Maja Lunde – Istoria albinelor

Istoria albinelor, apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei, este un roman îndrăzneț, vizionar, care își pune cititorii pe gânduri atât în timpul, cât mai ales după terminarea lecturii. Miercuri seara, când mai aveam de citit aproximativ 50 de pagini, am participat la lansarea romanului, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, dornică să descopăr impactul pe care cartea l-a avut asupra altor cititori, fiindcă pe mine mă răscolise, cu siguranță. Viziuni diferite, dar cu destule puncte comune ne-au prezentat invitații evenimentului: Tania Radu, critic literar, Mirela Nagâț, jurnalist cultural, Dan Bărbulescu, specialist în politici de mediu și director executiv al Asociației Parcul Natural Văcărești și Cristian Pătrășconiu, scriitor și jurnalist literar. Amănunte pe care le remarcasem și eu, dar și idei care nu-mi trecuseră prin minte, ceea ce mi-a întărit convingerea că Istoria albinelor, care nu este doar o carte despre albine, este susceptibilă de multiple interpretări, pornind de la câteva direcții de bază. Filtrele personale sunt foarte importante și în acest caz, iar temele abordate de Maja Lunde cu atâta naturalețe, au o greutate pe care nu o poți ignora.

Romanul cuprinde trei fire narative, din trei epoci foarte diferite, fiecare având un personaj principal, fire care, pe măsură ce ne-apropiem de final, își dezvăluie tot mai mult legăturile. Deși la o primă vedere o tânără din China anului 2098, un apicultor din anul 2007 și un naturalist din secolul al XIX-lea n-ar putea avea prea multe în comun, veți fi surprinși, citind, cât de multe lucruri pot străbate timpul și spațiu păstrând, în pofida formelor, esența intactă. Poveștile celor trei se învârt, într-un fel sau altul, în jurul albinelor, dar nu doar atât: familia și mai concret, relațiile din interiorul său, reprezintă tema pregnantă a fiecărui fir epic și a romanului în ansamblu său. Tao, în anul 2098, muncește din greu pe una din miile de parcele cultivate cu pomi fructiferi la polenizarea florilor, căci albinele au dispărut de zeci de ani de pe Pământ și cineva trebuie să facă polenizarea în locul acestora, într-o disperată încercare de supraviețuire. Căci, fără albine, întreaga viață de pe Pământ este sortită pieirii, în acest lanț al interdependențelor pe care prea mult îl ignorăm. Într-un astfel de viitor, traiul de zi cu zi este o luptă asiduă pentru supraviețuire, resursele de hrană fiind limitate, iar oamenii, încă de la vârste fragede, trebuie să contribuie la producerea ei. Copiii merg la școală doar până la 8 ani, căci învățătura nu le-ar folosi la nimic dacă nu ar avea cu ce se hrăni. China este singurul loc din lume în care oamenii, într-o societate plină de tot felul de restricții și obligații, reușesc să supraviețuiască. Atunci când Wei-Wen, băiețelul de 3 ani al lui Tao, suferă un accident misterios și este luat de lângă părinții săi, existența femeii este zdruncinată din temelii și sacrifică tot ce are pentru a da de urma lui.

Cu 90 de ani înainte, în 2007, George încearcă fără prea mult succes să-și atragă fiul către activitatea pe care familia sa o desfășoară de generații – apicultura. Fidel tradiției, el își construiește singur stupii, urmând schițele stupului standard al familiei, vechi de peste 150 de ani. Dar la un moment dat, încep să-i dispară albinele, fără un motiv clar, fenomen care va fi numit în literatura de specialitate a vremii Colony Collapse Disorder.

În secolul al XIX-lea, William Savage se luptă cu proprii demoni, care-l țin țintuit la pat luni de zile, punând în pericol existența numeroasei sale familii. Pentru că William este cel care le asigură existența soției și copiilor, iar această boală a sufletului îl împiedică să aibă orice activitate. Până într-o zi când dorința de a se ridica în ochii fiului său devine mai puternică și William reîncepe să trăiască, să lucreze, să studieze. Concepe un nou model de stup, mai eficient decât cel anterior, mai ales pentru observarea vieții albinelor.

În cele trei povești, albinele au rolul lor, sunt prezente chiar și atunci când lipsesc, importanța lor este enormă, atât la nivel individual, cât mai ales la nivelul întregii societăți, aspect care este mult mai evident în povestea lui Tao, plasată într-un viitor care, din păcate, nu pare atât de greu de imaginat, dimpotrivă, are mult prea multe în comun cu prezentul nostru. Când ne gândim cum va arăta lumea peste 50-100 de ani, plăsmuim imagini în care predomină evoluția tehnologiei, cu tot soiul de aparate și butoane care fac inutile multe din acțiunile noastre actuale. Dar cum ar fi să ne închipuim un viitor în care ruperea echilibrului dintre om și natură reduce societatea umană la un spațiu dezolant, aproape pustiu, în care puținii supraviețuitori poartă pe chip masca disperării și a foamei? Și în care progresul științific nu mai reprezintă nimic. Cum ar mai avea omul timp și dorință de a studia și a inventa, când supraviețuirea i-a acaparat și ultima celulă?

În Istoria albinelor găsim această imagine sumbră a viitorului și pe mine, cel puțin, m-a impresionat mai mult decât celelalte imagini din alte perioade istorice. Acel posibil scenariu al viitorului, de care noi, cei de azi, suntem în mare măsură răspunzători, a diminuat pentru mine celelalte planuri ale cărții, care au în vedere relațiile din interiorul familiilor celor trei protagoniști și care, de fapt, se află în centrul poveștilor lor. Pentru Tao, pentru George sau pentru William, nu albinele sunt cele mai importante lucruri, zbuciumul lor sufletesc pornește de la copii, aceștia sunt în miezul dramelor pe care le trăiesc, fie că ne gândim la dispariția lui Wei-Wen, la modul în care îl percep copiii săi pe William sau la dezinteresul lui Tom față de afacerea cu albine a familiei.

M-aș bucura ca romanul Majei Lunde să fie descoperit și citit de cât mai mulți oameni. Temele abordate ne vizează pe fiecare dintre noi, dar și omenirea în ansamblu, și ne îndeamnă la reflecție.

Editura: Humanitas Fiction