Pe Ziya Azazi l-am văzut în noiembrie 2019, la Teatrelli, în București, unde a venit cu două spectacole diferite. Artistul se bucură de o oarecare popularitate în rândul iubitorilor de dans din România, așa că orice spectacol (mai nou sau mai vechi) de-al său provoacă așteptări fanilor. Secțiunea dedicată dansului din cadrul FITS 2020 online a inclusiv și Neo Dervish, spectacol susținut de Forumul Cultural Austriac din România. Un spectacol relativ nou, din 2016, care reflectă viziunea artistului cu privire la transformările profunde prin care trece lumea contemporană și, în aceeași măsură, maturitatea artistică a protagonistului. Un spectacol vizionar, dacă ne gândim că în 2016 nici prin cap nu ne trecea că vom deveni claustrați la domiciliu și că vom proclama izolarea ca fiind singura măsură viabilă în lupta cu un coronavirus mai mult decât agresiv.
Neo Dervish are nucleul dur format din rotirile faimoase ale dervishului, în combinație cu o suceesiune de pași menită să confere o oarecare austeritate dansatorului. Un spectacol al singurătății absolute, al căutării sensului vieții și al sacrificiilor succesive pe care un artist trebuie să le facă astăzi, mai mult decât oricând. Scena este un imens spațiu concentric, cu trei mari cercuri secționate, cercuri care vor dispărea treptate, odată ce artistul este pregătit să lupte cu limitele (proprii sau impuse de societate), pregătit să sondeze realitatea așa cum este ea, să o accepte și, dincolo de orice, să-și păstreze credința intactă. Cercurile dispar, rând pe rând, în ritmul impus de-o luptă temerară cu sinele, e o coborâre în propriul infern care devine acaparatoare și eliberatoare, în aceeași măsură. De fapt, dincolo de orice, asta este esența oricărui act artistic – exprimarea unei credințe personale.
Ziya Azazi este un artist călător, care a cules din toate călătoriile sale, geografice, imaginare sau artistice, tot ce era mai bun, creând un spațiu de exprimare propriu, în care armonia dictează ritmul și seduce expresia corporală. Corpul ajunge instrument de lucru, cel mai bun dintre cele existente, din propriul corp artistul naște mișcări cu care invadează spații. De aici și senzația că spațiul își schimbă forma și limitele variază – când este mic, foarte mic, când foarte mare, într-atât de mare încât artistul este înghițit cu totul. Tehnica de dans exersată în ani de muncă este evidentă și devine subiect de controverse; unora s-ar putea să li se pară prea puțin – rotiri și niște linii de pași – alții s-ar putea să fie fascinați de cât de bine îi ies momentele. Este evident, însă, că avem de-a face cu un artist perfecționist, care încă mai explorează, încă mai caută noi și noi căi de a ajunge la esența dansului. Pentru el dansul nu este doar artă, ci ceva mai mult – o cale de (auto)cunoaștere și de explorare efervescenă a unui prezent copleșitor, care nu înlesnește deloc instalarea păcii interioare.
Spectacolele lui sunt contemporane, deși subiectul de bază e atemporal. Dervișul n-a fost niciodată un om al cetății, comunitatea de călugări derviși avea nevoie de izolare și retragere din viața socială, dar Azazi se folosește de efigia acestuia ca să pote stabili o legătură esențială între ei și noi, între lumi opuse, între aici și dincolo. Spațiul contemporan filmat cu drona și adus în spectacol printr-o proiecție video este momentul de repaus cerut de artist: ca să înțelegi realitatea, ai nevoie să te autoexcluzi pentru un timp oarecare din ea, să faci un pas în afara ei și să cuprinzi cu mintea cele văzute.Elemente de percuție, ney și muzică electronică compun o coloană sonoră care potențează tot acest proces creativ, așa încât la final m-am trezit întrebându-mă „Gata, s-a terminat? Atât de repede?”.
Un spectacol construit pe nevoia de dialog (în toate formele sale posibile, de la monolog și până la dezbaterea de idei) care capătă forță pe măsură ce artistul își consumă propriile resurse creative. Un spectacol din care se naște un nou artist – veciul Azazi este lăsat în urmă, iar noul Azazi, cel de la finalul spectacolului, este gata să cucerească lumea. Cu alte cuvinte, the show must go on!
Neo Dervish – FITS 2020 online
Un spectacol de: Ziya Azazi
Coregrafia: Ziya Azazi
Muzica: Burak Malçok (ney), Aleksander Petrov (muzician de jazz la tobe), Ivan Shopov (muzica electronică)
Co-autor, regizor și producător: Stefan Nenkov
Editor video & operator: Alexander Alexandrov
Operator timelapse & dronă: Stefan Sarmabozhov
MESAJUL COMPANIEI
„Viața bazată pe profit este cea mai mare greșeală a umanității! Veniturile redundante pot duce la pierderea veniturilor de bază de către oameni nevinovați.
Accesul necondiționat la orice date, informații sau cunoștințe, partajarea și distribuirea echitabilă a surselor, a invențiilor și a economiilor ne pot asigura tuturor un viitor mai durabil, mai sănătos și mai fericit.
Contextul pandemiei de Covid-19 pare să se transforme într-o situație în care majoritatea nevinovată (în special mediul cultural, artistic și educațional) va plăti un preț extrem de ridicat pentru că minoritatea ce conduce lumea înclină balanța astfel încât să accelereze acumularea de putere.” – Ziya Azazi
Data premierei: 2016
Durata: 1h
