Forfota nevăzută şi sentimentul microbian al fiinţei – despre „Cuprind mulţimi” de Ed Yong

Cu volumul lui Ed Yong nu poţi avea decât o întâlnire memorabilă. Rareori am întâlnit o carte care să facă atât de multe: să te încânte, să te sperie, să te umple de repulsie, să te facă să te simţi stupid, dar şi inteligent totodată, să-ţi confirme ceea ce nu credeai şi să infirme lucrurile de care erai sigur. Un volum de 400 de pagini, plin de umor şi denumiri ştiinţifice, care te va face să te priveşti cu ochi uimiţi şi speriaţi. Şi, odată ce ai trecut prin duşul ei conceptual şi imagistic, nu vei mai avea cum să te vezi vreodată altfel. Orice bun psiholog ştie: odată ce ai înţeles şi ai văzut lucrurile într-un anumit fel, nu mai ai cum să le vezi altfel: you just can`t unsee.

Desigur, cu toţii ştiam câte ceva despre microbi. Ştiam că purtăm în intestine ceva bacterii implicate în digestie, că bacteriile ne îmbolnăvesc uneori şi că iaurturile sunt pline de lacto-probiotice care nu ne pot face decât bine. Ed Yong zâmbeşte îngăduitor şi ne invită să cunoaştem şi să înţelegem cu adevărat câte ceva din luxurianta diversitate microbiotică pe care o purtăm cu noi şi de care depindem mult mai mult decât ne-am imagina.

Fiecare pagină este un şoc şi o invitaţie la mirare. Întâi de toate, cifrele. Este suficient să aflăm că ne populează peste treizeci de trilioane de bacterii şi ca inspirăm câteva zeci de milioane în fiecare oră ca să devenim atenţi. Apoi, schimbarea cadrului. Nu bacteriile sunt ceva ne invadează, noi irumpem greoi şi invaziv, ca nişte maşinării fantastice, în lumea lor. Trăim într-o lume a bacteriilor. Au fost aici cu mult înaintea noastră şi există mari şanse să ne supravieţuiască. De aici, varietatea impresionantă a formelor de simbioză pe care Yong nu se fereşte să ne-o prezinte cu minuţie şi artă. Dar, şocul epistemic real vine în momentul în care înţelegem modul critic în care depindem de microbiotă încă din primele clipe de viaţă, cum fiecare funcţie şi fiecare celulă funcţională a organismului nostru depinde de microbi şi în care înţelegem cum evenimente aparent derizorii, în realitate fundamentale, pot hotărî destinul nostru în feluri inconturnabile, la toate nivelele, mai ceva ca parcele:

«Cum scria Oliver Sacks, „nimic nu este mai important pentru supravieţuirea şi independenţa organismelor… decât întreţinerea unui mediu intern constant.” Iar microbii sunt cruciali în întreţinerea acestui echilibru. Ei influenţează stocarea grăsimii. Ei contribuie la refacerea pereţilor intestinali şi a epidermei, înlocuind celulele vătămate şi moarte cu unele noi. Ei asigură sanctitatea barierei sânge-creier – o reţea de celule strâns legate care permite trecerea din sânge în creier a nutrimentelor şi a altor molecule mici, dar care blochează alte celule vii şi substanţe de dimensiuni mai mari. Influenţează şi pun bazele sistemului imunitar. Ei influenţează până şi remodelarea neostoită a scheletelor, proces în care se depun celule osoase noi, materia veche fiind resorbită.»

La un nivel mai profund, însă, cartea nelinişteşte şi instigă la reconsiderarea ontologiei fundamentale şi a felului în care privim lumea vie şi relaţiile dintre organisme. Pe măsură ce citim, vedem cum categoriile cele mai familiare sunt puse sub semnul întrebării şi cum sucombă scheme conceptuale despre care nu ne-ar fi trecut vreodată prin cap că sunt atacabile. De pildă, ideea (evidentă, dar falsă) că există microbi buni şi microbi răi. Dacă există o lume în care distincţia dintre bine şi rău să-şi piardă sensul, aceasta este lumea microbiotei:

«Ne plac poveştile noastre în alb şi negru, cu eroi şi ticăloşi evidenţi. În ultimii câţiva ani am văzut cum perspectiva „toate bacteriile trebuie ucise” cedează uşor teren abordării „bacteriile sunt prietenele noastre şi vor să ne ajute”, deşi ambele sunt la fel de greşite. Nu putem să presupunem pur şi simplu că un anumit microb este „bun” doar pentru că trăieşte în noi. Chiar şi oamenii de ştiinţă uită asta. Însuşi termenul „simbioză” a fost sucit astfel încât înţelesul lui iniţial – „a trăi împreună”- a fost injectat cu atribute pozitive şi referinţe aproape siropoase la cooperare şi armonie. Dar evoluţia nu funcţionează aşa. Nu favorizează neapărat cooperarea, chiar dacă aceasta ar fi în înţelesul tuturor. Şi împovărează cu conflicte şi cele mai armonioase relaţii.»

