Ce personaj fascinant, protagonist al unui roman încântător… Gala-Dalí – așa a început Salvador Dalí să își semneze tablourile la un moment dat, pentru a arăta lumii că el nu ar fi nimic fără Gala. Și poate că așa și era. Și asta ar putea părea o sublimă declarație de dragoste. Dar povestea lor transcede sfera iubirii, ceea ce a fost între ei a fost mai mult decât ceea ce, îndeobște, constituie dragostea dintre un bărbat și o femeie. Gala a fost soția lui Dalí, într-adevăr, dar această calitate nu definește nici a zecea parte din ceea ce a reprezentat ea pentru el. Totuși, în miezul acestui roman nu se află marele pictor, ci Gala, pe ea se concentrează ochiul naratorului și ne-o dezvăluie în cele mai mici amănunte, pătrunzând în interiorul unei conștiințe de fier. O femeie care ar putea frapa și astăzi, cu atât mai mult în anii în care se afla în centrul atenției. Puternică, non-conformistă, egoistă, dar mai ales, liberă. Un personaj care mi-a plăcut foarte mult, atât de bine construit, încât am căutat informații despre Gala și, evident, despre Dalí.
O ficțiune istorică, s-ar putea spune despre romanul acesta și acest lucru mi-a intensificat trăirile pe parcursul lecturii. Am citit cartea având alături imagini cu ei și cu cei din jurul lor, încercând să reconstitui viața celei care a fost Gala, muza lui Salvador Dalí, o ființă enigmatică și greu de înțeles, înzestrată cu o sensibilitate aparte, axată asupra propriei persoane și asupra dorinței sale de libertate. Văzută obiectiv, Gala nu ar fi cea mai agreabilă persoană și cu atât mai puțin una cu care ai putea empatiza. Însă pe mine m-a fascinat prin felul ei de a fi, prin tot ceea ce făcea și simțea. Cred că romanul respectă în bună parte realitatea, atât cât poate cineva din exterior și peste timp să deslușească tainele cuiva. Privind imagini cu Gala, singură sau alături de Dalí, am trăit intens cele citite și mi-au părut credibile, în pofida incredibilului care le-a înconjurat de multe ori. Nu mi s-a părut o femeie frumoasă și atunci influența pe care a exercitat-o asupra bărbaților din viața ei mi s-a părut și mai spectaculoasă.
„S-a dus vremea. Acum sunt zile când nici măcar eu nu mai înfrunt toate acele fantezii erotice, atât de des puse în practică în alte timpuri, nici pe bărbații cu care le-am dus la bun sfârșit. Chiar dacă, atunci când închid ochii, încă mai simt îmbrățișările primite, sărutările furate, ceasurile când făceam dragoste în toate modurile pe care le îngăduie imaginația, serile petrecute împreună cu Salvador, vorbindu-i despre toate pozițiile pe care le încercam cu alți bărbați și pe care el nu îndăznea niciodată să le încerce cu mine (….).” (pag. 9)
Nedespărțită de cărțile sale de tarot, față de care pare că nutrește cele mai durabile sentimente, Gala are ceva al ei care o face irezistibilă. Sucește mințile, aranjează afaceri, învârte bani și destine după cum îi dictează propriile interese. Așa cum este prezentată în romanul scris de Carmen Domingo, mă îndoiesc că iubirea a fost cea care a ținut-o alături de Salvador Dalí zeci de ani. În orice caz, nu o iubire pentru el, ci mai degrabă una față de sine, față de acel eu interior care nu îmbătrânește niciodată și pentru care luptă cu toate forțele sale.
Libertate.
Deviza Galei, crezul ei, principalul țel al vieții sale. În aparență, a reușit să îl atingă și, într-un fel, am putea spune că a obținut de la viață mai mult decât putea spera pe vremea când se plimba pe străzile Moscovei, o tânără ambițioasă, născută într-un loc ostil. Problemele de sănătate sunt cele care îi croiesc drum spre libertatea mult visată, spre acea Europă în care orice dorință a sa pare realizabilă. De la tânăra cu plămânii șubrezi până la femeia puternică din umbra unui geniu pare o distanță enormă, străbătută încetișor și cu multă ambiție. Dar nu intenționez să detaliez parcursul vieții ei. Mai interesant mi se pare fondul său sufletesc care, în pofida durității și intransigenței sale, ascunde multă sensibilitate. Paragraful următor mi se pare tuburător de frumos:
„Vreau să fiu singură. Vreau să fiu din nou eu însămi. Vreau să iau din nou acel tren din Moscova și să ajung din nou în Occident… Timpul fuge, rămân fără el, mă diluez și nici măcar eu nu mi-am dat seama… ce să fac, cum să mă agăț de ceva pentru a rămâne aici pentru totdeauna… ce să fac când moartea îmi va vorbi, iar eu nu voi putea nici măcar să-mi întorc fața de la ea. Bătrân răsfățat și smintit, du-te tu cu ea! Lasă-mă pe mine să mă bucur de viață… Nu vreau decât să fiu în lume, nu mai visez la nimeni și la nimic. Să fiu… să fiu… nu mă gândesc decât să fiu aici.” (pag. 300)
Nu-mi venea să mă dezlipesc de cartea asta, atât de mult intrasem în povestea Galei, în lumea rafinată și întortocheată prin care a înotat ca un pește. Un destin spectaculos care a purtat-o prin locuri fermecătoare, chiar și atunci când istoria s-a încăpățânat să prigonească omenirea. Gala a ocolit cât de mult a putut războaiele, și-a văzut de propriul drum vegheată de credincioasele cărți de tarot. De altfel, capitolele cărții poartă denumiri inspirate din acestea, ca o semnătură inconfundabilă a acestei femei speciale. A scandalizat, a stârnit vâlvă în jurul său, chiar și în anii în care bătrânețea o ajunsese din urmă. Lupta sa înverșunată nu s-a împiedicat decât de singurul adversar invincibil… timpul.
Editura: Humanitas FIction
Colecția: Raftul Denisei
Traducerea: Irina Dogaru
Anul apariției: 2017
Nr. de pagini: 336
ISBN: 978-606-779-259-1
Cartea este disponibilă pe cartepedia, pe Libris.ro sau pe site-ul editurii.
