Scriitor care și-a câștigat locul în galeria scriitorilor români contemporani datorită volumelor scrise de-a lungul timpului. Scrie poezie, dar și roman, la fel de bine cum scrie studii sau articole pe teme de matematică. Asemenea, lui Ion Barbu, este și matematician, predă de mulți ani la o universitate prestigioasă din California, dar a ales ca literatura să o publice în limba maternă, adică româna. Revine constant în România, iar de această dată o va face pentru a-și lansa volumul recent apărut la Editura Polirom, volum dedicat lui Ion Barbu. Un volum excepțional, pentru care Bogdan Suceavă a muncit ani de zile. L-am provocat la un dialog pornind de la „Adâncul calmei creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund”, cu speranța că vă vom stârni curiozitatea și dorința de a cumpăra cartea. Ion Barbu merită readus în atenția cititorilor, iar Bogdan Suceavă a construit cea mai frumoasă pledoarie în favoarea acestuia.
***
Scrieți în nota autorului din finalul volumului recent apărut la Editura Polirom: << De notat că eu nu cunosc nici un matematician care să facă cercetare azi în ambele direcţii legate de această duală moştenire a celor două construcţii diferite care au rămas de la Dan Barbilian, şi spunem asta pentru a arăta cât de dificilă a fost construcţia în sine, ce cultură şi ce creativitate trebuia să aibă cel care a produs un asemenea corp de idei. Poate aici ar fi cel mai potrivit loc pentru a răspunde întrebării de ce m-a interesat aşa de mult opera matematică şi literară a lui Dan Barbilian.>>. „Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund” poate să aducă la aceeași masă poeții și matematicienii?
Speranța mea e că întâlnirea e posibilă! Grație unei rare conjuncții de idei, despre care fostul meu profesor de analiză, dl Solomon Marcus, amintea că reprezintă o ocazie de a reflecta ce componentă importantă a culturii e matematica. Volumul apărut acum la Polirom reprezintă un eseu de istorie a ideilor ce urmărește evoluții născute pe teritoriul matematicii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și anume filozofia Programului de la Erlangen. Ca ele să fie cât mai accesibile, am încercat să îndepărtez din poveste „tehnicitatea opacă” (vorba lui Barbilian!), iluminând doar partea necesară pentru a onora ideea de poezie. Miza e înțelegerea poeziei moderne scrisă în română, și speranța mea e că reflectând asupra experimentului din Joc secund vom aprofunda felul cum înțelegem noi azi ideea de poezie. Iată o miză ce ne-a așteptat 93 de ani! Această conjuncție de idei reprezintă o sursă de inspirație de interes și în timpurile noastre. Indiferent cât ne va fi supărat matematica în școală, propun să ne suspendăm supărarea și să reflectăm asupra posibilității unei miraculoase atingeri dintre o idee filozofică născută pe teritoriul dezvoltărilor matematicii, și ideea de poem. Cum de a fost posibilă o asemenea întâlnire? Am scris o întreagă carte ca să răspund acestei întrebări.
Ion Barbu nu este foarte popular în România. Aproape deloc iubit de elevi (scriitorul face parte din programa liceală, deci numele lui e asociat cu obligația de a-l citi) și prea puțin pomenit în spațiul cultural românesc contemporan, Ion Barbu și-a scris, totuși, istoria într-un mod aparte. Povestiți în carte cum v-ați apropiat de Barbu și cui datorați această apropiere, dar pentru curioșii care văd cartea pe raftul din librărie: cât farmec are poetul Ion Barbu?
