… doar vă las câteva poezii, alese la întâmplare. Dacă vedeți cartea pe rafturile librăriei să știți ce e cu ea.

Înainte de a citi poeziile, e bine să știți că: poezia pentru copii este un instrument care ajută enorm la dezvoltarea limbajului (pentru că are ritm și/sau rimă, pentru că le vorbește celor mici despre un animal sau o plantă, pentru că le consolidează vocabularul, dezvăluindu-le mai multe sensuri ale aceluiași cuvânt); pe de altă parte, poezia pentru copii nu trebuie să conțină limbaj argotic, diminutive (tocmai din motivele enunțate anterior) și, evident, trebuie să fie scrisă conform cu toate regulile gramaticii uzuale. Încă ceva: bine ar fi să nu se amestece lexicurile mai multor limbi, tocmai pentru că se observă la copiii de astăzi că se exprimă foarte greu doar în limba română, tendința fiind să folosească foarte multe cuvinte din limba engleză (sau italiană, sau spaniolă, depinde de caz), cauza o intuiți, probabil: desenele animate sau limba folosită în mod curent în comunicare în mediul în care cresc.

Toate acestea fiind spuse, citiți câteva dintre poeziile alese și alegerea vă aparține! 🙂

Iepurașul care a-mpușcat doi iepuri

Un iepuraș a avut noroc:

S-a pipăit în locul ăla de sub coadă

Și, dând de ce îi place lui să roadă,

A scăpat și de frică, și de foame, dintr-un foc.

Ora de geogra

Cum sunt fauna și flora

În Bali și-n Bora Bora?

În Hawaii, cât o fi ora?

În Tahiti, fac graffiti?

E solstițiu-n Mauritiu´?

În Maldive-or fi andive?

Dar calvados în Barbados?

În Cuba se fac scuba?

Cum o fi apa-n Aruba?

Au bermude în Bermuda?

Da-n Antigua și Barbuda?

 

Asta-mi trece prin cap mie

La ora de geografie.

Ics și Zero

În timpul liber, Ics și Zero

Sunt prieteni foarte buni.

Nu există între ei

Frecușuri și tensiuni.

Uite, de exemplu, Zero

Spală hainele cu Dero.

Pe-ale lui, și-ale lui Ics,

Iar Ics… freacă plitele cu Tix.

Și-și fac daruri reciproc:

Zero i-a luat un sombrero

Ics,  șapcă cu cozoroc.

După ce-i citește Zero

Din Tacit și din Cicero,

Citește la schimb și Ics

Comicsuri cu Asterix….

 

Însă, cum se duc la slujbă,

Îi apucă-o dușmănie,

Că Zero ar lua o drujbă

Și l-ar ciopârți pe Ics,

Iar Ics

I-ar înfige-n ochi un pix,

L-ar face pe Zero zob

 

Fiindcă timpul liber e timp liber,

Iară jobul este job.

Șoarecele de bibliotecă

„Am servit din toți, n-ai grijă!”,

Mi-a zis azi un șoricel,

„Și din James, și din Marcel,

Din Francesco… din Miguel!

Într-o vreme mă-mbuibam

Doar din el și William!

Pe Lev și pe Fiodor

I-am ros până la cotor.

Mi-a plăcut la gust și Franz,

Iar când n-aveam niciun sfanț

Ziceam: «Nene, asta e!

N-o să mori dacă încerci

Și tu-un pic de Honoré!»

L-am halit și pe Jean-Pau

Tot, c-aveam stomacul gol.

Nu mi s-a părut grozav.

Ce să mai spun de Gustave!

Pe Arthur, pe Immanuel

Mi-a fost greu rău să-i diger,

Iar din Johann și Thomas

Am băgat, dar mi-a rămas,

N-am putut să îi dau gata

Cum am dat-o pe Agatha…

 

Și, vezi tu, rozând din toate,

Mi-am dat seama ce prefer:

Să-l mănânc pe Jamie, frate!

Care Jamie?! Oliver!!!”

De ce cad castanele?

Pasărea pâsâitoare,

Zisă și sâcâitoare,

E pasărea-aia care-apare

Câteva zile pe an

Și stă numai în castan.

N-a văzut nimeni cum arată

Fiindcă umblă camuflată,

Dar ea există cu adevărat

Și e smintită, dilie, nebună de legat.

Că știți ce face această pasăre zevzeacă

De când vine până pleacă?

Face-ntruna pâs, pâs, pâs!

Și, când trece pe sub pom o persoană,

O lovește în cap c-o castană

Și-apoi se găinățează pe ea de râs.

 

Cine a pus piper în mare? Poezii pentru copii de Carmen Tiderle

Editura: Humanitas

Colecția: Humanitas Junior

Anul apariției: 2019

Nr. de pagini: 112

ISBN: 978-973-50-6419-8

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura