Mâine, 3 mai, începând cu ora 17.30, în Sala Studio a Teatrului Odeon, trupa de teatru Catharsis a Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, coordonată de actorul Teatrului Odeon, Dimitrii Bogomaz, alături de profesoara Ana-Maria Ștefan, va deschide cu piesa Tartuffe de Molière Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean, ediția 2023.

În distribuția spectacolului găsim elevi ai claselor IX – XI, iar regia spectacolului îi aparține lui Dimitrii Bogomaz. Tartuffe este interpretat de Luca Gudină, Madame Pernelle de Ana-Maria Aceleanu, Damis de Emil Racoveanu, Orgon de Radu – Ștefan Volosin, Elmira de Ana Teodora Matei, Mariana de Ana-Maria Hurmuzi, Valer de Dragoș Ciupag, Cleant de Dragoș-Ionuț Gaidenic, soția lui Cleant de Adina Elena Verziu, Dorina de Rucsandra-Maria Jinga, Corina de Bianca-Elena Iliescu, Doamna Loyal de Maria Clara Spînu, Căpitanul gardei de Felicia Popescu.

Festivalul, aflat la a II-a ediție, este un proiect cultural adresat elevilor și inițiat de Primăria Municipiului București, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de Proedus, Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive și implică participarea a 16 licee din Municipiul București, alături de 13 instituții de spectacol.

Festivalul își propune să devină o platformă de lucru prin care fenomenul cultural veritabil să fie cunoscut și adoptat de către generațiile tinere, facilitându-le astfel descoperirea unor noi forme de exprimare, creativitatea, dezvoltarea pozitivă a imaginației și ocuparea timpului liber de-o manieră sănătoasă, fizică și intelectuală.

Competiția va fi jurizată de: Conf. Univ. Dr. Bogdana Adina Crețu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”; Inspector școlar Elena Ștefan, Inspectoratul Școlar al Municipiului București; Prof. Univ. Dr. Aura Corbeanu, Universitatea de Arte din Târgu Mureş și vicepreședinte executiv al Asociației UNITER-Uniunea Teatrală din România; Doamna Petronela Tegu, managerul Scolii de Artă București; Domnul Octavian Tiberiu Păun, actor și realizator București FM.

Gala de premiere va avea loc pe 19 mai, ora 18.00, la Palatul Național al Copiilor, iar intrarea este liberă.

Programul integral al Festivalului poate fi găsit pe site-ul Primăriei Municipiului București, www.pmb.ro și al Proedus, www.proedus.ro.

Parteneri media: RADIO ROMANIA CULTURAL, OBSERVATOR CULTURAL, BUCUREȘTI FM, www.onlinegallery.ro

Sponsori: Ursus, Florăriile Siati / Școala de Flori

Consultant artistic: Tamara Susoi, Cristina Tudor

PR: Bianca Cenușe

Agenția de bilete: 0738 823 583

Adresa: Calea Victoriei 40-42, sector 1, Bucuresti, cod 010062

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura