„Pentru noi a fost important să existe deschidere și onestitatea în expunerea fiecărei povești.” (Nona Rapotan în dialog cu Victoria Halper)

Pe 30 mai 2020, Forumul Cultural Austriac a propus iubitorilor de film (și de cultură, în general) o proiecție unică a unui film aparte (din toate punctele de vedere). Colectivul artistic austriac DARUM a propus o discuţie deschisă despre modul în care noi, oamenii moderni, percepem trecerea în nefiinţă, în filmul experimental „AUSGANG: OFFEN/EXIT: OPEN” (2020) – o coproducţie a colectivului artistic DARUM şi a Centrului „WUK performing arts” din Viena. Filmul a deschis seria de performance-uri şi spectacole „Performing Austria – spectacolul timpului nostru. Despre film am scris aici, dar am vrut să aflu mai multe despre cum s-a ajuns la ideea de a face un film despre moartea în sine, ca proces fiziologic (aș spune), iar ce-a rezultat din dialogul purtat cu Victoria Halper (membru fondator al colectivului DARUM) aflați citind interviul de mai jos.

Mulțumesc pentru facilitarea dialogului domnului Andrei Popov (director adj. Forumul Cultural Austriac București).

Echipa DARUM © DARUM

Filmul produs de DARUM aduce în discuție banalizată și, totuși greu de abordat: moartea. Cum ați ajuns la concluzia că trebuie să faceți acest film?

Producția noastră de debut, a cărei premieră a avut loc anul trecut – Musafiri nepoftiți –, avea ca temă  niște funeralii la care nu participa nimeni. În pregătirea acelui proiect, am făcut cercetări și am vorbit cu mulți oameni despre moarte. Atunci ne-a fost clar că tema morții este omniprezentă, chiar dacă societatea adesea preferă să o ignore sau să o dea deoparte. Probabil de aceea când vorbim sau scriem evităm cuvintele moarte, a murit sau murind și în schimb folosim eufemisme cum ar fi a trecut la cele veșnice, s-a dus sau a pierdut lupta. Încercăm să facem moartea invizibilă și s-o împingem la limita percepției și a societății. Dar de ce facem asta? De ce societatea a transformat moartea în ceva tabu?

Da, mulți oameni sunt reticenți să vorbească despre viitoarea lor moarte ori despre experiențele recente de doliu. Pe de altă parte, moartea este, de fapt, un subiect constant al știrilor, în micile discuții cotidiene, în industria entertainment-ului și chiar până în procesul de luare a deciziilor al fiecăruia dintre noi. Așadar, este aici și nu este aici în același timp.

Sophie

De aceea am vrut să realizăm un proiect care să se axeze doar pe conceptul de moarte, fără niciun alt substrat sau povești în fundal, doar moartea pur și simplu și fenomenul de a muri înfățișat în unele din multiplele sale fațete sau ceea ce numim „fețele morții”. EXIT/OPEN se concentrează pe cele mai intime, personale și brutal de sincere aspecte ale morții, cele care nu sunt întotdeauna împărtășite cu voce tare. Protagoniștii noștri sunt oameni care, într-un fel sau altul, sunt mai aproape de fenomenul morții decât suntem cei mai mulți dintre noi în zilele obișnuite. Ei vorbesc în fața publicului, recitând monologuri care au fost scrise pe baza conversațiilor și interviurilor pe care le-am realizat nu doar cu ei, ci și cu alți oameni aflați în situații similare și cu care am venit în contact pe parcursul cercetării. Aceste gânduri adunate, citate, anecdote și întâmplări au fost alese dramaturgic și transformate în monologuri literare pentru spectacol.  Am vrut un film în spatele ușilor închise care oferă publicului o perspectivă din interiorul lucrurilor care nu sunt întotdeauna discutate. Acestea au fost gândurile noastre care au condus la premiera reprezentației live  planficată pentru 2 aprilie 2020. Apoi criza COVID-19, cu miile sale de morți a făcut ca însuși subiectul morții să primească mai multă atenție ca niciodată în istoria recentă. Deodată, nu a mai fost doar despre alții afectați de un dezastru natural, fără a avea acces la îngrijirea medicală de bază. Moartea a venit abrupt în preajma noastră.

