Prevestind „Apocalypse Now”

The Word for World Is Forest este o nuvelă științifico-fantastică a scriitoarei americane Ursula K. Le Guin, publicată pentru prima dată în Statele Unite în 1972 ca parte a antologiei Again, Dangerous Visions și publicată ca o carte separată în 1976 de Berkley Books. Face parte din ciclul Hainish.

Nuvelă sau micro-roman, cert este că se pot face niște paralele cu „Inima întunericului” a lui Conrad, cu filmul lui Coppola, „Apocalypse Now” sau chiar cu… „„Avatar”, seria de filme a lui James Cameron. Paralele sau comentarii. Chiar și de genul: Coppola a recunoscut că s-a inspirat din romanul lui Conrad, apărut în 1899, dar să se fi inspirat oare și din… Lumii îi spuneau pădure?

Ce motive ar fi? Romanul retipărit la Nemira (a câștigat premiul Hugo pentru „Cea mai bună nuvelă” în 1973) pentru a celebra cei 50 de ani de la apariție are un personaj care ar semăna cu colonelul Walter E. Kurtz (interpretat de Marlon Brando în film, care este produs în 1979), în introducerea romanului, Le Guin a afirmat că opera a fost puternic influențată de războiul din Vietnam. Personajul „incriminat” ar fi Don Davidson, al cărui „final” este încărcat de un simbolism aproape romantic, ca în unele povestiri sau filme cu pirați.

Reluând discuția despre interferențe, într-o scenă petrecută în Vietnam din filmul lui Stanley Kubrick Full Metal Jacket, pe patul personajului Joker se vede o copie a Lumii îi spuneau pădure (acesta este un anacronism, deoarece acțiunea filmului se petrece în 1968, în timp ce cartea a fost publicată în 1976). Discutând despre filmul lui James Cameron, Avatar, criticul SF Gary Westfahl spunea că „povestea science fiction care seamănă cel mai mult cu Avatar este, fără îndoială, nuvela Ursulei K. Le Guin.

De pe Wikipedia mai aflăm:

„Romanul poartă nuanțe puternic anticoloniale și antimilitariste, determinate parțial de reacția negativă a lui Le Guin la războiul din Vietnam. De asemenea, explorează teme ale sensibilității față de mediu și ale conexiunilor dintre limbă și cultură. Împărtășește tema visului cu romanul lui Le Guin The Lathe of Heaven și metafora pădurii ca conștiință cu povestea Vaster than Empires and More Slow.” A, și că titlul original a fost The Little Green Men (Omuleții verzi), dar editorul l-a schimbat, cu acordul nu foarte convins al Ursulei!

Așadar, cert este că atmosfera de pe planeta unde are loc acțiunea seamănă cu aceea din… Vietnam, omuleții verzi nu sunt precum cei albaștri din „Avatar”, au cam un metru înălțime și sunt mai degrabă un fel de leneși (ar arăta oarecum precum animalele numite astfel!)… cimpanzei inteligenți (de fapt, ciclul Hainish propune o istorie a umanității mult mai complexă, cu o parte pre-Pământ, mai exact oamenii nu au apărut pe planeta noastră, a existat o civilizație pașnică Hain, care a avut tot felul de colonii interstelare, au dispărut contactele la un moment dat, s-au dezvoltat „specii” (ca să nu spunem rase! Sic!) precum cei de pe Athshe, planeta romanului în discuție, cu trăsături genetice noi, rezultatul experimentelor antice Hainish în inginerie genetică, inclusiv oameni care pot visa în timp ce sunt treji și o lume de oameni androgini care intră în sexualitate activă doar o dată pe lună, fără să știe ce sex se va manifesta ș.a.m.d.), și, atenție, nu cunosc nicio formă de violență! Și, evident, nu cunosc păcatul lui Cain!

Selver, „băștinașul” care va conduce revolta împotriva colonizatorilor veniți de pe Pământ, va observa:

„― Uneori apare un zeu… El aduce un fel nou de a face un lucru sau un lucru nou care să fie făcut. Un fel nou de a cânta sau un fel nou de moarte. El îl aduce peste podul care leagă vremea-visului de vremea-lumii. După ce a făcut-o, așa rămâne. Nu poți lua lucruri ce există în lume și să încerci să le trimiți înapoi în vis, să le ții în interiorul visului, cu ziduri și amăgiri. Asta e o nebunie. Ceea ce este este. Acum, nu are rost să pretindem că nu știm cum să ne ucidem unul pe celălalt.“

Așadar, multă poezie în proză, dar nu îndeajuns de multă: practic este un roman de acțiune!

