Pe 14 septembrie Sala Radio găzduiește un nou concert organizat de Fundația Calea Victoriei, de data aceasta dedicat muzicii baroce. Ne-am gândit că ar fi frumos să cunoașteți mai bine pe câțiva dintre protagoniștii acestei seri muzicale, iar sorții au vrut ca soprana Rodica Vică să deschidă calea cunoașterii.
Tânără soprană, dar cu o bogată activitate artistică în spate, Rodica Vică reușește să-și încânte publicul cu fiecare apariție a sa. Are unul dintre cele mai frumoase site-uri de autor, ceea ce demonstrează că nimic din activitatea sa profesională nu este lăsat la întâmplare. Cum își construiește cariera, care-i sunt pașii și îndrumătorii, încercăm să aflăm în continuare.
Am observat că una dintre personalitățile cu care ați lucrat a fost doamna Eleonora Enăchescu, despre care (din păcate) se vorbește prea puțin. Știu că la concertul „in memoriam” realizat de familia sa au fost pe scenă foarte multe voci, voci formate de domnia sa. Și am remarcat cât de frumos au vorbit despre domnia sa. Care sunt șansele unui artist în formare să întâlnească pe parcursul formării sale profesionale astfel de oameni/mentori/profesori?
Vă mulțumesc tare mult că începem acest interviu cu o întrebare atât de importantă pentru mine, deoarece fără personalitatea maestrei și sopranei Eleonora Enăchescu, noi nu am fi putut vorbi despre soprana Rodica Vică. Ceea ce vreau să spun este că pentru mine a fost vitală întâlnirea cu un astfel de mentor și profesor. De multe ori am spus că prin venele mele curge vocea Eleonorei Enăchescu, afirmație care pentru unii poate părea exagerată, însă în accepția mea este una reală. Deși plecată mult prea devreme printre îngeri, personalitatea dânsei este mereu prezentă alături de mine pe scenă, în sălile de concert, în sala de studiu, oriunde. Pe lângă rolul de profesor, mi-a fost prietenă, mamă, confesor, consilieră, iar acum îmi este înger păzitor.
La 24 de ani debutați deja pe scena Operei Române, pentru ca după aceea să ajungeți să lucrați inclusiv cu Opera din Iași sau cu diferite alte teatre din Europa. Care au fost greutățile pe care a trebuit să le surmontați ca tânără soprană? Cât de greu v-a fost să vă integrați în colective deja închegate din punct de vedere artistic?
Datorită profesiei mamei mele, profesor la Palatul Copiilor, am avut ocazia să cresc într-un mediu educațional artistic și social încă de la vârsta de 3 ani, fapt ce mi-a facilitat mai târziu integrarea în orice fel de colectiv, în orice țară, fără a simți vreodată că nu fac parte din colectivul unui nou proiect artistic. De asemenea, de foarte mică am călătorit enorm așa că nici drumurile pe mapamond nu constituie o povară. Privind în trecut pot să spun că am fost atât de implicată emoțional și profesional în fiecare proiect, încât nu-mi aduc aminte să fi întâmpinat greutăți.
Cum abordați din punct de vedere artistic/profesional un nou rol sau un nou concert?
Sunt o persoană foarte curioasă și așa am fost din totdeauna :)) , așa că orice proiect, fie el rol sau repertoriu de concert nou, mi-a hrănit curiozitatea de afla și a-mi adăuga noi cunoștințe, tehnici vocale și maniere de abordare. Orice provocare nouă începe în bibliotecă, cu precădere în cea virtuală, deoarece călătoriile mă împiedică să port la mine cărți în format fizic. Urmează studiul vocal propriu-zis, unde de la zi la zi ai șansa de a descoperi noi fațete ale vocii tale, instrumentul vocal fiind în deplină concordanță cu starea ta de spirit sau cu starea de sănătate. După care ascult multe interpretări pe internet sau în mediateci. Consider că pentru a transmite publicului punctul tău de vedere, trebuie să știi și cum au abordat alți muzicieni și să încerci să nu-i copiezi, ci să poți în final să îți asumi total propria interpretare.
Una dintre provocărilor artiștilor de operă din România este să atragă publicul în sală și, mai ales, să-l determine să revină. Dvs. aveți un public fidel? Știți persoane care vă caută, revin la următoarele dvs. spectacole? Care credeți că ar fi secretul acestei legături dintre un artist și publicul său?
Oh da, am foarte multe persoane care mi-au declarat că au venit la un spectacol ca să mă vadă și trebuie să recunosc că mă bucură enorm să știu că am cunoscuți în sală. De multe ori chiar încerc sa-i zăresc. Refuz să-mi mint publicul, asta poate fi, în cazul meu, secretul. Consider că o relație durabilă între mine și public trebuie să se bazeze pe sinceritate atât din partea mea cât și din partea lor; nu de puține ori vorbesc cu cei din public despre interpretarea din seara respectivă și îi întreb și ce nu le-a plăcut. Mi se pare extrem de constructiv să vorbim și despre asta.
Pe 14 septembrie urmează să susțineți la Sala Radio un concert de muzică barocă, concert organizat de Fundația Calea Victoriei. Știu că ați mai lucrat sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Cum ați descrie colaborarea dintre dvs. și acest tânăr dirijor?
