Am văzut că toți traducătorii, indiferent de limbă, sunt cei care propun proiecte.
Cu Jozefina Komporaly e o poveste întreagă încă de la prima întâlnire. Sunt oameni cu care te întâlnești din senin și cu care comunici și faci schimb de idei de parcă te-ai cunoaște de-o viață. Exact așa a fost cu noi două; am fost vecine de fotoliu la un spectacol din cadrul festivalului organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj. La pauză și după terminarea reprezentației am conversat și de atunci s-au mai adunat niște discuții, recenzii de cărți și acum, iată, se adaugă acest interviu realizat la FILIT.
Aici toate informațiile despre activitatea profesională a Jozefinei Komporaly.
Despre Plays from Romania: Dramaturgies of Subversion, editor coordonator Jozefina Komporaly am scris aici.
Pe site, sub numele tău, găsesc următoarele cuvinte: translation, editing, interpreting. De ce toate trei, cum ai ajuns să le faci pe toate și dacă există o ierarhie a acestora? Cu alte cuvinte, pe care din cele trei o faci cu plăcere, pe care o faci pentru că trebuie?
Mulțumesc, excelentă întrebare! Și mă bucur că ai fost pe site-ul meu, înseamnă că este important să existe un asemenea punct de pornire și de marketing, dacă vrei. Sunt strâns legate, dar sigur că există o ierarhie și probabil că aș face o greșeală strategică dacă aș zice aici, la FILIT, că mie-mi place mai mult nu știu ce. Traducerea este ceea ce m-a adus pe mine în acest univers, însă traducând, pur și simplu, un text n-ai făcut încă mare lucru. Textul n-a ajuns în fața nimănui și majoritatea proiectelor mele, de fapt, au apărut (mă refer la publicații) în volume editate, redactate fie de mine, fie de alții. Mi-am dat seama că această legătură foarte strânsă merită exploatată. Fiind și cadru universitar, am o oareșice experiență în cercetare și colaborări, am o minte analitică, ceea ce mă ajută să fac conexiuni între lucruri. Deci, dacă ar urma să punem ceva pe locul doi, atunci, la foarte mică distanță după primul punct ar fi activitatea de editing.
Activitatea de interpreting (translaţie) este, în cazul meu, într-adevăr, o sursă de câștig bănesc, pentru că, din păcate, celelalte două nu se clasează foarte sus.
credit foto FILIT
Da, se reconfirmă, iată, că plăcerile ne costă. Nu ne ajută să supraviețuim, de cele mai multe ori.
Da, da, așa este. Încercăm, bineînțeles, cu toții, și am discutat despre asta chiar acum și ieri în cadrul conferinței traducătorilor, pentru că este problema spinoasă a noastră, a tuturora. Sunt variațiuni de la o țară la alta, de la caz la caz, dar nota generală este că banii sunt puțini, câteodată inexistenți.
Tu ai crescut într-o familie multilingvistică, în care se vorbeau curent mai multe limbi. Pentru cei care nu te cunosc, care e limba ta maternă? Te-a ajutat în alegerea meseriei/ocupațiilor/specializărilor tale curente această educație inițială multiculturală?
Da, cred că m-a ajutat, fără să-mi dau eu seama. Deci, dacă vorbim de limba maternă, limba mamei mele este maghiara și eu am mers la școală cu predare în limba maghiară, în Sfântu Gheorghe. Sunt născută la Brașov, de acolo vine paleta asta mai largă, dar copilăria mi-am petrecut-o la Sfântu Gheorghe, acolo am învățat limba română ca a doua limbă, deci nu era limba pe care să o vorbească toată lumea din jurul meu. Nu eram o excepție ca familie, din acest punct de vedere, nu eram singura familie în care se vorbeau mai multe limbi. Însă da, din școală eu am descoperit un anumit interes pentru limbi, am prins și o perioadă când s-au predat germana și engleza încă din clasa a doua, ceea ce era un avantaj. Sunt suficient de tânără ca să nu fi învățat doar rusa în școală și n-am prins nici anii când nu s-au introdus tot felul de experiențe în ceea ce privește învățarea limbilor străine. Am avut acest noroc, cred, să învăț engleză și franceză la liceu și de la niște profesori foarte buni, cărora le mulțumesc și pe această cale. Deci, pentru mine a fost ceva absolut natural să dau la filologie pe vremea aceea; eu am terminat liceul în 1987. Am spus că mă duc să fac filologie, când absolut toată lumea dădea la inginerie sau studii de genul acesta. Încă un lucru în ceea ce privește conexiunea dintre limba maghiară, limba maternă și celelalte limbi; sigur, limba maghiară fiind vorbită într-un cadru atât de restrâns automat, ca vorbitor, ești nevoit să înveți să vorbești și alte limbi. Acum, locuind la Londra, îmi dau seama că de fapt cunoștiința limbii române mi-a ușurat, mi-a deschis calea spre alte limbi, spre cele romanice. Și constat că mi-e mult mai ușor să traduc din română, pentru că, de fapt, corespondențele intre aceste limbi se suprapun mult mai bine.
credit foto FILIT
Noi două avem în comun, iartă-mi îndrăzneala, pasiunea pentru teatru. Ai tradus mulți dramaturgi români, dar ai niște preferințe evidente, Matei Vișniec, Mihai Măniuțiu, Andras Visky, dar ai tradus și din opera altor scriitori români. De ce aceste nume și nu altele (din lumea românească)?
Eu am început să traduc venind, într-adevăr, dinspre teatru. N-am avut această intenție, de a deveni traducător. Am învățat mai multe limbi și am mers în continuare…
Deci, la tine mai întâi a fost pasiunea pentru teatru și abia după aceea pasiunea pentru traduceri.
A, da, bineînțeles. Și pasiunea asta continuă. Chiar în momentul de față lucrez la o carte despre teatru, fără traduceri de niciun fel. Deci, prin teatru am ajuns și predând, de fapt, teatru european (istoria teatrului și alte materii de genul acesta) mi-am dat seama cât de restrânsă este paleta. Așa am început să mă gândesc cam cu cine aș putea să completez acest peisaj și, bineînțeles, am avut nevoie de niște nume de rezonanță și să fie, dacă se poate, autori a căror activitate îmi place, îmi face o anumită plăcere. Era destul de simplu să ajung la Matei Vișniec, cu care am început o colaborare care durează de aproape zece ani. Fiind un autor prolific – el scrie într-un ritm care mă împiedică să-l ajung din urmă, mă reîntorc la el, din când în când. Plus că sunt și invitată să mă reîntorc (dar asta se întâmplă mult mai rar). Odată ce numele tău s-a legat de un autor se poate întâmpla ca o revistă sau un jurnal să te solicite din nou; așa s-a întâmplat cu traducerea romanului Dl K eliberat, apoi a urmat antologia de teatru și atunci au fost interesați și deschiși să publice și proza, care, din punctul lor de vedere, are o circulație mai largă. Deci au reținut numele autorului.
Dacă ar fi să dai o notă dramaturgiei românești contemporane (în sensul că scrisă în ultimii 30 de ani), ce notă ar fi? E rezonabilă/echitabilă comparația cu alte dramaturgii contemporane?
La întrebarea asta nu cred că o să pot răspunde. Eu nu prea sunt cu notele, de fapt noi dăm foarte puține note și la facultate și m-am dezobișnuit să fac asta. Nu este rolul meu să dau acest calificativ. Ce să spun, cred că se scrie teatru, dar nu știu dacă se și citește, în sensul de literatură publicată, dar când se merge la teatru, în primul rând nu se merge în primul rând pentru a urmări scriitori contemporani. Și poate că asta ar fi un spațiu care ar merita atenție, pentru că în Marea Britanie sunt foarte multe teatre dedicate dramaturgiei contemporane. Am ajuns, de fapt, într-o situație absurdă, în care chiar și vârsta autorului contează.
credit foto FILIT
Ionesco e excepția, textele lui se montează des și nu doar în România. Vișniec e foarte cunoscut în Franța și are o relație specială cu Festivalul de la Avignon, unde nu există an în care nu se monteze cel puțin două piese scrise de el. Alexandra Badea este și ea un nume destul de cunoscut în Franța, patria ei de adopție. Saviana Stănescu stă în SUA, loc unde i se montează când și când textele. Tu cum crezi că stau lucrurile, cât de cunoscuți/montați autorii români oriunde în lume?
Nu știu dacă ei sunt căutați neapărat în calitate de autori români; cred că sunt apreciați, descoperiți punctual, de la caz la caz. Vorbim despre opera lui cutare… care și-a făcut un nume și care este oarecum ancorat într-o anumită cultură teatrală. Și toate aceste exemple pe care le-ai dat ilustrează acest lucru; toți au activat sau activează în afara țării. E un lucru care ar trebuie să ne dea de gândit, de ce anume cei care sunt atât de cunoscuți și, într-adevăr, montați, sunt cunoscuți în lume și nu trăiesc în țară. Sigur, vin foarte des în țară și sunt apreciați și aici, atât Vișniec, cât și Alexandra Badea, cei care scriu în ambele limbi, nu știu dacă Saviana Stănescu mai scrie și în limba română. Dar cred că faptul că scriu într-o altă limbă de circulație este într-un fel răspunsul la întrebarea noastră.
Ajută traducerile la circulația acestor texte și la montarea lor?
Cred că da, eu cred că da. Dar în cazul scriitorilor menționați aici, ei erau deja cunoscuți. De exemplu, am tradus Exil de Alexandra Badea, practic unul din puținele texte ale ei scris în limba română și sper să reușim să găsim un teatru interesat să-l monteze (mă bazez și pe succesul ei în spațiul francofon).
Spectacolul se joacă cu succes la TNB și cred că ar fi interesant de comparat reacțiile din spațiul britanic, pentru că tema migrației se vede din cu totul alt unghi acolo.
Da, ar fi interesant și de abia aștept să putem vorbi despre aceste reacții. Sunt convinsă că e o piesă de actualitate și pentru spațiul britanic.
credit foto FILIT
Tu nu doar citești dramaturgie românească, ci mergi la teatru să o vezi pusă în scenă. Primele trei spectacole văzute – după texte românești – pe care le-ai revedea oricând, oriunde.
Anul acesta n-am fost la FNT și nici nu reușesc să ajung (n.m.: la momentul interviului festivalul era în desfășurare), chiar m-ai luat prin surprindere. Pur și simplu, nu am un răspuns pregătit pentru această întrebare, dar cred că aș răspunde mai degrabă la ce-aș dori; și aș vrea să văd spectacole pe texte mai contemporane și, într-adevăr, scrise de autori tineri, dacă se poate și femei. Lucrări create în stil devised, colaborative, nu numai piese cu texte clasice. Deși, sigur, dacă stăm și ne gândim și ca literatură și ca potențial de publicație, textele clasice au un anumit avantaj, însă ar îmbogăți paleta și imaginea dramaturgiei foarte mult dacă ar fi mai nuanțată. De fapt, asta este și ideea unui proiect viitor al meu, să lucrez în această direcție. Sper că, oarecum pornind de la ce am realizat în trecut, să aibă cineva încredere – mă gândesc la teatre și edituri – să luăm un risc și mai mare. Riscul există oricum, chiar și când vorbim despre nume cu rezonanță, dar cu autori tineri și oarecum necunoscuți în exterior, cu atât mai mult.
Suntem la FILIT. Tu, în calitate de traducătoare. Vorbește-ne puțin despre atelierele pentru traducători. Cum au fost gândite, dacă funcționează, ce reprezintă ele pt tine, ca profesionist?
