„Grit: puterea pasiunii și a perseverenței” de Angela Duckworth

În fiecare an, luna septembrie aduce pentru mine un nou început. Invariabil, o iau de la capăt; fie ca elevă, fie ca profesoară, acest etern nou început are potențele sale, care de multe ori au fost fructificate, recunosc că nu întotdeauna și ușor. Întotdeauna în căutare de răspunsuri de întrebări ce par că se înmulțesc cu viteze ce cresc în ritm exponențial, întotdeauna deschisă aventurii și, mai ales, întotdeauna în căutare de oameni frumoși. Satisfacțiile muncii cu oamenii sunt pentru mine de nemăsurat cu scalele obișnuite și asta pentru că omul în sine este un univers cu granițele încă neștiute. În ultimii ani septembrie aduce cu el foarte multe, din ce în ce mai multe reproșuri din partea părinților, elevilor sau oricui are chef să spun ceva vizavi de sistemul educațional românesc. Reproșuri dure, aproape că aruncate cu forța unui tsunami în cadrele didactice, de mă și mir că mai existăm. Da, știu că sistemul educațional românesc este unul departe de orice perfecțiune, dar mai știu și că oamenii care aleg să facă parte din el sunt (marea lor majoritate) dornici să provoace schimbarea și să aducă plusul ăla de cunoaștere atât de necesar celor mici. Știu că mulți dintre colegii mei nu sunt atât de bine pregătiți să provoace schimbarea, dar nu cred că ar refuza ajutorul în acest sens. Cunosc mulți adulți, care au ajuns în funcții relativ importante și care împroașcă cu invective școala românească ori de câte ori au ocazia; dar nici nu se implică în provocarea schimbării în (mai) bine. În aceeași măsură, cunosc oameni care sunt cu adevărat talentați, gata oricând să lucreze cu elevii, să-i încurajeze, dispuși să muncească cu ei cot la cot, doar pentru a-i vedea împlinindu-și visurile. Și ce oameni frumoși sunt! Puțini, dar buni, chiar se potrivește zicala aceasta. Pe aceștia nu o să-i vedeți la televizor niciodată, nu o să-i vedeți premiați, dar o să le vedeți rezultatele. Dacă o să întâlniți la locul de muncă oameni bine pregătiți, cu respect pentru munca de echipă, dornici de rezultate bune și performanți, să știți că mare parte din rezultate li se datorează acestor minunați mentori.

Toate acestea fiind spuse să trecem la „Grit: puterea pasiunii și a perseverenței”. Și ce binevenit și necesar este acest nou titlu al celor de la „Publica” – colecția „Științe sociale”! Destinat cu predilecție celor care lucrează în sisteme educative de stat sau particulare, competitive sau nu, dar, cred eu, mai cu seamă destinat părinților! Și o spun cu toată convingerea mea de profesionist în ale educației! Vorbim de multe ori atunci când avem în vedere succesul unui semen de-al nostru despre talent; este talentat sau înzestrat de natură să reușească. Dar dacă mergem în profunzime și răscolim „background-ul” succesului vedem, vorba artiștilor, că acest talent este „1% inspirație și 99% efort”. Și nu e departe de adevăr această afirmație. Numai că Angela Duckworth merge mai departe și înlocuiește talentul cu „grit”, un termen de specialitate în aria științelor psihologice, care răspunde mai bine la întrebarea: ce se află la baza succesului într-un anumit domeniu. Gritul este un amestec în proporții destul de stricte de înzestrare naturală, pasiune și perseverență. Cu alte cuvinte, dacă vă întrebați de ce X sau Y n-au mers până la capăt pe drumul succesului înseamnă că una dintre cele trei componente le-au lipsit. Sau chiar două dintre ele. Cartea în sine răspunde multor dileme cu care se confruntă zilnic educatorii sau antrenorii, managerii de top sau doar simpli performeri; ce ne lipsește ca să atingem vârful și, mai ales, să ne menținem acolo? Talent avem? Capacitate de muncă există? Dar cu perseverența cum stăm?

«„Ei bine, în primul rând nu există scurtături către excelență. Dezvoltarea unui profesionalism real, rezolvarea unor probleme extrem de dificile, toate iau timp – mai mult decât își imaginează oamenii. Și apoi, știi, trebuie să aplici acele abilități și să produci bunuri sau servicii care sunt valoroase pentru oameni. Roma nu a fost construită într-o zi.!

El asculta, așa că am continuat.

„Și mai e ceva deosebit de important. Grit înseamnă să lucrezi la ceva de care îți pasă atât de mult încât ești dispus să-i rămâi loial.”

„Înseamnă să faci ceea ce iubești, înțeleg asta.”

„Corect, înseamnă să faci ceea ce iubești – dar nu doar să te îndrăgostești, ci să rămâi îndrăgostit.”»

