„Martha Bibescu și vocile Europei: corespondență și dosar CNSAS: 1941 -1945” – Volum editat de Alina Pavelescu

Grupul editorial Corint și-a extins paleta colecțiilor cu un titlu incitant, mai ales pentru cei pasionați de genealogie și evoluția lumii aristocratice – Istorie cu blazon. De altfel, coordonatorul colecției, Filip-Lucian Iorga, un tânăr istoric cu o listă interesantă de studii publicate, demonstrează prin subiectele abordate că istoria unei lumi apuse poate fi pasionantă și pentru un tânăr educat în era internetului și a misiunilor spațiale spre planete din ce în ce mai îndepărtate. O astfel de colecție se justifică prin însăși subiectele abordate – monografiile unor familii de viță nobilă din spațiul românesc, fragmente de jurnale și corespondență a unor reprezentați ai aristocrației românești din secolul XIX și prima parte a secolului XX și volume ce aduc în prim plan membrii dedicate familiei regale din România modernă. Impactul vizual este puternic: cărțile din această colecție se remarcă imediat prin coperta elegantă, adeseori cartonată și cu supracopertă, iar o bună parte dintre ele sunt tipărite pe hârtie velină. Majoritatea au inserate fotografii de epocă pentru ajuta cititorul să se familiarizeze rapid cu personajele a căror istorie desprinsă din alte vremuri ne este adusă la cunoștință.

Volumul coordonat de Alina Pavelescu, publicat în 2017, poate fi considerat cu ușurință o carte de colecție prin subiectul abordat, dar și prin formatul aparte, finețea caracterelor utilizate și a hârtiei de foarte bună calitate. Despre personajul principal al cărții nu s-a vorbit deloc în anii comunismului în România, la fel ca despre mulți alți membri ai elitei românești interbelice, mai ales dacă proveneau din una sau alta din familiile de viță nobilă sau din familia regală. Studiile publicate în perioada comunistă cu referire la perioada regimului monarhic din România se străduiesc să ne lase impresia unui stil de viață decadent, cu apetență deosebită pentru valori imorale, cu personaje care nu apreciază munca și care, de fapt, nu muncesc. În anii ´90 istoricii au început să aibă acces la fondurile Arhivei Naționale și fondurile de carte interbelică, concomitent cu publicare operelor lui Constantin Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și a altor membri ai elitei interbelice, ceea ce a generat multe semne de întrebare și o mare nedumerire. Brusc am înțeles că întoarcerea armelor de la 23 august 1944 a fost, de fapt, o lovitură de stat realizată de regele Mihai I și o coaliție a partidelor politice, apoi am realizat că guvernările interbelice au avut realizări notabile și că au reușit să recupereze o bună parte din decalajul față de occident… Totodată, membrii familiilor aristocratice s-au dovedit a fi direct implicați în politică, viața socială, economie, cultură, cu alte cuvinte nu au fost paraziții societății (așa cum au dorit comuniștii să ne facă să înțelegem), ci părți active din angrenajul complex al societății românești interbelice.

Volumul editat de Alina Pavelescu aduce în fața cititorului o colecție de documente aflate în posesia Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Biblioteca Națională a României și Arhivele Naționale. Cititorul neavizat poate fi dezorientat neînțelegând de ce există documente în arhiva CNSAS cu privire la activitatea anterioară înființării oficiale a Direcției Generale a Securității Poporului (Securitatea) din anul 1948. Dar orice stat modern european a avut servicii secrete care contribuiau decisiv la menținerea regimului politic, iar dacă în țara respectivă se instaurase un regim autoritar sau chiar totalitar, aceste servicii dețineau un rol cheie în consolidarea dictaturii liderului politic care a preluat adeseori puterea printr-o lovitură de stat. România nu face excepție: documentele aflate în posesia CNSAS cu privire la Martha Bibescu sunt completate și confirmate de documentele aflate în colecțiile Bibliotecii Naționale și a Arhivelor Naționale. Intervalul de timp selectat de Alina Pavelescu – 1941 – 1945 – coincide cu cea mai mare parte a regimului Antonescu și cu prima parte a regimului de „democrație populară” (1945 – 1947) – etapa pregătitoare decisivă pentru instaurarea oficială a regimului comunist în România. 1941 reprezintă anul intrării oficiale a României în al doilea război mondial, ca aliat al Germaniei, iar 1945 reprezintă anul părăsirii României de către Martha Bibescu.

Cititorul avizat, interesat de ceea ce s-a întâmplat în România contemporană, nu va avea surprize, ci doar confirmări cu privire la evoluția politică a României pe timpul celui de-al doilea război mondial și în primii ani postbelici, dar detaliile și unghiurile noi din care ne sunt prezentate evenimentele din acest interval de timp justifică publicarea acestui volum. Pe de altă parte, putem înțelege mai bine legăturile dintre marile familii aristocratice românești și familia regală a României, dar și încrengăturile cu celelalte Case Regale din Europa. Prefața scrisă de Mihai Brâncoveanu ne clarifică multe nedumeriri în acest sens, iar colecția de fotografii de la sfârșitul volumului ne redau parte din farmecul unei lumi apuse, despre care nici nu am crezut până de curând că a existat și în România. Palatul Mogoșoaia apare obsesiv atât în documente cât și în fotografii și aflăm astfel, cu o oarecare stupefacție, că a fost reședința familiei Marthei Bibescu, iar domeniul de la Posada un refugiu excelent pe timpul celui de al doilea război mondial, loc de unde Martha Bibescu a contribuit prin corespondența intensă și întâlnirile secrete cu diverși membri ai guvernului, dar și ai partidelor de opoziție, la organizarea loviturii de stat de la 23 august 1944. Informatorul „Rudi” a urmărit-o îndeaproape pe Martha Bibescu la Posada, acesta având acces inclusiv la apelurile telefonice și la corespondența acesteia. Aflăm astfel că Martha Bibescu a avut un intens schimb de scrisori și, implicit, de informații, cu miniștri din marile puteri europene, cu prințul moștenitor Wilhelm al III – lea din Germania, cu membrii familiilor regale din Spania sau Marea Britanie. Dineurile organizate la Mogoșoaia, căsătoriile oficiate aici au reprezentat pentru Martha Bibescu excelente ocazii de a transmite informații utile celor din opoziție și reprezentanților marilor puteri democratice, deși participarea la astfel de evenimente mondene erau pentru principesa Bibescu un adevărat calvar. În paralel, călătoriile ei în străinătate au fost atent urmărite de reprezentanții guvernului Antonescu și, după cum putem constata din notele informative, oarecum tolerate, în condițiile în care se știe că guvernul Antonescu a început negocierile cu tabăra Națiunilor Unite, în paralel cu reprezentanții partidelor politice de opoziție, pentru a se regăsi în rândul învingătorilor la sfârșitul conflagrației:

„Principesa Martha Bibescu se erijează la Istanbul în purtătoarea de instrucțiuni și comunicări pentru anglo-americani din partea cercurilor conducătoare din România.

Posedă pașaport diplomatic – contrar regulamentului acestui fel de pașapoarte – în calitate de soție a defunctului Gh. Bibescu, fost președinte al Aeroclub.

Face invitațiuni dese diferitelor personalități turcești și străine – în special anglo-americane – cu care ocazie discuțiile se învârtesc numai pe terenul politic.

Împlinind 2 luni de ședere în Turcia, autoritățile polițienești au intervenit pentru a părăsi Turcia.

D-sa a solicitat intervenția Legațiunei române, dar a fost refuzată de dl ministru Crețeanu. Totuși, prin sprijinul diferitelor persoane, a obținut prelungirea șederii.

Nu face un secret din discuțiile ce le are cu diferite persoane, astfel că foarte mulți se întreabă dacă are calitate oficială de a face anumite afirmațiuni.

Nu frecventează cercurile germane.

Nu este apreciată nici de englezi și mulți englezi pe care îi cunoșteam la Istanbul, și care contează ceva pe lângă autoritățile de care depind, își bat joc de sforțările ei de a intra în legături și discuții cu diverse persoane, cât și de autoritățile românești, care – după afirmațiile ei – au trimis-o în Turcia în scopurile mai sus expuse.

