Ieri seară am fost la Ateneul Român pentru un concert organizat de către Filarmonica George Enescu şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură. Muzică barocă în interpretarea orchestrei Musica Ricercata – prima orchestră de muzică barocă (acordată la diapazon 415 Hz) înfiinţată de un dirijor român. Dirijorul acestei noi orchestre este Gabriel Bebeşelea. De asemenea, concertul s-a înscris în seria întâlnirilor Opera FANtastica, un proiect atât de frumos și de special inițiat de Luminița Arvunescu, o mare iubitoare și cunoscătoare a fenomenului operestic de la noi și de oriunde din lumea largă și care a fost un amfitrion desăvârșit al întregii seri.
Ca să înțelegeți de ce am vrut neapărat să ajung la Ateneul Român ieri seară o să încep de la doi dintre protragoniștii serii; mă refer la vocea serii – Rodica Vică și la dirijorul concertului – Gabriel Bebeșelea. Acum 2 ani (sincer, când am căutat interviurile pe site mi-am dat seama că au trecut déjà 2 ani!) le luam ambilor interviu cu prilejul unui alt concert de muzică barocă susținut la Sala Radio. Fac o paranteză – eu de muzica barocă m-am îndrăgostit definitiv acum ceva ani, datorită lui Tiberiu Soare, care la una dintre conferințele lui publice a pledat atât de frumos pentru compozitorii mari creatori de astfel de muzici și a avut inspirația de a ne aduce în atenție bucăți muzicale mai puțin cunoscute la noi. Dar să revenim la seara de ieri.
În interviul realizat acum doi ani, îl întrebam pe Gabriel Bebeșelea (interviul integral îl puteți găsi aici):
Vom asculta atunci lucrări scrise de șapte compozitori – Vivaldi, Rameau, Lully, Boccherini, Handel, Purcell şi Broschi. Putem vorbi de o ierarhie a acestora? Sau măcar de o listă personală de preferințe?
Niciodată nu alcătuiesc topuri. Dacă muzica e de calitate, atunci are un loc în inima mea. Toate lucrările prezentate pe 14 septembrie ocupă un loc special în istoria muzicii și în istoria barocului, iar publicul prezent o să descopere firul roșu care le conectează (în afara evidentei conexiuni stilistice).
Credit foto: Roza Zah
Ei bine, ieri seară chiar a demonstrat că topurile pentru el nu există sau nu au valoare. Luminița Arvunescu chiar l-a întrebat la începutul primei părți cum de a avut curajul să propună publicului bucăți muzicale mai puin cunoscute spectatorilor români (și, uneori, chiar și altora de prin lumea largă). Și s-a gândit inclusiv la o punere în scenă mai altfel, care să ne introducă cu adevărat în atmosfera de bal de la curtea regelui Ludovic al XIV-lea. Imaginați-vă un Ateneu scufundat cu totul în întuneric timp de câteva momente, liniștea profundă fiind la ea acasă și întreruptă brusc de sunetele scoase de timpanele vechi de pe la 1700 și ceva lovite cu putere și precizie de maestru de percuționistul orchestrei. După care au început să se aprindă, pe rând, becurile de pe scenă: întâi lămpile de la stativele cu partituri și abia după aceea cele din tavan. Nici când a intrat în scenă Rodica Vică nu s-au aprins toate, pentru că ea însăși a fost o apariție regală: maiestuoasă, cu o ținută impecabilă, îmbrăcată într-o rochie de un bleu ciel, a străbătut scena Ateneului fără grabă, intrând în atmosfera creată de muzica lui Jean-Baptiste Lully şi Marc-Antoine Charpentier pe textele lui Moliere. Rareori m-au străbătut fiorii cum mi s-a întâmplat ieri seară! Am trăit acea emoție pe care unii o tot caută o viață și nici c-o găsesc.
Tot acum doi ani o întrebam pe Rodica Vică (interviul integral îl găsiți aici):
Iubirea mea pentru muzica barocă se datorează unui proiect universitar din timpul studiilor de master la București, acum șase ani. La cursul de clasă de operă s-a propus pentru prima oară în istoria Universității de Muzică din București, opera Alcina de G. Fr. Haendel. Inițial nu m-am putut decide dacă să cânt rolul titular sau rolul Morganei, rol la fel de ofertant. Până la urmă profesorii mei mi-au recomandat să îmi aleg rolul titular și de aici a început această frumoasă poveste de dragoste. Treptat am descoperit sonorități nemaiîntâlnite și am avut ocazia să mă transpun într-o lume magică.
Și concertul de ieri seară, intitulat într-un mod atât de inspirat LA LUMIÈRE COMIQUE, a fost unul dintre momentele parcă special construite pentru a-i pune Rodicăi Vică în valoare: talentul, dăruirea, frumusețea interioară, charisma. Ah, să nu uit, în partea a doua a purtat o splendidă rochie roșie, care, mie personal, mi-a plăcut mai mult decât prima rochie și a cântat selecţiuni din Jean-Philippe Rameau, pe textele scrise de Voltaire.
Tot ceea ce s-a întâmplat aseară pe scena Ateneului Român n-ar fi devenit posibile fără dăruirea Luminiței Arvunescu, gazda serii și sprijinul din partea Asociației pentru Artă, Muzică și Cultură, cea care a coordonat tot ceea ce înseamnă partea de producție a unui astfel de eveniment. Pe Luminița Arvunescu o ascult săptămânal la Radio România Muzical, acolo unde opera are parte de emisiuni dedicate și de transmisiuni în direct de pe marile scene ale lumii. Și orice reîntâlnire față-în-față cu ea e cu emoție și multă căldură. În rochia ei neagră și atât de eelegantă a adus încă de la primii pași pe scenă căldura, implicarea și emoția, toate trei ingrediente atât de necesare unei seri de muzică preclasică. Întrebările adresate lui Gabriel Bebeșelea au fost la obiect, rostite cald și învăluitor, suficient cât să-l stârnească pe interlocutor. Iar Gabriel Bebeșelea chiar a fost la înâlțime: fremăta de neastâmpăr, se simțea că abia aștepta să ne dăruiască magia; și se mai simțea ceva: pasiunea. Dar la el nu e o pasiune devoratoare, ci una constructivă, care-l ajută să-și conducă orchestra spre obținerea acelui rafinament căutat de iubitorii de muzică bună.
Chiar a fost un concert FANtastic! Și mă înclin în fața lor, a celor de pe scenă, care mi-au transformat oboseala în emoție și m-au cucerit încă de la deschidere.
Notă:
Concertul se înscrie în seria manifestărilor de celebrare a 150 de ani de la fondarea Filarmonicii George Enescu şi are loc în cadrul întâlnirilor muzicale Opera FANtastica, iniţiate şi moderate de Luminiţa Arvunescu.
Musica Ricercata Orchestra este proiectul pe care cel mai valoros dirijor al tinerei generaţii, Gabriel Bebeşelea (30 de ani), îl lansează în România. O orchestră permanentă, în care se reunesc: 19 instrumentişti români – rezidenţi în străinătate – şi 5 instrumentişti străini, specializaţi pe interpretarea muzicii baroce şi posesori de instrumente originare din perioada preclasică.
