Femei din haremul imperial

Nu mă pasionează serialele turceşti, nu am urmărit niciunul în mod regulat, doar câteva episoade disparate din Suleyman Magnificul, în jurul căruia se crease, la un moment dat, o isterie generală. Tot ceea ce ştiu despre istoria Imperiului Otoman se rezumă la romanele citite şi la informaţiile primite în cadrul orelor de specialitate din timpul liceului şi al primului an de facultate.

Despre rolul politic jucat de concubinele şi sultanele mai mult sau mai puţin cunoscute din epoca dintre sec. XVI-XVII, cunoscută sub numele de Harem saltanati (Sultanatul haremului), am aflat din documentare televizate. Aparent lipsite de putere, destinate plăcerilor bărbaţilor şi procreării, în scopul asigurării de urmaşi la tron, aceste cadâne au avut în realitate o influenţă covârşitoare în politica internă, dar şi în relaţiile externe, diplomatice, ale Porţii.

S-au făcut ecranizări, s-au scris cărţi despre aceste femei de o frumuseţe răscolitoare, aduse din toate provinciile imperiului şi care au înţeles repede că supravieţuirea lor depinde mult de felul în care ştiu să-şi joace cartea. Au ştiut să mângâie cu dibăcie, cu tandreţe trucată, iar la nevoie au ştiut şi cum să ucidă. Cu propriile mâini uneori. Catifea şi sânge. Mătase vaporoasă şi sânge rece. Nici măcar nu le poţi judeca aspru, căci toate alegerile şi actele lor au avut iniţial, ca miză, supravieţuirea proprie, abia apoi dorinţa de putere.

ASLÎ EKE a scris romanul SULTANA KÖSEM la vârsta de 14 ani, în 2008, fascinată de rolul femeilor în istoria ţării sale. Pe lângă istoria otomană, tânăra autoare este pasionată, în egală măsură, de filosofie şi politică. Ea alege sec. al XVII-lea, porneşte de la câteva documente care atestă existenţa sclavei grecoaice Anastasia, devenită ulterior Sultana Kösem, favorita sultanului Ahmed I şi mamă a doi viitori sultani.

După Hürrem, sultana Kösem este una dintre cele mai puternice femei din Imperiul Otoman al sec. al XVII-lea, iar Aslî Eke îi conturează o biografie romanţată extrem de convingătoare în cartea ei de adolescentă care observă, fără îndoială, că femeile din Turcia contemporană duc aceeaşi neobosită luptă cu prejudecăţile bărbaţilor.

În Postfaţa cărţii, prof. dr. Doru Dumitrescu oferă informaţii preţioase despre sultanatul haremului, despre influenţa cadânelor şi despre obiceiurile de la Palatul Topkapi, dar mai ales despre sultanele Hürrem, Kösem, Hatice, despre competiţia pentru putere într-o lume în care era greu să distingi linia subţire dintre loialitate şi trădare, dintre esenţă şi aparenţă. Aflăm astfel că

„puterea lui Kösem nu a fost în calitate de Haseki Sultan, ci ca Valide Sultan (sultana-mamă), rol pe care l-a deţinut timp de 28 de ani în timpul fiilor ei (Murad al IV-lea şi Ibrahim I) şi a nepotului său, viitorul Mehmed al IV-lea (1648-1687)” (pag. 390).

Este subliniat, de asemenea, rolul lui Kösem în acţiunile caritabile de la acea vreme: ajuta orfanele, oferindu-le o locuinţă, dotă şi mobilier, necesare pentru o eventuală căsătorie, a construit un han, o moschee, a donat haine şi încălţăminte celor sărmani, a trimis exemplare din Coran în diverse zone de rugăciune din oraşele sfinte etc.

Înţelegem de ce o astfel de femeie i-a atras atenţia tinerei scriitoare Aslî Eke; frumoasă, puternică şi inteligentă, sclava grecoaică a ştiut să răzbată într-o lume a intrigilor de culise, a iubirilor efemere, a norocului capricios. Supranumele care i s-a dat, Kösem, înseamnă Conducătoarea, Călăuza sau Independenta, atribuit acestei femei de către însuşi sultanul Ahmed I. În harem, Anastasia avea un alt nume, Mâhpeyker (Rază de lună), specific feminităţii şi rolului de cadână.