După aprecierile unora dintre acești străini, activitatea ei mai rău dăunează intereselor noastre.” (Notă din 28 februarie 1944) (p. 56 – 57)

Personalitate complexă, deosebit de inteligentă, scriitoare de limbă franceză apreciată inclusiv în Franța, premiată pentru romanele sale, Martha Bibescu se dovedește a fi, înainte de toate, o mare patriotă, iubitoare necondiționată a țării în care s-a născut. Notele informative din timpul celui de al doilea război mondial, confirmate de numeroasele studii și jurnale ale celor implicați publicate după 1990, sunt completate de Alina Pavelescu cu corespondența păstrată în arhivele mai sus menționate pentru a ajuta cititorul să aibă o imagine cât mai obiectivă cu putință a rolului jucat de Martha Bibescu în timpul celui de al doilea război mondial și în primii ani postbelici. Se remarcă corespondența cu abatele Mugnier, unul dintre puținii prieteni reali ai principesei, dar și schimbul epistolar cu Francesco Lequio sau Stephane Vlasto, ambii îndrăgostiți iremediabil de personalitatea complexă a Marthei Bibescu. Susținerea necondiționată a aliaților a determinat-o pe Martha Bibescu să pună la dispoziția reprezentanților acestora atât Palatul Mogoșoaia, cât și domeniul de la Posada, după cum reiese atât din notele informative ale serviciilor secrete românești, cât și din corespondența cu reprezentații diplomatici ai acestor țări:

„Draga mea prințesă,

Imediat după ce am primit scrisoarea dumneavoastră, m-au vizitat domnii de Weck și de Fischer, iar instalarea Legației Elveției în Palatul Mogoșoaia s-a aranjat potrivit dispozițiilor dumneavoastră. În ceea ce mă privește pe mine și în ceea ce privește Legația Elveției, chestiunea e rezolvată. Acum rămâne să mai vedem ce vor spune și autoritățile. Să sperăm că va fi bine.” (fragment din scrisoarea lui Eduard H. Palin, reprezentantul Finlandei în România, 25 aprilie 1944) (p. 217)

După 23 august 1944, Martha Bibescu își continuă eforturile politice pentru revenirea la un regim democratic real în România, menținând legătura directă cu membrii Comisiei Aliate de Control, cu riscurile de rigoare – corespondența citită și cenzurată de reprezentații sovieticilor, ascultarea telefoanelor, supravegherea reședințelor sale etc.:

„Draga mea prințesă Bibescu,

Îmi pare rău să aflu, din mesajul dumneavoastră datat pe 10 august, că încă o corespondență de la mine, ce vă era adresată, a fost atât de mult întârziată de poșta locală. Cu siguranță, pe viitor nu voi mai recurge la serviciile lor.

Referitor la conversația pe care ați avut-o cu colonelul Bolton despre autorizațiile dumneavoastră, vă recomand să îi urmați întru totul sfatul. Așa cum v-am precizat în discuțiile din zilele trecute, rolul meu este foarte mic în asigurarea acestor autorizații. Toată treaba o face mai mult viceamiralul Aerului. Eu doar am convenit cu el să aranjăm plecarea dumneavoastră spre Italia într-un avion american și să obținem pentru dumneavoastră permisiunea de a trece prin acea țară. Totuși, nu pot să fac nici un pas mai departe până când viceamiralul Aerului nu mă asigură că toate documentele de autorizare, inclusiv cele privind intrarea dumneavoastră în Anglia, sunt puse la punct așa cum trebuie. De aceea, sunt sigur că veți reuși să vă grăbiți plecarea numai urmând întocmai sugestiile făcute de Misiunea britanică.” (fragment din scrisoarea lui C.V.R. Schuyler către Martha Bibescu din 11 august 1945) (p. 233)

Schimbul epistolar selectat de Alina Pavelescu scoate în evidență preocuparea Marthei Bibescu față de soarta României, dar și cât de grea fost decizia de a o părăsi, mai ales că propria-i fiică,Valentina, rămânea în țară. Prin parcurgerea notelor informative și a corespondenței dintre 1941 – 1945 putem creiona portretul acestei mari Doamne, caracterizată de o mare noblețe sufletească, demnitate (în ciuda unei vieți deloc ușoare), respect față de valorile societății în care s-a născut, valori pe care unii le-ar putea considera ușor desuete astăzi, dar cu atât mai necesare pentru a putea evolua într-o lume dominată de nenumărate genuri de conflicte. Parcursul exemplar al Marthei Bibescu confirmă perenitatea acestor valori.

Editura: Corint