O întrebare foarte bună și foarte complexă. Eu am fost foarte măgulită să fiu invitată și a fost extraordinar de util să fiu aici, din mai multe puncte de vedere. Nici nu știu cu ce încep. Discuțiile între noi, traducătorii, moderate de Monica Joița și Monica Salvan, acolo practic am avut ocazia să ne cunoaștem activitatea și cred că cu asta rămân: cât este de important să știm ce se mai întâmplă în această zonă și în celelalte țări. Sunt anumite preocupări care se suprapun, dar în rest fiecare are propriul traseu ca traducător și am văzut că toți traducătorii, indiferent de limbă, sunt cei care propun proiecte. Deci, totul pornește de la traducători. Este vorba de love is love, dragoste pentru literatură, dragoste pentru promovarea limbii. Deci, este o treabă foarte romantică, dar în același timp se pune și problema lipsei sprijinului concentrat, organizat, instituțional și despre asta am vorbit astăzi, la cel de-al doilea atelier.
Cel puțin o bază de date, cel puțin un punct de plecare ar fi super util ca să nu repetăm aceeași treabă. Dacă ar exista niște informații în legătură cu noii autori, cu publicațiile noi etc., nemaivorbind despre cronicile care apar la cărțile cele mai importante, ne-ar ușura munca și am ajunge mai rapid la edituri. Asta în primul rând. În al doilea rând, în ceea privește activitățile cu publicul, am mers la două ateliere în două licee din Iași, unde am fost întâmpinați cu atâta căldură de profesorii, elevii și directorii celor două instituții, încât pur și simplu mi-a marcat sufletul. M-au luat prin surprindere. În primul rând, era vorba despre niște elevi care vorbeau limbile engleză, franceză, germană la un nivel superior și au participat la un exercițiu de traducere, absolut remarcabil. Deci, înseamnă că există interes și este apetit pentru această treabă, dar este și muncă. Este clar că au depus un anumit efort în timp pentru asta și mulți au spus că și-ar dori să devină în viitor potențiali practicanți ai meseriei noastre, în contextul în care vorbim despre inteligența artificială și ce schimbări o să aducă ea în profesia noastră. Există în continuare interes din partea unor oameni foarte tineri care bineînțeles că o să-și desfășoare carierele în cu totul alte contexte decât ale noastre.
credit foto FILIT
ICR-ul a avut un program dedicat traducătorilor (pe când era condus de Horia-Roman Patapievici), atunci s-a format o comunitate a traducătorilor, o parte dintre ei vin și astăzi la FILIT. Cum vezi tu această comunitate, cine ar trebuie să se implice ca ea să devină și mai mare și cu adevărat funcțională?
Cred că mai multă lume ar trebui să fie implicată. Eu nu traduc de foarte mult timp și nici n-am mai participat la FILIT, dar venind anul acesta mi-am dat seama că, de fapt, sunt multe lucruri pe care eu nu le știu și n-am cunoscut suficienți traducători din alte limbi. Îi cunosc oarecum pe cei care traduc în engleză. Sean Cotter a făcut un grup pe Facebook special pentru noi, cei care traducem în limba engleză și acolo discutăm mai ales despre soluții la probleme, nimic legat de aspecte practice. Nicio discuție despre bani sau despre promovări, ci pur și simplu cum ai traduce cutare sau cutare frază. Venind aici, a fost câte un singur traducător pentru fiecare limbă, ceea ce din start a asigurat deschiderea discuției; vezi ce se întâmplă în alte țări, cam ce se publică, e clar că în unele țări se publică mai mult decât în altele. Dar, cum v-am spus înainte, toată lumea se plânge că nu e deloc organizată treaba asta, că totul se întâmplă ad-hoc, punctual și la inițiativa traducătorilor. Cred că ar fi important, în primul rând, să existe o bază de date (nu știu dacă e numele corect pentru ceea ce gândesc eu) cu numele traducătorilor cunoscuți și mai puțin cunoscuți. Mulți dintre noi suntem, de fapt, traducători pe langa alte vocaţii, deci foarte puțini dintre noi fac traducere de cărți tot timpul. De aceea poate că nici nu ești reținut ca traducător în primul rând, pentru că ai și alte calități și capacități. Deci, o rețea conectată la ceea ce înseamnă sprijin de publicații, de carte, din România. Mai toate lumea a beneficiat (dintre cei care au participat aici), de exemplu, de subvenții sau colaborări cu CENNAC. Eu n-am aplicat niciodată pentru astfel de programe, pentru că mi-am găsit singură editură, dar oarecum regret, pentru că astfel lumea n-a știut despre mine. Însă, sunt edituri care din cauza birocrației sunt reticente, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multă transparență. Cred că un soi de punct în care să se întâlnească toate acestea ar fi important să existe.