Literatura e un joc al inteligenței supreme și al imaginației vii: de aceea ne interesează oamenii foarte inteligenți care au scris, vreodată, în toate epocile și în toate culturile. Apoi, înainte de a-l prezenta pe Barbilian în lumina cuvenită inteligenței sale excepționale, să spunem că nimeni nu merită discutat în absența unei analize critice a moștenirii pe care a lăsat-o. Onorăm cultura română dacă spunem adevărul. Dan Barbilian nu face vreo excepție. Trebuie înțeles ca om, cu momentele lui de strălucire intelectuală (nu puține), și momentele lui de coabitare fără ezitare cu o mișcare politică criminală, pentru că asta fost perioada în care, prin textele lui, s-a arătat a fi simpatizant al Gărzii de Fier, în toamna lui 1940. Combinația e uluitoare, ne surprinde că a existat așa ceva, dar iată realitatea. Privim în ansamblu această viață și discutăm aparte fiecare opțiune, fiecare alegere a acestui destin intelectual remarcabil. În viața lui Dan Barbilian regăsim momente de profundă inspirație și momente de lipsă de empatie și de orbire față de suferința aproapelui, la fel cum au fost și la alții, ca de exemplu la Mircea Eliade (1907-1986). Mi se pare important pentru un intelectual să nu-și declare susținerea politică pentru un partid politic doar pentru că asta i-ar aduce avantaje de moment (mai cu seamă atunci!). Un intelectual autentic ar trebui să nu-și compromită opera cu adeziuni absurde, când nu excesive de-a dreptul. Se poate supraviețui și fără a te prostitua în compania unor criminali cu vocație de Hannibal Lecter (asta se poate spune despre guvernarea din toamna lui 1940 din România). Cât despre timpurile noastre, nu ar trebui să ne preocupe ce e popular sau ba, asta e preocuparea tabloidelor, noi ne asumăm aici altă sarcină, mai consistentă cu valorile culturii. Miza e ideea de poezie și diversitatea de perspective asupra ideii de poezie din lirica interbelică scrisă în limba română. Avem marele avantaj de a putea citi poeme atât de bogate în idei încât iată-ne răsfățați din punct de vedere literar. Pentru cultura română poezia înseamnă enorm. La o analiză detaliată, vedem că poemele din Joc secund includ un aspect important, cu rădăcini în filozofia științelor, care aduc o nuanță nouă despre conceptul fundamental de poezie. Farmecul în asta rezidă, în faptul că o asemenea operă ne invită să reflectăm asupra întrebării ce reprezintă poezia și de ce discursul poetic e important pentru noi azi. E o inspirație și o încurajare pentru cei tineri, cei care azi trăiesc cu Twitter și Instagram, și care sunt invitați să se întrebe dacă nu ar putea produce ceva la fel de viu și de valoros. În acest sens, Joc secund e o provocare peste timp adresată tinerilor de dintotdeauna. M-ați întrebat despre farmec: orice provocare inteligentă e plină de farmec! Sau să contemplăm plastilina mult amestecată a mediocrității și să credem că asta e viața?
fotografie din arhiva personală Bogdan Suceavă
„Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund” este un proiect editorial în toată regula: cartea s-a scris în ani și ani, cu ajutorul unor oameni valoroși. Ce înseamnă pentru dvs dialogul cu acești oameni? Cât de importantă este prietenia pt confortul dvs intelectual?
Mulțumesc pentru dreapta amintire a șantierului de mari dimensiuni care a condus la scrierea acestei cărți… Orice context care ne motivează să lucrăm e prețios și merită aprecierea noastră! Știm asta de la Srinivasa Ramanujan (1887-1920), care s-a luptat cu teoreme de analiză și teoria numerelor dintre cele mai dificile, și care spunea că prețuiește foarte mult orice context care-i ajută munca. Mărturisesc că funcționez pe bază de prietenie! Nu altfel aș descrie sentimentele pe care le am față de fostul meu profesor de topologie, John D. McCarthy, care mi-a stârnit interesul pentru clase de metrici diferite de cele mai des întâlnite, și care prin 2000, după ce a asistat la o prezentare a lui Vlad Boskoff la Michigan State University, mi-a sugerat că aș putea studia spațiile Barbilian. Sau prietenia extraordinară pe care o am pentru Vlad Boskoff, alături de care am scris 23 de lucrări, cele mai multe despre spațiile Barbilian. Sinceră prietenie am pentru Zair Ibragimov, autorul unei teze de doctorat la University of Michigan în 2002, sub conducerea profesorului Fred Gehring, despre spații dotate cu metrica introdusă de Barbilian în 1934. Lucrez excelent într-un mediu intelectual stimulant, unde pot învăța lucruri noi de la oameni care știu mai mult decât mine. Echipa din Departamentul de Matematică de la Cal State Fullerton este, pentru mine, o echipă de prieteni, și asta mă ajută enorm, pentru că funcționez în condiții de normalitate academică și intelectuală; acest mediu fertil în idei de calitate a făcut posibilă întâlnirea cu Al Agnew (alături de care am scris despre Gheorghe Țițeica), cu Adam Glesser și Matt Rathbun (alături de care am scris despre matematica lui Dan Barbilian). Cred în prietenie și așa lucrez.
Încă din titlul cărții îl așezați pe Ion Barbu în cele două lumi, în același timp, fără posibilitatea unei ierarhii sau a unui prim-plan de moment. Practic, ce vreți să transmiteți dvs cu această carte este că pentru Ion Barbu a fost la fel de important să fie matematician, dar și poet. Poezia lui s-a născut ca expresie a unui simț matematic ieșit din comun. Cum comentați această afirmație?
Dan Barbilian a fost un matematician de excelentă calitate, iar instinctul lui de poet a fost superb, și chiar dacă sunt două tipuri de discurs total diferite. Barbilian a spus că se prețuiește mai degrabă ca matematician decât ca poet, ierarhizarea aceasta în plan personal între domenii îi aparține. Ar fi fost de preferat ca și calitatea lui morală să fie la același nivel, e important să nu uităm asta. Atunci când privim critic lucrarea vieții lui descoperim nuanțe semnificative. Dan Barbilian a lăsat texte politice regretabile în anul 1940, plus niște poeme dezgustătoare scrise în aceeași perioadă. Ar fi putut să și-i ia ca model moral până la capăt pe David Hilbert și pe Gheorghe Țițeica, cei care i-au fost modele în matematici. E important să analizăm cu exactitate fiecare contribuție în parte și să cerem din partea fiecărui intelectual să treacă prin realitate cu decență, demnitate și respect pentru viața umană. E sarcina noastră să înțelegem, să clarificăm, să analizăm. Revenind la ceea ce ne interesează aici, faptul că în poetica Jocului secund survin elemente ale filozofiei Programului de la Erlangen reprezintă un punct de forță al culturii române. Acesta e ceea ce ne propunem să investigăm.
Ce-ar trebui făcut ca Ion Barbu să fie mai vizibil cititorilor? Cum găsiți ideea unei ediții critice de opere complete Ion Barbu?
O ediție completă Ion Barbu există, a fost realizată în 2000 de Mircea Coloșenco, prefațată de Eugen Simion, a fost editată la Univers Enciclopedic și mi-a fost foarte utilă în scrierea cărții mele apărute acum la Polirom. Cred că e semn de mare maturitate a unei culturi că asemenea ediții există, se poate lucra foarte bine cu ele. M-a ajutat foarte mult și Opera didactică, ale cărei volume au fost publicate la finele anilor șaizeci din veacul trecut, o ediție pentru care N.N. Mihăileanu a trudit mult. Cu ajutorul lor am putut explica legăturile importante din perioada în care volumul Joc secund a fost conceput (toamna lui 1929). Cred că viața lui Dan Barbilian trebuie discutată și explicată, la fel ca și viața altor creatori români care au lăsat lucrări de înaltă calitate.
September 2016, in Novo Mesto, Slovenia. Photo by Oliver Dragičević
Întâmplarea face ca acest volum să apară într-un an foarte bogat pentru dvs. În 2022 v-a apărut un volum de poezie, ați publicat studii matematice, un eseu despre Sophie Germain, ați fost recompensat pentru activitatea dvs cu diverse premii. E semnul unei neliniști permanente această bogăție de evenimente sau semnul unei maturități intelectuale?
Așa am lucrat dintotdeauna, doar că acum a început să fie mai vizibil felul cum lucrez. E mai bine să investești timp în împlinirea proiectelor decât în contexte care le întârzie, oare nu învățăm asta de la Seneca, din eseul lui Despre scurtimea vieții? Când a apărut romanul Venea din timpul diez, în 2004, încheiam o perioadă intensă pentru mine în care împlineam munca la mai multe proiecte matematice, au apărut toate în același timp. În toamna lui 2005 am acceptat toate invitațiile care mi-au fost adresate și am avut într-un singur semestru 14 prezentări în diverse seminarii științifice în mai multe universități, majoritatea în California. Am fost mereu foarte activ și am lucrat cu ordine și disciplină, chiar și în perioade când am avut de făcut călătorii; să nu uităm că în intervalul 2009-2018 am reprezentat literatura română la festivaluri internaționale de la New York, Praga, Torino, Paris, Ljubljana, Budapesta, Iași și că de fiecare dată când ai parte de o asemenea invitație în mijlocul unui semestru academic nu e ușor să participi. Călătoriile acelea au fost dificile. Pentru a aminti un alt an bun, la nivel personal, în 2015 am avut cinci lucrări de matematică publicate, una dintre ele în Notices of the American Mathematical Society, care avea tiraj de 30.000 de exemplare, în timp ce elaboram romanul Republica, cel în care am avut prilejul să explorez personalitatea unui Ion Luca Caragiale, așa cum era la vârsta de 17 ani. Am mai avut ani cu multe împliniri. Între 2016 și 2018 am publicat anual câte un volum în România, în timp ce activitatea mea a editorială pentru American Mathematical Society era susținută; până acum am editat trei volume în colecția Contemporary Mathematics. Așa am lucrat dintotdeauna, 2022 nu e un an diferit. Ați amintit eseul dedicat Sophiei Germain (1776-1831), scris împreună cu Mihaela Vâjiac (de la Universitatea Chapman) și de colegul meu de Departament, Adam Glesser. Acest text a apărut într-o revistă a Academiei Române, publicată la Iași, și a fost selectat în antologia Best Writings on Mathematics, de la Princeton University Press. Sophie Germain a inventat curbura medie, o cantitate geometrică devenită personaj central în teza mea de doctorat: datoram umbrei ei tutelare un respectuos omagiu. Ritmul meu de muncă e același de dintotdeauna. Faptul că în anii pandemiei am avut parte de recunoașteri importante din partea American Mathematical Society, din partea Mathematical Association of America, alături de o recunoaștere din partea Societății de Științe Matematice din România, a fost o bucurie și o onoare ce obligă.
