„Fetele din livada cu meri” de Nikola Scott

Nikola Scott a publicat în anul 2021, romanul The Orchard Girls, care a făcut înconjurul lumii, fiind tradus și în limba română la începutul acestui an. Povestea din roman este un tablou complex de fapte și personaje, de lumi întrețesute și suprapuse, un vals maiestuos de clasic și modern, un Jane Austen și Isabelle Allende, între aceleași coperte.

Romanul poate fi analizat din mai multe perspective, fiind construit plecând de la niște întrebări definitorii pentru condiția umană: cât putem fugi de noi și încotro, putem să ne dezbrăcăm complet de trecut și umbrele lui, putem ieși din viață fără a fi împăcați cu noi, încotro evadăm din propriul destin? Astfel, cartea începe cu un verdict dur, ireversibil: ori te lupți, ori fugi, care nu e o simplă metaforă, un simplu rețetar de supraviețuire, ci este o realitate omniprezentă, este un cadru fără margini.

Ori te lupți, ori fugi […]Să lupte era greu, mai ales că mama n-o scăpa din ochi cât era ziua de lungă, în schimb să își ia tălpășița… Ce bine ar fi fost să azvârle cât colo nesuferiții pantofi de bal din satin și s-o rupă la fugă, să nu se oprească decât la capătul lumii și să-și ducă viața într-o căsuță, la malul mării, unde nimeni nu s-ar fi sinchisit dacă nu apărea la nouă fix la micul dejun, să mănânce pește afumat și omletă.

Acțiunea se petrece pe două planuri narative și temporare: din septembrie până în octombrie 1940 și din septembrie până în octombrie 2004, un timp dilatat, în care se construiesc și se deconstruiesc lumi, se dezgroapă trecutul și i se pune, din nou, o piatră funerară, cea a împăcării, a înțelegerii. Primul timp este dominat de povestea lui Violet, o tânără aristocrată, din familia Etherington, sortită unei vieți planificate de regulile stringente ale societății, tot timpul controlată și protejată de lumea reală. Cel de-al doilea timp aparține lui Frankie, un personaj al vremurilor sale, fără rochie de bal și corset, ci cu blugi și părul nearanjat, dar prin care autoarea construiește puntea către Violet cea de atunci și de acum.

Lui Frankie nu-i plăcea acest ultim moment, felul în care încuietoarea de sidef părea că pune punct, tot așa cum ura pocnetul cu care se închidea cutia chitarei seara, înante ca tatăl ei să plece la concert […]Îi trebuiră doi ani ca să învețe să nu se mai teamă de acel moment, doi ani ca să creadă sincer și din toată inima că Violet se va întoarce de fiecare dată, că îi va fi mereu alături. Că Violet n-o va abandona niciodată.

După un tragic eveniment, Violet decide ieșirea din pantofii de bal și obținerea libertății, îndepărtarea de o vină apăsătoare, tragică. Metamorfoza se produce prin schimbarea identității și spațiului. Violet devenea Lily, lăsând în urmă o mamă și o lume, înrolându-se în Armata Terestră a Femeilor, acolo unde tânăra spera că va uita drama trăită. Se închid uși și suflete în fața unui război, care e peste tot.

…casele în care crescuseră aveau să fie cufundate în întuneric, zăvorâte pentru cine știe câți ani. Duffy avea să bată străzile Londrei de acasă la birou și înapoi. Nu mai era vreme de petreceri, rochii strălucitoare și muzică. Se cutremură închipuindu-și că sunt cu toții niște grăuncioare minuscule, aruncate care încotro, incapabile să comunice… Nu credea să se mai fi simțit vreodată atât de singură.

Singurătatea în mijlocul celorlalți este un sentiment care predomină în roman, apăsarea de nu aparține cu adevărat unui loc sau unei istorisiri. Frankie este și ea captivă în același sentiment de singurătate în vacarm. Împiedicată de o bâlbâială istovitoare, își găsește cu greu cuvintele pentru a comunica, dar este o bună jurnalistă. În toamna lui Frankie se amestecă umbre, pierderi ascunse adânc în subconștient, pentru a nu mai durea. Odată cu schimbările de la locul de muncă, încep și marile ei descoperiri, trecutul bunicii, care o crescuse după moartea mamei, secretele trecutului acesteia, toate aducându-le, din nou, față în față, după mai bine de zece ani.

Înconjurată de faimă, Violet Etherington începe să evite sfera publică, îndepărtează pe cei apropiați, închizându-se în rănile cicatrizate de pe mâini și în încercarea de a-și accepta vina unui trecut, care se încăpățânează să revină. Confruntându-se cu primele semne ale demenței și pierderea unor amintiri esențiale, aceasta își transformă casa într-un amalgam de bilete cu instrucțiuni, dar și cu cutii întregi de fotografii din viața lui Lily, cealaltă ea. Descoperite de Frankie, în mijlocul unei anchete jurnalistice refuzate vehement de ea, dar derulată oricum de superiorul său, Hugo, o determină să caute amănuntele care îi lipsesc din povestea lui Violet. Astfel, este readusă în prezent Lily, tânăra îndrăzneață și neînfricată, care se refugiază departe de viața sa, abandonându-se hazardului, crezând că va scăpa de vină. Luna octombrie devine decisivă atât pentru Lily din 1940, cât și pentru Violet și Frankie din 2004. Violet este pusă în fața trecutului său după zeci de ani, reîntâlnind personaje-cheie din cealaltă existență, fiind nevoită să accepte și să înțeleagă ceea ce i-a fost dat să trăiască, pierderea unei iubiri și, mai mult, complotul la ceea ce considera a fi o crimă.

Pentru marea întâlnire dintre cele două lumi, autoarea își aduce personajele în cadrul adecvat, la conacul Winterbourne, unde Violet o îmbrățișează pe tânăra Lily, înainte de a o uita, înainte de a deveni o umbră devorată de boala sa. Frankie este atrasă în această întâlnire, făcând parte din identitatea trecutului personajului principal. Este purtată și pe urmele propriei povești, înțelegându-și mai bine propria viață și temerile, claustrofobia unei copilării măcinate de fantome neștiute.

Apoi dădu din cap, o mișcare ușoară a bărbiei, și ochii lui Violet se umplură de lacrimi; nu era plânsul amar de dinainte, ci o emoție blândă, care i se așternu pe chip și îi făcu umerii să tremure ușor. Violet strânse din buze, se sprijini de Frankie și închise ochii. Încet, domol, atinse cu vârfurile degetelor cicatricile alburii care abia i se mai vedeau pe brațe și, când oftă, Frankie îi simți răsuflarea caldă pe obraz.

După șaizeci de ani, povestea fetelor din Armata Terestră a Femeilor ajungea la final și era oferită și lumii, prin articolul Din întuneric, lumină. Se închidea un capitol de viață, se reconsidera rostul unei existențe palpitante, se așternea liniștea, în sfârșit.

Interviul […] –Nu-l citești? se încruntă Frankie; de unde stătea, zărea fotografia celor patru fete din Armata Terestră chiar în locul unde se îndoia foaia. – Era foarte bun și, slavă Domnului, încă mi-l amintesc de săptămâna trecută, spuse Violet. Adică, mi-am adus aminte acum. Oftă și îi întinse lui Frankie ultima bomboană triunghiulară. Va veni o zi când mă voi uita la astea, spuse arătând cu degetul spre cutii, și nu voi avea habar despre cine e vorba.

Fetele din livada cu meri de Nikola Scott