„O căutare” – Ligia Ruscu

Mi-au plăcut mereu basmele și mi s-a întâmplat să le citesc, adult fiind, cu o plăcere înnoită, îmbogățită de o mai bună cunoaștere. Romanul Ligiei Ruscu este însă un basm pentru oameni mari, mult mai complex decât cele destinate și copiilor și m-am lăsat prinsă în fantasmele sale de-a lungul câtorva zile de vacanță petrecute la munte și apoi la mare. S-a dovedit a fi o lectură ideală pentru acele momente. Spațiul presărat cu elemente fantastice pe care autoarea îl creează în această carte are un aer familiar și fascinant totodată, amintind de poveștile cu feciori de împărați, zâne și alte făpturi miraculoase, fără a abandona pe deplin cadrul realistic, cu probleme și intrigi specifice umanului. Îmbinarea celor două planuri, real și fantastic, dau naștere unui captivant roman plin de peripeții ieșite din comun, al căror protagonist este tânărul Șandru, crescut ca fiu al unui crai. Zdruncinat de jumătățile de adevăr care îi spulberă lumea, așa cum a cunoscut-o întreaga copilărie, Șandru pornește la drum în căutarea întregului adevăr privind existența și originile sale. Călătoria sa devine astfel o aventură inițiatică palpitantă și plină de farmec, dar și de farmece, întrucât autoarea a ales să-și presare din plin povestea cu tot soiul de personaje fabuloase, pornind de la mituri străvechi din folclorul popular, pe care le reinventează, iar rezultatul este unul savuros, care îi atrage chiar și pe cei care nu ar gusta în mod obișnuit literatura fantastică.

Ligia Ruscu plăsmuiește o lume ce nu poate fi încadrată în timpul și spațiul cunoscute, dar, cu toate astea, are destule elemente din lumea pe care o cunoaștem din povești. Harta acestor ținuturi o găsim la începutul cărții și ea ajută cititorul să vizualizeze mai clar întregul periplu al lui Șandru (un nume românesc provenit din limba maghiară; de altfel, multe personaje au nume românești vechi, dar întâlnim și destule nume cu iz antic, cu origini grecești sau neidentificate). Denumirile de pe această hartă îmbină, de asemenea, originea neaoșă cu cea străină, veche, încât ai senzația că, atunci când începi a citi pătrunzi printr-o poartă a timpului, într-o lume dispărută, încă necunoscută, la începuturile timpului. Și totuși nu ne aflăm la începuturile istoriei – citind aflăm de o altă civilizație care stăpânise acele ținuturi sute de ani înainte ca regatul lor să se fărâmițeze: candarenii. Misterul planează asupra acestei civilizații cândva înfloritoare, care stăpânea meșteșugul scrisului și care, după cum spun poveștile, se folosea de vrăji pentru a-și întinde stăpânirea. Solomonarii erau vrăjitorii care lucrau în slujba candarenilor și teama de ei și de lucrătura lor a dăinuit peste veacuri în conștiința popoarelor care au ales să părăsească știința de carte, considerată periculoasă și asociată vrăjilor și puterilor malefice. Astfel se explică puterea pe care poveștile transmise pe cale orală o au asupra oamenilor simpli, ignoranți în ale scrierii și cititului. Cunoașterea se bazează exclusiv pe învățăturile transmise prin viu grai, iar orizonturile sunt limitate. Numai fiii de viță nobilă, cei care se pregătesc să preia tronul, au posibilitatea să învețe meșteșugul scrisului și limba candareană, altfel dispărută.

Crescut la curtea craiului Lostun, pe care îl considera unchi al său, ca moștenitor al tronului, Șandru duce o viață lipsită de griji și își petrece timpul după bunul plac, cutreierând împrejurimile cu prietenii săi care, în mod neobișnuit, nu sunt de rang înalt, ci fac parte din supușii craiului. Acest aspect nu-l pune pe gânduri pe băiat până ce, într-o bună zi, află că, de fapt, nu poartă sânge albastru în vine, ci a fost adus la curte din porunca rostită cu limbă de moarte de craiul Șoim (pe care îl credea tată).

„Taina a fost păstrată cu sfințenie, iar căutările s-au lungit, vezi, până în ziua de azi. Sau, dacă nu chiar așa, vreme îndelungată după ce s-a pecetluit acea înțelegere. Au fost trimiși oameni de încredere în cele patru zări. Niciunul dintre ei nu a aflat nimic folositor. Nu i se știuseră craiului Șiom încurcături cu femei, nici pe față, nici în ascuns. Nici nu plecase de lângă cei din preajma sa fără să se știe încotro – mai puțin în acele câteva săptămâni dinainte de a muri.” (pag. 27)

Nimeni nu știe cine îi sunt părinții. Tot ce poate afla este că a fost adus din Codrul Mohorât, un ținut de care oamenii se tem și în care se spune că trăiesc tot felul de făpturi de care e mai bine să te ferești. Poveștile înfiorătoare nu sunt însă îndeajuns de puternice pentru a diminua dorința lui Șandru de a-și afla originile, astfel că acesta pornește la drum pentru a descoperi de unde se trage și cine i-au fost adevărații părinți. Un demers riscant fără de care, însă, Șandru simte că nu-și poate găsi loc pe lume. I se alătură câțiva tovarăși și împreună trec prin tot felul de încercări periculoase. Moartea și vrăjile se ițesc de te miri unde, de parcă o putere ostilă ar vrea să-l oprească din căutarea sa.

„Când ajunse și el lângă fântână, Șandru opri calul cu o mișcare scurtă și se aruncă din șa. Ceva nu era bine. Vedea fântâna, îl vedea pe Soare cum scotea ciutura plină de apă curată scânteietoare, dar cumva Soare se arăta în ochii săi mai deslușit decât toate care îl înconjurau.” (pag. 87)

Nu voi intra în amănunt în ceea ce privește peripețiile pe care le au Șandru și tovarășii săi, vă las să le descoperiți citind, pentru a nu le dilua savoarea. Toată această căutare îndrăzneață și, poate, nesăbuită, reprezintă însă procesul de maturizare a tânărului Șandru care, de-a lungul ei, va învăța ce înseamnă prietenia adevărată, dar și ce înseamnă trădarea și nenumăratele chipuri pe care aceasta le poate îmbrăca. Nimic nu este ceea ce pare, intrigile se țin lanț, contururi înșelătoare se ivesc din neant, căutând să pună piedici adevărului la care băiatul nădăjduiește să ajungă. Greutățile însă nu îl opresc, nici măcar moartea care lovește dureros de aproape nu-l sperie. Deși ar putea să lase baltă această incursiune pe tărâmul răului și să-și găsească un rost tihnit între oameni, Șandru simte că nu ar putea trăi împăcat cu sine dacă nu ajunge la propriile rădăcini. Adevărurile însă nu sunt întotdeauna tămăduitoare, chiar dacă oferă oarecare certitudini. Uneori, ele pot fi mai apăsătoare decât ambiguitatea.

Romanul Ligiei Ruscu oferă lecții de viață într-un mod învăluitor și încâlcit, dar deosebit de plăcut. Citind, evadezi din realitate într-o lume de basm, misterioasă și imprevizibilă. O experiență inedită, plină de elemente fantastice care aprind scânteia copilăriei în mintea cititorului. Scriitura și intriga sunt lucrate cu migală, detaliile sunt urmărite cu atenție, fiecare pagină aduce cu sine o picătură în plus de mister, dar și una revelatoare.

Editura: POLIROM