Știți cum e când se apropie ziua de naștere și nu mai ai răbdare, vrei să deschizi cadourile? Ei bine, exact așa eram toți astăzi. Nu așteptam să plecăm spre casă (unii dintre noi), ci să-i ascultăm pe Andrei Pleșu și Alexandru Călinescu. Invitați, scriitori, jurnaliști, elevi, publicul larg, cu toții ne doream să-l auzim pe Andrei Pleșu. Ca atunci când ești în posesia baghetei magice, dar nu știi ce incantație să spui ca să o faci și funcțională, utilă. Andrei Pleșu are darul acesta de a te scoate din cea mai neagră pasă, cu umorul lui de foarte bună calitate, cu memoria aceea fabuloasă care se activează pe măsură ce dialogul înaintează, cu capacitatea de a pune punctul pe i când te aștepți mai puțin, cu o capacitate de sinteză uluitoare. N-am enumerat decât o mică parte din calitățile de care tuturor ne era dor! A meritat așteptarea, am avut un regal. Prietenia de ani buni (și salvatoare în momente cruciale) dintre cei doi invitați ai ultimei seri FILIT a fost ingredientul de bază al succesului la public, iar întrebările moderatoarei Mirela Nagâț au purtat discuția într-o direcție agreată de cei doi intelectuali.
Înainte de a asista la dialogul de idei al ediției a zecea a FILIT am fost martorii uneia dintre cele mai neașteptate ceremonii de premiere. În sensul bun al cuvântului: mesajul directorului ICR, Liviu Jicman, a fost lipsit de celebrele expresii goale de substanță de care ne tot lovim în comunicatele instituțiilor publice din România. Citit de Sorin Gherghuț (reprezentantul ICR), emoționat vizibil, a dat serii un start altfel decât ne așteptam. Traducerile poeziilor lui Mircea Cărtărescu – Poesia esencial – realizate de Marian Ochoa de Eribe şi Eta Hrubaru au luat Premiul Institutului Cultural Român pentru cea mai bună traducere a unei cărți din literatura română în anul 2021. Mi-a plăcut foarte mult mesajul Dnei Marian Ochoa de Eribe, pus sub semnul unei umanități calde, combinat cu cel al colegei și prietenei Eta Hrubaru, care a încercat să-și stăpânească emoțiile, pe cât a putut. Nu pot să trec cu vederea peste faptul că Sorin Gherghuț a făcut publice și numele celor care au făcut parte din juriu, dar și criteriile în funcție de care s-a realizat clasamentul. Pe de altă parte, a făcut o foarte scurtă prezentare a cărților finaliste, ceea ce poate ajuta publicul în alegerile viitoare; până la urmă, nu citim doar cărțile premiate, ci și pe cele care au intrat în concurs.
credit foto Romina Hamzeu
Al doilea moment al serii a fost dedicat decernării Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021. Dna inspector școlar general Luciana Antoci a vorbit liber, la obiect, prezentând toate cărțile care au fost citite de elevi și nu au fost uitați nici profesorii coordonatori. Cele două eleve care au anunțat premiul au contribuit și ele la menținerea notei de sobrietate. Alina Nelega, câștigătoarea premiului, vizibil emoționată, s-a folosit de toată experiența ei de la catedră și a reușit să facă sala să râdă printr-o pomenire plină de umor a a lui Iosif Naghiu (a cărui poreclă era Ioșca!). Altruistă, a pledat și ea pentru cărțile cu care a concurat Un nor în formă de cămilă, semn că le-a citit pe toate (eu nu știu foarte multe persoane care să facă acest lucru).
credit foto FILIT
Cu o introducere inedită – un citat despre război din Platon – Cătălin Sava i-a introdus în scenă pe cei trei participanți la ultima seară FILIT din cadrul celei de-a zecea ediții al acestui prestigios festival de literatură. Mirela Nagâț și-a structurat întrebările în jurul exemplelor din literatura română, dar cei doi intelectuali au dus discuția în zone mai puțin frecventate astăzi la noi. Au combinat exemplele din literatura Greciei antice cu cele din perioada modernă și contemporană, au fixat de fiecare dată cadrul, rama socială – deloc lipsită de importanță când operăm cu distincția dintre bine și rău. Andrei Pleșu a fost cel care a completat în foarte multe locuri cu exemple din lumea artiștilor plastici sau a oamenilor de cultură în general. Numai doi oameni cu o cultură generală vastă și bine articulată în jurul unor valori eterne puteau să invoce în același răspuns operele anticilor, pe cele scrise în secolul XIX sau XX. Diversitatea aceasta de exemple, idei și argumente dincolo de faptul că este fascinantă este și deschizătoare de noi căi de cunoaștere. S-a râs mult în sală, pe bună dreptate, dar n-a fost nimic rău în asta. Departe de a minimiza ororile războiului sau eforturile celor care luptă la propriu împotriva armatei ruse, cei doi au reușit să facă lumină în ceea ce privește originea conflictului și de ce nu poate fi nici ignorat, dar nici stins de la sine. Andrei Pleșu s-a folosit de experiența de diplomat și a evocat câteva situații concrete pentru a face publicul să înțeleagă cum gândește, de fapt, un conducător ca Putin. S-a pledat pentru diferența dintre cultura rusă și politica (actuală) rusă, pentru încercarea de a ne păstra luciditatea atunci când judecăm conflictul ucrainean.
credit foto FILIT
O să rămână în memoria afectivă a publicului afirmațiile lui Andrei Pleșu, cum ar fi: „Oamenii nu suspendă cu totul coordonatele obișnuite ale vieții.”, „Nu se pune problema să fii indecent că scrii în timp de război”, „Dimensiunea uitării care se adaugă memoriei și pe care noi, românii, o avem foarte activă (…)” și încă alte câteva. Evocarea filmului Serbările galante de către Alexandru Călinescu, doar pentru a introduce în discuția cazul Celine, tachinările dintre cei doi („Așa are succes, cu citate din Marx. Știam și eu citatul, totuși!”), spontaneitatea lui Andrei Pleșu („Profilul meu nu mă satisface!” cerându-și scuza de la „extrema dreaptă a sălii” că nu poate să stea cu fața spre ea) și invitația la neuitare au dat serii nota de calitate necesară încheierii unui festival de calibrul FILIT.
Păstrez în minte afirmația lui Alexandru Călinescu din final: „Mă îndoiesc că există o pedagogie a lecturii. Gustul pentru lectură, pentru carte, îl ai sau nu îl ai.”. Papionul lui Andrei Pleșu mi-a adus aminte că intelectualii rafinați sunt, de regulă, excentrici, în sensul că își permit să fie împotriva modelor, fără să piardă nimic din nota de eleganță care-i definește. De cultivat discursul acesta realist, lipsit de orice urmă de fatalism, ancorat într-un sol al speranței. Niciunul dintre cei doi nu știu ce va urma, nu riscă predicții, pentru că „Eroismul astăzi este accesul la normalitate, firescul.” (Andrei Pleșu). Fie ca de mâine încolo să vorbim doar despre eroii unei normalități pierdută în negura războiului.
Așa s-a încheiat FILIT 2022. Îmi doresc să-l mai aud/văd/ascult pe Andrei Pleșu pledând pentru normalitate, pe Alexandru Călinescu cultivând prietenia de cursă lungă și pe mulți alți intelectuali asemenea lor. Întoarcerea acasă capătă alt sens după ce primești confirmarea că se poate, că încă se mai poate să fim oameni.
