Recent au apărut două volume ce completează colecția binecunoscută a Cristinei Andone, Povești din Pădurea Muzicală: unu este dedicate lui Mozart, celălalt lui Beethoven
Colecția Povești din Pădurea Muzicală reprezintă o serie de povești pentru copii scrise de Cristina Andone, ale căror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Cărțile, original ilustrate de Adriana Gheorghe, Sebastian Oprița și Thea Olteanu, îi vor „împrieteni“ pe copii cu muzica clasică, oferindu-le, într-un mod accesibil, informații esențiale pentru cultura lor generală. Un prilej minunat pentru a sta de vorbă cu scriitoarea Cristina Andone, cea care, iată, nu se lasă învinsă de nimic și-și duce proiectele la capăt.
Mozart și Beethoven – doi titani ai muzicii clasice. Cum crezi că-i vor privi ce mici după ce-ți vor citi cărțile?
Aș vrea mai degrabă ca acești copii să-i asculte diferit. Pentru că, până la urmă, cărțile mele sunt despre muzica marilor compozitori, nu despre biografia lor. Desigur, la finalul fiecărei cărți avem un scurt racord biografic. Dar povestea este despre muzică. Mi-ar plăcea ca un copil, după ce va fi citit Mozart și curcubeul muzical, să înțeleagă mai bine ce înseamnă armonie. Cum muzica în stilul galant poate fi decodată ca o conversație în care avem o întrebare (frază ascendentă) care primește un răspuns (fraza descendentă) și mai primește ceva: acordul de final ca un fel de mulțumire pentru răspunsul primit. Pentru că stilul galant crede în politețe, crede în rezolvarea lucrurilor, crede în acord și…armonie. Aș fi tare fericită, apoi, ca acest mic cititor să încerce să compună în stil mozartian: cu mâna stângă interpretând un sprințar bassoalbertino, cu mâna dreaptă creionând o temă, apoi simetria ei și, în fine, reconciliind cele două mâini într-un acord odihnitor, care pare a spune: e perfect așa, da, e bine.
Ai construit în jurul lui Mozart o întreagă poveste, din care nu lipsește animalul de companie preferat – un iepure. De ce un iepure?
Nu-mi plac de obicei diminutivele dar, în acest caz, pentru că ilustrăm stilul galant în muzică, aș spune: iepuraș. În povestea mea, spiridușul Mozart este o personificare a muzicii mozartiene, ne ilustrează caracterul ei, de la spirit-spiriduș. Așadar, avem un personaj senin, sprinten, bine-voitor, optimist, care locuiește într-un brad mereu verde, are o cameră de muzică în culori pastelate, mai ales în azuriu – nuanță predilectă pentru seninătate și foarte prezentă în rococo – și, da, are un iepuraș, pe nume Allegretto. Fiecare spiriduș-compozitor din Pădurea Muzicală are un animal de companie, un fel de alter-ego cu care copiii pot empatiza imediat. Pentru că decupajul pe care l-am ales din muzica lui Mozart se revendica din stilul clasic, ordonat, armonios cu reverberații rococo, m-am gândit că un iepuraș alb cu funda bleu ar putea fi o bună ancoră narativă. La Beethoven, pentru că avem o muzica eroică, puternică, năvalnică, spiridușul are drept companion un pui de leu pe nume Ludwig.
Lecția de armonie a lui Mozart poate fi și o lecție de viață pentru copiii care vor citi cartea. Am dreptate sau nu?
Așa sper. Armonia din muzică mi-aș dori să irizeze mai departe. Să fie o lecție despre cum ne armonizăm cu ritmul lumii, păstrându-ne notele de bază. Despre cum vom înțelege ritmul diferit al unei alte persoane. Despre cum vom îndepărta stridențele de tot felul. Și vom căuta cu răbdare echilibrul. Care da, este posibil. Nu doar într-un acord, în muzică. Ci și într-un acord cu noi înșine.
Beethoven n-a avut un destin tocmai prietenos cu el, dar cu toate acestea a rămas în memoria colectivă ca titan al muzicii. Care crezi că este calitatea definitorie pentru personalitatea sa și pe care ar trebui obligatoriu să o cultivăm și la copiii noștri?