Ce-am mai discutat astăzi a fost că e foarte important să existe sprijin pentru faza inițială a proiectelor, să nu așteptăm să ajungem la editură, pentru că asta ar putea să dureze chiar ani de zile, să nu meargă totul pe riscul traducătorului. Deci tu traduci mostra, tu vorbești și peste un an sau doi afli dacă ai avut succes. În intervalul acesta s-ar putea să afli că mai există un traducător care face exact același lucru.
credit foto Romina Hamzeu
Ce-ți dorești să traduci și n-ai tradus până acum?
O să continui cu teatrul, chiar dacă la noi nu se publică. Aș vrea, de asemenea, să mă ocup de autori mai puțin consacrați. Mai am câteva proiecte, am și în sertar câte ceva, nu știu dacă este cazul să dau numele scriitorilor. În plan editorial, mi-aș dori o antologie de teatru contemporan scris de femei și asta chiar vreau să public, pentru că este important să circule și în acest fel, nemaivorbind de faptul că fiind cadru universitar, este mult mai accesibil această antologie, însoțită de un studiu introductiv și mai contextualizez puțin situația și propun un text publicului, dar și pentru o dezbatere.
Am tradus foarte, foarte puțină poezie și cred că aș alege cu foarte mare grijă, în niciun caz ceva cu rimă și clasic. M-a impresionat foarte mult evenimentul de ieri seară (n.m.: Noapte albă a poeziei – maraton de lecturi publice), energia și colaborarea între cei care fac parte din gașca aceasta construită în jurul poeziei. Nu cred că aș dori să fie un proiect editorial în sine, dar de plăcere aș traduce și după aceea aș vedea. Proza este aspectul la care trebuie să mă gândesc cel mai mult, pentru că acolo sunt șansele cele mai mari de publicare. Sunt în discuție cu câțiva autori, să vedem ce se va întâmpla.
Ce-aș dori, de fapt, cel mai mult, este să vină autorii la noi și editurile. Să nu propunem noi întotdeauna, cu toate că-mi place acest aspect romantic al activității mele de traducător. Mi-aș dori să fiu căutată mai des.
Ca să încheiem într-o notă pozitivă, poți să faci comparație între FILIT și alte festivaluri literare?
Eu aș pune FILIT pe o treaptă foarte înaltă. Indiferent de ce cifre folosim, contează atmosfera. Uite, acum avem în fața noastră trei voluntari ai festivalului, foarte tineri, par să fie elevi, dar care sunt foarte atenți, prezenți, dar nu sunt intruzivi. Te ajută, îți organizează programul, eu așa ceva n-am văzut nicăieri. Sigur, ești invitat, ai momentul tău de glorie, 5-10 minute sau câte or fi și după aceea îți vezi de treabă, nimeni nu stă să-ți arate unde este cutare instituție etc. Acest aspect îmi place foarte mult. Și orașul este frumos, poți să mergi pe jos, poți să vezi obiectivele cu cine vrei, dar este suficient de mare orașul, încât să poți să alegi dacă vrei să petreci singur timpul sau împreună cu ceilalți. Reverență față de organizatori, au creat o tradiție deja.