Photo by Jack Llewellyn-Karski, New Literature from Europe. In New York, November 7, 2015.
Predați la o prestigioasă universitate americană, sunteți stabilit în SUA de ceva ani, dar sunteți în continuare foarte legat de România și scrieți în continuare în limba română. De unde această nevoie de a fi în ambele universuri? Cu ce eforturi vă iese traiul în cele două lumi (n-am spus între, pentru că mai mult ca sigur nu cred că aveți senzația că sunteți prins la mijloc)?
Universitatea de Stat a Californiei de la Fullerton, unde lucrez din 2002, nu e prestigioasă în sensul în care sunt Yale sau Harvard, care au în spate secole de tradiție înaltă, dar e importantă într-un alt sens, care pentru mine înseamnă enorm și care devine tot mai important în America de azi. E vorba de o universitate situată în top 1% în ceea ce privește sprijinul acordat mobilității sociale, și e pe locul 3 la nivel național în ceea ce privește numărul de studenți provenind din comunități mai puțin reprezentate în mediile academice. Am ajuns în locul în care doream să ajung, din punct de vedere universitar, iar ca bonus iată visul de a trăi în California. Am mai spus asta și atunci când am prezentat romanul Avalon. Secretele emigranților fericiți, acum patru ani: am fost primit extraordinar, s-au purtat cu mine extraordinar. Am scris multe lucrări alături de studenții de la Cal State Fullerton și mi-aș dori ca și pe mai departe să am idei și să lucrez matematică originală și interesantă alături de oameni tineri, care vor fi surprinși că pot face cercetare la 19 sau 20 de ani. Importantă e bucuria primei experiențe în cercetare: așa se cresc profesioniștii de mâine.
Veți participa în curând o serie de întâlniri cu cititorii români. Ce așteptări aveți în acest sens?
Există o parte inteligentă a lumii românești, și abia aștept dialogul cu oameni interesați de poezie, de cultură în general, cu oameni tineri care vor să afle mai multe despre cel mai bine păstrat secret al literaturii române: cum ar trebui citite poemele din Joc secund. Cred în talentele extraordinare din România și îmi doresc să fiu util celor tineri. Scriu cu gândul la adolescenții și la tinerii de vârstă universitară din România de azi: față de ei am o datorie. Înaintea lor pun genunchiul în pământ și spun: pot fi util explicând clar idei importante.
Succesul la public al unei cărți nu vine decât rareori însoțit și de succesul la critica de specialitate. Dvs. ați avut parte de ambele până acum. Cu volumul dedicat lui Ion Barbu ce credeți, veți ajunge la publicul larg? Veți stârni interesul cititorilor?
Sunt convins că decodificarea poemelor din Joc secund intrigă și interesează. Am demonstrat cu toate referințele de rigoare ce citea Dan Barbilian, cum a fost educat, ce idei importante urmărea în perioada ce a precedat scrierea acelor poeme, și aserțiunea pe care o propun în volum e că poemele din Joc secund vin la pachet cu construcția așa numitei metrici apolloniene, azi cunoscută sub numele de spațiu Barbilian, ceea ce face perioada 1927-1934 un interval aparte în viața acestui autor. Subiectul e de maxim interes pentru oricine e interesat de poezia română interbelică.
În loc de încheiere: cel mai drag vers din Ion Barbu pentru dvs este… Cea mai importantă descoperire a matematicianului Ion Barbu?
Cel mai drag vers? „Sfânt trup și hrană sieși, Hagi rupea din el“, pentru că sugerează invarianța substanței în lumea unei cetăți rămase neatinse de trecerea vremii. Cât despre descoperirile matematicianului Dan Barbilian, cea mai interesantă pentru mine e construcția metricilor apolloniene, amintită mai înainte. E un fel constructiv de a face matematică, plin de imaginație și intuiție, un dar rar. Aici am răspuns ca un geometru. Dacă ați fi întrebat însă un algebrist, sigur răspunsul ar fi fost diferit, pentru că Barbilian a construit un edificiu important și în acel domeniu. Iar dacă ați întreba un specialist în mecanică, răspunsul ar fi de asemenea diferit, pentru că Barbilian are o construcție axiomatică interesantă pe teritoriul mecanicii teoretice. Discutăm despre un autor a cărui operă conține o mare bogăție de idei, ce ne așteaptă să o privim critic, în căutarea diamantelor ascunse, încă utile azi.