„Vremea-visului” este starea când trăiești-visând, un fel de contemplare și a sinelui și a lumii interioare, cu ființe-fantomă cât se poate de vii, cum este , de pildă, celălalt, al treilea personaj principal, antropologul Raj Lyubov, care reușește să se împrietenească (în termeni de-ai noștri) cu Selver, dar un viol care duce la moartea victimei (soția lui Selver, ucisă indirect de Davidson) va spulbera paradisul planetei Athshe, ai cărui locuitori erau binecuvântați cu o înțelegere mistică a vieții. Paradisul deja era infectat: „existența pașnicilor athsheeni se schimbă pentru totdeauna când lumea lor este invadată de yeomenii cei însetați de sânge, căci sunt reduși la statutul unor sclavi aflați la cheremul unor stăpâni nemilostivi. Iar disperarea îi împinge să se revolte. Numai că violența ajunge să amenințe înseși principiile de bază ale societății lor, pervertindu-le credințele și modul de viață. Și, de îndată ce comit prima crimă, își dau seama că au pornit pe un drum fără întoarcere.”, se scrie pe site-ul editurii.

În cele din urmă, Liga Hain decide să o izoleze pe Athshe și să limiteze orice contact cu ea, așa cum băștinașii decid să-l izoleze pe Davidson.

Revenind la Raj Lyubov, într-una dintre cele mai emoționante scene, este în vis, de fapt, în vise, cât se poate de viu, deși el moare în timpul revoltei!

Tot lui Lyubov îi apare în față tragica perspectivă a alegerii:

„Nu stătea în firea lui Raj să gândească: Oare ce pot face eu? Caracterul și educația îl determinau să nu se amestece în treburile altora. Treaba lui era să afle ce făceau alții, iar înclinația sa era să-i lase în pace. Prefera să fie luminat, în loc să lumineze, să caute fapte, nu Adevărul. Dar chiar și sufletul cel mai lipsit de misionarism, doar dacă nu pretinde absența emoțiilor, se găsește uneori înaintea alegerii între angajare (implicare) și uitare. Ce fac ei? devine brusc Ce facem noi? și, apoi, Ce trebuie să fac eu?” (p.83), parafrazându-se câteva vorbe celebre ale lui Kennedy!

Selver devine un fel de zeu: „adusese un cuvânt nou în graiul poporului său. Făcuse o faptă nouă. Cuvântul, fapta, omorul. Numai un zeu putea conduce un nou-venit atât de uriaș cum era Moartea peste podul dintre lumi.

Învățase, oare, să-și ucidă semenii din visele lui (ale lui Davidson, nota noastră) de mânie și neputință sau din faptele nevisate ale străinilor? Vorbea graiul său ori pe cel al căpitanului Davidson? Ceea ce se părea că se ridica din rădăcina suferințelor lui, exprimând modificarea propriei ființe, putea, de fapt, să fie o infecție, o molimă necunoscută care, în loc să facă oameni noi din rasa lui, avea s-o distrugă.” (pp.82-83)

Desigur, sunt multe subtilități, mânuite cu delicatețe de scriitoare. Pentru Selver, un altfel de Mântuitor, încă la vremea unui altfel de Vechi Testament, „învățase ce era omorul, dar despre vinovăție nu știa mai nimic…” Pentru el, „un realist este un om care cunoaște atât lumea, cât și propriile vise.” (p.95), pentru el, oamenii, adică cei care sunt ca el, arată ca el și trăiesc-visele, „omuleții verzi” sunt singurii sănătoși. Ceilalți, cei veniți de pe Pământ, sunt bolnavi, mai exact nebuni, neștiind cum să viseze (în stare de trezie):

„Dormiți, vă treziți și vă uitați visele, dormiți din nou și vă treziți din nou, și așa vă treceți viețile, crezând că asta înseamnă a fi, viață, realitate! Nu, nu sunteți copii, sunteți maturi, dar nebuni. De asta a trebuit să vă omorâm, înainte să ne înnebuniți și pe noi!” (pp.95-96)

Adevărații oameni pot chema visele, le pot controla, construindu-le și dându-le forme, le pot opri…

Intervenția oamenilor ne aduce aminte de mai recentul „Sandman” al lui Neil Gaiman! Dar deja trebuie să trecem la alt apocalips… literar!

Lumii îi spuneau pădure de Ursula K. Le Guin