Copiii războiului

„Viața mea a fost un dialog cu un tată care nu e”, cu aceste gânduri narațiunea lui Varujan Vosganian, „Copiii războiului” începe incursiunea lui Matei Visarion în tenebrele unui trecut demult uitat. El, Matei, fost polițist, ajuns la pensionare, răscolește arhivele trecutului său și încearcă să înțeleagă în care moment viața sa a fost pecetluită.

Vosganian descrie trăirile acestui personaj cu talentul unui psiholog, dezvăluind cele mai ascunse frustrări ale sale, marcate de o copilărie postbelică, în care foamea și traumele rescriau istoria unei întregi generații. Din paginile romanului transcende o urmă acută de tristețe, de resemnare față de acele vremuri, care deși au trecut, au lăsat în urmă o apatie socială, dar și o ură înverșunată împotriva realității, care au rămas neconsumate.

Autorul face o paralelă specială între diferite segmente temporale, reliefând probleme acute. De la copiii rămași orfani până la tinerii care au traversat Revoluția:

„– Democrație, pufni Tinu, sugerând că, oricum ar fi mers conversația, tot aici s-ar fi ajuns. Când te gândești că am fost gata să murim pentru ea! Eram o mână de zăbăuci care văzusem prea multe filme pe casetă, stăteam la doi metri de scutierii înarmați până-n dinți și răcneam cât ne țineau puterile tot ce tăcuseră părinții noștri. […] Diferența dintre democrație și dictatură, cât o înțeleg eu acum, e că în dictatură gândești și nu vorbești, în timp ce în democrație vorbești și nu gândești.”

Radiografia pe care o face Vosganian nu scutește de anumite reproșuri tacite, ci chiar permite o reflecție activă, pe măsura așteptărilor cititorului. Desigur, tema abordată nu are limite temporale, căci Războiul în imensitatea sa va fi mereu o sursă de ispirație scriitoricească. Cu toate acestea, romanul „Copiii războiului” este lipsit de orice tip de șabloane create în raport cu acest fenomen monstruos. Nu veți găsi istorii lacrimogene sau confesiuni disperate, dimpotrivă o să puteți observa o analiză la rece a unor realități trecute și prezente, împletite într-un destin neprietenos, dar viu.

Matei Visarion este un copil îmbătrânit de viață, un om care pleacă într-o călătorie spre propriul Sine. El dezgroapă din coridoarele întunecate ale minții sale toate durerile, toate decepțiile și le unește în mai multe scrisori adresate celui pe care îl urăște, dar și pe care îl caută, tatăl său.

Cartea poate fi considerată, pe bună dreptate, o retorică a accepțiunii proprii, punându-ne în fața unei întrebări fundamentale: a ierta sau a te răzbuna? Care este leacul potrivit sau dacă există unul potrivit, această frământare cade pe umerii cititorilor. În aceeaşi ordine de idei, amplitudinea personajelor și gama stilistică a comportamentelor lor vă pot oferi oportunitatea de a vă regăsi în pielea oricărui dintre eroi.

Dacă sunteți în căutarea unei lecturi de anvergură, a unei cărți care să vă incite papilele livrești, atunci romanul autorului Varujan Vosganian este o alegere potrivită, care vă va ține în priză preț de câteva zile bune.

Editura: Polirom