Într-adevăr, am mai colaborat împreună, cu precădere în proiectele de muzică barocă, deoarece ambii iubim acest stil muzical. Cred cu tărie că muzica barocă poate fi transmisă cu ușurință atât publicului cunoscător, cât și celui care abia o descoperă doar în situația în care artiștii implicați se dedică și iubesc această muzică. Vă pot spune ca dirijorul Gabriel Bebeșelea și-a dedicat mai mulți ani transcrierii unor manuscrise de J.B. Lully, manuscrise ce vor fi cântate și în data de 14 septembrie, în cadrul galei Royal Musical Journey.
De ce muzică barocă? De unde pasiunea pentru acest gen de muzică, mai puțin cultivat la noi în țară (cel puțin așa am eu impresia)?
Iubirea mea pentru muzica barocă se datorează unui proiect universitar din timpul studiilor de master la București, acum șase ani. La cursul de clasă de operă s-a propus pentru prima oară în istoria Universității de Muzică din București, opera Alcina de G. Fr. Haendel. Inițial nu m-am putut decide dacă să cânt rolul titular sau rolul Morganei, rol la fel de ofertant. Până la urmă profesorii mei mi-au recomandat să îmi aleg rolul titular și de aici a început această frumoasă poveste de dragoste. Treptat am descoperit sonorități nemaiîntâlnite și am avut ocazia să mă transpun într-o lume magică. În mai puțin de un an, această producție studențească a fost propusă pe scena operei din București unde a fost primită cu un succes imens. Îmi aduc aminte că la aplauzele finale am avut pur și simplu impresia că lojele pline de public au prins viață și oamenii din sală parcă își doreau să sară pe scenă alături de artiști. La mai puțin de o lună de la acest eveniment am obținut primul meu premiu I la un concurs internațional de muzică barocă, fapt ce mi-a confirmat că iubirea mea pentru baroc are și consimțământul specialiștilor. Din acel moment călătoresc foarte mult în lume pentru a cunoaște și a lucra cu specialiști de muzică barocă.
Pe 21 august ați avut un alt concert, următorul este pe 14 septembrie. Cum stați cu timpul personal? Mai aveți timp personal, știind că pregătirea unei noi montări scenice sau a unui concert necesită multe resurse personale?
Fiind extrem de privilegiată de a face ceea ce iubesc, timpul meu profesional se reunește cu timpul personal. Deocamdată nu simt nevoia de a avea un altfel de timp în viața mea.
Care vă sunt sursele de inspirație artistică?
Vizitele la muzee, discuțiile captivante cu alți muzicieni sau oameni de cultură, cărțile de specialitate și nu numai, plimbările urbane, filmele bune sau întâlnirile cu familia mea. Datorită curiozității mele găsesc cu ușurință surse de inspirație. 🙂
Personal, plec de la ideea că un om de scenă trebuie să fie și un om cultivat, adică mă aștept ca acesta să aibă și o solidă cultură generală (rămân la ideea că fără aceasta din urmă n-ar fi capabil de prea multe performanțe personale); greșesc sau nu?
Împărtășim aceeași idee, deoarece cultura generală te poate ajuta să fii creativ și să depășești granițele unei partituri. Ba mai mult, te poate ajuta să treci cu ușurință de greutățile întâmpinate în mediul profesional.
Nu mă întorc la binecunoscutul chestionar al lui Proust, dar vă întreb doar atât: care vă este cartea preferată și, implicit, scriitorul pe care îl recitiți cu plăcere?
Nu am o carte sau un scriitor preferat cum nu am o operă sau un compozitor preferat, însă în ultima perioadă m-am reîntors la Oliver Sacks. S-ar putea ca anul viitor să vă povestesc despre alt scriitor. 🙂
Câteva cuvinte despre concertul din 14 septembrie: ce vom asculta atunci? Cum ați ajuns la acest repertoriu de concert?
Cum o spune și titlul acestei gale, va fi vorba despre o călătorie muzicală pe la curțile regale europene din epoca barocă. Vom începe gala cu barocul francez a lui J.P. Rameau, vom continua cu arii scrise special pentru castratul Farinelli de către fratele său, Riccardo Broschi și vom încheia prima parte a galei cu barocul englez prin lamento-ul sfâșietor a lui Dido. În partea a doua vă propunem dansuri și arii de la curtea regelui Soare (Le Roi Soleil), iar seara va culmina cu fragmente din barocul italian venețian, Veneția fiind centru de referință pentru dezvoltarea și perpetuarea acestui stil.
Ideea se datorează Fundației Calea Victoriei (sub conducerea doamnei Sandra Ecobescu) care, alături de leaderul Symphactory Orchestra, Monica Bălășoiu, ne-au propus să aducem publicului din România frumusețea și puritatea muzicii vechi.
Oamenii ar trebui să vină pe 14 septembrie la Sala Radio pentru că: ……
Au ocazia să asculte în România, la ei acasă, un repertoriu nemaiauzit în formă de concert live. Totodată le promit că îi vom plimba în stil regal prin Europa, așa cum acum 300 de ani obișnuiau să o facă Lully, Haendel, Vivaldi și ceilalți compozitori ai vremii.
Sursa foto: rodicavica.com
