Scena, cu toate căsuțele acelea de turtă-dulce, pare să atenueze tristețea cronică a copiilor care nu se simt iubiți. Sau poate sunt reprezentări ale idealurilor niciodată împlinite până la capăt, oricum, interesantă viziunea regizorală semnată de Irisz Kovacs.
Încă din deschiderea spectacolului, publicul află povestea lui Nicole, o tânără aflată doar în grija mamei și a bunicilor săi. De mică, fata află că tatăl nu știe de existența ei. Rosa, mama părăsită înainte de a aduce pe lume copilul, preferă o familie restrânsă: „Noi o să fim o familie și în doi!”
Relația mamă-fiică este dificilă. Rosa ține la Nicole, însă fata nu simte asta. Se văd doar frustrările, comportamentul dur la adresa copilei și replica pe măsură a adolescentei, ca o consecință a absenței tatălui. Tatăl absent e mereu de vină. Întrucât Rosa nu fusese fericită alături de un bărbat, îi transmite și fiicei sale concepția aceasta nefericită referitoare la viața de cuplu. Rosa este un anti-model. Totuși, Nicole vede mereu frumosul din viață, se ridică și merge mai departe, cât poate ea de departe.
Fugind de trecut, Nicole fuge de ea însăși. Nicăieri, în fuga aceasta, nu-i va fi bine, pentru că a lăsat acasă probleme nerezolvate.
Partitura actoricească se dovedește dificilă, implicând interpretarea personajului la vârste diferite, în ipostaze diferite. Fata se ocupă de treburile casnice, e obosită, nu mai merge la școală, caută refugiul într-o altă familie, a cartierului de tineri rebeli. Ajunge la închisoarea pentru minori, sperând să obțină atenția adulților importanți pentru ea. Părăsește țara, se îndrăgostește, rămâne însărcinată, e părăsită. Iar de aici destinul pare că se repetă.
Piesa a avut o punere în scenă impecabilă. Modul în care actorii au reușit să transmită atât de multe stări și să facă publicul să ia parte la ele este dovada unei concepții excelente a spectacolului.
Totul a fost gândit până în cele mai mici detalii. Cele 5 căsuțe-tip, cu etaj, cu geamuri translucide, fără perdele permit vederea înăuntru, un spațiu intim unde se mișcă siluete negre. Ușa imensă, în fața căreia Nicole Katz așteptă ore multe din viața ei, încercând să ia o decizie bună – să-și cunoască sau nu tatăl – este strivitoare. Nicole pare că nu se maturizează niciodată. Cât timp nu are tată, tot copil rămâne, o femeie-copil.
Costumele colorate aproape nefiresc în culori pastel sugerează stranietatea vieții, amestec de superficialitate, tristețe și nenorocire. Efectele speciale au oferit o și mai mare credibilitate rolurilor, luând prin surprindere publicul.
Indiferent de greșelile făcute, o mamă rămâne alături de copilul ei. Traumele pot schimba oamenii, îi pot transforma în cea mai crudă versiune a lor, dar, cu puțină șansă, le furnizează și cea mai bună ipostază existențială.
Copiii sunt aidoma părinților?! Sunt cei ce trebuie să înfrunte aceeași soartă? Cei care le repetă greșelile? Puși în fața acelorași situații, copiii iau decizii diferite?!
Piesa intitulată „8 Tați” și pusă în scenă de actorii minunați ai Teatrului de Stat din Constanța stârnește o mulțime de curiozități, oferă diverse teme de gândire.
Text scris de Alexia-Maria Olteanu, C.N. „Mihai Eminescu” Buzău, clasa a X-a
8 TAȚI – Teatrul de Stat Constanța
de Tina Müller
Regia: Irisz Kovacs
Distribuția: Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea, Andrei Bibire, Florin Aioane
Durata: 1h 30min. (fără pauză)
Spectacol vizionat în cadrul Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr Buzău 2023
