
marţi, 20 mai, ora 18.00, Teatrul Odeon 2025 este și anul în care revista împlinește 25 de ani de existență…
marţi, 20 mai, ora 18.00, Teatrul Odeon 2025 este și anul în care revista împlinește 25 de ani de existență…
Nijinski și Diaghilev. Mi-am dorit mult să văd spectacolul ăsta, pentru că am vrut să văd cine și-a asumat rolul…
După succesul înregistrat la ediția anterioară a Festivalului Internațional George Enescu, concertele pentru familii și copii revin în programul festivalului…
Neliniște l-am văzut încă de la premieră, am scris despre spectacolul Teatrului Odeon la vremea respectivă. Am vrut să-l revăd…
Se aude răspicat, pe neașteptate, din gura unchiașului. Sunt primele scene din Lexiconul amar, când spectatorii fac cunoștință cu personajele.…
Gala Premiilor Observator cultural a ajuns la ediția a XVIII-a Observator cultural – revista care, de 24 de ani, reflectă…
Ediția a XX-a Începând cu anul 2001, Teatrul ODEON este singurul teatru din România care produce și găzduiește spectacole de…
Trăim timpul expunerii totale, al supraexpunerii, motiv pentru care unii dintre noi ne pierdem între straturile propriilor noastre proiecții. Ne…
Matei Ioachimescu e un muzician complex, care nu încetează să ne surprindă, pentru că nu se oprește niciodată din explorat…
Abuzul de orice fel, traumele, conflictele sociale și relațiile bazate pe nonvalori sunt subiectele preferate ale dramaturgilor contemporani. Mediul teatral…
Zoltán Balázs se raportează la actul artistic într-un fel unic, special și foarte personal. Actor la bază, gândește și construiește…
Găsim foarte rar în programele teatrelor din România spectacole de dans, indiferent de stil și tehnică. Acestea sunt greu de…
Rebarbativ există în dicționar, cu variațiile sale, un cuvânt pe care l-am tot plimbat prin minte în timpul reprezentației. Un…
Cabaretul, arta care se baza pe toate tarele umanității, care aduna la un loc toate slăbiciunile omenești, le exacerba până…
Edward Albee a scris piesa cu gândul că fiecare dintre cele patru personaje va avea nevoie de o interpretare pe…
După câteva luni bune de văzut teatru online, reîntoarcerea în sala de teatru a fost mai mult decât o binecuvântare.…
În decembrie 2019, la Teatrul Odeon, a avut loc premiera spectacolului Persona, în regia lui Radu Nica. Așteptam spectacolul, din…
Greu să scrii detașat, obiectiv despre Persona în regia lui Radu Nica, noua premieră a Teatrului Odeon. Greu din multe…
Ambasada Spaniei şi Instituto Cervantes din Bucureşti organizează, în colaborare cu Teatrul Odeon din capitală, marți, 8 octombrie, orele 19:00,…
FESTIVALUL ZILE ŞI NOPŢI DE TEATRU LA BRĂILA, ediția a-XIII-a, 13-22 septembrie 2019 (ediţie dedicată memoriei Cătălinei Buzoianu) aduce în…
În zilele de 21 și 22 septembrie, la ora 11, ca parte a programelor asociate ediției 2019 a Festivalului Internațional „George…
Corabia pierdută cu pirați prinși în capcana eternei reîntoarceri: Penelopa coase și țese nu doar pânze, ci și gânduri, intrigi…
Delirium, proaspăt intrat în repertoriul Teatrului Odeon, nu e un spectacol facil, sau pentru oameni comozi. Provoacă începând cu durata…
Teatrul Odeon alături de CINETic și Linotip vă invită la un dublu-eveniment ce marchează deschiderea sezonului România-Franța. Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 19.00, în Sala Majestic…
Insecta karamazoviană se târăște, devorează lumina, binele și adevărul și, sătulă, lasă în loc abisul în care se afundă cei…
Mihaela Tulea a avut de curând vernisajul primei ei expoziții. Galeria Teatrului Odeon a fost o alegere mai mult decât…
Toți actorii și toți regizorii își doresc în portofoliu spectacole longevive, care să aibă sute de reprezentații; sunt invidiați până…
Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, Liga Culturală…
Teatrul Odeon prezintă miercuri, 30 ianuarie 2019, de la ora 19.00, la Sala Studio în cadrul proiectului european FABULAMUNDI. PLAYWRITING…
1920, 1942, 1962 și 1982 sunt anii nașterii celor patru femei. Patru generații ale aceleiași familii. O familie poloneză, din…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.