În cei doi ani de pandemie de coronavirus, oamenii s-au îmbolnăvit și de altceva. Bolile cronice și-au accelerat evoluția, alte îmbolnăviri au venit pe nepusă masă, pentru că stresul și chiar depresia au favorizat instalarea acestora în corpurile umane debile. Pandemia n-a făcut altceva decât să ne arate că suntem oameni, cu vieți limitate și prea scurte pentru câte avem de gând să facem. Experiențele de viață din tot acest timp s-au adunat în mii de pagini de jurnal și în alte câteva mii de pagini de ficțiune sau de nonficțiune. Se vorbea încă de acum un an despre apariția literaturii de pandemie, referirea fiind direct la cărțile scrise în tot acest timp și nu la cărțile care au fost scrise înainte și au văzut lumina tiparului abia acum. Poeții au fost printre cei mai reactivi, cum era și de așteptat, așa se face că au apărut (foarte) multe cărți de poeme cu și despre boală, coronavirus, spaime, depresie și multe alte subiecte care au legătură directă cu pandemia. E o dovadă că poeții sunt oameni ai cetății și că indiferența este departe de a-i caracteriza.
Pe final de an 2021 am citit două cărți de poezie, ambele scrise în ultimii doi ani și apărute în 2021, la două edituri diferite. Două poete de vârstă apropriată, ceea ce așază în aceiași generație literară, dacă nu greșesc prea mult. Cartea Anei Pop Sîrbu, Homeomerii, a apărut la Editura Tracus Arte, cu o copertă foarte bine gândită și cu o redactare excelentă (recunosc mâna lui Teodor Dună!); cartea Vioricăi Răduță, Ai moartea pe față, a apărut la Casa de pariuri literare, cu o copertă în cu totul alt concept și cu o așezare în pagină care ajută buna înțelegere a poemelor. Ambele scriitoare sunt departe de perioada debutului, ambele au fost profesoare de limba și literatura română și ambele au trecut prin boală în ultimul an, dar niciuna (din câte știu eu) nu au avut infecția provocată de covid-19. Ana Pop Sîrbua ales să scrie despre relația dintre boală și propriul ei corp, o introspecție dureroasă și extrem de analitică a etapelor bolii și a felului cum aceasta modifică funcțiile organelor interne. Viorica Răduță alege să scrie despre propria ei boală din aceiași poziție cum a făcut-o în volumul dedicat morților de la Colectiv, Arsura umblă după trup (volum apărut la Editura Next Page). Percepția socială a bolii și analiza etapelor prin care trec bolnavii cu care ea se intersectează pe holurile spitalelor se transformă în poezii de intensități diferite, cu lungimi și profunzimi variabile. O încercare de menținere a obiectivității cu obstinație, care uneori devine inconfortabilă pentru cititor, dar poate că acesta este efectul urmărit de poetă. Homeomerii Anei Pop Sîrbu te sensibilizează, îți exacerbează capacitatea de introspecție, te pune la încercare în ceea ce privește consecvența, căci odată ce te-ai luat în posesie nu mai ai voie să te abandonezi, să-ți lași trupul să funcționeze după cum vrea el. Abia după ce iese boala din corp, după ce și ultimul rest de luptă cu boala dispare, poeta trece la un alt capitol, începe să se bucure de micile plăceri ale vieții, vede cu alți ochi orice mică bucurie, începe să ia în serios toate cele trecute cu vederea până atunci. E o înțelepciune mascată aici, una care nu e dată de experiență și anii de viață, ci de trecerea prin boală, confruntarea cu un inamic nevăzut și perfid.
Ce dau cititorilor cele două scriitoare? Dacă Ana Pop Sîrbu scrie dintr-o nevoie intrinsecă de a sublima definitiv orice relație cu boala, într-o încercare (reușită) de a merge mai departe cu zâmbetul pe buze, Viorica Răduță rămâne într-un plan al manifestului social, căci ei i se pare că au rămas nerezolvate prea multe lucruri și că nimic din ceea ce se întâmplă nu e ce trebuie să fie. Nu spun că se citesc ușor cele două volume, din contra, nu vă vor lăsa indiferenți și veți înțelege că da, spiritul ne definește mai mult decât materialitatea, sufletul trebuie și el îngrijit. O reflecție impusă de cele două scriitoare, un fel de intermezzo atât de binevenit în aceste vremuri atât de tulburi. Las aici câteva poeme, din ambele volume, cu speranța că veți găsi de cuviință să le citiți integral.
***
3. Linii și spasme de Ana Pop Sîrbu
Scriu, amestecând culorile,
Anatomia și întunericul.
Înot în somn, apoi resorb
Atâtea căderi,
Presiuni,
Structuri.
Altcineva îmi schimbă zi de zi
Reflexele, punctele de suspensie,
Dilatarea inimii, ori frigul polar
Din circuitele închise.
Mă întorc într-un corp străin
Ca într-o fantă vulnerabilă.
Zâmbetul meu îngheață
Lângă o salcie strangulată
De lichidul uleios
De pe membrele bătrâne.
Aud ritmul avioanelor,
Amestecat cu strivirea,
Gândindu-mă
La încheieturile dulci de altădată.
Prăpastie din lucruri
Mă privește în ochi,
Săpând la rădăcina solară,
La nopțile fără aer,
La uriașele forțe din mine,
Construite din linii și spasme.
Primăvara aceasta alunecă
Pe buze, pe obraji, pe reflectoare,
Ori pe copiii treziți din somn.
Trag în piept dungi de albastru
Să ajung acolo.
***
15. Murmur de Ana Pop Sîrbu
În zori,
Scriu palimpseste,
Murmur amintiri netrăite.
Sunt prizoniera
Cu o mie de fețe,
Când poemul se naște.
***
19. Castitate de Ana Pop Sîrbu
Am traversat la nesfârșit
Acel ivoriu.
Polenizam întâmplări.
Castitatea
Îmi era lipită
De fiecare impas.
***
28. Scriu despre tot de Ana Pop Sîrbu
Scrisul e vâslă, lăcaș, galeră.
Scriu pe turmele dense de experiențe,
Imparțiale, boeme.
Scriu despre amirali fără plată,
Despre contur și unde.
Despre inima oceanelor,
Despre diguri de tăcere.
Despre griul zimțat
Al fotografiilor vechi.
Despre tot ce am pierdut.
Scriu pe tăiș, pe violaceul nașterii.
Pe cangrene, pe rânjet, pe zgură.
Pe convoiul de ziduri ce vor muri,
Pe atâtea priveliști păstoase. Pe amnezia mea, pe amnezia ta.
***
32. Un deșert de Ana Pop Sîrbu
O scrisoare cu fisuri,
Cu gesturi extinse,
Aproape trase la indigo.
Un experiment,
Plutind din interior.
Cu flash-uri multe,
Năucitoare.
Fragile. Alungite.
Un deșert,
Cu fața întoarsă.
***
75. Îndoiala de Ana Pop Sîrbu
Expertă în litere
Și în întâmplări.
De trei ori l-am citit pe Homer,
Dar niciodată pe Herodot.
Numai îndoiala
Așterne lucrurile uitate
În fața drumului.
***
trece o floare de carne de Viorica Răduță
sub lupa care e timpul
deocamdată
omul nu are umbră doar fața crăpată
cu lacrimi care nu curg pentru că
ochii sunt săpați
ca în groapă
un adăpost pentru purpură
în carnea ei
împreună cu rugăciunea
care nu mai înaintează
stă albă ca gândul
stă înaintea glasului
din care s-a scos pământul
s-a scos suflarea
noaptea la fel
mulți au murit din cauza gândului
care se făcuse țăndări
partea amară
așa ziua locuia singură
și iarba și adâncul
puse pe fețele
pe bandajele înțepate la ochi la gură la gând
prin care floarea dădea alte flori
de pământ de cristale
cum aleargă doar văzul cu pustiul în el
sub lupă
***
au boala în oase de Viorica Răduță
în plămâni
unde să mă duc
am tăcut
am ajuns la porți
răbdarea deja era o tristețe
un asimptomatic pe pat de spital
a cerut să vină aproapele meu
aproapele nu avea specialiști de ochi de plămâni de timp
avea doar pacienți care ajung la oase
ori direct la plămâni a spus
de două luni ajungeam vântul a spus
un bolnav cu el poartă golul la ATI
terapeutul că să aibă secțiile aer
timp
înăuntru ca afară
cu boala mea de oase cu boala mea de plămâni
cum stă la un pat de moarte
cu radiografia în mână a întrebat
cu timpul
acolo zice aproapele să merg
la radiografie întreb
fără stetoscop întreb
și mă așez în astmul din jur
unde să mă duc dacă nu este aer
am tăcut am ajuns la porți
***
masca de Viorica Răduță
își schimbă profilul fața
de la o gardă la alta de la privire
cu tusea cu febra cu timpul
de mătase în ea
să coasă o haină cu trup cu tot
dar îi trebuie ață cât voința lui
cât mâinile doctorului trase în tuburi
prin care un clovn bate ritmul
inima bate singură lângă
trupul înfășurat în cearșaf și mortar să respire
de parcă atârnă pe o funie
funia îi taie gâtul și atunci
caută împrejur
frica e acolo gâlgâie cu putere
așază masca și o coase la loc pe
gândurile de seară de dimineață
o piele croită și ea ca o ață de care
tragi să încapă și cumpăna
pe seceta asta umbra ei stă în aer
ca o adiere
poate respirația își caută capul
în golul fântânii
sau ce este așa de adânc și nu vede
Homeomerii de Ana Pop Sîrbu
Editura: Tracus Arte
Anul apariției: 2021
Nr. de pagini: 116
ISBN: 978-606-023-307-7
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Ai moartea pe față de Viorica Răduță
Editura: Casa de pariuri literare
Anul apariției: 2021
Nr. de pagini: 126
ISBN: 978-606-990-171-7
Cartea poate fi cumpărată de aici.
