Florin Iaru – „Fraier de București”

„Pentru că mă repetam, iar încântarea lui se vestejea, am început să inventez.

Așa am ajuns scriitor.” (pag. 234)

Cu un umor dulce-amar ni se înfățișează aceste scurte proze ale lui Florin Iaru, reunite sub titlul „Fraier de București”. Vreo sută și ceva de texte, niciunul mai mare de-o pagină și-un pic, conturează un București de ieri și de alaltăieri și, totodată, o viață nici mai bună, nici mai proastă ca a altora, raportată la vremurile prin care se desfășoară. Texte memorialistice care evocă peripeții de-ale autorului în anii aspri ai comunismului sau în cei alunecoși ai capitalismului. Am râs cu poftă. Deși scurte, aceste povestiri concentrează fiecare câte un mesaj sau câte-o poantă. Un fel de morală se desprinde din fiecare pastilă. Autorul se ironizează adesea pe sine dar privește cu îngăduință spre trecutul în care a făcut adeseori foamea, după cum mărturisește în repetate rânduri, dar s-a și descurcat cum a putut și cum îi permiteau vremurile, într-un oraș pe care n-ai cum să ți-l scoți din suflet, o dată ce ai ajuns să îl cunoști.

„Și se aseamănă tuturor occidentalilior care au poposit aici strâmbând din nas și nu se mai pot despărți de acest oraș de câmpie, haotic, murdar și inimitabil.” (pag. 248)

În volumul acesta, Florin Iaru se dezvăluie pe el, fără perdea, fără ocolișuri. Și nu și-ar putea povesti viața fără a se raporta la București. Fraierul de București ar putea fi el sau nu. Concluzia cititorul o va trage din aceste bucăți disparate extrase din memoria unei vieți ce oferă mult material literar. Scriitor, fotograf la nunți, student, magazioner, supraviețuitor la braț cu literatura – un personaj ale cărui istorioare ți-e drag să le asculți, să le citești.

Editura: Polirom