Conturând destinul acestei femei, de la capturarea ei şi până la naşterea celui care va deveni ulterior sultanul Murad, scriitoarea alternează perspectivele narative pe tot parcursul cărţii, glisând aproape fără tranziţie de la persoana I la persoana a III-a. Este, probabil, nu atât un artificiu narativ, cât o încercare de obiectivare, întrucât tema şi personajul principal nu pot eluda adevărul istoric, documentele de care însăşi autoarea nu a făcut abstracţie. Povestind ceea ce i se întâmplă, protagonista se povesteşte, ni se dezvăluie ca interioritate, cu aspiraţiile, temerile şi intenţiile ei. Pare că însăşi tânăra scriitoare i se strecoară sub piele, împrumutându-i identitatea pe măsură ce-şi scrie cartea. Departe de a schiţa portretul unui personaj convenţional, scriitoarea surprinde meandrele unei feminităţi în formare, pândită de la orice pas de intrigile haremului, de interesele amestecate ale celorlalte pretendente. Kösem este deopotrivă puternică şi vulnerabilă, misterioasă şi transparentă, un amestec de ingenuitate şi viclenie.

O atenţie aparte este acordată descrierilor de interioare, a veştmintelor specifice epocii, a ritualurilor de pregătire a cadânelor, sistemul de recompensare şi de coerciţie. Este o epocă dură, neiertătoare, o lume din care este ejectată la prima greşeală. Una dintre lecţiile pe care le primeşte tânăra Kösem sună astfel:

„Îi vei impresiona cu slăbiciunea şi fragilitatea specifice femeilor şi cu inteligenţa şi viclenia proprii bărbaţilor… Dacă reuşeşti toate astea, nu vei avea nevoie nici de aprobarea unei ţări, nici de cea a Divanului. Să fii propriul tău stăpân, propriul tău Creator este de ajuns; fii propriul tău stăpân, propria ta putere, nu-ţi irosi puritatea sufletului, ataşându-te de religie, rămâi neprihănită… La nevoie, nu-ţi fie teamă să-ţi murdăreşti mâinile; dar dacă într-o bună zi acele mâini murdare îţi vor cădea în faţă tremurânde şi te vor închide în exil ca pe fantoma a tot ceea ce ai sacrificat, atunci să nu fugi din calea neputinţei şi a vulnerabilităţii. Lucrul care te va salva este inteligenţa ta. În societatea asta, inteligenţa este ceva specific bărbaţilor; femeile sunt sortite să fie zdrobite sub zidul plăcerilor trupeşti…” (pag.169)

Sultana Kösem, aşa cum a consemnat-o istoria, se pare că a reuşit să reziste şi să se impună.

Chiar dacă a sfârşit strangulată, a reuşit să-şi domine, vreme de ani buni, supuşii, bărbaţi şi femei, într-o perioadă în care vălurile de mătase pot ascunde fie o mână catifelată şi un chip angelic, fie stiletul inoxidabil al inteligenţei şi al perseverenţei. Sultana Kösem şi-a însuşit, se pare, toate lecţiile care i-au fost predate adesea din mers.

În cartea lui Aslî Eke veţi întâlni toate chipurile ei, de la sclava înspăimântată şi neexperimentată la cadâna languroasă, de la amanta pasională la sultana neiertătoare, de la femeia care-şi caută locul şi rostul la soţia şi mama devotată.

Puţinele scăderi ale cărţii acesteia ţin de vârsta autoarei. La 14 ani, adolescentele au, de obicei, preocupări eterogene şi pasagere. Aslî Eke este, se pare, o excepţie. Romanul pe care l-a scris confirmă nu doar talentul ei, ci şi abilităţi de tehnică literară pe care, de regulă, scriitorii ajung să le stăpânească mult mai târziu.

Aslî Eke – Sultana Kösem

Editura: Corint

Colecția: Istorie

Anul apariţiei: 2010

Traducere din limba turcă: Alice Mocanu

Prefaţă: Irina-Margareta Nistor

Postfaţă şi îngrijirea ediţiei: Doru Dumitrescu

Nr. de pagini: 394

ISBN: 978-606-793-094-8