Structurată în trei mari părți și rodul a peste două decenii de muncă de cercetare asiduă, cartea vine cu răspunsuri concrete la întrebările anterioare și la încă multe altele pe care nici măcar nu ați îndrăznit să le adresați cuiva. Limbajul este accesibil, studiile de caz abundă și vin să evidențieze teoriile puse în discuție, capitolele se încheagă de la sine într-un tot unitar, astfel încât după ce termini de citit ai două opțiuni: prima – o recitești; a doua – meditezi la cele ce le-ai aflat și încerci să le și pui în aplicare. Pasul acesta de la teorie la practică, dacă reușiți să-l faceți și să-l mai și însoțiți cu încă multe alte mii de pași… ei da, atunci veți ști sigur că inovația nu vă este străină și că reușita nici ea nu e prea departe.

Unul dintre motivele pentru care recomand cartea atât specialiștilor în domeniul educației, dar și părinților, este dat de una dintre concluziile la care ajunge autoarea cărții: nu se poate succes fără conjugarea eforturilor ambelor părți implicate, adică și al părinților/familiei, dar și al unui sistem educațional performant. De aceea la noi încă nu putem vorbi de o educație de tip gritty, decât cu rare și prea mici excepții. Părinții așteaptă minuni din partea școlii, invocând prea multă implicare la locul de muncă, școala resimte acest dezechilibru al balanței unei educații adecvate și efectul este un viitor adult blazat și resemnat în fața oricărei provocări: va pierde și de data aceasta sau va reuși cumva să meargă mai departe.

«Kat Cole este o persoană care a avut un model de grit motivat de un scop.

Am întâlnit-o pe Kat când era președinta de treizeci și cinci de ani a lanțului de patiserii Cinnabon. Dacă îi asculți povestea fără să reflectezi prea mult asupra ei, ai putea să o consideri un caz clasic de persoană care a ajuns „de la zdrențe la avuții”, dar, dacă ciulești urechile și asculți cu atenție, vei auzi un alt laitmotiv: „De la sărăcie la sens”.

Kat a crescut în Jacksonville, Florida. Mama ei, Jo, și-a făcut curaj și l-a părăsit pe tatăl alcoolic al lui Kat când aceasta avea nouă ani. Jo și-a luat trei slujbe ca să le poată întreține pe Kat și pe cele două surori ale ei, dar își găsea timp să fie generoasă. „Cocea plăcinte pentru cineva, făcea cumpărături pentru altcineva – vedea intuitiv fiecare mică oportunitate de a face ceva pentru ceilalți. Toți oamenii pe care îi cunoștea, colegi de muncă sau oameni oarecare din comunitate, erau ca o familie pentru ea.”

Kat a copiat atât etica de muncă a mamei sale, cât și dorința ei profundă de a se face utilă.»

Orice personalitate gritty va da dovadă în orice împrejurare de politețe și respect (pentru valori). Fără cele două nu vom putea vorbi niciodată de o manifestare a unui potențial grit. Veți citi studiile de caz expuse pe larg în capitolele cărții și-mi veți da dreptate. Și apropo de aceste valori etice/morale atât de necesare, mi-am adus aminte de discuțiile interminabile în jurul prea puținelor performanțe ale sportivilor români la ultima olimpiadă de vară. Veți găsi un răspuns plauzibil în „Grit: puterea pasiunii și a perseverenței” de Angela Duckworth.

«În fiecare an în care joci fotbal în echipa lui Anson Dorrance, trebuie să memorezi trei citate literare diferite, fiecare ales pe sprânceană pentru a comunica o valoare principală. „Veți fi testate în fața echipei înaintea sezonului”, scrie în anunțul pe care îl trimite echipei, „și apoi testate din nou în fiecare conferință cu jucătoarele. Nu trebuie doar să le învățați, ci trebuie să le și înțelegeți. Așadar, reflectați bine asupra lor…”

Până în ultimul an, sportivele lui Anson cunosc pe dinafară toate cele douăsprezece valori principale, începând cu prima – Noi nu ne victimizăm – și citatul corespunzător, preluat de la dramaturgul George Bernard Shaw:

„Adevărata bucurie în viață este să fii o forță a destinului, nu un mic cocoloș egoist și febril de suferințe și doleanțe, care se plânge că lumea nu vrea să se dedice fericirii lui personale.”»

Bucurie, multe bucurie am simțit citind această carte. Pentru că am avut confirmarea că multe dintre cele gândite de mine și puse în practică fac parte din ceea ce s-ar putea numi „plan pentru creșterea gritu-ului” (personal sau al celor cu care lucrez). E atât de bine să ai certitudinea că te afli pe drumul cel bun!

În concluzie, vă recomand să vă găsiți pasiunea și să nu vă pierdeți perseverența!

Editura: Publica