Ca să înţelegem microbiota, trebuie să facem un efort să depăşim apucăturile noastre antropocentrice şi habitusurile esenţialiste. Nu există nimic absolut bătut în cuie în structura microbilor noştri. De fapt, o simplă cură de antibiotice (care nu e deloc simplă şi pe care ar trebui s-o privim mereu cu precauţie şi responsabilitate) poate reconfigura fundamental microbiota. Aşa cum o poate face şi o schimbare, nu neapărat majoră, în alimentaţie. Microbiota este o entitate fluidă şi sensibilă, amintind de pulsaţiile Solarisului. Cu cât coborâm mai adânc, către „sinele nostru microbian”, cu atât este nevoie să ne reconfigurăm mai agresiv vocabularul, conceptele şi chiar presupoziţiile ontologice şi epistemice bazale. E un fenomen cu care sunt, desigur, obişnuiţi fizicienii particularişti, aflaţi de un secol în plină stupefacţie conceptuală şi formală în lumea cuantică. Aceeaşi fascinaţie, rezultată din pulverizarea grilelor familiare de înţelegere, o vom întâlni şi la nivelul microbiotic al realităţii:

„Microbiomul nu este o entitate constantă. Este o colecţie animată de mii de specii care în permanenţă concurează una cu cealaltă, negociază cu gazda, evoluează, se schimbă. Freamătă şi pulsează într-un ciclu de douăzeci şi patru de ore, deci unele specii sunt mult mai comune în timpul zilei, în timp ce altele se evidenţiază noaptea. Genomul tău este aproape sigur la fel ca anul trecut, dar microbiomul ţi s-a modificat de la ultimul dejun sau răsărit de soare.”

Cu alte cuvinte, o lume aflată într-o devenire frenetică, o spumă biotică care ne-a invadat şi care ne defineşte într-o măsură angoasantă. O lume demnă de un nou Heraclit, care să proclame smerit: „Veniţi, şi aici sunt microbi”.

La nivelul cel mai profund, valoarea cărţii stă în aceea că mediază intuirea adâncă a vieţii şi schimbă perspectivele simţului comun. Desigur, nu e doar asta. Cartea informează şi uimeşte. Ne cufundă în ceea ce e straniu pentru a ne schimba perspectiva asupra a ceea ce ni se pare familiar. Ne pune propriile organisme dinainte în feluri pe care nu le credeam posibile. Şi reuşeşte să ne tulbure filosofic, să clatine certitudinile noastre fondatoare:

„Acum vedem că ei (microbii n.m.) pot afecta şi creierul – organul care, mai mult ca oricare altul, ne face să fim noi înşine. Este un gând tulburător. Punem atât de mare preţ pe liberul nostru arbitru încât perspectiva pierderii independenţei în faţa unor forţe nevăzute ne alimentează multe dintre cele mai profunde temeri sociale. Cele mai sumbre frici ale noastre sunt pline de distopii orwelliene, cabale fantomatice şi personaje malefice care ne controlează minţile. Dar a reieşit că tocmai organismele celulare, fără de creier, care trăiesc în noi, sunt cele care ne-au pus beţe în roate tot timpul.”

Cuprind mulţimi este o carte admirabilă. Compactă, provocatoare, profundă, ea are de spus câte ceva unor foarte diverse categorii de cititori. Şi celui pasionat pur şi simplu de faptul divers, şi biofilului naturalist, şi biotehnologului viitorului (pentru că, da, există deja încercări în proiectarea şi manipularea inteligentă a microbiotei), şi filosofului, şi artistului. Lumea microbilor, cea pe care am ignorat-o cu succes 99% din timpul existenţei noastre ca specie doar pentru a-i declara un război nemilos după aceea, este pur şi simplu lumea noastră. Structura clădirii în care vă aflaţi când citiţi aceste rânduri influenţează numărul şi felul microbilor pe care îi inhalaţi. Gura de cafea pe care tocmai aţi sorbit-o ar putea influenţa, printr-un impredictibil lanţ cauzal, cariera pe care o va alege cândva copilul pe care nu-l aveţi încă. Antibioticul pe care-l luaţi sculptează zgomotos la destinul dumneavoastră.

Da, orice om este o insulă. O insulă care cuprinde mulţimi.

Editura: Publica