Fiecare cunoaște unul sau mai mulți oameni aflați în grupa de risc, astfel că toți împărtășim aceeași grijă, iar unii dintre noi chiar ne aflăm în acele grupe de risc. Acestea fiind spuse, acest focus exclusiv pe consecințele pandemiei (ceea ce, desigur, e de înțeles) este o perspectivă limitată. Oamenii mor mereu, până la urmă, nu doar din cauza COVID-19. Teama noastră (de moarte) față de acest virus încă insuficient cunoscut (explorat), ne lasă, în pofida prezenței constante a acestuia în media, foarte singuri, cu toate întrebările sfredelitoare pe care subictul morții și al fenomenului de a muri ni le provoacă. De aceea credem că un proiect ca EXIT/ OPEN, chiar și în afara contextului vremurilor noastre, poate oferi niște răspunsuri (fie că sunt liniștitoare, noi sau chiar deranjante) și crește conștientizarea asupra acestui subiect etern care ne îngrijorează pe toți.

Franz

Ați realizat scenariul filmului după o serie de interviuri. Cine au fost persoanele intervievate și cum s-a realizat procesul de selecție al acestora? Ce a primat în triere: calitatea informației obținute sau felul cum această informație putea fi convertită/folosită în/ca material artistic?

În formatul inițial al reprezentației live aveam membri ai publicului mergând dintr-o cameră în alta la fiecare 8 minute, complet singuri, experimentând o fațetă diferită a morții, sau ceea ce numim chipul morții, fie că e un doctor, un fiu, o soră mai mare, o femeie în fază terminală, sau un maestru de funeralii printre alte fețe. Trebuia să fie un dans macabru real, o expunere  la niște povești adevărate cu perspective individuale asupra felului în care murim, asupra morții și efemerității.

De-a lungul cercetării am discutat diferitele feluri în care oamenii vin în contact cu moartea și am început să-i căutăm pe acei oameni și uneori oamenii și poveștile lor ne-au găsit pe noi. Din moment ce este un lucru foarte sensibil pentru mulți oameni să vorbească despre moarte, în spceial despre propria lor experiență cu ea, a durat ceva timp să câștigăm încrederea intervievaților noștri, astfel că au rezultat mai multe ocoluri. Am vizitat aziluri de bătrâni, ospicii și centre de îngrijire paliativă, am discutat cu oameni care sunt implicați din punct de vedere profesional în fenomenul morții (medici, îngrijitori, teraapeuți și lucrători sociali, consilieri de doliu, asistenți în îngrijirea paliativă, oameni de știiță și scriitori), dar și cu bolnavi în stare terminală, supraviețuitori și oameni care au fost aproape morți. Toate amintirile lor, experiențele și opiniile au influențat conceptul și poveștile spuse în EXIT: OPEN.

Protagoniștii au fost selectați în timpul interviurilor, deși a fost mai degrabă o discuție despre posibilitatea ca ei să-și spună live poveștile în fața publicului nostru. I-a luat câteva zile fiecărui intervievat să decidă dacă vrea sau nu să facă parte din film. Cred că alegerea s-a produs simbiotic între noi și protagoniști. Pentru noi a fost important să existe deschidere și onestitatea în expunerea fiecărei povești și acest lucru se poate întâmpla doar dacă ei aveau deplină încredere în regizori. Cred că am atins acest obiectiv.

Georg

Filmul este împărțit în mai multe momente, fiecare dintre ele ilustrând un anumit unghi din care poat fi privit moartea. Personal, am resimțit acut absența dimensiunii spirituale. Asta v-ați dorit de la început sau așa a rezultat, ca urmare a materialului adunat din interviuri?

N-aș putea spune că nu există nicio referință la religie și spiritualitate, însă acestea sunt limitate și, da, a fost intenționat acest lucru. Omenirea nu știe cu exactitate ce se întâmplă după moarte și această incertitudine am vrut să o explorăm. În principal am vrut să ne focusăm pe ceea ce noi, oamenii, știm și am experimentat, și nu pe ceea ce credem, pentru că am ajuns la concluzia că dimensiunea spirituală ar trebui să aibă propriul film. Am vrut să explorăm ce înseamnă să trăiești și ce înseamnă să nu mai exiști, și nu ce se întâmplă cu sufletul după moarte.

