În premieră pentru o instituție culturală din România, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), lansează o emisiune dedicată exclusiv spectacolelor OCC, pe postul de televiziune N24 Plus. În cadrul emisiunii pentru copii ,,Nino și Maria”, difuzată sâmbăta și duminica, de la orele 11:45, respectiv 09:00, doi dintre cei mai populari artiști de la OCC vor prezenta detalii despre programele Operei Comice pentru Copii, plus spectacolele în serial.

Ultimele reprezentații ale spectacolelor ,,Alice în Țara Minunilor” și ,,Erus și Valea Răbdării”

Cei care nu au apucat să vadă premiera lunii martie la OCC – spectacolul de balet ,,Alice în Țara Minunilor” în regia și coregrafia Corinei Dumitrescu – mai pot să își cumpere bilete la reprezentațiile din 16 și 17 martie, la Sala Mare, de la orele 11:00 și 17:00. Năzdrăvana Alice îi invită pe cei mici să ia parte la o adevărată aventură, alături de binecunoscutele personaje magice – Iepurele Alb, Pălărierul sau Pisica Cheshire. Tot pe 16 și 17 martie cei mici au ocazia să îl întâlnească pe curajosul Erus și să pornească alături de el în călătoria fantastică prin Valea Răbdării, la Sala Undergrant. Spectacolul de teatru ,,Erus și Valea Răbdării”, în regia Irinei Slate, este o adaptare după cartea cu același nume a lui Alec Blenche, o frumoasă poveste despre prietenie și înțelegere, dar mai ales despre răbdare și a ajuns la 50 de reprezentații de la premiera din toamna trecută!

Primăvara Jocurilor revine la OCC

Din 23 martie, Opera Comică pentru Copii vă invită să vă bucurați din plin de primăvară și să petreceți timp cu cei mici în Grădina OCC, locul perfect pentru un weekend în familie. Sâmbăta între orele 11:00 – 19:00 și duminica între orele 11:00 – 17:00, la sediul instituției din Calea Giulești, nr. 16, cei mici vor avea la dispoziție numeroase jocuri în aer liber, ateliere de creație, board games, foto corner, food court și o mulțime de alte surprize.

Petreceri de naștere pentru cei mici la Aventura Parc

Tot din 23 martie, Aventura Parc revine la OCC cu numeroase activități amuzante pentru cei mici. Copiii vor putea să încerce peretele de escaladă, tirolienele, dar și să își pună la încercare aptitudinile sportive, urmând cu atenție traseele marcate prin copaci. Aventura Parc se adresează tuturor copiilor cu vârsta minimă de 5 ani, iar biletul costă 20 de lei pentru 30 de minute de activitate.

De asemenea, părinții care doresc să le pregătească copiilor lor o zi de naștere cu totul specială sau pur și simplu o petrecere surpriză, vor avea ocazia, în fiecare weekend, începând cu 23 martie, să închirieze zona Aventura Parc. Pentru asigurarea disponibilității spațiului, rezervările se vor face din timp. Astfel, în decurs de un an de zile, apare al treilea spațiu de petrecere a zilei de naștere la OCC, după cel de la balconul Sălii Mari și cel de la Escape Room.

Musicalul ,,Madagascar, a Musical Adventure JR.”, o nouă premieră la OCC, în iunie

În luna iunie, Opera Comică pentru Copii prezintă premiera musicalului ,,Madagascar, a Musical Adventure JR.”. Pe 14, 15 și 16 iunie, bucureștenii sunt invitați să vadă spectacolul realizat de Jaqueline Bratu, o aventură muzicală cu și pentru copii, adaptată după superproducția cinematografică cu același nume realizată de DreamWorks. Timp de 60 de minute, amuzantele personaje din film – leul Alex, zebra Marty, girafa Melman, hipopotamul Gloria și, bineînțeles, pinguinii – vor urca pe scena OCC și promit să le ofere copiilor o experiență muzicală uluitoare. Biletele pot fi achiziționate de pe platforma bilete.ro.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori. În anul 2018, Opera Comică pentru Copii a pus în scenă 741 de spectacole pentru care s-au vândut 135.000 de bilete.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura