitor cineva ca tine va spune că nu crede. Ca să nu mai zic că Dudaev e personaj primului meu film documentar.
Vasile Ernu: Tu de fapt ce te consideri? Scriitor, jurnalist, lingvist?
Dan Alexe: Toate astea, deși ai uitat câteva.
Vasile Ernu: Eşti foarte acid cu multă lume. Zi-mi trei intelectuali români care ţi-au plăcut…
Dan Alexe: Contemporani? Luca Pițu, Dan Petrescu, Sorin Antohi.
Vasile Ernu: Întîmplător şi eu ţin la ei. Bun, ne vedem miercuri, discutăm multe şi pe îndelete, dar ce băutură preferi, ca să ştiu ce pun la rece?
Dan Alexe: Vin roșu sec. Si, da, pune-l la rece, noi nu bem ceai cu tanin ca snobii.