Primul cadru din film este în curtea unui spital (acolo unde și începe și viața omului în epoca modernă!), ultimul tot acolo. Ați cantonat/fixat practic moartea în jurul spitalului, un sațiul care capătă din ce în ce mai multă importanță în viața unei comunități sociale. Dacă n-ar fi fost spitalul, ce alt loc ar fi fost potrivit pentru un subiect cum este moartea?

Locul filmărilor a fost o clădire de birouri (original aparținând SIEMENS) în Viena, Austria, care amintește foarte bine de un spital, pentru că arhitectura sa are linii foarte drepte și structuri matematice, asemenea multor spitale din anii ´80 – ´90. Căutam un loc care să reflecte aspectul principal al temei proectului: efemeritatea. Complexul respectiv unde are loc întregul film și-a trăit demult vremurile bune și era vacant de câțiva ani. Ce a rămas sunt câteva artefacte ale vieții de lucru obișnuite de altădată: oglinzi sparte, pete de cafea în bucătărie, urme ale birourilor pe carpete și cuie la întâmplare pe perete. Nu doar că aceste rămășițe ale trecutului reprezentau o sursă de inspirație, ci, de asemenea, fundalul acelor birouri interconectate era exact ceea ce aveam nevoie pentru proiectul nostru.

Emma

Traseul spre moarte în film mi se pare a fi foarte logic și bine gândit, dar mă gândesc că au fost anumite secvențe care s-au lăsat mai greu de construit. Cât ați filmat și cât ați tăiat la montaj, cu alte cuvinte ce n-a încăput în film (deși v-ați fi dorit foarte mult)?

Montajul final include toate scenele filmate, dar nu toate scenele concepute în cursul lunilor de pre-producție. Lucrul la conceptul EXIT/OPEN a început în iarna lui 2018 când am scris prima aplicație de finanțare. În acel punct, conceptul includea subiectul morții, dorința de a lucra cu oameni care au de-a face la prima mână cu moartea într-un fel sau altul și că membrii publicului vor experimenta o serie de câte 8 minute în intimitate cu fiecare reprezentație, mergând dintr-o cameră în alta. Am găsit locul în noiembrie 2019, care a fost și debutul perioadei noastre de cercetare. Inițial am discutat dieritele feluri în care oamenii iau contact cu moartea și am început să căutăm astfel de oameni și câteodată, oamenii și poveștilor lor ne-au găsit pe noi. O dată cu cercetarea preliminară, am început proiectul cu o cercetare secundară extinsă care a inclus cititul unor cărți, articole, ziare pe tema morții, adâncindu-ne în abundența de opere artisitice care au în centru subiectul morții: filme, literatură, pictură și sculptură. În timpul cercetării am conceput multiple camere și scene, iar unele dintre ele nu au ajuns în varianta finală a scenariului.

Care au fost cele mai importante obstacole de care v-ați lovit în timpul realizării filmului?

Pandemia COVID-19 ar fi trebuit să anuleze proiectul în întregime, însă în timpul primei săptămâni de carantină am reușit să adaptăm proiectul la forma unui film experimental. A devenit o provocare să facem tot ce mai rămăsese și să completăm proiectul la care muncisem deja luni întregi.

Jasmin

Ce reacții vă așteptați să stârnească filmul dvs.? În ce medii îl veți promova, cărui public vreți să vă adresați în mod special?

Ne place să ne păstrăm opera deschisă, astfel încât publicul să reacționeze și să gândească așa cum vrea, pentru că ne place să încurajăm discuțiile și analiza, la fel de mult ca experiența emoțională – fiecare membru al publicului găsește interesant un aspect diferit al filmului față de alții și asta este minunat. Am vrut să explorăm fațetele morții și acest lucru capătă sens numai dacă fiecare spectator gravitează în jurul unei povești cu care rezonează cel mai mult. Sperăm că filmul îi va forța pe oameni să se gândească la un subiect pe care mai degrabă le-ar plăcea să-l ignore, pentru că, ne place sau nu, toți murim.

Plănuim să intrăm cu filmul în festivaluri de-a lungul lumii și se concep metode de a crea un cadru pentru a permite experiența vizionării 1:1 în teatre și festivaluri și, de asemenea, pentru coproducătorul nostru WUK, la Viena, Austria, în toamna aceasta.