E adevărat, Beethoven a avut o viață tare grea. Dar știi? Majoritatea marilor compozitori au avut o viață care astăzi ni s-ar părea imposibil de îndurat. Cu boli grave, sărăcie, părinți morți de timpuriu, peregrinări, umilințe, nesiguranță, mizerie. Există destule cărți despre biografia lor, inclusiv variante romanțate, mai pasabile. Ce mă interesează pe mine în mod special este lecția pe care acești compozitori ne-o dau prin muzica lor, prin ce au creat. Îți spun acum ca scriitor. Am scris până acum 17 cărți, dintre care un roman, Plec, și trei antologii Nesupusele și Cum e să fii fată. Mesajul meu, miezul meu sufletesc nu sunt de găsit în biografia mea, oricât de bizar ar părea acest lucru. Ci în poveștile pe care le scriu. Ele îmi reprezintă mult mai bine esența decât niște evenimente din viață care sunt, de fapt, povești cu creatori multipli. Viața ne scapă, poate. Creația, nu. Așadar, lecția cea mai valoroasă pentru un copil nu mi se pare neapărat cea dată de viața lui Beethoven, chiar dacă și de acolo ne putem lua niște repere, cel puțin legate de obstinație sau de capacitatea titanică de a munci. Muzica lui Beethoven ne învață ce înseamnă curajul. Ne învață ce înseamnă să fim vii. Beethoven nu ne lasă nicio o secundă să ne plictisim, să ne închipuim că știm ce va urma (în fine, de acum îi știm pe dinafara compozițiile, dar chiar și așa tot ne sare inima din piept la un accent sau la un fals-final ca o explozie de artificii). Ne zgâlțâie bine de toate temerile, neputințele, obișnuințele, prăfuințele (știu ca nu există cuvântul în limba română, dar poate de acum încolo va exista). Or asta e o lecție neprețuită pentru această generație. Uite, acum lucrurile încep să se schimbe dramatic. Trăim vremuri de incertitudine. Dacă suntem prezenți, alerți, curajoși și solidari vom putea trece peste orice.
Dacă la Mozart vorbim de curcubee și zâmbete, la Beethoven vorbim de furtună. Cred că în felul acesta copiii pot învăța că și furtunile au ceva bun în miezul lor, în ciuda faptului că-i sperie. Am dreptate sau nu?
Furtuna e un simbol pentru caracterul năvalnic, intempestiv al muzicii lui Beethoven: pentru ruperile lui de ritm, pentru tunetele pe care le auzim atât de des, ca o semnătură beethoveniană. Furtuna reprezintă mai degrabă modul impetuos de a ne simți vii, de a nu ne lăsa supuși, de a nu sucomba într-o stază călduță și, până la urmă, plictisitoare.
Prietenul cel mai bun al lui Beethoven este un leu. Cum se împacă leul cu furtuna?
Leul Ludwig reprezintă, la rândul lui, caracterul puternic, năvalnic al muzicii beethoveniene. Este din același registru simbolic cu furtuna. În carte avem o poveste în care acest pui nu era mereu curajos-eroic-furtunos. Dimpotrivă. Se temea de umbre. Se temea de întuneric. În Sonatina pentru Ludwig învățăm că noaptea e locul de joacă al stelelor. Că întunericul lasă o plapumă bună peste lume. Că prin valul negru pe care îl așterne noaptea ne putem închipui ce vrem noi, nu doar lucruri rele, de spaimă. Curaj!
Anul acesta în muzică este Anul Beethoven. Sunt sigură că te-ai gândit la câteva activități prin intermediul cărora copiii să cunoască mai bie universul muzical al acestuia. Poți să ne dezvălui două-trei dintre acestea?
Da, am vrut ca Beethoven și furtuna de sunete sa apară acum, când sărbătorim 250 de ani de la nașterea marelui compozitor. Va fi un an….furtunos. Deși nu cred ca la asta ne așteptăm de la Anul Beethoven. Într-un fel, vezi, și asta e în linie cu muzica lui Beethoven: provocarea limitelor, surpriză, luptă, depășirea acestor limite. Mi se pare un timp mai potrivit ca niciodată pentru curaj. Și pentru schimbare. Pentru că ruperi bruște de ritm avem, iată, din plin.
Hai să-ți spun care era planul inițial pentru această carte, înainte de „corona”. Chiar, cred că vom avea dat și reperul acesta: lumea înainte și după Cov19. Revenind. Plănuisem un turneu de carte în 7 orașe cu ateliere despre muzica lui Beethoven. Le vom amâna pentru la vară. Aveam de gând să lansăm o piesă de teatru muzical pe marginea cărții, cu ajutorul prietenei mele din Brașov, soprana Ioana Damian-Bitere. Vom vedea cum și când se va întâmpla acest lucru. Ce vă pot spune cu siguranță este că începând de luni, 23 martie, voi avea un atelier on-line, Poveste muzicală de seară, pe pagina de Facebook Povești din Pădurea Muzicală și, desigur, pe pagina editurii, Nemi. Vor fi povești din întreaga colecție spuse la gura sobei și însoțite de un mini-teatru de păpuși. Sper sa iasă bine. Mă tem puțin pentru că sunt obișnuită să țin aceste ateliere în prezența copiilor, nu să vorbesc singura de acasă. Dar îmi voi imagina. Voi povesti, voi face teatru de păpuși și îmi voi închipui că nu sunt singură. Că undeva, la casele lor, alți copii își imaginează și ei că suntem împreună, în cercul de încredere și de bunătate al poveștii. Acolo unde totul are sens. Acolo unde e armonie. Vom povesti, vom asculta muzică, nu ne vom teme, vom spera, ne vom bucura.
