Pentru că fiecare este altfel!

Nicoleta Onofrei, care avea până acum publicate două cărți, dintre care una apăruse în urma câștigării câştigării concursului de creaţie literară din 2013 („Porni Luceafărul…”), volumul „Chimera între ziduri”, premiul constând în finanţarea volumului de către prestigioasa editură „Timpul” din Iaşi, revine în „lumea literară”, confirmând, din unele puncte de vedere, ceea ce scriam prin 2014 despre scriitoare și universurile sale interioare: „Imaginarul Nicoletei Onofrei creează/recreează universuri bizare, uneori neaoşe româneşti… Într-un fel, este o urmaşă a lui Eugen Ionescu, cel din „Elegiile pentru fiinţe mici”, învăţând şi de la ele „zboruri” cumanice (doar Galaţiul este din Covurlui!) printr-un cer care poate avea şi capcane (mai ales când „dumnezeu fumează”!).

Nicoleta Onofrei este un biolog literar, atent la „selecţii naturale”, la evoluţii (aţi mai auzit de „cioara cu ochi verzi”?), ascultă muzică, se visează (puţin) jesse james (ca aproape orice critic Robert Ford, sic!) ori omul de tinichea sacrificându-se pentru ceva sau cineva, alteori poate nicio viaţă de şaman (prin Australia) n-ar fi rea ( şi nu va fi nevoie acolo să se importe şerpii cu clopoţei, de găsit „în camera asta”, un poem cu fantome de reptile, de fapt)…”

Universul din Sof și omulețul în frac albastru (de data aceasta o carte de „aventuri” pentru copii, dar oarecum precum „După melci…”, a lui Ion Barbu, deci nu numai pentru copii!) nu este neapărat bizar (deși te poți gândi la „Alice în Țara Minunilor” ori mai noul „Zootropolis”), cert este că se pleacă tot din Galați și se ajunge tot la Antipozi, de data aceasta prin Noua Zeelandă, într-o grădină zoologică unde doi pinguini tânjesc după libertate și… libertăți!

Bref, după… pinguini, pornesc (dar, evident, nimeni nu te obligă să fii pinguin!) eroii principali ai cărții, Baptiste și Sofia-Sof („Sof pentru cei apropiați”), în care recunoști, la un moment dat, un alter ego al scriitoarei (care era cunoscută de către prieteni și ca Onno Phris), o fetiță care „se îmbrăca și se purta altfel decât celelalte fete, prinsă parcă între două lumi și niciuna nu era a ei”, o fetiță care se imagina „adesea ca un nor mic și fără putere pe un cer însorit de siguranța celorlalți copii. Pufos și atrăgător doar pentru a atrage amuzamentul celorlalți. Atât.”, o fetiță despre care „părinții spuneau că e băiețoasă, dar că o să vină o vreme în care se va îmbrăca și ea ca o fată”, o fetiță de care ceilalți copii râdeau, răutăcioși, urmarea fiind că se simțea exclusă, ca să nu spunem marginalizată…

Dar cine este Baptiste? Omulețul în frac albastru, venit „din chiuvetă, prin una dintre găurelele alea prin care se scurge apa.”, într-unul din momentele de singurătate ale lui Sof, din locuința ei din Galați, așteptând să se coacă câteva din prăjiturile pregătite de mamă. Un omuleț magic, sau care poate face magie: poate crește sau poate descrește, poate să o facă și pe Sof mic-ă astfel încât să se strecoare și ea prin găurelele de la instalația chiuvetei. Amândoi se micșorează „cât ai clipi din ochi. Înconjurați de o bulă de oxigen” ajung în Dunăre, în mare, în oceanul planetar, pentru a ajunge, cât ai clipi iarăși din ochi, în Noua Zeelandă, pentru a se întâlni cu doi prieteni de-ai lui Baptiste, ființe non-umane, „simțitoare și ele”, care au nevoie și ele de dragoste, ca toate ființele, acele ființe (doi… pinguini! „Adevărați, care mai și vorbesc pe deasupra!”) fiind captive, blocate „într-un loc”!

Fără a deconspira prea multe din intrigă, cei doi se vor hotărî să-i elibereze pe Mo și Skip, cei doi pinguini! Și vor urma o serie de aventuri care de care mai haioase, pentru cititorii de aproape orice vârstă! Se va aluneca elegant către proza S.F., amintindu-ne cu nostalgie de „Fetița de pe Terra”! Îi explică la un moment dat Baptiste lui Sof:

„… îți pot spune că Pământul nu este singura planetă locuibilă. Într-un moment al istoriei Pământului, cândva, demult, oameni de pe o altă planetă, pe nume Argos, au vizitat pământenii pentru a-i ajuta în a se dezvolta fără a face rău Pământului. Unele dintre aceste ființe au creat cupluri cu pământenii și așa s-au născut Phrișii, oameni care au calități ale ambelor civilizații și care au o legătură foarte puternică cu natura. De altfel se spune despre ei că sunt mereu fericiți, tocmai datorită conexiunii puternice pe care au cu forțele naturii. Însă atunci când există dezechilibre în natură sau mai degrabă când omul intervine asupra naturii, făcându-i rău, făcând-o să sufere, nici măcar phrișii nu mai pot fi fericiți. Natura suferă, la fel cum suferă și oamenii. Omul face parte din natură, este natură, dar uneori uită asta. De asta și te simțeai singură atunci când am venit la tine, când am apărut pe gaura chiuvetei din bucătăria voastră. De asta întrebările. Ai văzut că Skip și Mo nu au nicio problemă în a fi cine sunt, ei sunt natură și își respectă natura. Omul nu face asta.

– Și eu sunt o phris?

– Da, legătura s-a pierdut undeva între străbunica-bunica-tatăl tău. Ai moștenit calitatea de phris de la tata, dar este o întâmplare. La fel de bine poți moșteni de la ambii părinți sau doar de la mamă sau doar de la tată. Unii urmași ai phrișilor și-au pierdut cu totul puterile. S-au deconectat de natura lor. Tu ești un caz special. Nu numai că ești o phris, dar ești descendentă directă a primilor phriși. Te cheamă Sofia Onufrie. Sofia cea/cel dintâi phris. Și de asta vrei să îi eliberezi pe Skip și Mo. Ai simțit că locul lor nu e acolo, chiar dacă oamenii se comportă bine cu ei, au grijă de ei, au un pic mai mult spațiu decât în alte grădini zoologice, nu sunt printre ai lor. Sunt acolo pentru ca omul să se bucure de vederea lor.” (pp.35-37)

Trecând peste paragrafele care sunt evident îndatorate, pe ici, pe colo, „stilului” didactic, pedagogic, ecologic, sau educației de gen pentru prevenirea şi combaterea discriminării („Uneori albii privesc cu neîncredere persoanele care au culoarea mea, pentru că e diferită” – astfel de situații puteau fi ocolite dacă scriitorul nu se grăbea, cumva; precum în izbucnirea de concluzie a lui Sof: „Da, știu ce e ăla un partener, nu sunt chiar așa de mică, cum crezi!, se îmbufnă Sof. Sunt doi oameni care își petrec viața împreună…” – p.23), dar și a stereotipurilor („principala cauză a fenomenelor sociale de excluziune, discriminare, inegalitate pe piaţa muncii sau în accesul la decizie al femeilor şi bărbaților. Nu în ultimul rând, stereotipurile sunt folosite pentru a justifica abuzuri şi violenţă. Stereotipurile se formează încă din primii ani de viaţă, iar dacă elevii și elevele nu sunt ajutaţi să le privească cu un ochi critic, ele se consolidează ca adevăruri general valabile şi ajung să le influențeze comportamentele, inclusiv percepţiile despre propriile capacităţi.”, aflăm de pe internet), cartea ridică problema celor care sunt altfel, și pentru că (se) simt altfel! Ceea ce, evident, nu este o crimă atât timp cât nu atentezi asupra libertăților și demnității celorlalți!

Această prezentare necesită JavaScript.

Este, poate în primul rând, o carte despre prietenie, dar și despre delicata problemă a Libertății și a Responsabilității, în raport cu diverse tipuri de „cuști”, „garduri”, „ziduri” (mentale, în primul rând), la un moment dat pasându-se răspunderea către părinții care vor citi cartea celor mici. La pagina 22: „Dar cred că despre ce înseamnă să ai un partener sau parteneră ar trebui să îți spună părinții tăi!”

Scrie autoarea pe coperta IV:

„Am vrut să scriu o poveste pentru copiii care se simt diferiți și pentru adulții care nu au avut o eroină sau un erou în care să se regăsească atunci când erau mici. Cred cu tărie că fiecare dintre noi are o putere mai mult sau mai puțin magică și trebuie doar să o găsească.”

Finalul este cu happy end și ca în filmele cu super eroi sau… ca în E.T., parcă strecurându-se un omagiu și pentru Steven Spielberg!

Ceea ce este ceva aproape… normal la un cinefil precum Onno Phris!

Sof și omulețul în frac albastru de Nicoleta Onofrei